Cum e să fii turist în Belarus | Viza, vama și obiective din Minsk și împrejurimi

La finalul anului 2023, am ales o nouă țară de descoperit: Belarus, o destinație pe cât de aproape, pe atât de controversată și pe bună dreptate.

Cu bune și cu rele, am reușit să ajungem pe teritoriul Belarusului unde am petrecut 5 zile, majoritatea în capitală, la Minsk, dar și cu o incursiune de o zi în împrejurimi, unde am vizitat două castele UNESCO.

Ce am vizitat în Minsk 

Minsk e un oraș tipic sovietic, unde cuvântul de bază e grandomania. Bulevarde grandioase, clădiri uriașe, blocuri nesfârșite, tipic sovietice. Printre ele, câteva zone istorice păstrează în zona sa centrală clădiri din secolul XIX.

❇️ Ne-am început descoperirea orașului de pe Ulitsa Sovetskaya, unul din punctele centrale ale Minsk-ului, care nu e neapărat o stradă, sau uliță, cum îi zice numele, ci mai degrabă o espalandă spațioasă, cu un adevarat mall în subteran, Capital Mall, și clădiri emblematice la suprafață. 

➡️ Biserica Sfinții Simon și Elena e prima care atrage privirile, cu zidurile sale cărămiziu-roșiatice ce ies în evidență în decorul alb din jur. O biserică catolică ce pare că a fost ridicată la începutul anilor 1900 în memoria a doi copii ce și-au pierdut viața, cele două turnuri gemene ale bisericii amintind de aceștia, în timp ce al treilea turn, mai mare decât celelalte, simbolizează durerea părinților în fața acestei pierderi. O poveste pe cât de tristă pe atât de interesantă, care din păcate nu mai poate fi aprofundată acum, biserica fiind închisă din 2022 din motive de siguranță (cel puțin așa par a fi invocate).

➡️ Alături de aceasta se înalță grandomana clădire a Guvernului Republicii Belarus, iar în fața acesteia tronează o impozantă statuie a lui Vladimir Lenin, amintind de epoca URSS-ului comunist.

➡️ Alte clădiri uriașe mărginesc esplanada, cum e Librăria Prezidențială și Facultatea de Istorie a Republicii Belarus în vârful căreia se zărește stema Minskului. 

❇️ Bulevardul Niezaliežnasci (nume foarte alambicat ce se traduce, de fapt, al Independenței) ne-a dus puțin cu gândul la bulevardul cu numele ce are aceeași semnificație de la Kiev. Ca și în capitala ucraineană, bulevardul ce poartă acest nume e unul din cele mai importante ale orașului, foarte spațios și mărginit de clădiri emblematice (printre care și clădirea fostului KGB, actualul Consiliu de Securitate al țării, pe care nu ai cum să o treci cu vedere). De altfel, același bulevard trece și prin fața Guvernului și a clădirilor de care povesteam mai sus și ajunge până în alt punct emblematic al orașului. 

❇️ Piața Kastrychnitskaya, mai exact, e o altă esplanadă unde noi am găsit amenajat în această perioadă un fel de Târg de Crăciun, cu un brad uriaș în centru, brăduți mai micuți ce îl împrejmuiau și câteva căsuțe decorative în jur. Oamenii se opreau, își făceau poze și se bucurau de atmosfera de sărbătoare din piață, chiar dacă nu erau neapărat activități specifice cu care să îți poți ocupa timpul aici. 

>> Citește și despre Târgurile de Crăciun de la Kiev vizitate de noi la începutul anului 2022.

➡️  În spatele bradului de Crăciun se ridică o clădire tipic sovietică, Palatul Republicii, în care părea că se poate intra, dar noi nu am apucat să îl vizităm la interior. 

➡️ În laterala pieței ne-a atras mai mult atenția Palatul Culturii, o clădire foarte frumoasă, cu coloane albe la intrare și cu activități culturale organizate la interiorul său. 

