Traseu de iarnă la Târgurile de Crăciun din capitalele baltice

Cuprins

În vacanța de iarnă de anul acesta am plecat în căutarea spiritului Crăciunului într-un road trip european, pornind de la Târgul de Crăciun din Craiova spre cel din Sibiu și de acolo am tot urcat, am ieșit din țară pe la Satu Mare și am ajuns tocmai până în nord, la malul Mării Baltice.

Astfel că ne-am întregit colecția cu poze de Crăciun de anul acesta cu cele trei târguri de Crăciun din cele trei capitale baltice, fiecare din ele specială în felul său. 🎄

Târgul de Crăciun de la Vilnius în Lituania

💚 În 𝐕𝐢𝐥𝐧𝐢𝐮𝐬, Târgul de Crăciun din Piața Catedralei era decorat în culori aurii, elegante, bradul din centrul pieței te invita să urci până lângă ramurile lui, de unde aveai o vedere panoramică spre întreaga piață.

Străzile din jur abundau în decorațiuni luminoase, brăduți naturali adunați în fața intrărilor la restaurante, brăduți împodobiți lucind la balcoane, tot orașul arăta ca o întreagă poveste de Crăciun. Iar trenulețul de Crăciun ne-a plimbat pe străduțele pietruite din orașul vechi, în cântec de colinde și sunet de clopoței. 🔔

Accesul la târg este gratuit, plimbarea cu trenulețul costă 5 euro / persoană (și e gratuit pentru copiii cu înălțimea sub 90 cm), la căsuțele din piață găsești vin fiert, ciocolată caldă, turtă dulce și acadele glazurate la prețuri acceptabile, în curtea interioară a Palatului Marilor Duci ai Lituanieni (Palace of the Grand Dukes of Lithuania) este amenajat un patinoar, în jur se organizează concerte, se aud în boxe susțineri pentru Ucraina, steaguri lituaniene și ucrainene flutură în jur, e o amosferă pașnică ce îmbie la liniște și plimbare.

***

Dar nu am vizitat doar târgul de Crăciun din Vilnius, ne-am plimbat și prin alte locuri din oraș, să ne aducem aminte de vizita făcută la începutul unei veri de acum 8 ani, când noi eram mai tineri, iar copiii încă nu veniseră pe lume. Așa că am mai vizitat:

❇️ Gates of Dawn, singura poartă de intrare în vechiul oraș care a mai rămas în picioare, cu rol de apărare la acel moment, adăpostește acum la etaj o capelă mică unde se păstrează o icoană a Maicii Domnului considerată protectoare a orașului, unde ortodocși și catolici vin să se roage deopotrivă.

❇️ Centrul istoric al capitalei Vilnius, înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO, se păstrează din perioada medievală, mai exact de la începutul secolului al XIII-lea, atunci când Riga a devenit oraș. Chiar dacă a fost parțial distrus de-a lungul timpului, centrul istoric e impresionant prin melanjul arhitectonic în stil gotic, renascentist, baroc sau clasic, în acest cadru medieval superb.

❇️ Bastion Hill și zidul de apărare în formă circulară e o zonă a orașului de care se leagă atât povești romantice, cât și poveși de groază, dar și fapte istorice. În fond, basionul a fost construit cu rolul de apărare a orașului, acum are rol de muzeu, iar vederea panoramică spre oraș de aici, din vârful dealului, nu rebuie ratată.

❇️ Piața Primăriei din Vilnius e un alt punct din centrul istoric pe unde ne-au purtat pașii, iar clădirea primăriei, în stil baroc, ea ea însăși o atracție a orașului. Clădirile colorate și cafenele pline de viață dn jur întregesc atmosfera plăcută de care Vilnius se bucură în fiecare colț al său.

❇️ Biserica Sfinților Petru și Pavel e o adevărată capodoperă în stil baroc, fiind considerată chiar una din cele mai frumoase biserici din lume. Interiorul său e plin de sculpuri albe de stucco, niciun centimetru de pe zidurile sale nu a rămas neîmpododobit cu frumoasele înflorituri, sculpturi și statui ale sfinților sau îngerilor.

De altfel, Vilnius e un oraș cu impresionant de multe biserici, toate cu o arhitectură deosebită. La fiecare pas găsești câte una, iar deasupra orașului se ridică turle din toate direcțiile.

