După trei săptămâni petrecute în Quito, ne-am propus să începem să explorăm și împrejurimile. Așa că am închiriat o mașină și am pornit în excursii de o zi, în locuri mai aproape sau mai departe de capitală.
Mitad del Mundo
E primul obiectiv pe care ne-am dorit să îl vizităm în afara Quito, dintre cele disponibile în împrejurimile Quito, pentru că am vrut să aflăm despre Ecuator și altfel, dincolo de noțiunile abstracte despre Latitudinea 0°0’0″ pe care le-am învățat la orele de geografie, printre multe altele pe care școala ți le împachetează frumos și ți le livrează de-a gata.
Și chiar dacă ne așteptam să nu fie un loc prea atractiv pentru copii, am fost plăcut surprinși să descoperim nu doar un monument, ci un întreg orășel turistic construit în jurul acestui obiectiv, cu o mulțime de atracții și lucruri despre care am povestit pe larg într-un articol dedicat:
- muzeul caselor tradiționale indigene;
- magazine cu suveniruri specific ecuadoriene;
- restaurante cu mâncare tradițională ;
- trenulețul turistic și gara orășelului;
- muzeul miniaturilor din Quito și Cuenca;
- locuri de joacă pentru copii;
- monumentul Ecuatorului în care poți urca, cu vedere spre împrejurimi și vulcani, iar în interiorul său e amenajat un mic muzeu pe etaje;
- piața centrală a orașului și bisericuța prin care trece linia Ecuatorului;
- experimentul oului și al cuiului de pe linia Ecuatorială.
Bonus, am avut norocul să ajungem la Mitad del Mundo chiar în ziua când se aprindeau luminile de Crăciun în oraș. Așa că noi am stat aici până seara, când pe scena amplasată în spatele monumentului a început un program special pentru copii, iar la ora 19:00 orășelul s-a luminat cu steluțe colorate, tuneluri de lumini, fulgi de nea argintii și mii de beculețe, spre încântarea tuturor.
A fost o zi neașteptat de reușită, ne-am întors la cazare când afară era noapte, obosiți și îmbujorați, dar cu baloane în mâini, dulciuri in punguțe, o grămadă de suveniruri frumoase și amintirea unui loc deosebit pe care am avut norocul să îl vedem într-o zi așa specială.
Otavalo
Primul oraș adevărat din împrejurimile Quito pe care l-am vizitat în afara Quito a fost Otavalo, cunoscut drept Capitala Interculturală a Ecuadorului, pentru că aici își are originea poporul quichua, una din populațiile indigene ale locului renumite pentru abilitățile de lucru cu materiale textile. Din acest motiv, în piața principală a orașului se păstrează încă o zonă comercială cu produse artizanale, renumită în toată țara sub numele de „Plaza de Ponchos„. Producători locali duc mai departe tradiția popoarelor originare și aduc pe tarabele lor produse tradiționale, suveniruri locale, poncho-uri si pulovere din lână în culori vii, carpete și covorașe sau tablouri pictate în acuarelă, un curcubeu de culori din care e imposibil să ieși măcar fără câteva suveniruri care să îți amintească de Ecuador.
În rest, orașul nu oferă prea multe vizitatorilor săi – poate doar și mai multe magazine pe străzile-i cochete, câteva restaurante care merită încercate, turle de biserici în capătul unor străzi și o altă piață în care, în această perioadă, scena Nașterii și sania Moșului acompaniază palmierii înverziți.
Împreujurimile Quito – în mijlocul naturii
Dar ceea ce face să merite și mai mult drumul până aici e Cascada de Peguche de lângă oraș și Parcul Condorilor din imediata apropiere. Două obiective din împrejurimile Quito în mijlocul naturii până la care am facut o plimbare prin pădure și care ne-au fascinat pe toți, de la mic la mare. Primul pentru că oricum iubim cascadele, iar debitul acesteia chiar e impresionant, al doilea pentru că nu am avut niciodată ocazia să vedem în realitate păsări atât de mari – de la acvile de diverse tipuri la condori sau bufnițe uriașe.
Am revenit spre seară în Quito după încă o oră și jumătate pe drumul de întoarcere și abia atunci am realizat diferența uriașă dintre capitală și provincie, dintre autenticitatea și tradiția păstrată de oamenii ce traiesc în zonele izolate, față de influențele europene ce se resimt în Quito (mai ales în unele cartiere printre care și Carolina, zona unde stăm noi în această perioadă).
Dacă vrei să cunoști America Latină profundă, cu siguranță aceasta se găsește prea puțin în orașele mari, dar e mult mai prezentă pe străzi prăfuite, din sate izolate, pe creste de munte, în împrejurimile Quito.