➡️ Tot aici este amenajat și Mini-Museum, un muzeu al clădirilor emblematice ale țării, reproduse în miniatură. L-am vizitat și noi și am avut ocazia să descoperim câte locuri interesante se află pe actualul teritoriu al Belarusului, de la clădirile uriașe sovietice la biserici și catedrale gotice sau de inspirație rusească și până la superbe palate medievale de pe vremea Federației polono-lituaniene, unele din ele aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO. De aici am aflat că multe astfel de obiective se găsesc în Brest, al doilea oraș ca mărime al Belarusului, aflat la granița cu Polonia, pe care l-am pus în planul de vizite pentru următoarea ocazie. 

Pentru vizita la Mini-museum, fiecare vizitator primește un telefon cu căști de pe care va putea asculta audio sau citi informații despre fiecare din cele 22 de clădiri reproduse în miniatură în muzeu.

La final, poți opta și pentru o experiență VR prin care ai ocazia să vizitezi și interioarele acestor clădiri, așa cum se găsesc ele astăzi în realitate. 

➡️ Tot în jurul pieței sunt amenajate diverse alte muzee – al literaturii, al pisicilor, al statului modern Belarus, parcul Aleksandro Skveras de vis-a-vis și Circul de Stat, o clădire circulară, destul de asemănătoare cu cea a circului din București.

❇️ Din spatele pieței începe zona istorică a orașului Minsk. Trecem pe rând pe lângă clădirile Primăriei, a Filarmonicii sau Sala de Concerte a orașului. O caleașcă cu cai, sculptată în mărime naturală, ne îmbie să urcăm în ea.

Coborâm pe străzi pietruite, unele mărginite de sculpturi umane în tablă. Intrăm în biserici ce se evidențiază printre celelalte clădiri, cum e Catedrala Sfântului Duh sau Catedrala Catolică a Fecioarei Maria. Iar în jos sclipesc apele râului Svislach ce împarte în două orașul. 

E un amestec de influențe europene din perioada interbelică și atmosfera sovietică încă prezentă, un melanj ciudat, dar interesant deopotrivă.

❇️ De partea cealaltă a râului, Victory Square (Plošča Pieramohi) e un alt loc-emblemă pentru bieloruși. Aici, în centrul pieței se înalță un obelisc de 49 metri, în memoria victimelor naționale din timpul celui De-al Doilea Război Mondial. În vârful obeliscului strălucește stema sovietică, iar mesajele înscrise pe piedestalul monumentului sunt dedicate armatei sovietice care a luptat împotriva naziștilor. 

 ❇️ Pe aceeași parte a râului, mergând de-a lungul său, ajungem și la Opera Națională din Minsk, o clădire uriașă, construită în perioada interbelică, de formă circulară, decorată cu statuete și coloane. În fața sa, în jurul fântânii din parcul „Troitskaya Gora”, era amenajat acum un mic târg cu câteva căsuțe cu produse de Crăciun.

❇️ Librăria Națională a Republicii Belarus e, poate, singura clădire modernistă pe care am vizitat-o aici. Undeva mai la periferia orașului, nu doar colecția uriașă de cărți în limba rusă și dimensiunile sale impresionează, ci și clădirea de formă rombicuboctaedrică (😅), a cărei fațadă este îmbrăcată complet în led-uri. Seara e cu atât mai spectaculoasă, pentru că pe zidurile sale se derulează mesaje și imagini create din luminile led-urilor ce o îmbracă. 

Ce am vizitat în afara capitalei

Cum parcă nu e perioadă mai potrivită să vizitezi castele medievale decât în preajma Crăciunului, am ieșit în una din zile din Minsk și ne-am îndreptat înspre sud-estul țării, acolo unde se află două castele aflate în Parimoniul Mondial UNESCO.

Păstrându-și atmosfera de odinioară, eleganța și impozanța vremurilor trecute, ornamentele de sărbători adăugate acum în fiecare cameră cu mult gust le sporesc frumusețea, așa că plimbându-te prin sălile castelelor ai senzația că proprietarii încă trăiesc aici și te aștepți să îți iasă în întâmpinare oricând.

