Cu copiii în Maroc de la nord la sud și înapoi repatriați acasă

Cuprins

Ultima excursie a anului 2021 ne-a găsit la căldură, chiar în Maroc, acolo unde am stat timp de aproape trei săptămâni, explorând țara într-un road trip care s-a terminat cu un blocaj și o repatriere, totul ca urmare a pandemiei Covid care își făcea încă simțite efectele în perioada aceea.

Cu toate astea, am reușit să vedem și să ajungem peste tot pe unde ne-am propus, iar Maroc ne-a captivat cu medine și cetăți, mirodenii și decoruri orientale, deșert și ocean, creându-ne impresia unei țări care „are de toate” și care merită neapărat vizitată.

10 ORAȘE MAROCANE AUTENTICE

Pentru că mai ajunsesem o dată în Maroc cu o croazieră, ocazie cu care am vizitat Casablanca și Rabat, nu le-am mai inclus de această dată în traseul nostru, dar am ajuns în alte 10 orașe marocane, unul mai interesant ca altul.

Tanger

Mai întâi trebuie să vă mărturisim că ultima noastră întâlnire cu această țară nu ne lăsase o super impresie, acum vreo 6 ani când vizitam Casablanca ca parte a turului oferit de organizatorii croazierei cu care ajusesem aici. Albert era pe atunci în burtică, iar noi (în doi) tot dornici de explorare, dar în afară de moscheea din Casablanca nimic din cel mai mare oraș al Marocului nu ne-a impresionat prea mult.

Rabat a mai schimbat puțin prima părere, căci tot atunci am ajuns și în capitală, dar impresia generală a rămas știrbită de atmosfera prăfuită și sărăcăcioasă din Casablanca.

Revenind la reîntâlnirea noastră de acum cu Marocul, nu știm dacă norocul a făcut ca primul impact să fie chiar Tanger sau poate lucrurile au mai evoluat în întreaga țară de la ultima noastră vizită, cert e că acest oraș ne-a lăsat o impresie foarte plăcută și chiar ne-am bucurat să îl explorăm în pas de plimbare.

În primul rând ne-a plăcut faleza pe unde ne-am plimbat de-a lungul mării. E de așteptat că nu veți găsi aici rigoarea și perfecțiunea din țările vest-europene, dar zona spațioasă de plimbare, aspectul modern, fântânile pietonale, lampadarele publice, bulevardul marginit de palmieri și de blocuri noi fac din această cornișă o zonă plăcută de plimbare și de relaxare.

Am părăsit faleza atunci când am ajuns la porțile de intrare în medină (aka zona istorică), înconjurată de ziduri vechi din piatră gălbuie, ziduri ce o delimitează de restul orașului. De aici am început să urcăm pe străduțe înguste, unele în trepte, trecând pe lângă case cu uși și ferestre albastre, pe sub porți și arce sau prin curți interioare decorate cu motive orientale. Ici-colo câte un ghid local se oferea să ne însoțească și să ne prezinte traseul, dar noi am preferat să ne continuăm descoperirile pe cont propriu.

Din vârful medinei ne-am bucurat de priveliștea splendidă spre întinderea albastră a Mediteranei ce se contopește cu imensitatea Oceanului, căci orașul e amplasat chiar în colțul nord-vestic al Marocului, în punctul unde marea și oceanul se întâlnesc. Tot aici în vârf ne-am oprit și pentru masa de prânz la Salonul Albastru (le Salon Bleu) ce își întinde terasele în soare, chiar în vârful cetății.

Am părăsit Tanger odată cu lăsarea serii, urmând să petrecem câteva zile la plajă și soare, pe malul Mediteranei.

> În Tanger ne-am cazat aici: Hotel Etoile Du Nord.

Tétouan – oraș inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO

O nouă zi, o nouă medină.

De data aceasta una înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO: Medina din Tétouan. Acest loc autentic ce a servit mult timp drept punct de contact între Maroc și Andaluzia Spaniei, chiar dacă mai greu de digerat pe alocuri, e una dintre cele mai mici medine marocane, dar și cea mai completă și cea mai puțin atinsă de influențe străine.

