Hai cu noi în partea de sud a Vietnamului la începutul anului 2025

Cuprins

Vietnam este un loc fermecator, vibrant și contrastant. În același timp, este un loc foarte family friendly, plin de voie bună, energie pozitivă, oamenii ospitalieri și prietenoși, unde istoria, cultura și natura se întrepătrund armonios.

Aveam de mult timp în plan să vizităm Vietnamul și ne-am bucurat că s-au aliniat lucrurile în așa fel încât să vă putem invita și pe voi să ne însoțiți în descoperirea acestei super destinații, chiar în primele zile ale anului următor!

Am plănuit această vacanță alături de Family Travel Bubble și de prietenii noștri Diana și Cosmin de la Fresh Holidays, părinți și ei și cu foarte mare experiență în ce privește Vietnam. De câțiva ani ei organizează excursii cu grupuri de familii în diferite destinații exotice, cu accent pe experiențele locale potrivite pentru copii. Vacanța de la începutul anului 2025 în Vietnam este a doua excursie pentru familii cu copii organizată de Fresh Holidays în această destinație și suntem foarte bucuroși să fim partenerii lor de această dată.

***

În acest program vom trăi un mix de experiențe inedite, de care grupul din acest an deja s-a bucurat în același format, iar programul a fost extrem de apreciat de toți participanții, de toate vârstele.

De la vibrantul Ho Chi Minh City, unde zgomotul neîntrerupt al scuterelor și agitația piețelor de noapte sunt cu adevărat un stil de viață, unde poți încerca tot felul de mâncăruri tradiționale inedite, ca apoi să te pierzi pe străduțele înguste și printre clădirile coloniale, până în jungla tropicală din Delta Mekong, unde vom interacționa cu localnicii, vom crea, vom găti și vom construi împreună cu ei.

Evident, nu vom rata nici celebrele tuneluri Cu Chi, faimoase din timpul razboiului, ce au devenit acum un adevărat obiectiv turistic. Acolo copiii vor avea ocazia sa învețe puțin din istoria recentă, zbuciumată a Vietnamului, iar noi ne vom simti un pic ca în filmele cu Rambo pe care le urmăream în copilăria și adolescența noastră.

Programul se va încheia cu un sejur relaxant dar activ la plajă, în Insula Phu Quoc, una dintre cele mai frumoase insule tropicale din regiune. 

Vacanța noastră are loc între 2 și 12 ianuarie 2025, exact după sărbătorile de iarnă, într-o perioadă ideală pentru partea de sud a Vietnamului, cu temperaturi foarte plăcute, soare și cantitate minimă de precipitații.

Ziua 1: joi, 2 ianuarie 2025

După ce ne-am trezit complet după petrecerea de Revelion, pregătim bagajele, iar pe seară ne întâlnim la aeroport, pregătiți să pornim către Vietnam.

Zborul nostru este operat de compania Turkish Airlines, cu escală prin Istanbul. Orarul de zbor valabil la momentul publicării programului este următorul: 02.01: OTP 21:20 – 23:45 IST / IST 03:05 – 17:00 SGN, iar eventualele modificări ulterioare vor fi anunțate din timp.

Ziua 2: vineri, 3 ianuarie 2025

La sosirea în aeroportul Tan Son Nhat, vom fi întâmpinați de ghidul local și de șoferul care ne vor asigura transferul la hotel.

Facem check-in, iar restul zilei ne rămâne timp liber pentru relaxare. Seara, în funcție de dispoziție, putem ieși la o scurtă plimbare prin zonă, să testăm viața de noapte și să luăm cina într-una din piețele tradiționale din Ho Chi Minh, aflată la 5 minute de mers pe jos de la hotelul nostru.

Ziua 3: sâmbătă, 4 ianuarie 2025

Astăzi e zi de vizite! Utilizând un mijloc de transport mai atipic, cu water bus, vom vizita atracțiile principale din Ho Chi Minh de pe apă, navigând prin zona centrală a orașului. 

Apoi, în pas de plimbare, vom vizita și un cartier local mai puțin cunoscut, unde vom simți vibrația adevarată a orașului, acolo unde trăiesc localnicii. Ne vom “pierde” pe străduțele lor și vom poposi apoi la o cafenea locală de cartier unde ne vom delecta cu sucuri fresh, cafele, dar și băuturi locale. 

Prânzul este la liber, însă noi recomandăm să îl servim la una din piețele locale de street food – curate și sigure, deja testate de pertenerii noștri în repetate rânduri.

Ziua va continua cu o experiență inedită: vom învăța să cântăm muzică tradițională la instrumente locale, împreună cu o familie locală și vom petrece o parte din după-amiază cu aceștia. O experiență top care a fost extrem de apreciată de către participanții la ediția anterioară în Vietnam, din ianuarie 2024!