Cele două castele aparțin familiei de nobili 𝑹𝒂𝒅𝒛𝒊𝒘𝒊𝒍𝒍 𝒂𝒊 𝑴𝒂𝒓𝒆𝒍𝒖𝒊 𝑫𝒖𝒄𝒂𝒕 𝒂𝒍 𝑳𝒊𝒕𝒖𝒂𝒏𝒊𝒆𝒊 ș𝒊 𝑪𝒐𝒓𝒐𝒂𝒏𝒆𝒊 𝑹𝒆𝒈𝒂𝒕𝒖𝒍𝒖𝒊 𝑷𝒐𝒍𝒐𝒏𝒆𝒛 și se păstrează intacte din secolele XVI-XVII, chiar dacă de-a lungul timpului au cunoscut diverse ocupații și utilizări.

Se află pe teritoriul actual al Belarusului, la puțin peste 100 km distanță de Minsk, iar din anii 2000 fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO și sunt deschise publicului pentru a fi vizitate.

𝐂𝐚𝐬𝐭𝐞𝐥𝐮𝐥 𝐍𝐞𝐬𝐯𝐢𝐳𝐡 e primul la care am ajuns, un superb castel în stil baroc, cu fațade ornate cu stucco, o curte interioară generoasă și o suită de camere ce comunică între ele, una mai frumoasă ca alta.

𝐂𝐚𝐬𝐭𝐞𝐥𝐮𝐥 𝐌𝐢𝐫, la 30 km distanță, se află într-un alt sat belorus, cu vedere spre lac. Construit în stil gotic, cu fațade cărămizii, patru turnuri înalte și același tip de curte interioară, interiorul îi este însă mai afectat, pentru că a fost mult timp abandonat, iar în perioada celui de-al Doilea Război Mondial a fost folosit de nemți drept ghetou pentru evreii ce traiau în această zonă…

Astăzi ambele castele vorbesc despre perioada lor de glorie din epoca medievală, păstrând amintirea acelor vremuri înfloritoare.

Detalii utile din Belarus

Cum ni s-a părut Minsk-ul? 

Un oraș la fel de interesant ca și altele pe care le-am explorat în alte țări post-sovietice. 

Cum ne-am simțit în Minsk? 

Nu am avut probleme de siguranță, dar ne-am simțit puțin temători să nu greșim cu ceva și să “fim luați la ochi”. Am evitat să vorbim despre Ucraina sau Kiev, cu toate că unele comparații ne veneau automat în minte. Am încercat să nu ieșim în evidență. Am respectat regulile (am observat, de exemplu, că regulile rutiere sunt strict respectate aici, atât de pietoni, cât și de șoferi; curățenia e un alt aspect ce se păstrează și se respectă). 

Cum ce ne-am deplasat în Minsk?

Am avut și mașina proprie, pentru că am intrat pe cale rutieră în Belarus, dar am vrut să încercăm și cum e transportul în comun sau tai-ul în capitala bielorusă. Autobuzele sunt producție proprie, folosesc modele hibride troleibuz-autobuz, sunt aglomerate, dar funcționează punctual, conform programului afișat electronic în fiecare stație. 

Pentru serviciul de taxi folosesc Yandex, varianta rusească a Uber-ului nostru. Tarifele sunt ok, prețurile în general sunt mici, atât la restaurante, cât și la magazine sau la transport. 

Pentru transportul în afara orașului, a fost nevoie să achiziționăm vigneta bielorusă, pe care am luat-o online înainte să ajungem în Belarus și a costat 18€, valabilă 15 zile (chiar dacă noi am stat doar 5).

Unde am mâncat în Minsk?

