Asigurare pentru planuri de vacanță pe termen lung (P)

Cuprins

Călătorim cât putem de des, ne știti deja. Ne place, ne energizează, ne unește și pentru noi a devenit pur și simplu un mod de viață. De aceea, apariția acestei pandemii de coronavirus a căzut ca un trăsnet peste planurile de vacanță pe care ni le făcusem pentru primăvara acestui an și ne-a anulat orice asigurare că vom putea călători curând.

Ca toată lumea, prima tendință a fost să ne închidem în casă, să ne anulăm plecările și să încercăm să ne recuperăm banii deja achitați pentru biletele de avion. Apoi, odată cu încheierea perioadei de urgență, am început să ieșim timid din siguranța casei noastre – înarmați cu măsuri de protecție specifice pandemiei, mai precauți, mai nesiguri, dar fericiți totuși că putem să ne reluăm într-o oarecare măsură activitățile care ne plac. Mai ales pentru că e vară și cu atât mai mult ne dorim să plecăm în vacanță.

Vă regăsiți în povestea noastră? Cu siguranță nu suntem singurii.

Suntem încă îngrijorați de evoluția pe care poate să o aibă această pandemie? Da, și e normal.

Ar trebui să renunțăm la vacanțe? Nu, mai ales că e vară și cu toții ne dorim să ne relaxăm, măcar într-un sejur prin țara noastră.

Am găsit soluția călătoriilor în siguranță și fără riscuri? Parțial.

Clar, nimeni nu ne poate garanta că vacanțele noastre pot fi duse la bun sfârșit, mai ales dacă le organizăm cu mai mult timp înainte. Situația actuală este atât de volatilă, de schimbătoare și de imprevizibilă încât nici măcar datele de la o săptămână la alta nu poți fi sigur că vor rămâne aceleași.

Acestea fiind datele problemei, am început să căutăm soluții pentru a ne putea planifica vacanțele în continuare, fără să riscăm să pierdem și bani și concediu. Astfel, am aflat de Eurolife și de noul lor produs, unic pe piață și adaptat nevoilor reale actuale – asigurarea de tip storno. RambursOrice este un produs nou și inovativ pe piața asigurărilor de călătorie (și nu numai), pentru că ne ajută să ne recuperăm cheltuielile făcute în cazul în care ar interveni ceva neprevăzut și ar trebui să ne anulăm planurile noastre prin România. Ori că ne gândim la o vacanță la munte sau la mare, la o tabară pentru Albert, la un concert în aer liber doar pentru noi, o delegație a lui tati cu serviciul sau la o vizită la bunici cu avionul (căci sunt departe, tocmai în nordul Moldovei), parcă le programăm mai relaxați acum de când cu noua asigurare Eurolife FFH.

Și, că ne place sau nu, sunt multe motive pentru care niște planuri ar putea fi anulate… fie de natură medicală, fie evenimente familiale, fie daune materiale sau evenimente neplăcute cum sunt furturile, accidentele, grevele sau anularea zborurilor – nu știi când poți să te întâlnești cu ele, dar toate sunt acoperite de pachetul de asigurare RambursOrice. Iar vestea cea bună este că asigurarea poate fi extinsă și în cazul celui mai recent-apărut risc, posibilitatea infectării cu noul virus Covid-19, o problemă care ne preocupă poate cel mai mult acum, pentru că se știe încă atât de puțin despre această boală.

Ei bine, dacă oricare din aceste situații ne-ar împiedica să dăm curs planurilor noastre, prin produsul RambursOrice ne vom putea recupera 90% din:

  • costurile cu cazarea și transportul, inclusiv eventualele penalități aplicate pentru anularea sau modificarea acestora;
  • cheltuielile cu biletele de avion, dacă este vorba despre un zbor intern (după cum ziceam, vizita noastră la bunici…);
  • costul pachetului de participare a copilului în tabără (abia așteptăm să plece în prima lui tabără cu colegii 🙂 );
  • valoarea biletelor sau voucherelor – pentru concertul nostru, cursul mamei de fotografie, weekend-ul la Spa la care nu am mai ajuns sau orice altă experiență care ne face cu ochiul.

Toate pot fi asigurate la doar un click distanță, pentru că atât de ușor este să cumperi pachetul de asigurare RambursOrice. Câteva detalii minime despre planul tău de vacanță prin țară (perioadă, cost, grupul cu care pleci) și se calculează automat valoarea primei de asigurare pe care o ai de achitat. Primești în schimb protecția investiției și asigurarea unor planuri fără griji.

Așa-i că-i simplu și sigur? Voi ați apela la o astfel de asigurare de călătorie?

Și dacă v-au plăcut poveștile noastre, vă așteptăm să vă alăturați pe pagina noastra de Facebook și pe Grupul Familiilor Calatoare pentru și mai multe idei utile despre călătoriile cu copii.

Hai cu noi în excursii de grup

Exploreză și alte călătorii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii la curent cu ultimele noastre călătorii!