Atmosfera aici nu e deranjată nici de titulatura primită, nici de grupurile de turiști (dacă sunt). Oamenii locului continuă să își desfășoare activitățile nestingheriți: vânzătorii își etalează mărfurile de-a lungul străduțelor înguste ale medinei, tăbăcarii își prelucrează pieile în atelierele lor mici și înghesuite, pescarii își întind capturile de pește pe măsuțele umede, copiii bat mingea printre case scorojite, cu tencuiala căzută, șiroaie de apă se scurg de-a lungul străzilor, gunoaie stau adunate în colțuri de străzi, pisici îți taie calea la orice pas.

Doar piața din fața Palatului Regal e ceva mai aerisită, curată și păzită.

În rest, miros de pește, de pâine proaspătă, de prăjituri coapte în cuptoare vechi de secole, de brânză, de piele tăbăcită. Un noian de lume curgând pe străzi, oameni preocupați de griji zilnice. Un vacarm continuu, întrerupt doar de chemarea la rugăciune ce răsună din turnurile minaretelor din timp în timp. Un amestec de mirosuri și de sunete ce îți trezesc toate simțurile, o lume care fie te fascinează fie îți repugnă.

Marocul autentic se găsește în medina din Tétouan!

Chefchaouen

Am părăsit apoi malurile mării și ne-am îndreptat ușor spre centrul țării, cu oprire in Chefchaouen.

Orașul albastru ne aștepta așa – senin ca cerul, destul de liber și poftindu-ne la plimbare.

Ne-am cazat la riad Dar Rafik, chiar la porțile medinei, și de acolo am început să urcăm pe străzi în trepte, așa cum ne obișnuieseră deja medinele deja vizitate până acum.

Ceva mai turistic decât Tanger și Tétouan, La Ville Bleue (Orașul Albastru) e structurat în trepte. La bază e împânzit de magazine de suveniruri, riad-uri pregătite să găzduiască turiști, restaurante cu mâncăruri tradiționale. Din loc în loc, câte o stradă e împodobită în scop turistic, trecătorii se opresc și fac poze, iar la final lasă o mică donație celui ce se ocupă de amenajarea locului.

Urcând un prim rând de trepte, tarabele încep să se mai rărească, turiștii de asemenea, vezi mai mulți localnici decât vizitatori, dar zidurile sunt tot pictate în albastru, medina capătă un aspect mai autentic, mai specific marocan.

Ajunși în vârf, nu mai regăsești nimic din atracțiile turistice, unele ziduri sunt în ruine, priveliștea în zare e însă cea care farmecă – se văd munții din jur printre ziduri albastre, dar ne grăbim să coborâm, căci nu zărim nici țipenie de om prin preajmă.

Spre seară orașul capătă un altfel de farmec, albastrul ce ne înconjoară strălucește în lumina felinarelor, sau poate a lunii, cine știe?

Agitația de peste zi se liniștește, magazinele își închid porțile una câte una, orașul adoarme sub greutatea-i albastră, iar noi ne cufundăm în cearșafuri albe, dincolo de ferestre cu vitralii colorate, între pereți decorați de modele orientale, într-un riad ce adăpostea familii marocane de altădată.

> În Chefchaouen ne-am cazat aici: Dar Rafik.

Fez – oraș inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO

Cele mai frumoase dantelării murale, cele mai ornate camere și cele mai spectaculoase ziduri orientale aici sunt.

Dar Fez e un amestec de frumos și grotesc ce nu te poate lăsa indiferent. Dincolo de porțile vechi ale orașului – Bab Rcif și Bab Boujloud o întreagă lume se devoalează ochilor ce vor să o descopere.