Ca și în alte țări cu specific înrudit, mâncarea bielorusă e delicioasă. Am încercat câteva lanțuri de restaurante locale, Vasilki fiind probabil cel mai cunoscut dintre ele. Au multe opțiuni pe bază de pește, hering în mod special, dar și alte opțiuni tradiționale, destul de similare cu ce am mâncat în Ucraina sau Moldova. 

Mai recomandăm:

• Pizza Mania, în Minsk, din nou un lanț cu mai multe restaurate în oraș, varianta Napoli era în apropiere de cazarea noastră – meniu variat, foarte bogat, nu doar pizza, cu prețuri foarte ok.

• Berezka, în Victory Square, cu vedere spre obelisc, dar aici mâncarea nu ni s-a părut că s-a ridicat la același nivelul cu ce ne-a obișnuit Minsk-ul în rest.
• Kuhmistr, în centrul vechi al orașului, aproape de Circul din Minsk.

• Княжеский Двор (Knyazheskiy Dvor), la castel Mir, la subsol, cu o atmosferă medievală, bucate delicioasă și plating excelent.

Am făcut o vizită și la Mak.by, Mc Donald’s-ul local din Belarus. Poți urmări un filmuleț din locație aici: Cum arată un meniu la „MAK.BY”.

Cum sunt oamenii în Minsk? 

Ni s-au părut destul de ok, acolo unde am avut șansa să interacționăm cu localnicii (la restaurant sau unele obiective turistice). În magazine sau mijloace de transport în comun, oamenii par că sunt ok și își duc viața de zi cu zi în mod normal, atâta timp cât nu ies din pătrățica delimitată de regim. La vamă însă lucrurile au stat diferit, dar acest aspect îl vom detalia mai jos. 

Cum arată supermarket-urile din Minsk am arătat aici: Cum arată un supermarket în Belarus.

Cum am plătit în Belarus?

Ne-am interesat în avans și am aflat că Revokut nu funcționează în Belarus, așa că am venit pregătiți cu dolari cash, pe care i-am schimbat în ruble bieloruse la băncile locale.

Am aflat, însă, odată ajunși, că dacă deții un card bancar la CEC, schimbul lor valutar e foarte ok și poate înlocui cu succes Revolutul, așa că l-am folosit oriunde la plățile cu cardul.

Cum e internetul în Belarus? 

Internetul funcționează bine, noi am cumpărat o cartelă locală A1 cu care, la prețul de 25 ruble (cam 33 ron), am avut date mobile nelimitate pe perioada șederii noastre. 

Nu am avut probleme cu accesul pe Facebook, Instagram, Whatsapp sau alte platforme social media, dar am observat că sunt și unele site-uri care nu funcționează în Belarus, iar soluția a fost să ne conectăm cu VPN românesc să le putem accesa. 

Unde ne-am cazat în Minsk?

Sie-urile booking.com și airbnb nu funcționează în Belarus, așa că, pentru rezervarea cazării, a trebuit să apelăm la un site local: minsklux.com.

Am stat într-un apartament dint-un complex rezidențial foarte civilizat, cu parcare proprie, centru comercial și restaurante aproape, de-a lungul bulevardului Majakoŭskaha.

Procesul de intrare în Belarus

Cetățenii români au nevoie de viză pentru a putea intra în Belarus. Așadar:

Viza pentru Belarus

Am aplicat pentru viza de turist în Belarus cu câteva săptămâni înainte de plecare.

• Am plătit taxa de 35€/persoană la BCR
• Am depusa apoi dosarul pentru viză la Ambasada Belarusului din București, conținând …. Dosarele au putut fi depuse de o singură persoană pentru întreaga familie.
• După x zile, am putut ridica pașapoartele de la ambasadă, cu viza primită și drept de intrare pentru exact perioada menționată (23-26 decembrie).

Vama de intrare în Belarus

Am ales să intrăm în Belarus pe cale rutieră, deoarece zborurile spre Minsk sunt puține, doar din anumite destinații și la prețuri exuberante.

