Știm că au cam trecut sărbătorile, dar parcă în fiecare an le așteptăm cu nerăbdare și apoi trec prea repede, nu? Dar dacă vă e dor deja de Crăciun, mai sunt locuri unde puteți găsi încă atmosfera de sărbătoare. Unul dintre acesta e la Kiev, dincolo de graniță, aproape de noi, unde ucrainenii încă îl așteaptă pe Moș Crăciun, căci aici sărbătorile de iarnă se țin după vechiul calendar, iar Crăciunul se sărbătorește pe 7 ianuarie.
Așadar, deși am venit aici în weekend-ul de Anul Nou, Kiev ne-a întâmpinat cu atmosfera de dinainte de Crăciun. Se pare că nu Anul Nou e cel ce contează (chiar dacă au fost ceva artificii la miezul nopții, dar departe și puține la număr), ci pregătirile de Sărbători care abia de acum încep.
Târgul de Crăciun din Piața Sfânta Sofia, Kiev
Primul unde am ajuns a fost Târgul de Crăciun din Piața Sfânta Sofia. L-am găsit deschis și plin de lume, cu un brad uriaș și superb împodobit, globuri luminoase suspendate, o plasă de lumini ce îl acoperă și arome dulci ce te învăluie – de la waffle cu toppinguri colorate, vin fiert cu aromă de portocale, vată pe băț în trei culori, acadele în formă de brazi, oameni de zăpadă, steluțe și câte și mai câte.
Moș Crăciuni cu bărbi luuuungi și bucălate, împreună cu însoțitorii lor veniți de la Polul Nord, salută oamenii veniți grupuri-grupuri, fac poze și intră în vorbă cu copiii ce îi privesc jumătate speriați, jumătate încântați de întâlnire. Trenulețe colorate se plimbă în jurul scenei Nașterii lui Iisus, la carusel e coadă de copii, de pe patinoarul circular se aud râsete zglobii, iar Camionul lui Moș Craciun e parcat în așteptarea copiilor curioși.
Desigur, fiecare atracție are costul ei, în general intrările la orice fel de distracție (carusel, trenuleț, patinoar) costă 100 grivni (aproximativ 15 lei), dar nu poți veni la Târgul de Crăciun fără să intri măcar puțin în atmosfera de sărbătoare.
Târgul de Crăciun din Podil, Kiev
A doua zi am traversat parcul de pe Vladimir Hill și am ajuns în cartierul Podil unde e deschis al doilea târg de Crăciun din capitala ucraineană. Parcă și mai înțesat de lume decât cel din piața Sfânta Sofia, târgul din Podiv arată ca un basm de Crăciun.
Ce am găsit aici:
Roata panoramică care domină întreg târgul – la urcare se întinde o coadă de așteptare considerabilă, dar priveliștea de sus către târg și spre clădirile din împrejurimi merită toată așteptarea – și un brad-carusel lângă aceasta;
Căsuțe parcă desprinse din satul lui Moș Crăciun, unele cu decorațiuni de Sărbători, altele cu dulciuri și vin fiert, în una din ele chiar Moșul care îi așteaptă pe copii să îi sară în brațe și să facă poze împreună;
Un brad superb împodobit, chiar în mijlocul pieței ;
Sania Moșului încărcată de cadouri și trasă de… un avion condus de un ren ;
Anul 2022 ce marchează noul an în care tocmai am trecut;
La capătul opus al târgului, un derdeluș de sănii construit artificial, care adună din nou mulțimi de oameni la rând, în așteptarea unui alunecuș ca în copilărie.
Și aici prețul de intrare la atracțiile disponibile (carusel și derdeluș) e de 100 grivni, dar cozile de așteptare sunt ceva mai mari decât la târgul de la Sfânta Sofia (sau poate o fi fost de vină prima zi din an și totodată zi de weekend, de l-am găsit noi mai aglomerat).
Târgul de Crăciun din VDNG
Ultima seară a fost simplă și magică.
