E lângă noi, dar nu am avut ocazia să mergem până acum să o vedem. Ucraina, vecina noastră de la nord, ne-a lăsat o impresie mai mult decât plăcută în cele câteva zile în care i-am colindat locurile. Așa că plănuim să ne întoarcem cu prima ocazie.
Până atunci, vă povestim puțin despre ce am văzut noi la nord de granița cu România.
Lvov, un oraș UNESCO
Un oraș pe care ne propusesem să îl vedem doar în treacăt, dar care ne-a cucerit complet, așa că sigur ne vom mai întoarce.
L-am explorat în lung și în lat, l-am colindat, l-am analizat și l-am surprins în sute de poze, dar parcă oricum insuficiente.
Chiar dacă nu ne așteptam, Liov e un oraș european în adevăratul sens al cuvântului. Cosmopolit, divers, cultural, antrenant și vesel. Cu clădiri impresionante, biserici grandioase aparținând mai multor culte, străzi cochete, turnuri în stil medieval, monumente și statui. Aaa, și mâncare excelentă! Revenim separat cu impresii și recomandări de restaurante de aici, până atunci lăsăm o listă cu locurile din oraș care ne-au plăcut în mod deosebit:
- centrul istoric cu bisericile și monumentele din zonă, o bijuterie arhitectonică ce nu aduce deloc cu stilul ucrainean pe care îl cunoaștem, ci unul mai degrabă occidental și european, probabil cu influențe puternice poloneze. Oricum ar fi, pe noi ne-a cucerit instant, motiv pentru care am și rămas mai mult timp aici și ne-a făcut plăcere să colindăm efectiv pe străduțe, să intrăm acolo unde era deschis, să ne încălzim la o cafea după o plimbare lungă și apoi să pornim iar în descoperire. Locuri foarte originale (de exemplu restaurante în galerii subterane), povești ascunse (știți că este un restaurant cu ușă secretă, paznic și parolă de intrare?), bisericile extrem de impozante de felurite culte (dominicană, armeană, catolică, ortodoxă), magazine de suveniruri drăguțe, piețe cu aspect regal… o minune acest centru vechi, protejat de altfel și de UNESCO din al cărui Patrimoniu Mondial face parte.
- esplanada din fața Operei și până la statuia lui Taras Shevchenko, cunoscut drept poetul național al Ucrainei;
- Potocki Palace și expoziția de cetăți în miniatură din curtea sa interioară, aflate în partea din spate a palatului, de care Albert s-a bucurat foarte mult;
- High Castle, situat în vârful Dealului Castelului, în cel mai înalt punct din oraș, de unde panorama spre oraș e spectaculoasă, dar și drumul până acolo și scările din pădure sunt superbe (mai ales toamna, cum am ajuns noi, a fost o frumoasă incursiune în natură, chiar în mijlocul orașului);
- o plimbare prin oraș cu trenulețul turistic care pleacă din fața Sediului Administrației Locale, aflată în Rynok Square – o bucurie pentru copii;
- descoperirea tunelurilor subterane și a buncărelor din interiorul restaurantelor – multe din restaurantele cu renume ale orașului sunt situate la subsol sau au în incinta lor adevărate labirinturi subterane ce pot fi explorate de vizitatori. Despre fiecare din ele vom povesti într-un articol distinct;
- vizita la unul din magazinele de dulciuri Roshen, spre deliciul copiilor – cea mai cunoscută fabrică de ciocolată ucraineană, inclusă în top 100 cele mai mari companii de dulciuri din lume – magazinele sale sunt o adevarată lume a culorilor și a gusturilor, vitrinele simulează fabrici de bomboane în miniatură, iar de sărbători sunt împodobite spectaculos;
- vederea peste oraș de pe esplanadele ce alcătuiesc The Memorial of the Heavenly Hundred Heroes (un ansamblu memorial ce comemorează eroii uciși în timpul revoluției ucrainene din 2013-2014, cunoscută și ca Revoluția din Maidan). Esplanada și balcoanele de pe dealul unde e amplasată oferă o priveliște tare frumoasă către oraș, în special la apus.
Sigur ne-au mai rămas multe de descoperit. Dar din timpul limitat pe care l-am avut, Liov ne-a lăsat o impresie foarte plăcută și îl recomandăm cu drag!
-> În Liov ne-am cazat aici: VIP Apartments.
Biserica de lemn Sf Gheorghe din Drohobych, monument UNESCO
Alături de alte biserici de lemn din vechea zonă a Galiciei, Biserica din Drohovici este înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO, dar aceasta e printre cele mai vechi și mai bine păstrate, tocmai din secolul al XVlea.
Am ajuns aici într-una din zilele de cazare la Liov, pentru că se află la aproximativ o oră și jumătate distanță de orașul ucrainean. La marginea orașului Drohobych ne aștepta biserica, veche de veacuri, fără prea multă lume în jurul ei, mai degrabă uitată de timp și oameni.