Așadar, am ajuns cu mașina personală în Polonia, la Lublin, unde am rămas peste noapte, urmând să trecem în Belarus pe la Terespol, singurul punct de vamă deschis între Polonia și Belarus, de când celelalte au fost închise din cauza războiului din Ucraina.

Planul A: Vama Terespol, Polonia – Belarus

• am ajuns în vamă pe 23 decembrie, înainte de zilele libere de sărbători, când se pare că mulți bieloruși se întorc din străinătate să petreacă zilele libere occidentale (chiar dacă ei sărbătoresc Crăciunul după calendarul de stil vechi, pe 7 ianuarie).
• din acest motiv, cozile de mașini erau de peste 2 km, iar timpul de așteptare aproximat pe site-ul oficial al vămii era de… 20 ore!
• după 4 ore de așteptare, înaintasem doar 400 metri.
  Așadar, mai aveam în față peste 14 ore de așteptare, ceea ce ne-a făcut să apelăm la planul B.

Planul B: Vama Kotlovka , Lituania – Belarus

• site-ul oficial al vămilor bieloruse afișa timp de așteptare de doar 1-2 ore la vama Kotlovka, așa că am decis să plecăm din Polonia spre Lituania, de unde să încercăm să intrăm prin una din cele trei vămi deschise cu Belarus.
• după 7 ore de drum, am ajuns la a vama Kotlovka unde s-a dovedit că datele afișate pe site erau eronate, iar cozile erau și mai mari, cu timp de așteptare și mai lung… se pare că bielorușii aveau scopul de a controla draconic și de a își ține proprii cetățeni zile în șir în așteptare, pe timp de iarnă, în cozi de kilometri întregi, în viscol și ninsoare…
• printr-un concurs de împrejurări, la una din etapele în care se avansa către punctul de intrare în vamă, am ajuns în fruntea cozii și am reușit să trecem de prima barieră de verificare (altfel, nu am fi avut nicio șansă să intrăm în Belarus în următoarele 2 zile, cel mai probabil, și cu siguranță am fi renunțat și am fi rămas la Vilnius).

Etapele verificărilor în vamă:

• după prima barieră am ajuns la punctul de verificare al lituanienilor unde lucrurile ai decurs ușor și normal, ba chiar am dat și de un angajat român al serviciului Forex, responsabil de vămile Uniunii Europene, care ne-a pus puțin în temă cu timpul de așteptare ulterior.
• După vama lituaniană am ajuns într-o nouă coadă de așteptare, de doar 40 mașini, în spațiul neutru dintre cele două țări. La fiecare jumătate de oră, o nouă tranșă a câte 15 mașini era lăsată să intre în vama bielorusă, astfel încât în cea de-a treia tranșă am reușit să intrăm și noi. Exista o coadă separată pentru cetățeni UE, dar chiar și așa timpul de așteptare a fost suficient, pentru că totul se petrecea foarte lent și se înainta foarte greu.
• La primul punct de verificare ni s-au cerut pașapoartele și am fost lăsați să trecem destul de ușor.
• Adevăratele verificări urmau să se întâmple de fapt la următoarele ghișee.
• Am fost direcționați către culoarul cu “lucruri de declarat”, chiar dacă noi nu avem niciun bun de declarat.
• Ni s-a cerut să achiziționăm asigurarea pentru mașină (19$) și un tichet de dezinfectare obligatorie (2 ruble bieloruse).
• La ghișeul vamal ni s-au verificat pașapoartele și actele mașinii, ocazie cu care au fost găsite vizele de intrare în Ucraina, ceea ce a generat automat niște telefoane date de ofițerul vamal și, probabil, toate verificările ulterioare de care am avut parte.
• Am fost invitați în cabinetul șefului de vamă, pentru un fel de chestionar. Acesta ne-a verificat interminabil fiecare filă din pașaport, a făcut verificări în sistemele din calculator, ne-a întrebat care e motivul vizitei în Belarus, adresa exactă unde stăm, dacă avem prieteni în Belarus, care e perioada de ședere, care e adresa de domiciliu din România, dacă vorbim rusă și, în final, de ce am fost în Ucraina și în ce perioadă. La final a dat un telefon și și-a dat acordul pentru intrarea noastră în țară.
• A urmat prezentarea fiecăruia dintre noi la ghișeul vamal pentru fotografiere și ștampilarea pașapoartelor.
• Ni s-a cerut să completăm o declarație pentru mașină (chiar dacă nu aveam nimic de declarat), completat în dublu exemplar pe un formular în limba rusă, cu un model tradus în limba engleză alături.
• Ni s-au făcut mai multe controale ale mașinii la toate cele 4 portiere și în portbagaj.
• Ne-au fost scoase toate bagajele din mașină pentru verificare.
• Când credeam că toți pașii sunt gata și vom putea pleca, ne-au cerut să scoatem copiii din mașină (care dormeau) și să ducem mașina la scannerul cu raze X pentru tir-uri, singurii cu mașină mică ce am fost supuși acestei verificări).
• După această etapă, am primit în final pașapoartele, am putut încărca bagajele în mașină și s-a ridicat și ultima barieră.
• Am trecut prin tunelul de dezinfecție pentru care achitasem taxa inițial.
  După aproape 7 ore petrecute în vamă, puteam să ne considerăm intrați oficial în Belarus.