După ce visasem la puțină zăpadă tot weekendul, spre seară a început să ningă fără veste, din ce în ce mai des, așa încât în câteva minute era deja totul alb în jur.
Ieșisem să vedem al treilea târg de Crăciun din Kiev, cel de la VDNG (ВДНГ), așa că alt cadru mai potrivit nu am fi găsit.
Iar când am ieșit de la metrou, chiar în fața noastră a început un spectacol de artificii așa cum n-am avut parte în noaptea de Anul Nou, așa că bucuria a fost dublă.
Cât despre Târgul de Crăciun de la VDNG, e cu siguranță cel mai puțin aglomerat dintre toate cele văzute în Kiev, dar la fel de simpatic.
Nu am ratat nici aici o plimbare cu caruselul, câteva ture cu colacul pe derdeluș, ceai cald și bunătăți de la căsuțele lui Moș Crăciun și o plimbare printre clădirile îmbrăcate în lumini de Sărbători. Nici patinoarul nu lipsea, o roată panoramică ceva mai micuță și bradul împodobit din mijlocul pieței.
Iar pe una din aleile laterale ale pieței am găsit și un alunecuș de gheață, ca cele din copilăria noastră, unde copii și oameni mari alunecau ad-hoc, cădeau, se ridicau cu mănușile-nghețate și obrajii îmbujorați, dar cu fețele luminate de bucuria regăsirii lucrurilor simple și magice de când erau copii. Evident că nu am ratat nici noi ocazia și i-am introdus pe Albert și Ayola în vraja derdelușului pe gheață, căci la noi acasă nu am avut ocazia până acum.
Condiții de acces, cazare și transport
Nu există taxă de intrare la niciunul din târguri și accesul e liber, necondiționat de certificat verde, iar peste tot se poate plăti cu cardul. Singura condiție e să poți suporta temperaturile care uneori pot să nu fie chiar așa blânde, mai ales la lăsarea serii, când luminile se aprind și farmecul sporește.
Din fericire (sau nu), noi am avut parte de temperaturi blânde, chiar pozitive, care au topit zăpada pe care am găsit-o în prima zi când am ajuns. Așa că am stat pe îndelete, ne-am plimbat, ne-am rotit, am mai zgribulit, ne-am încălzit cu ceai și vin fiert, și ne-am retras odată cu ora de somn la cazare, tot mai plăcut impresionați de felul cum arată și de ceea ce oferă capitala Ucrainei.
Între târguri noi ne-am deplasat cu metroul sau pe jos, în funcție de distanța față de locul unde eram cazați. Pentru șederea noastră, am închiriat un apartament în regim hotelier la Central Dayflat Apartments, situat în zonă centrală, vis-a-vis de blocul-turn Gulliver și aproape de stațiile de metrou Palats Sportu și Ploshcha Lva Tolstogo, la intersecția dintre liniile 2 și 3.
Cum ajungi în Kiev
Întotdeauna există opțiunea zborului cu avion, dar fiind țară vecină, iar noi petrecând perioada dintre sărbători în Bucovina, la Gura Humorului, am ales să mergem la Kiev cu mașina. Cunoșteam deja o parte din drum din toamnă când am fost la Lvov, iar până la Kamianets-Podilskyi traseul e același.
La vamă am avut timp scurt de așteptare, aproximativ 15 minute, ni s-au cerut pașapoartele, certificatele verzi pentru adulți și dovada asigurării medicale pentru toată lumea, plus tradiționala „tradiție” – și la portar, și la vamă, și pe tăt locul! Și la Kiev! – apoi am fost liberi să mergem mai departe. 🙂
Drumul durează aproximativ 8 ore de la graniță, starea carosabilului e foarte bună, chiar și în zonele cu ninsoare era foarte bine curățat, așa că am mers neîntrerupt.
Voi ați ajuns la Kiev? Cum vi s-a părut și cu ce ați ales să mergeți ?
2 răspunsuri