Quilotoa și regiunea muntoasă Sierra
Din categoria plimbărilor de o zi din împrejurimile Quito, dar și a locurilor care îți rămân în minte toată viața, într-un weekend am ajuns la Quilotoa. Numele aparține unui vulcan din Anzii Cordilieri, munții ce străbat Ecuadorul, dar de fapt ceea ce atrage turiștii este fascinantul lac format în urmă cu 800 ani chiar în craterul acestuia.
Nu știm ce e mai spectaculos aici – reflecțiile turcoaz ale lacului, dimensiunile sale impresionante, cadrul natural unde e amplasat, la 3500 metri, norii ce îl învăluie, de la albi și pufoși în prima parte a zilei, până la gri și denși prin care nu se mai vede absolut nimic după amiaza – sau poate toate la un loc fac din El Quilotoa una din cele mai frumoase lagune din lume.
Sunt mai multe puncte de unde lacul poate fi admirat de sus, de la peste 3700 metri înălțime, iar pentru cei cu condiție fizică bună există și un traseu care coboară până la apă. Drumul la dus nu e chiar greu, urcușul e însă altă poveste 
Noi am venit la Mirador to Laguna Quilotoa, iar dacă timpul ar fi fost favorabil ne-ar fi plăcut să ajungem și la Mirador de Cristal Shalala, aflat la 20 minute distanță de mers pe jos, dar cum după masa de prânz am găsit tot lacul învăluit în nori groși, ne-am dat seama că drumul până acolo era inutil, căci nu s-ar mai fi văzut nimic de pe pontonul de sticlă.
Așa că am făcut cale întoarsă, oprindu-ne pe drum și la El Cañón de Toachi, un canion spectaculos, format chiar în urma unei erupții a vulcanului Quilotoa, de acum 1800 ani. Impresionant, atât ca peisaj cât și ca importanță istorică și geologică.
Nici drumurile din împrejurimile Quito nu sunt de neglijat, căci timp de aproape trei ore ni s-a derulat în fața ochilor imaginea Ecuadorului autentic; de la vulcanul Cotopaxi, învăluit în nori și vizibil de pe autostradă când cerul e senin, până la regiunea muntoasă La Sierra cu peisaje superbe, drumuri șerpuite ce urcă la înălțimi de aproape 4000 metri, turme de oi sau de lame ce pasc nestingherite, adeseori însoțite de bărbați cu pălării tipic ecuadoriene sau de femei cu port tradițional și șaluri colorate și care, de multe ori, poartă în spate greutăți uriașe sau câte un copil cărat ca într-un marsupiu, legat în aceleași șaluri care le țin și de cald.
Ecuadorul ni s-a dezvăluit în această călătorie exact așa cum e el – simplu și frumos, sărac pe alocuri, dar atât de înzestrat de natură încât oricine îl descoperă nu poate să nu-l iubească.
Termas de Papallacta
Anul acesta am petrecut Ajunul Crăciunului un pic mai altfel. Mai departe de cei dragi, dar cu ei în suflete, mai deloc cu zăpadă și mai mult înconjurați de verde, cu mai puțin fast, dar mai multe experiențe.
Așa se face că pe 24 decembrie am luat iar drumul Anzilor din împrejurimile Quito și am ajuns într-un loc cu ape termale, un loc foarte populat în mod normal, dar pe care noi l-am găsit în acea perioadă aproape gol. Așa că ne-am desfătat la Termas Papallacta în piscine cu apă caldă numai pentru noi, am respirat aerul tare (și rece!) de munte, ne-am bălăcit de dimineață până seara și am admirat priveliștea din jur, florile exotice și păsările colibri care zburau continuu prin copacii din jurul pisicinelor.
Un loc minunat care ne-a încărcat de frumos și ne-a stors de energie deopotrivă, așa că pe drumul de întoarcere copiii au adormit buștean, obosiți de atâta bălăcit și zburdat la 3200 metri înălțime.
Vulcanul Cotopaxi
După ce am lăsat în urmă insulele din Galapagos, am revenit în Ecuadorul continental pentru ultimele zile ale acestui sejur. Și pentru că încă de când eram în Quito ne propusesem să ajungem la Cotopaxi, am pornit către Parcul Național din jurul vulcanului cu nume de „Gât de lună” (Cotopaxi = Cuello de luna). 
Toți vulcanii din Ecuador, numeroși de altfel, au propria poveste, iar Cotopaxi nu face excepție. Despre el, legenda spune că a trăit o iubire interzisă pentru Iliniza de Nord, o „vulcăniță” căsătorită cu vulcanul Iliniza de Sud, al căror fiu, Heart Mountain, a plâns atât de mult la aflarea veștii încât a format Laguna Quilotoa (despre care povesteam mai sus). Rușinat de trădarea sa, Cotopaxi se învăluie de atunci mai mereu în nori, motiv pentru care mult prea rar poate fi văzut în toată splendoarea.