Disclamer:

• Cozile lungi de așteptare par să se fi format fix în perioada când am ajuns noi (cel mai probabil din cauza zilelor libere de sărbători), deoarece la ieșirea noastră din Belarus nu mai erau decât câteva sute de metri de coadă la intrare.
• În Lituania, două din cele trei vămi permit programarea pentru a putea trece fără să aștepți în coadă, dar pentru noi nu a fost o soluție, căci prima dată disponibilă era peste aproximativ 5 zile. Dacă te programezi din timp, poate fi, însă, o soluție validă.
• Intrarea cu autocarele ce fac curse regulate pare să fie mai rapidă decât cele cu mașini proprii. Verificările sunt mai ușoare, coada de autocare mai scurtă, timpul mai puțin petrecut în vamă. Există autocare care fac curse regulate din Vilnius spre Minsk, zilnic. Din nou, când am verificat noi nu mai erau locuri disponibile pe zilele următoare.

Ieșirea din Belarus

Și, la ieșirea din țară am fost întâmpinați în vamă cu aceeași răceală și atitudine neprimitoare ca și la intrare.
Totuși, nu a mai fost deloc rând de așteptare pe sensul de ieșire, nici verificările nu au mai fost atât de acerbe.
Chiar și așa, am petrecut în jur de o oră jumătate până am trecut pe partea lituaniană.

• prima dată ni s-a cerut să plătim taxa de “electronic queue”, chiar dacă noi nu făcusem programare pentru trecerea prin vamă (11 ruble bieloruse, achitate undeva într-o căsuță înainte de a ajunge efectiv în vamă).
• Apoi am trecut prin trei ghișee, unde ni s-au verificat de fiecare dată pașapoartele și actele mașinii.
• La ultimul ghișeu am fost opriți să plătim o altă taxă, în valoare de 37 ruble bieloruse.
• Ni s-a făcut din nou fotografii fiecăruia în parte
• Ni s-a verificat de două ori interiorul mașinii.
• Ni s-au scos din nou bagajele din mașină.
• Am primit în sfârșit pașapoartele cu ștampila de ieșire din Belarus și am fost liberi să trecem spre vama lituaniană, acolo unde lucrurile au mers, din nou, mult mai repede.

De departe, aceasta a fost cea mai neprimitoare țară ex-sovietică în care am ajuns, în ceea ce privește formalitățile de la vamă. Dar cum am fi aflat altfel cum se trăiește acum în Belarus?

Din Belarus ne-am continuat road trip-ul către Țările Baltice. Citește și:

>> Cum a fost la Târgurile de Crăciun din capitalele baltice: Vilnius, Riga, Tallinn.