
Călătorie cu autorulota Joy2Wander pe meleaguri maramureșene
Tocmai ne-am întors din Maramureș dintr-o călătorie la care visam de mult și pe care nu avusesem ocazia să o
Tocmai ne-am întors din Maramureș dintr-o călătorie la care visam de mult și pe care nu avusesem ocazia să o
În vacanțele cu copiii avem o regulă: pentru ca toată lumea să fie relaxată și să ne bucurăm de zilele
Avem o țară frumoasă și ofertantă cu multe locuri minunate de descoperit, așa că, ori de câte ori avem ocazia,
De curând am avut ocazia să citim o carte proaspăt ieșită de sub tipar pe care copiii au adorat-o –
Diana și Cosmin sunt doi călători împătimiți ce și-au transformat pasiunea în job, iar de peste șapte ani sunt însoțiți
Recitind articolul de la finalul anului trecut, îmi aduc aminte câte speranțe ne pusesem în anul ce urma să înceapă,
Călătorim cât putem de des, ne știti deja. Ne place, ne energizează, ne unește și pentru noi a devenit pur
Au trecut vreo zece zile de când stăm (din nou) în casă, în auto-izolare, după ce am revenit din sejurul
Yeey, suntem în miez de vară, anotimpul meu preferat! Nu facem excepție nici anul acesta și facem pregătiri de plajă,
Se apropie ziua de 1 Iunie, Ziua Copiilor din întreaga lume, și știm că toată lumea face pregătiri pentru cadourile