Ziua 4: duminică, 5 ianuarie 2025

Dimineața, dupa micul dejun, vom porni spre Cu Chi. Pe traseu vom face o oprire la o fermă tradițională unde, împreună cu un chef local, vom alege împreună ingredientele necesare din grădina sa proprie, pentru un curs de gătit preparate tradiționale specifice sudului Vietnamului. Ne vom etala astfel talentul de chef, creând un meniu cu trei feluri distincte, pe care apoi le vom savura împreună.

Pentru participanții ediției din ianuarie 2024, aceasta a fost cea mai tare experiență din toată călătoria! Cu adevarat una specială! Dar nu divulgăm mai multe detalii, vă invităm să o descoperiți singuri. 🙂

După masă ne vom continua traseul către tunelurile Cu Chi. Săpate inițial în mod manual de către grupările de rezistență din timpul războiului Franța – Indochina, rețeaua de tuneluri a fost extinsă în timpul războiului din Vietnam și a devenit unul dintre cele mai importante situri istorice din acea perioadă. În perioada de maximă folosință, tunelurile aveau 200 km, 3-4 metri adâncime și cuprindeau chiar și săli de întâlnire, posturi medicale și sanitare.

Vizita va începe cu vizionarea unui documentar despre tuneluri și despre războiul din anii ’60-’70, după care vom putea explora tunelurile înguste și vizita “camerele”: birouri, bucătării, dormitoare, depozite de armament și chiar “spitalele” (vizita nu se recomandă persoanelor care au claustrofobie).

Ziua 5: luni, 6 ianuarie 2025

Dimineața vom pleca din Ho Chi Minh spre Delta Mekong, supranumită și „țara celor 9 dragoni”.

Ajungem rapid în port și de acolo luăm barca până la Mekong Lodge, unde vom petrece următoarele 2 nopți.

La pranz ne bucurăm de relaxare și de masa servită chiar la lodge.

Dupa-amiaza pornim cu bicicletele pe potecile din jurul lodge-ului și vom vizita pagoda Kim Phuoc

Seara, demonstrație de gătit mâncare tradițională și cina. 

Ziua 6: marți, 7 ianuarie 2025

Dimineața în jurul orei 8:00, vom face o excursie cu barca la piața Cai Be, vom vizita un sat de meșteșugari locali și alte atracții locale din zonă, iar apoi revenim la lodge.

Pentru restul zilei ne rămâne timp liber de relaxare la lodge, până la transferul către aeroportul internațional Tan Son Nhat pentru zborul de seară spre Phu Quoc. Ajungem în jurul orei 19:00 în Phu Quoc și ne cazăm în jurul orei 20:00 la hotelul family friendly rezervat pentru grupul nostru.

Zilele 7 – 9: miercuri – vineri, 8-10 ianuarie 2025

Sejur la plajă în Insula Phu Quoc, alături de diverse activități organizate în cadrul hotelului, cu vizite și activități opționale pe insulă, pentru doritori.  

Zilele 10-11: sâmbătă – duminică, 11-12 ianuarie 2025

Zborul local va avea loc în jurul după-amiezii, apoi ne preluăm bagajele și refacem check-in-ul în terminalul internațional (aflat la 5 minute de mers pe jos) pentru zborul retur spre casă, cu Turkish Airlines.

Orarul de zbor valabil la momentul publicării programului (se poate modifica în timp) este următorul:

SGN 21:40 – 05:00 IST / IST 08:30 – 08:50 OTP

Unde vom fi cazați în timpul sejurului în Vietnam

Pe parcursul sejurlui nostru în Vietnam, vom schimba trei locații de cazare, conform programului, iar în tabelul de mai jos găsiți numele, structura camerelor, dar și link-uri către detaliile despre fiecare dintre ele:

OrașNume hotelReview-uri TripadvisorTip cameră
Ho Chi Minh – 3 noptiCentral Palace Hotel 4*Link aiciPark or City View Room (permite maxim 2+1) – pentru 2 +2 se oferă camere alăturate)
Delta Mekong 1 noapteMekong Lodge 4*Link aiciDeluxe (permite maxim 2+1) – pentru 2 +2 se oferă camere alăturate sau coneccting
Phu Quoc 4 noptiNovotel Phu Quoc 5*Link aiciDeluxe (permite maxim 2+2)

Iată și impresiile copiilor care au participat la ediția anterioară a excursiei în Vietnam, alături de Fresh Holidays:

