
Ucraina | 9 recomandări de super restaurante din Liov
Unul din aspectele care ne-a impresionat foarte mult este oferta de restaurante din Liov pe unde ne-am oprit să luăm
Unul din aspectele care ne-a impresionat foarte mult este oferta de restaurante din Liov pe unde ne-am oprit să luăm
E lângă noi, dar nu am avut ocazia să mergem până acum să o vedem. Ucraina, vecina noastră de la
Într-una din zilele șederii noastre recente la Kiev, în timp ce noi (aka Albert și Ayola) colindam orașul împreună cu
Știm că au cam trecut sărbătorile, dar parcă în fiecare an le așteptăm cu nerăbdare și apoi trec prea repede,
Mori de vânt, canale cu apă ce plimbă bărcuțe în jos și în sus, zeci de specialități de brânză olandeză,
Într-unul din weekend-urile lunii octombrie am ajuns în Amsterdam – acest oraș construit pe ape, fascinant prin diversitate, istorie și
Am ales pentru vara lui 2021 un road trip în Slovacia. Nu e nici departe, nici prea cald, nici greu
Ultima oprire de pe traseul nostru a fost în cel de-al doilea oraș ca mărime din Slovacia, după capitală, desigur.
Tare frumoase sunt orășelele astea cu iz medieval, e o plăcere să le descoperi în pas de plimbare, să le
După 10 ani, m-am întors în Bratislava. Eu, căci pentru copii e prima oară, evident. Și le-a plăcut tare mult