Cu greu am reușit să ne înțelegem cu doamna responsabilă de accesul în interior, prin zona aceasta nu se vorbește nici engleză, nici română, așa că mai mult prin limbajul semnelor am reușit să cumpărăm bilete, am achitat prețul de intrare în lei, căci nu erau bancomate prin jur, iar de plata cu cardul nici nu putea fi vorba – când am întrebat dacă putem achita cu cardul, doamna a venit cu un card de la o cunoștință, în loc de POS. 🙂
Biserica are o curte largă, încă verde atunci când am fost noi, o clopotniță tot din lemn la intrare și câțiva copaci bătrâni ce o împrejmuiesc. În interior a fost restaurată, astfel încât pictura poate fi admirată – am recunoscut același stil neaoș pe care l-am văzut și la bisericile noastre de lemn din Maramureș. Doamna de la intrare ne-a invitat să urcăm și în partea de sus a bisericii, unde ne-a însoțit, dar nu prea a putut să ne ofere mai multe explicații (cu toate că și-ar fi dorit) din cauza limitărilor lingvistice, așa că am admirat singuri interiorul și apoi am coborât în tăcere.
Am mulțumit doamnei pentru primire, apoi am plecat, cu gândul să luăm masa undeva în centrul orașului Drohobych, pe care l-am găsit închis și pustiit însă, cu toate că zona lui centrală e drăguță și cu potențial turistic. Cu greu am găsit un restaurant deschis în piața centrală unde ne-am oprit pentru prânz apoi ne-am întors în Liov-ul cel cochet și primitor, vesel și plin de viață.
Kamianets-Podolskyi, orașul cu cetate dintr-un canion
Un alt loc care ne-a surprins plăcut în Ucraina este orășelul Kamianets-Podolskyi (sau Camenița Podoliei) despre care nu știam mai nimic, dar care ne-a lăsat o impresie neașteptat de plăcută odată ce l-am descoperit.
Sunt două lucruri care îl pun pe lista destinațiilor turistice demne de luat în calcul din Ucraina:
Primul e canionul săpat de un râu, afluent al Nistrului, care traversează orașul și îl împarte în două, iar în valea astfel formată orașul continuă să se extindă – case, poduri, oameni ce locuiesc acolo, la poalele pereților stâncoși și aproape de apele râului. Peste ele trec poduri înalte care unesc părțile de sus ale orașului, separate și ele de râu și canion. Un fel de asemănare cu Luxemburgul am găsit noi în această structură a orașului pe verticală;
Iar al doilea aspect turistic e chiar cetatea ce te întâmpină la intrarea în oraș – cu turnuri și ziduri de piatră impresionante, cu un aspect măreț la exterior, dar care își păstrează originalitatea și la interior. Din curtea interioară suficient de mare ai acces în majoritatea turnurilor cetății, în câteva săli și balcoane de lemn unde sunt și cateva expoziții, iar în curte poți exersa și trasul cu arcul.
Kamianets-Podolskyi se află la aproximativ 2 ore distanță de granița cu România (pe la Siret), la o oră jumătate distanță de Cernăuți și la jumătate de oră de Cetatea Hotin, puțin mai la nord de Nistru.
Drumul până acolo e în stare bună, dar pe alocuri mai sunt unele zone în construcție, organizate cu semafor, astfel încât se înaintează destul de încet per ansamblu. Asta nu diminuează însă din frumusețea orașului candidat la înscrierea în Patrimoniul Mondial UNESCO și considerat una din cele 7 minuni ale Ucrainei.
-> În Kamianets-Podolskyi ne-am cazat aici: A cozy house in the very center of Kamianets-Podilskyi.
Cetatea Hotin, fost loc de așezare pentru Ștefan cel Mare
Am ajuns pe aici în drumul nostru de întoarcere de la Liov spre Cernăuți și mai departe, înapoi acasă.
Cetatea Hotin a fost de altfel pământ românesc cândva, în Bucovina de Nord, așa că mai auzi în jur vorbindu-se românește, chiar dacă cetatea în sine nu mai păstrează prea mult din istoria noastră comună. Nu am găsit niciun panou explicativ în limba română mai exact, nici în engleză măcar, toate detaliile sunt prezentate doar în ucraineană. Doar pe unul din zidurile interioare, pe un hol, am găsit portretul lui Ștefan cel Mare și al lui Petru Rareș alături de altele aparținând altor domnitori ce și-au stabilit reședința aici de-a lungul timpului.
În rest, cetatea e foarte bine întreținută sau renovată, frumoasă, situată într-o zonă pitorească pe malul Nistrului, între mici coline printre care i se zăresc turnurile și acoperișul cărămiziu. Un loc ce merită vizitat fără doar și poate, mai ales că este atât de aproape de noi.