Revenind la detalii mai realiste, Cotopaxi e unul dintre cei mai înalți vulcani activi din lume, cu cei aproape 6000 metri ai săi, iar vârful îi e albit de zăpadă, chiar dacă ultima sa erupție s-a încheiat relativ recent, în ianuarie 2016. Din acest motiv, zona din jur care formează Parcul Național actual este aridă și stearpă, cu ierburi pitice crescând pe pământ vulcanic pietrificat, cu stânci înnegrite presărate din loc în loc și falii adânci ce sparg solul pe alocuri. În rest, pustiu cât vezi cu ochii, doar câte un grup de lame sau cai sălbatici străbat din când în când pustietatea.
Noi am ajuns aici după masa, când norii îi învăluiau piscul, de nici nu îți puteai da seama bine care e vulcanul pe care îl căutam, un vânt tăios usca platoul din jur, iar laguna Limpiopung de la baza lui era învăluită într-o ceață densă. „Nimic de văzut„, ne-am zis, dar am urcat totuși până la aproape 4500 metri, pe drumul ce cucerește înălțimile vulcanului Cotopaxi, iar încet-încet norii s-au mai împrăștiat și am reușit să zărim puțin din vârful înzăpezit al uriașului. Mai sus aerul era deja prea rarefiat și nici mașina nu mai reușea să tragă, așa că am coborât înapoi pe platou (la 3400 metri înălțime), unde am înnoptat la Tambopaxi, singura unitate de cazare amplasată în cadrul Parcului Național.
Iar după o noapte petrecută în această pustietate, la căldura focului arzând în cameră și învăluiți de mii de stele sclipind pe cerul perfect senin, dimineața devreme Vulcanul Cotopaxi ni s-a arătat mândru, direct pe fereastra camerei noastre, cu vârful înzăpezit înconjurat de nori trandafirii, nuanțați de răsăritul soarelui. E unul din acele momente când te simți direct conectat cu natura, cum parcă numai în mijlocul deșertului iordanian am mai simțit, după o noapte asemănătoare petrecută în mijlocul pustietății.
Un moment de care ne-am bucurat pe deplin, admirând fascinați măreția uriașului cu vârful nins, în timp ce unii ne beam cafeaua, iar alții sucul de guanábana (și păsările nectarul din suporturile lor agățate la acoperișul cabanei), luând micul dejun la poalele vulcanului cu nume de lună.
Mindo
Încă un loc spectaculos ce merită văzut în această parte de lume este așa-numita „cloud forest” sau pădurea de nori, umedă, deasă și luxuriantă, cu vârfurile învăluite în nori după cum îi spune si numele, situată de obicei în zonele de munte din regiunile tropicale. În Ecuador, o astfel de zonă se află în apropiere de Quito și împrejmuiește orașul Mindo, unde am petrecut și noi una din nopți.
Sunt multe lucruri de descoperit aici, de la varietăți de păsări în toate culorile – păsările colibri de exemplu sunt aici la ele acasă -, la cascade din împrejurimi, plimbări cu tarabita (un soi de vagon deschis, legat prin cablu, ce trece peste văi), tururi la ferme de cacao sau cafea în care poți vedea cum se fabrică ciocolata, ba chiar în unele locuri poți fi ajutat să îți produci propria ciocolată.
Dar atracția definitorie a locului este Mariposariul, un loc unde poți observa tot felul de specii de fluturi ecuadorieni, colorați în zeci de culori. Fluturi mari, fluturi mici, fluturi albastru-aprins, fluturi cu aripi mov, fluturi cu aripi în culori diferite, portocalii, galbeni, roșii, o minunăție de culori ce zboară peste tot în interiorul mariposariului amenajat cu flori, arbuști, fructe și mici iazuri, toate favorabile dezvoltării lor. Și pentru că ei se nasc și cresc aici, am avut ocazia să aflăm despre evoluția lor de la ou la larvă, pupă și în final fluture, să îi observăm în fiecare stagiu al dezvoltării lor, iar pe cei deja adulți i-am putut admira, hrăni și chiar atinge. 
Iar ei sunt atât de obișnuiți cu oamenii încât ți se așază pe mâini, pe haine, în păr, pe față, te învăluie și te farmecă.
A fost o experiență încântătoare pentru copii, dar nici noi, părinții, nu am rămas indiferenți în fața micilor insecte zburătoare cu aripi-curcubeu. 🙂
Acestea sunt locurile vizitate de noi în jurul capitalei Ecuadorului. Cu siguranță mai sunt și altele ce merită văzute, căci țara e atât de frumoasă și de ofertantă, încât oriunde ai merge găsești ceva frumos de văzut.
Voi ați fost în Ecuador? Ce ați mai pune pe listă?
