Am ales pentru vara lui 2021 un road trip în Slovacia. Nu e nici departe, nici prea cald, nici greu de ajuns, nici condițiile de acces din punct de vedere covid prea stricte. Și am descoperit o țară despre care știam prea puține, cu toate că o mai întâlnisem în călătoriile noastre.
Locuri vizitate în Slovacia pe zile
Timp de două săptămâni am colindat Slovacia, ne-am cazat în patru locuri diferite și am explorat orașele și împrejurimile.
Bratislava
4- 6 iulie 2021
După 10 ani, m-am întors în Bratislava.
Eu, căci pentru copii e prima oară, evident. Și le-a plăcut tare mult orașul, centrul istoric, clădirile colorate și dantelate, străzile pietruite și piețele largi unde pe timpul verii sunt amplasate arce cu apă pentru răcorirea trecătorilor.
Am petrecut aici trei zile în care am adunat o colecție de amintiri și locuri frumoase, multe pe placul copiilor, așa că le enumerăm aici, în caz că ajungeți și aveți nevoie de inspirație.
Nu îmi aminteam Bratislava atât de frumoasă, dar ne-a (re)cucerit și ne-a deschis apetitul pentru următoarele descoperiri în Slovacia.
> Despre Bratislava potrivită pentru copii am scris aici: Bratislava pentru copii. |
Trnava
7 iulie 2021
Primul loc în care ne-am oprit în drumul nostru de la Bratislava la Trencin a fost Trnava, un orășel cochet, cu acoperișuri roșii, turle înalte și multe biserici. Am urcat și noi în turnul orașului, ne-am plimbat pe strada pietonală din centru și am ajuns la Catedrala St. John the Baptist construită în stil baroc, superbă la interior, unde se află și cel mai înalt altar din lemn din toată Europa.
Părăsind orașul, înainte de a ajunge la Trencin, am zărit în vârf de stânci cetatea de la Beckov, o fortăreață monumentală, în ruine acum, pe care am găsit-o închisă, dar care e la fel de spectaculoasă chiar și de la baza stâncii, privind spre ea din centrul localității Beckov.
Trencin
8 iulie 2021
Trencin, un oraș ca o poveste cu prinți, prințese și un castel ce veghează de sus
Tare frumoase sunt orășelele astea cu iz medieval, e o plăcere să le descoperi în pas de plimbare, să le admiri turnurile dantelate, bisericile somptuoase, străzile pietruite, să urci zeci de trepte până în vârful Turnului Orașului (căci mereu există și un astfel de turn care de obicei poate fi vizitat), iar când pe lângă toate astea există și o cetate, tabloul de epocă e complet.
De la Trencin la Banská Bystrica
9 iulie 2021
De la Trencin la Banská Bystrica ne-am mai oprit pe drum pentru un alt castel spectaculos și pentru un orășel cochet.
- Bojnice Castle
- Banská Štiavnica
Banská Bystrica
9 – 13 iulie 2021
Mai aproape de Munții Tatra, Banská Bystrica e un oraș cu aceeași atmosferă medievală în zona sa centrală pe care am întâlnit-o și în alte locuri din Slovacia; la fel de cochet, colorat și instagramabil, dar e și locul ce amintește de luptele purtate în această zonă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Obiective în jurul orașului Banská Bystrica
Împrejurimile orașului Banská Bystrica abundă în locuri de descoperit, așa că noi am petrecut aici mai multe zile ca să ajungem la cât mai multe dintre ele.
- Biserica de lemn din Hronsek (Wooden Church in Hronsek)
- Kremnica: Monetăria (Kremnica Mint) și Castelul Orașului (Town Castle)
- Castelul Orava (Orava Castle)
- Mocănița din Orava (Orava Logging Railway)
- Vlkolinec (Satul UNESCO tradițional medieval in Slovakia)
- Tatralandia
- Levoča (oraș UNESCO)
- Spiš Castle
> Despre traseul de la Trenčín la Banská Bystrica am scris aici: De la Trenčín la Banská Bystrica. |
Košice
14 -17 iulie 2021
Ultima oprire de pe traseul nostru a fost în cel de-al doilea oraș ca mărime din Slovacia, după capitală, desigur. De aici sunt mai puțin de 200 km până la granița cu România, mai exact în partea de nord a țării, la vama de lângă Carei, în județul Satu Mare.
Obiective în jurul orașului Košice
Ca să recuperăm distracția, ne-am orientat însă spre obiective din jur care îi atrag și pe cei mici.
- Bobovka (Pârtia de bob)
- Peștera Domica (monument UNESCO)
- Bardejov (oraș UNESCO)
- Biserica de lemn din Hervartov (monument UNESCO)
> Despre Košice și împrejurimile sale am scris aici: Aproape de România: Košice și obiective în împrejurimi. |
Sinteză și detalii organizatorice
În cele exact două săptămâni petrecute în Slovacia, am colindat țara în lung și în lat. Nu zicem că nu au mai rămas lucruri de văzut, dar cert e că am descoperit-o mult mai în amănunt decât o cunoșteam noi din treceri pasagere, în tranzit, când am mai avut ocazia să ajungem pe pământuri slovace.
Iar ca un rezumat al traseului nostru, am identificat trei tipuri principale de obiective care abundă în Slovacia, dintre care noi am văzut:
-
9 orașe medievale:
- Bratislava
- Trnava
- Trencin
- Banská Štiavnica
- Banská Bystrica
- Kremnica
- Levoca
- Kosice
- Bardejov
-
8 monumente UNESCO:
- trei orașe: Banská Štiavnica, Levoča, Bardejov
- un sat tradițional: Vlkolinec
- două biserici de lemn: Hronsek, Hervartov
- o peșteră: Domica
- un castel: Spiš Castle
-
8 cetăți medievale:
- Bratislava Castle
- Devin Castle
- Beckov Castle
- Trenčín Castle
- Bojnice Castle
- Kremnica Town Castle
- Orava Castle
- Spiš Castle
Buget și traseu
Plecând din București, am parcurs aproximativ 2500 km în road trip-ul nostru, până am ajuns înapoi acasă. Am ales să ajungem în punctul cel mai îndepărtat prima oară și să ne tot apropiem de țară pe măsură ce descopeream noi locuri. Traseul e după cum l-am povestit mai sus, iar pe hartă l-am trasat așa:
În ceea ce privește bugetul, pentru a acoperi acest sejur, cu cheltuieli medii, am avut nevoie de aproximativ 1700 euro, pentru 2 adulți și 2 copii, ceea ce a inclus absolut toate necesitățile noastre, de la transport și cazare, până la mese și intrările la obiectivele cu plată.
Defalcat pe tipuri de cheltuieli, bugetul nostru a arătat cam așa:
Detalii de la fața locului
Alte aspecte pe care ni le-am notat noi pe parcurs, chiar în timpul sejurului prin Slovacia, și care ni s-au părut importante ar fi:
- în Slovacia nu se prea vorbește limba engleză, rare au fost locurile unde am găsit pe cineva care să întrețină o conversație; tururile ghidate la muzee sunt în general organizate în limba slovacă (așa cum a fost și la Kremnica Mint si la Peștera Domica);
- drumurile sunt în stare bună, poți opta fie pentru varianta pe autostradă (caz în care se plătește taxă de autostradă), fie pentru drumuri ocolitoare, care sunt gratuite (nu e nevoie de vignetă sau altfel de taxă de drum);
- Slovacia este țară membră a Uniunii Europene, așadar rețelele telefonice de la noi sunt valabile și acolo, cu o opțiune de roaming activă;
- moneda locală este euro;
- cât despre prețuri, în general acestea nu sunt chiar mici sau cel puțin nu se aseamănă cu nivelul prețurilor întâlnite în țările balcanice de prin împrejurimi (parcările sunt peste tot cu taxă, intrările la castele sau alte obiective turistice au de obicei costuri semnificative – de exemplu 6 Euro parcarea și 23 Euro taxa de intrare la Bojnice Castle);
- pentru cazare noi am folosit de această dată mai mult site-ul airbnb.com, căci booking.com, la care apelăm de obicei, pare să aibă o oferta mai slabă în Slovacia, cel puțin în materie de apartamente de inchiriat;
- în ceea ce privește regulile aferente pandemiei de covid-19, nu am identificat nimic prea strict în perioada când am fost noi, ba din contră: fără măști la exterior, fără controale la vamă, Slovacia era pe lista verde pentru România, așa că am avut libertate totală.
Aici se încheie povestea noastră despre road-trip-ul prin Slovacia, o țară care ne-a redefinit noțiunea de castele, cetăți și de orașe medievale cu farmec încă viu, dincolo de sutele de ani ce au curs peste ele.
Tot despre Slovacia, la noi pe blog mai poți citi:
Un răspuns
Ce frumos, trebuie sa ajungem și noi i Slovacia!