Cernăuți cu Universitatea sa înscrisă în Patrimoniul UNESCO
Pe drumul de întoarcere spre casă, am făcut o oprire scurtă la Cernăuți, orașul care încă simte și vorbește românește.
Se vede în cafenele și restaurante unde ești servit cu vorbe dulci bucovinene. Pe stradă unde găsești marcat pe jos numele orașului, folosind diacriticele noastre: „Cernăuți”. În biserici unde mesajele sunt afișate și în limba română. Se vede pe strada pietonală Olha Kobylyans’ka care începe de la Palatul Național (scris chiar așa pe fațada clădirii) și trece pe lângă Centrul Cultural Român în fața căruia flutură tricolorul, pe lângă Librăria Mihai Eminescu, pe lângă Redacția Ziarului „Zorii Bucovinei” și, în sfârșit, oprindu-se la Cafeneaua București. Se vede și în clădirile Universității din Cernăuți unde dai din întâmplare peste Catedra de filologie Română și Clasică.
Da, Cernăuțiul trăiește încă românește, căci a fost pământ românesc.
Nouă ne-a plăcut foarte mult atmosfera de aici – acest amestec de influențe cosmopolite cu alura ușor prăfuită a clădirilor mai vechi. Dar ceea ce domină de departe sunt corpurile cărămizii ale Universității din Cernăuți, probabil principala atracție turistică a orașului datorită înscrierii acesteia în Patrimoniul Mondial UNESCO încă din anul 2005.
Și pe bună dreptate, căci clădirile impozante așezate în forma literei U impresionează atât din exterior, cât și la interior, dacă aveți ocazia să le vizitați cu un tur organizat.
Noi am reușit să intrăm alături de un grup. E drept că turul a fost în limba locală, dar noi ne-am bucurat să vedem sălile și curțile interioare care altfel nu ar fi fost accesibile. Iar frumusețea lor (la care a contribuit Împăratul Austriei Franz Joseph ce a pus bazele universității aici, apoi un tânăr absolvent de arhitectură ceh, iar mai târziu chiar proiectul unui arhitect român), frumusețea lor așadar nu poate fi descrisă mai bine decât direct prin poze.
Aici s-a deschis prima tipografie din Bucovina. Aici a fost semnat actul ce atesta unirea Bucovinei cu România în anul 1918. Aici au învățat, pe rând, Ciprian Porumbescu, Aron Pumnul și chiar Mihai Eminescu.
Așadar, dacă ajungeți la Cernăuți, încercați să vizitați și Universitatea „Yuriy Fedkovych”, un fragment încă viu de istorie și de cultură, ce merită cunoscut și povestit mai departe generațiilor ce vin din urmă, pentru care Bucovina de Nord e doar o pagină din cartea de istorie.
Condiții rutiere și de acces
Am primit mai multe întrebări despre condițiile de calatorie în Ucraina, așa că sintetizăm aici:
CONDIȚII DE ACCES:
În Ucraina se intră pe bază de pașaport (fără condiții legate de data expirării acestuia), plus asigurare medicala pentru toți membrii femiliei (inclusiv copii).
Nu este nevoie de viză pentru acces.
Pentru adulți, este nevoie de prezentarea certificatului verde sau a unui test PCR. Copiii cu vârsta de până la 12 ani intră fără cerințe suplimentare legate de pandemie (deci nu e nevoie de test).
Noi am trecut vama pe la Siret; nu am așteptat la vamă, nu era coadă. Ne-au fost verificate pașapoartele, asigurarea medicală pentru toți membrii familiei, actele mașinii și certificatul verde pentru adulți (sau copii cu vârsta de peste 12 ani). La final ne-au cerut „tradiția” (sub forma „5 lei pentru o cafea”) – e sigurul lucru atipic cu care ne-am confruntat.
CONDIȚII RUTIERE:
Noi am mers cu mașina personală; de la vamă mai durează cam 5 ore drumul până la Liov.
Nu am întâmpinat nicio problemă de siguranță.
Drumurile sunt în stare bună, la dus am mers mai încet căci era o singură bandă pe sens (depinde și de trafic), dar nu sunt gropi, asfaltul e ok. La întors am revenit pe alt traseu (pornind din Lvov spre Cetatea Hotin) și calitatea drumului a fost chiar mai bună în prima parte. Cu cât coboram mai în sud, cu atât calitatea drumului se diminua.
În prima localitate dupa vamă am avut parte de un control rutier (polițiștii știau și limba română); au cerut în special RCA-ul și, desigur, un aspect important e respectarea limitelor de viteză.
Prețurile la combustibil sunt considerabil mai mici ca la noi (maxim 5 Ron litrul de benzină).
Tot din Ucraina, mai puteți citi pe blogul nostru despre: