Balvanyos Resort | Cum poți folosi voucherele de vacanță prin Eximur pentru o vacanță în țară

Cuprins

Începe vremea caldă, iar noi am profitat de unul din weekend-urile lunii mai ca să mergem la Balvanyos Resort, o locație din țară unde ne doream de ceva vreme să ajungem și am reușit acum prin intermediul EXIMUR.

Programul nostru a îmbinat explorarea cu relaxarea – de la trasee montane, peșteri și parc aventura la piscine și spa, toate au creat reteța perfectă a acestui weekend, iar noi ne-am “înfruptat” cu drag din ea. Ceea ce vă dorim și vouă, dacă vă propuneți să ajungeți la Balvanyos sau în orice altă locație la fel de frumoasă de la noi din țară.

Cum am ajuns la Balvanyos Resort

Cred ca e puțină lume care să nu fi auzit de Balvanyos Resort, acest colț de rai amplas în mijlocul pădurilor dintre Băile Tușnad și Târgu Secuiesc.

Noi am pornit din București, de unde ai două opțiuni de traseu până la destinație: fie pe Valea Prahovei, fie prin Cheia, așa că la dus am mers pe una din variante, iar la întoarcere pe cealaltă.

Ambele opțiuni durează în jur de patru ore, iar dacă prima variantă poate fi mai aglomerată uneori, doua are o zonă cu serpentine mai serioase, însă ambele sunt foarte scenice și demne de admirat.

De altfel, dacă timpul îți permite, pe ambele variante poți opri pe traseu la obiective turistice interesante, până să ajungi la destinația de la Balvanyos Resort. Despre ce am vizitat noi pe drum vom povesti însă puțin mai jos.

Facilități și activități la Balvanyos Resort

Odată ajunși, ne-am cazat și am început să explorăm zona, care ne-a cucerit din primul moment. Dar să începem cu începutul. 🙂

Tipuri de cazare la Balvanyos Resort

Resortul dispune de mai multe corpuri pentru cazare, începând cu Hotelul principal și continuând cu două vile, ceva mai spre pădure, la câteva minute distanță – Vila Panorama și Vila Panorma 2. Iar în drum spre ele e amplasată o căsuță individuală tip Tiny House ce poate fi și ea ocupată de vizitatori.

Noi ne-am caza la Vila Panorma 2, într-o cameră tip PANORAMIC FAMILY ROOM, structurată pe două niveluri: în partea de jos e amplasat un pat dublu, generos ca dimensiuni, un birou, spații de depozitare și baia, iar o scară interioară te duce către zona de sus a camerei unde se află spațiul pentru copii: un alt pat dublu, amplasat la nivelul pardoselii, un birou micuț și o zonă de depozitare a hăinuțelor.

Camera noastră e amplasată la etajul întâi al vilei și are ieșire spre terasă cu vedere superbă către pădure, la parterul vilei fiind amplasae camerele cu pa dublu și canapea exensibilă.

>> Toate tipurile de camere disponibile le puteți consulta aici: https://balvanyosresort.ro/ro/hotel/.

Opțiuni de luat masa la Balvanyos Resort

Pentru că e amplasat în mijlocul pădurii, izolat de localitățile din împrejurimi, resortul are propriile restaurante unde poți servi masa, iar noi ne-am bucurat aici de o varietate culinară pe care nu foare frecvent întâlnită.

Sunt trei locații distincte pe care locația le pune la dispoziție vizitatorilor săi, cu meniu relativ similar:

  • Gastrolab, situat la baza pantei ce urcă spre hotel, la mijlocul distanței dintre vile și corpul principal al resortului, te întâmpină cu terasă afară, foc de tabără seara și un cadru distinct și rafinat la interior. Am mâncat aici mititei din carne de vânat, hummus cu jumări, șnițel de mangaliță, găluște Somlói și câte alte bunătăți de te lingi pe degete.
  • Restaurantul Forest, la primul nivel al hotelului, e locul unde luam dimineața micul dejun – foarte bogat și divers de altfel – dar și unde putem veni pentru masa de prânz sau cină. Am mâncat aici una din cele mai bune ciorbe secuiești cu coase afumate, cu pâine proaspătă de casă, de e lingi pe degete.
  • Restaurantul Fork e o altă opțiune din incinta resortului, dar în perioada când am fost noi acolo era închis.

Felurile de mâncare servite în oricare din locații sunt cu adevărat deosebite și îmbină gusturi locale cu arome rafinate și ingrediente gourmet, așa că mesele pe care le-am luat aici au fost parte din experiența deosebită cu care ne-a răsfățat Balvanyos Resort.

Piscină și Spa

Nu poți veni la Balvanyos Resort fără să te bucuri de spa-ul absolut minunat deschis în resort. Grand Santerra SPA ne-a primit cu un program de relaxare și distracție de care ne-am bucurat de la mic la mare. Ca vizitatori cazați în resort, ai acces oricând la spa, dar e posibil să vii și din exterior, pe baza unei rezervări prealabile.

Spa-ul se află într-un corp separat, dar legat printr-o pasarelă de hotel. Odată ajunși la recepție, vei primi halat și prosoape și ai imediat acces la vestiare, iar de acolo direct în zona de piscine și de relaxare.

La spa am găsit o serie de piscine interioare și exterioare, jacuzzi, bazine pentru copii, dar și pentru adulți, dar și unele zone accesibile doar adulților – cameră salină, duș cu zăpadă, saună uscată, umedă sau secuiască – unele cu temperaturi ce ajung și la 90°C.

Lângă spațiul de relaxare, o zonă de gustări, cafea și hidratare ne îmbie la o cremă de cafea, un cocktail sau o înghețată, în pauzele dintre bălăceli.

Noi ne-am bucurat o zi întreagă de bazinele cu apă caldă, de hidromasaj și de priveliștea spre munți, pe care am admira-o cu nesaț din jacuzzi-ul învăluit în spumă albă, direct sub cerul liber.

>> Poți rezerva un sejur la Balvanyos Resort cu vouchere de vacanță prin intermediul Eximtur.

Parc Aventura

În altă dimineață petrecută aici ne-am programat la o activitate plină de adrenalină: o sesiune de cățărări în Parcul de Aventuri amenajat în complex, pe o creastă împădurită chiar din apropierea hotelului.

Sunt mai multe trasee disponibile, la înălțimi și de dimensiuni variabile, astfel încât atât copiii, cât și adulții se pot distra parcurgând obstacolele de pe trasee.

Pentru copii sunt trei trasee disponibile, astfel încât Albert a petrecut aici mai bine de o oră plină de adrenalină, concentrare și încântare, până le-a parcurs pe toate.

Pentru participare e nevoie de înregistrare prealabilă la recepția hotelului, iar taxa de participare, în valoare de 40 lei, se achită separat tot aici.

Mini ferma de animale

Tot în complex, în partea din spate a hotelului, lângă pădure, e amenajată și o mini fermă de animale. Ponei, oițe, mieluței sau caprițe te așteaptă să treci pe la ei, să îi mângâi și să îi admiri, căci sunt foarte prietenoși, iar pentru copii e un colț al complexului foarte atractiv.

Drumeții și atracții naturale

Să nu credeți că am stat doar la cazare, pe parcursul șederii noastre. Nuuu, am vrut să descoperim puțin și împrejurimile, mai ales că sunt destule locuri interesante de văzut în zonă, ba chiar am fi avut nevoie de niște timp în plus.

Peștera Sulfuroasă și Grota de Alaun

Sunt două peșteri, în relativa apropiere a resortulului, formate ca urmare a activității posvulcanice din această zonă. Până la ele se poate ajunge într-o drumeție prin pădure, nici prea grea, nici prea ușoară, de aproximativ 30 minute pe un sens, ce urcă până la puțin peste 1000 metri altitudine.

Specificul acestor peșeri sunt emanațiile puernice de gaz, sulf și dioxid de carbon, ca urmare a acivității posvulcanice din această zonă. Cantitățile emanate sunt foarte mari, și chiar dacă mofetele au rol terapeutic cu efecte benefice pentru o varietate de boli (reumatice, cardiovasculare, arteriale, alergene sau dermatologice), totuși șederea prelungită poate pune viața în pericol, iar pentru copii este chiar interzisă apropierea de gura peșterii, unde emanațiile sunt la nivel maxim.

Pentru noi a fost o plimbare bine-venită de dimineață, am făcut cu toții puțină mișcare și ne-am bucurat de verdele-crud al pădurii, de cântece de păsărele și de curiozitățile pe care le-am aflat de la ghidul nostru. Este bine totuși ca pe un astfel de traseu să mergeți însoțiți, pentru că e o zonă frecventată de urși (după cum am putut să ne dăm și noi seama, când am văzut o urmă proapătă lăsată pe pământul încă umed).

Lacul Sfânta Ana

Poate cel mai renumit obiectiv din această zonă a țării, Lacul Sfânta Ana era un loc unde îmi doream de mică să ajung, dar nu reușisem până acum. Așa că nu am ratat ocazia de această dată și, înainte de a porni înapoi spre casă, ne-am abătut spre lac.

E singurul lac vulcanic de la noi din țară, format în craterul unui fost vulcan, Ciomatu Mare, cel mai recent vulcan activ din Carpați, ultima lui erupție având loc acum câteva zeci de mii de ani. Acum pe suprafața liniștită a lacului se plimbă bărcuțe pentru turiști, apele în nuanțe turcoaz se adună în valuri mici la malul lacului, băncuțe din lemn oferă un moment de răgaz vizitatorilor ce ajung aici să se bucure de liniștea naturii și de frumusețea lacului.

La marginea lacului, o singură rulotă pune la dispoziția turiștilor kurtoș kalacs proaspăt și cald, cafea și băuturi răcoritoare. Poți poposi aici, te poți plimba în jurul lacului sau poți face o plimbare cu barca pe lac, timp de 30 sau 50 minute.

Pe traseul spre lac se poate merge cu mașina până la parcarea amenajată special pentru vizitatori, iar de acolo se coboară pe jos până la lac, pe o disanță de mai puțin de 1 km. Chiar dacă drumul este asfaltat chiar până la lac, traficul auto a fost oprit acum câțiva ani, pentru a proteja și conserva mediul natural unic.

Prețul de acces este de 40 lei / mașină (incluzând și accesul persoanelor din mașină) sau de 30 lei de persoană, dacă nu ai nevoie de parcare.

La întoarcere, fie urci pe același traseu pe jos, fie poți aștepta microbuzul pus la dispoziție de auoritățile ce se ocupă de turismul în zonă. Costul cursei este inclus în prețul de intrare, dar microbuzul este destinat prioritar persoanelor în vârstă, femeilor însărcinate sau grupurilor cu copiii mici.

Tânovul Mohoș

Tot pe drumul spre Lacul Sfânta Ana, înainte de a ajunge la lac, poate fi vizitat un alt obiectiv natural unic, dezvoltat în cel de-al doilea crater vulcanic al aceluiași munte.

Tânovul Mohoş este un fel de mlaștină, formată ca urmare a acumulării de materiale vulcanice în craterul vulcanului, materii ce se descopun greu și formează acum un strat generos de turbă. Astfel că vegetația e destul de limitată aici, cresc în general arbori micuți și un soi de plante carnivore, cunoscute sub numele de roua cerului.
Din păcate noi nu am mai ajuns aici, de data aceasta, pentru că tânovul poate fi vizitat doar în grupe conduse de ghid specializat, iar noi rămăsesem fără timp la dispoziție, așa că l-am lăsat pentru data viitoare când vom ajunge în zonă.

Ce am vizitat pe drum spre casă de la Balvanyos Resort

Pe drum spre casă, după ce am lăsat în urmă zona secuiască, ne-am mai oprit însă în câteva locuri, în apropierea Brașovului.

Castelul Kalnoky – Muzeul Vieții Transilvănene

Prima oprire a fost la acest mic castel ca un conac, în centrul satului Micloșoara, la vreo 40 km de Brașov, fără niciun indicator rutier care să ne îndrume spre el.

Dar dacă oprești la porțile curții sale, descoperi o bijuterie neștiută, înconjurată de o curte superbă, atent îngrijită, cu o alee străjuită de castani înalți, un lac cucerit de nuferi, un pod de lemn și o fântână ce țin de urât castelului.

Castelul găzduiește acum Muzeul Vieții Transilvănene, deci poate fi vizitat și la interior, contra taxei de acces de 20 lei, iar în preț e inclus și audio-guide-ul ce povesește despre istoria acestui loc.

Cetatea Feldioara

Încă un loc ce ne-a plăcut, un pic mai spre Brașov: Cetatea Feldioara – Marienburg ne-a făcut cu ochiul de mai multe ori când treceam prin zonă, dar până acum nu găsisem timp să o vizităm.

Am reușit acum și ne-am bucurat să o descoperim renovată cu grijă, povestind istorii din vremea cavalerilor teutoni ce s-au adăpostit mai întâi aici și oferind vizitatorilor săi o priveliște superbă către satul colorat din vale, câmpurile galben-viu și munții înzăpeziți de dincolo de Brașov.

Nici copiii nu sunt uitați, în unul din turnuri e amenajat colțul cu jocuri ce te învață detalii despre istoria cetății.

Prețul de acces în cetate este de 15 lei pentru adulți, iar experiența e cu siguranță mult mai valoroasă de atât.

Cum poți folosi voucherele de vacanță pentru sejururi în țară prin Eximur

Cam așa s-a petrecut weekend-ul nostru prin țară, spre partea Transilvaniei, o zonă a țării care ne cucerește de fiecare dată când ajungem aici.

> > Citește aici și despre plimbarea noastră în zona Sighișoarei și împrejurimi.

>> Citește și despre traseu și cazare în zona Bran.

>> Citește și despre alte descoperiri prin țară, aici.

Tare frumoasă toată țara noastră de altfel, așa că ceea ce voiam să vă mai spun e că, dacă mai aveți vouchere de vacanță nefolosite, le puteți folosi foarte ușor pentru astfel de experiențe, apelând la EXIMTUR care va intermedia totul în locul vostru.

Dacă vreți să aflați cum funcționează tot procesul și cum vă puteți folosi foarte simplu voucherele de cazare pentru sejururi la astfel de locații de cazare speciale din țară, puteți citi mai multe aici: Am Vouchere de Vacanță. Cum le folosesc?

Și ca să vă fie și mai ușor, iată și o serie de selecții care ne-au ajutat pe noi:

Să vă fie de folos și să vă bucurați de zile de relaxare la fel de plăcute ca weekend-ul nostru!

PS: Și pentru că ne-ați admirat valizele în escapada noastră, ne-am gândit să povestim puțin și despre ele, pentru că ne-ați mai întrebat cu ce fel de bagaje mergem în călătorii, iar acestea sunt cele mai recente achiziții pentru viitoarele noastre plecări.

Am ales setul de trei trolere galben-soare de la MIRANO, cu dimensiuni diferite, spațiu generos și perfect compartimentat, foarte calitative, rezistente (de poți să te urci și cu picioarele pe ele 🙈) și extrem de ușor de cărat, încât copiii nici nu ne-au lăsat ocazia să punem mâna pe ele, le-au purtat doar ei peste tot. 😅😁

Dimensiunile lor au:

➡️ cel mai mare de 4.5 KG: 72 x 44 x 29 cm

➡️ cel mediu de 3.3 KG: 62 x 38 x 25 cm

➡️ cel mai mic de 2.7 KG: 53 x 34 x 24 cm

și pot fi achiziționate și separat.

Așa că, dacă vă plac, vă punem la dispoziție și un cod de reducere – 𝐏𝐚𝐫𝐢𝐧𝐭𝐢𝐜𝐚𝐥𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢𝟐𝟎𝟐𝟑 – valabil pe site-ul 𝑴𝒊𝒓𝒂𝒏𝒐, ce vă oferă 𝒓𝒆𝒅𝒖𝒄𝒆𝒓𝒆 𝒅𝒆 𝟏𝟓% la orice achiziție de pe site.

Și dacă v-au plăcut poveștile noastre, vă așteptăm să vă alăturați pe pagina noastra de Facebook și pe Grupul Familiilor Calatoare pentru și mai multe idei utile despre călătoriile cu copii.

Hai cu noi în excursii de grup

Exploreză și alte călătorii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii la curent cu ultimele noastre călătorii!