Ce e inclus în pachetul de grup în Vietnam

  • 8 nopți cazare la hotelurile din program
  • 8 mic dejun + 2 prânz + 1 cină
  • Zbor OTP – SGN – OTP via IST – operat de Turkish Airlines
  • Zbor SGN – PQC – SGN – operat de Vietnam Airlines (orarul se va comunica mai aproape de plecare)
  • Taxe aeroport
  • Bagaje de cabină și de cală
  • Asigurări medicale și storno
  • Ghid vorbitor de limba engleză pe toată durata programului
  • Transferuri, respectiv transportul către diverse atracții, cu vehicule dotate cu aer conditionat și șofer vorbitor de limba engleză
  • Transfer de la aeroport și asigurarea transportului bagajelor la hotel 
  • Toate excursiile și activitățile incluse în program, plus taxele de intrare aferente
  • Toate închirierele de bărci și biciclete menționate în program
  • Consultanță de specialitate din partea echipei Fresh Holidays
  • Servicii de întampinare în aeroport în Vietnam, asigurate de partenerii directi ai Fresh Holidays în regiune
  • Asistență turistică 24/7 în limba engleză asigurată de partenerii direcți ai Fresh Holidays în Vietnam

Noi vom fi bineînțeles acolo, împreună cu voi la toate activitățile, și vă vom oferi tot suportul și informațiile de care aveți nevoie.


Tariful vacanței nu include:

  • Cheltuielile personale ale turiștilor
  • Mesele care nu sunt menționate ca incluse în program
  • Băuturile care nu sunt incluse în program
  • Taxa de viză – aprox 30 USD / persoană – visa se obține online, individual de către fiecare turist în parte – detaliile complete vor fi comunicate de către agenție la momentul potrivit. 

Care sunt costurile excursiei de început de an în Vietnam

Până la data de 31 August 2024, avem tarife speciale pentru vacanța de început de an cu copiii în Vietnam, urmând ca apoi să se aplice tarifele standard:

  • 2 adulți sau 1 adult + 1 copil: 5615 / 5830 Euro
  • 2 adulți + 1 copil:
    • copil 4-11 ani – fără pat suplimentar: 7998 / 8392 Euro
    • copil 4-11 ani – cu pat suplimentar: 8395 / 8717 Euro
    • copil >12 ani: 8500 / 8829 Euro
  • 2 adulți + 2 copii:
    • un copil 0-3 ani & un copil 4-5 ani – fără pat suplimentar: 9520 / 9884 Euro
    • un copil 0-3 ani & un copil 4-5 ani – un pat suplimentar: 9915 / 10.297 Euro
    • ambii copii 4-11 ani – camere side by side / connecting în Ho Chi Minh și Mekong: 10.595 / 11.032 Euro
    • un copil 4-11 ani & un copil >12 ani – camere side by side / connecting în Ho Chi Minh și Mekong: 10.735 / 11.144 Euro
    • ambii copii > 12 ani: 11.230 / 11.660 Euro

*Pentru familiile cu 3 copii tarifele se oferă la cerere, în funcție de vârstele exacte ale copiilor.

* Grupul va fi alcătuit din maxim 30 de participanți.

Cum vă puteți înscrie pentru excursia în Vietnam

Dacă doriți să veniți cu noi în Vitnam la începutul anului 2025, puteți trimite un mail către contact@familytravelbubble.ro și info@freshholidays.ro, cu numele și prenumele călătorilor, precum și data de naștere a copiilor. Nu uitați de prețurile speciale valabile până la data de 30 Iunie!

La înscrierea în excursie, pentru rezervare și garantarea locului se achită un avans de 10%. Urmează încă o tranșă de 25% până la data de 30 Septembrie 2024, diferența de tarif de 65% urmând a fi achitată până cel târziu la data de 30 Noiembrie 2024. Plățile se vor face pe baza contractului și a facturilor emise de agenția parteneră Fresh Holidays.

Ne puteți contacta pe email sau în social media pentru orice întrebări suplimentare. Vă recomandăm să nu stați foarte mult pe gânduri; excursia de anul acesta în Vietnam s-a vândut în timp record, cu tot cu suplimentare de locuri, iar feedback-urile de după călătorie au fost la superlativ!

Informații complete despre această excursie găsiți și pe site-ul Fresh Holidays.

Abia așteptăm să ne (re)vedem în vacanță împreună!

Și dacă v-au plăcut poveștile noastre, vă așteptăm să vă alăturați pe pagina noastra de Facebook și pe Grupul Familiilor Calatoare pentru și mai multe idei utile despre călătoriile cu copii.

Hai cu noi în excursii de grup

Exploreză și alte călătorii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii la curent cu ultimele noastre călătorii!