❇️ Gediminas Hill și Turnul Castelului Gediminas se zăresc din piața centrală a orașului, supraveghind de sus, cu steagul ce futură în vârful turnului, ca un fel de loc mistic în vârf de deal. Până acolo se ajunge cu funicularul, prețul biletului este de 1 euro / sens. Turnul poate fi vizitat, dar și vederea spre oraș de sus merită să urci până în vârful dealului, mai ales pe timpul serii.

❇️ Gara Centrală din Vilnius unde, pe câteva șine ferate dezafectate e amenajat un fel de muzeu feroviar cu acces gratuit, în aer liber, cu locomotive și vagoane istorice, din care unele sunt transformate în loc de relaxare sau de luat masa, iar altele sunt păstrate ca obiecte istorice de valoare, povestind despre istoria căilor ferate lituaniene. Acum, în perioada sărbătorilor, trenulețele erau împodobite de Crăciun, făcând plimbarea cu atât mai plăcută.

***

Și pentru că nu e vizită în oraș fără masă, am făcut și o listă a restaurantelor unde am mâncat în Vilnius și ne-au plăcut:

  • Eto Dvaras – un lanț tradițional lituanian de restaurante, cu mai multe locații prin oraș. Noi ne-am oprit la cel de pe principala stradă din centrul istoric, aproape de Piața Catedralei, unde era amplasat Târgul de Crăciun.
  • Berneliu Uzeiga – tot pe aceeași stradă, tot tradițional, restaurantul se află la subsol într-un fel de pivniță și excelează în decoruri medievale, istorice, dar și în bucate gustoase, tipic lituaniene.
  • Uzupio Pizzeria – în caz că ți se face poftă de mâncare italiană și vrei o pizza sau o porție bună de paste, aici e locul cel mai bun din oraș pentru aceste feluri gătite exact ca în Italia. Copiii au primit aici și o fișă foarte drăguță cu acivități și desene de colorat, pe tema clădirilor din Vilnius.

>> În Vilnius ne-am cazat aici: Dzuku apartment 40

>> Vezi și alte locații de cazare în Vilnius aici.

Târgul de Crăciun de la Riga în Letonia

💚 În 𝐑𝐢𝐠𝐚, am găsit Târgul de Crăciun din Piața Domului și mai cald, și mai colorat, și mai primitor parcă. În miros de bucate aburinde și ciocolată caldă cu marshmallows, cu diverse spot-uri organizate în interiorul pieței pentru poze tematice, cu Domul omniprezent, supraveghind din vârful său forfota din piață.

Ne-a plăcut mult ideea de photo corners amenajate prin diverse colțuri are pieței, cu decoruri crăciunistice în culori calde, unde te inegrezi perfect cu o cană de ciocolată caldă în mână sau un vin fiert aburind.

Și, apropos de cană, o altă idee faină e că poți „închiria” una frumoasă de la căsuța cu băuturi calde, îți cumperi băutura preferată, faci poze cu ea, bei conținutul și returnezi cana la tejgheaua dedicată. O soluție faină ce înlocuiește paharele clasice de unică folosință pe care le găsim de obicei prin târguri.

***

În afară de târg, Riga e un oraș ce merită explorat la pas, ceea ce am făcut și noi în ziua pe care am petrecut-o aici. Ce am vizitat aici:

❇️ Centrul Istoric din Riga, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, se păstrează de pe vremea când Riga era un important centru al Ligii Hanseatice, probabil prima corporație din lume, organizată ca o asociație între mai multe țări, cu rol militar și comercial.

Dintre clădirile emblematice ale Rigăi, printre cele ce trebuie neapărat văzute sunt Ghildele (Ghilda Mare și Ghilda Mică), un fel de sedii ale asociației de negustori ce aveau ca scop protejarea comerțului, dar și Casa cu Pisici pe acoperiș despre care se spune că au fost plasate în vârful casei de către un negustor ce nu a fost acceptat în ghilda de peste drum, ca semn de protest și ofensă adusă ghildei, către care pisicile au fost așezate cu fundul.

❇️ În piața din fața primăriei orașului, City Hall Square, o clădire atrage în mod special atenția: Black Heads House sau Casa Capetelor Negre. Un fel de cavaleri medievali, aceștia s-au organizat în această frăție cu sediul în casa cu arhitectură impresionantă, fațadă cărămizie și un sfânt cu pielea de culoare neagră pictat reprezentativ pe stâlpul porții de intrare în clădire.

Accesul la interior costă 6 euro / persoană, iar casa păstrează la subsol spațiile de depozitare, așa cum erau ele folosite pentru negustorii din perioada medievală, iar la etajele superioare săli opulente, probabil cele mai luxoase interioare din întreaga Riga.

❇️ Saint Peter Church e una din bisericile cu turn înal din centrul vechi al orașului, turn în care se poae urca și admira orașul de sus, contra unui cost de 9 euro / adult.

❇️ Cartierul Art Nouveau al orașului, în special Albert Street, e cel care a adus renumele Rigăi drept orașul cu cea mai mare colecție de clădiri Art Nouveau din lume.

Am luat masa la restaurantul Province, servirea n-a fost tocmai cea mai customer friendly, dar mâncarea bună și atmosfera plăcută.

>> Vezi locații de cazare în Riga aici.

Târgul de Crăciun de la Tallinn în Estonia

💚 În 𝐓𝐚𝐥𝐥𝐢𝐧𝐧, am găsit singurul Târg de Crăciun albit de zăpada ce cădea alene peste Piața Primăriei. Un brad îmbrăcat în aceleași luminițe aurii, de crengile căruia, la bază, stau agățate scrisori de Crăciun ale copiilor ucraineni mutați aici. În jur, căsuțe cu băuturi calde și alți brăduți mai mici în cerdac.

Peste tot pe străzile orașului vechi, de jos până sus, sunt așezați brăduți colorați de luminițe și albiți de neaua proaspăt așternută. Tallin e ca un basm cu prinți și domnițe medievale, ce a prins viață în preajma Crăciunului.

***

Pe unde ne-am mai plimbat în Tallin, în afară de târgul de Crăciun?

❇️ În Centrul Istoric din Tallinn, înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO, atât în partea de jos a sa cât și în cea superioară. Castelul Toompea, actual sediu al Parlamentului Estoniei, Catedrala Alexander Nevsky, cele două puncte de belvedere din partea de sus, sau primăria orașului și esplanada din jurul ei, porțile cetății sau turnurile cu pasarele de trecere din partea de jos, toate creează aspectul unul oraș rupt din poveștile cu prinți și prințese, o bijuterie medievală ce te cucerește indiferent de anotimp, dar care iarna capătă parcă un farmec aparte.

❇️ Rar ajungem la mall în călătoriile noasre, dar la T1 Mall am fost ca să ne plimbăm cu Skywheel of Tallinn, o roată panoramică uriașă, amplasată pe acoperișul centrului comercial. Tot aici, al ulttimul etaj, sunt și spații de joacă pentru copii, de la traseu de cățărări la tobogane gigantice.

❇️ Parcul Kadrioru, printre cele mai întinse parcuri ale orașului, e o adevărată pădure urbană unde se află Palatul Prezidențial, dar și Muzeul de Arte Kadrioru într-un superb palat în stil baroc înconjurată de o grădină care vara e plină de flori. În al colț al parcului e amenajată și grădina botanică, iar în altă zonă se află muzeul pentru copii Miiamilla.

Cât despre luat masa în Tallinn, am mâncat tare bine la:

>> În Tallinn ne-am cazat aici: Revalia Airport-Bus Station One-Bedroom Apartment.

>> Vezi și alte locații de cazare în Tallinn aici.

***

Cele trei capitale baltice ne-au plăcut mult și prima dată când le-am vizitat, acum mai bine de 8 ani.
Acum însă, cu copiii alături și împodobite de Crăciun, ne-au cucerit iremediabil. ❤️✨

Și dacă v-au plăcut poveștile noastre, vă așteptăm să vă alăturați pe pagina noastra de Facebook și pe Grupul Familiilor Calatoare pentru și mai multe idei utile despre călătoriile cu copii.

Hai cu noi în excursii de grup

Exploreză și alte călătorii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii la curent cu ultimele noastre călătorii!