Pe de o parte madrasele, foste școli islamice, cu săli largi, înalte, împodobite în dantelării spectaculos sculptate în ziduri de sus până jos, cu o fântână amplasată de obicei în mijlocul curții interioare și cu tavanul deschis, cu vedere spre cer. Madrasa Al Attarine, Madrasa Bou Inania și Sahrij Madrasa sunt unele dintre exemplarele cele mai frumoase din medină.

Sau riad-urile – unele din ele devenite locuri de cazare, altele restaurante cu specialități tradiționale marocane – păstrând și ele arhitectura spectaculoasă a secolelor trecute. Să nu uităm și de palatele ridicate pentru nobilii secolelor trecute – El Glaoui Palace e un exemplu al opulenței de odinioară, dar atât de afectat de trecerea timpului și de lipsa renovărilor, singurul paznic al locului fiind un om fără adăpost ce și-a făcut culcuș între zidurile palatului.

Sau moscheile și casele andaluze mărginind curți interioare superbe odinioară, chiar dacă acum rămase în paragină. Sau vederea de pe rooftop-uri peste marea de ziduri gălbui, peste colinele din jur și către zidurile și turnurile medinei ce o delimitează. Andalousian Mosque e unul din astfel de locuri, iar localnici ce contactează turiștii în fața moscheii se oferă să îi plimbe pe străzile din medină și să le arate case, curți interioare și panorame de la balcoane inaccesibile în mod normal vizitatorilor, contra unei sume benevole.

Dincolo de madrasă, Palais Royal (Palatul Regal) e un alt obiectiv atent îngrijit, iar uriașul parc de lângă el e o gură de aer proaspăt în mijlocul orașului.

Toate fac din Fez un loc plin de farmec, un oraș ce stârnește curiozitatea și interesul pentru această lume diferită, dar fascinantă.

Pe de altă parte străzile înghesuite, multe din ele în trepte, casele fără geamuri, lipsa acută de lumină și soare, gunoaiele aruncate peste tot, bazarul, veșnicul bazar unde se vinde orice, de la chinezării, la oale, haine noi sau second hand aruncate în stradă, carne, piei, mâncare gătită, fructe, pâine, electrocasnice, telefoane… Orice ți-ai putea imagina găsești în bazarul de pe străzile din Fez. În jurul lui, o forfoteală continuă, negustori și cumpărători deopotrivă produc un vacarm în crescendo, vacarm ce amuțește într-o singură zi din săptămână – vinerea, în zi de weekend, când lumea se odihnește, iar tarabele și magazinele sunt închise.

Iar peste toate mirosul… oh, mirosul greu de descris! Nu știi de multe ori care i-o fi sursa, dar cel mai simplu e să îl pui pe seama „fabricilor” de prelucrare a pielii. Căci Fez e renumit pentru pielăriile sale și pentru gențile și hainele din piele naturală ce se produc chiar aici, în mijlocul medinei, între case și străzi.

În zeci de bazine adânci, rotunde, pline cu apă, unele colorate cu nuanțe naturale, altele umplute cu „caca de pigeon” (excremente de porumbel – pentru a face pielea moale), zac mii de piei la înmuiat, colorat, prelucrat, în etape diferite ale procesului de producție. În jurul lor, muncitori îmbrăcați în salopete impermeabile, de pe care se scurg șiroaie de apă murdară, roiesc cu diverse treburi – unii curăță piei, alții le spală, alții le întorc, le cară, le taie sau le întind la soare, câțiva au rol de ghid în toata această dezordine organizată.

Resturile curățate se aruncă direct jos, apele reziduale se revarsă din bazinele înguste, pieile stau la uscat pe acoperișuri, pe balustradele balcoanelor sau direct pe scările ce duc spre fabrică, pisici flămânde circulă printre ele, iar turiști curioși privesc întreg spectacolul de la balcoanele magazinelor ce oferă „tururi gratuite” la fabrica de pielărie din Fez. De jur împrejur, mirosul greu de suportat – nu știm dacă e de la pieile ce se prelucrează, de la excrementele de porumbel ce se adună în bazine sau din ambele motive – mirosul plutește în aer și marchează zona, astfel încât știi cu siguranță când te apropii de regiunea tăbăcarilor din medină.

