
SOLD OUT – Haideți cu noi în Abu Dhabi în vacanța școlară din octombrie
Ultima oară când am fost în Abu Dhabi eram doar noi, proaspăt căsătoriți, fără copii. Să tot fie opt ani

Ultima oară când am fost în Abu Dhabi eram doar noi, proaspăt căsătoriți, fără copii. Să tot fie opt ani

După vacanța de octombrie petrecută în Liban de toți patru, tati nu s-a întors cu noi acasă, ci și-a continuat

Vacanța școlară din luna octombrie a anului trecut am petrecut-o în Liban, o țară care ne-a impresionat mai mult decât

Au trecut trei săptâmâni de la întoarcerea noastră din Liban, o țară ce ne-a surprins în aceeași măsură în care

În prelungirea sejurului din Liban, unul dintre noi (tati, că e mai curajos) și-a extins puțin șederea prin aceste locuri,

După zilele petrecute în Tashkent, am pornit cu trenul să străbatem Uzbekistan de la est la vest pe Drumul Mătăsii.

Am ajuns în Uzbekistan într-o perioadă de primăvară capricioasă, cu ploi și temperaturi scăzute care ne-au îngreunat explorările la început.

Astăzi e despre o experiență care ne-a cam scos din zona de confort. Dar pe cât de solicitantă, pe atât

Vara aceasta mi-am descoperit pasiunea pentru cetăți și ruine. Nu știu dacă e ceva specific onorabilei vârste de patru ani

Ultimele zile din Turcia le-am petrecut la malul Mării Egee, în zona Izmir. Am vizitat orășelele Alaçati și Çeşme, două