Așa am găsit noi Fez, fosta capitală a Marocului. Un oraș unde frumosul și urâtul își dau mâna și conviețuiesc pe străzile medinei, definind centrul cultural și spiritual ce continuă să fie acest loc înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO.

> În Fez ne-am cazat aici: Dar Chrif Idrissi.

Meknès – oraș inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO

La Meknès am ajuns într-o plimbare de o zi în timpul cât am stat în Fez, căci distanța rutieră dintre cele două orașe poate fi parcursă în mai puțin de oră. Orașul, acum inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, a fost cândva capitala Marocului, fiind dezvoltat pe vremea maurilor ca un loc cu importanță strategică și militară.

Din acest motiv zona centrală a orașului e acum înconjurată de ziduri groase, cu porți somptuoase, un amestec de stil spaniol și maur ce domină centrul său istoric. Zona de dincolo de ziduri poate fi vizitată în pas de plimbare sau cu trăsura trasă de cai, multe din ele plimbându-se prin fața porților de intrare, în așteptare de turiști.

Dintre toate porțile, cea mai monumentală dintre ele este Bab El Mansour Laalej, în Lahdim Square. În fața ei se întinde esplanada uriașă, unde o mulțime de negustori își vând mărfurile în stradă, întinse pe jos – sute de vase de ceramică cărămizii sau pictate cu modele în culori, într-o ordine dezordonată, peste care domnește un vacarm continuu.

Bazarul nu se oprește aici, ci se întinde pe toate străzile din jurul pieței, încât cu greu te poți strecura printre vânzători și tarabe încărcate ca să ajungi la alt punct ce merită vizitat: Madrasa Bou Inania, un model tipic al madraselor marocane pe care o găsim în perfectă stare, doarece a fost renovată în mai multe etape. Decorul, dantelăriile, fântâna din centrul curții, sălile mici și întunecate pentru studiu, cu ferestre înguste, pereții interiori coșcoviți de umezeală – toate descriu întocmai viața învățăceilor de altă dată ce au studiat aici.

Ifrane

Ne-am întors pe seară în Fez, iar de acolo am pornit a doua zi către alte destinații. În drumul nostru, ne-am oprit pentru prânz în Ifrane, un orășel de munte în care, atunci când ajungi, ai impresia că ești în complet altă țară.

Peisajul e complet schimbat, totul e verde, gazonul e îngrijit, parcurile imense, aranjamente stradale cochete, mici cascade la marginea drumului, aer curat și proaspăt – nu mai găsești mirosurile din medine, nici gunoaiele adunate la colțuri sau împrăștiate pe toată strada, nici aglomerația și vacarmul din orașele marocane. Le-au luat locul căsuțele cu aspect occidental, cu acoperișuri cărămizii, aranjamentele stradale încărcate de flori, trotuarele largi, perfect pavate și un lac generos, în mijlocul parcului lângă care am oprit.

E o curățenie lucie, cum nu am mai văzut până acum nicăieri în Maroc, grădinari și îngrijitori ai străzii lucrează cot la cot în mijlocul zilei să înfrumusețeze și mai mult spațiul public în acest orășel montan cunoscut și ca „Elveția Marocului”.

Merzouga

Ne continuăm drumul prin păduri și zone stâncoase (într-un loc am întâlnit și o familie numeroasă de maimuțe ce își făceau siesta la marginea drumului, spe încântarea copiilor), iar ușor ușor peisajul în nostru se schimbă. Nu mai e verde și roditor, începe să devină arid și nisipos – semn că ne apropiem de deșert.

O perioadă călătorim de-a lungul oazei formate pe malul râului Ziz, cel care curge sute de kilometri prin deșert, irigând natural zona și creând condiții favorabile pentru localnicii ce s-au stabilit aici. Din loc în loc sunt sate, vedem chiar școli, copii jucându-se în stradă, iar pe partea dreaptă ne însoțește permanent pădurea de palmieri ce crește lângă râu.

Când drumul se distanțează de cursul râului, peisajul devine automat mai arid, iar în zare se zăresc dune uriașe de nisip. Către ele ne îndreptăm și noi, căci acolo se află localitatea unde vom rămâne următoarele zile. Iar odată cu apusul soarelui intrăm pe porțile mari ale cazării noastre din Merzouga.

Localitatea e complet construită din nisip – acele cărămizi de chirpici format din nisip, paie și îngrășământ natural, cel mai probabil provenit de la cămile. Hotelul arată ca un adevărat castel la exterior, cu turnulețe, porticuri, ferestre deschise ce dau spre dunele de nisip, piscină exterioară și nelipsitele dantelării marocane, toate construite din nisip. Curtea generoasă e constant irigată, astfel ca florile și palmierii ce fac puțină umbră să poată supraviețui.

În general însă, Merzouga e formată din căsuțe mici, joase, ulițe din nisip bătătorit, doar în centrul satului o moschee și o portă cu detalii marocane schimbă puțin peisajul, Totul e nisipiu aici, la poalele dunelor de nisip Erg Chebbi din apropiere, dar despre traseul printre ele și până în vârful lor vom povesti mai jos.

> În Merzouga ne-am cazat aici: Dar Tafouyte.

Aït-ben-Haddou – oraș inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO

După ce am părăsit deșertul, următoarea noastră țintă a fost ultra cunoscutul oraș Marrakesh. Dar până acolo drumul e lung și nu e lipsit nici de peisaje spectaculoase. Străbatem în mare parte o zonă la fel de aridă, dar la un moment dat crestele înzăpezite ale Munților Atlas încep să se zărească la orizont și drumul ne poartă tot mai aproape de ele. Trecem prin defilee, printre stânci imense la fel de portocalii ca oceanul de nisip pe care îl lăsasem în urmă, prin oaze înverzite de palmieri (povestim despre aceste locuri mai pe larg mai jos) și, într-un târziu, facem o pauză într-un loc rupt din filme chiar în sens propriu, nu figurat!

Este vorba de Aït-ben-Haddou, un sătuc fortificat (cunoscut drept ksar), tipic marocan, construit integral din lut cu mai bine de 10 secole în urmă, motiv pentru care e inclus acum în Patrimoniul Mondial UNESCO. De la zidurile ce îl înconjoară până la căsuțele ridicate în trepte pe coama dealului, acest peisaj cărămiziu păstrează aspectul identic cu cel de acum o mie de ani, cand acest loc a fost dezvoltat și întărit, cu toate că actualele clădiri au fost reconstruite mai recent.

Imaginea foarte scenică a locului a făcut ca Aït-ben-Haddou să devină și platou de filmare pentru filme super cunoscute, de la Gladiatorul, la Iisus din Nazaret, Price of Persia și chiar renumitul Game of Thrones.

Acum zona veche a localității este desăpărțită de partea mai nou dezvoltată prin albia unui râu, pe care noi am găsit-o secată. Așa că, după ce luăm masa de prânz la restaurantul La Kazbah, traversăm pe jos albia pietroasă și ajungem la zidurile fortificate ale vechii așezări. De aici, se urcă în trepte printre case, peunele transformate în mici muzee, altele ce servesc drept loc de vânzare a suvenirurilor și obiectelor tradiționale marocane pentru turiști. Zona nu mai este aproape deloc locuită acum, dar negustorii și ghizii locali creează impresia unui loc încă viu și populat.

În vârful dealului se înalță un turn din același lut argilos, iar panorma fermecătoare ce se întinde la picioarele noastre ne c onfirmă încă o dată că am făcut bine să ne oprim aici înainte de a ajunge la cazarea noastră din Marrakesh.

Marrakesh – oraș inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO

Zilele următoare aveam să le petrecem în Marrakesh, un oraș la fel de divers, controversat și suprapopulat ca Fez, dar fascinant și bogat în experiențe și vestigii culturale și istorice din perioade trecute, ca urmare a diverselor dinastii ce s-au perindat aici de-a lungul timpului. De altfel, și numele orașului în limba berberă semnifică „pământul lui Dumnezeu” sau „pământul sfânt”.

Așadar, curioși peste poate, ne-am început explorările aici cu două palate monumentale – Badi Palace și Bahia Palace – în stiluri diferite, din perioade diferite, dar aflate în aceeași zonă a orașului și la fel de fascinante amândouă.

Badi Palace, nume ce se traduce drept „Palatul Inegalabil”, datează din anii 1500 și a fost ridicat de sultanul Ahmad al-Mansur ca semn al victoriei împotriva portughezilor, un simbol al opulenței și bogăției acelor vremuri. De o parte și de alta a curții interioare imense, unde sunt fântâni cu bazine întinse de apă și chiar și livezi de portocali, sunt patru pavilioane mari cu coloane de marmură și ornamente în stil marocan printre care ne pierdem și noi, împreună cu alți studenți. Sus pe zidurile palatului, vedem familii întregi de berze în plină iarnă, semn că înaripatele au ajuns „în țările calde”.

Bahia Palace, la nici 10 minute de mers pe jos, e cel de-al doilea palat din Marrakesh deschis publicului. De data aceasta vorbim de o construcție mai recentă, din anii 1800, care fascinează prin complexitatea decorului, săli cu plafoane încrustate, dantelate, sculptate și ornate în culori, ziduri dantelați, fântâni din marmură, curți interioare fermecătoare… fiecare pas pe care îl faci aici te poartă într-un alt decor, la fel de spectaculos. Dintre toate, curțile interioare sunt cele care atrag poate cel mai mult atenția: una acoperită cu modele de nuanțe albastre-azurii, încjonurată de coloane albe și cerdacuri de jur împrejur, în aceleași nuanțe, cea de-a doua cu rol de grădină, încărcată de arbori exotici, palmieri, portocali și mandarini, dar și nelipsitele fântâni ornamentale, o oază de liniște în mijlocul agitației turistice.

Am încheiat ziua cu vizita la Saadien’s Tombs, foarte aproape de Bahia Palace, un mausoleu ce păstrează mai multe morminte ale membrilor monarhiei din perioada Dinastiei Saadine, iar cel mai important dintre ele este chiar al sultanului Ahmad al-Mansur, cel care a deținut Palatul Badi vizitat anterior. Dar nu neapărat mormintele sunt cele care atrag numărul mare de turiști, cât decorurile interioare ale sălilor unde acestea se află, ornamentele specific marocane, coloanele albe și dantelăriile de la interior.

În altă zi ne-am îndreptat către medina din Marrakesh. La fel de extinsă ca și cea din Fez, medina de aici adună între zidurile sale monumente impresionante construite în perioada berberilor, cu 1000 de ani în urmă – moschei, grădini interioare, fortărețe și riaduri cu intrări fortificate și uși spectaculos decorate. Pe străzile medinei se întinde acum unul din cele mai complexe souk-uri (bazar) pe care le-am găsit în Maroc, așa că e locul perfect pentru cumpărat suveniruri – de la vase și ceramică la produse pe bază de argan, la haine specific marocane, genți de piele, condimente și mirodenii sau pânzeturi brodate cu motive tradiționale – o feerie de culori vii și felurite ce îți fură privirile.

Tot pierzându-ne prin medină, ajungem și în piața centrală Jemaa el-Fna, principala piață a orașului și totodată un loc cel puțin fascinant, care oferă o reprezentație unică turiștilor ce o traversează. Într-un haos generalizat, printre tarabe, cărucioare și biciclete, se dă un adevărat spectacol: un puhoi de lume circulă în toate direcțiile, acrobați ambulanți își țin reprezentațiile printre oameni, un cerc de curioși se adună în jurul lor, tatuatori cu henna te îndeamnă să alegi unul din modelele lor de tatuaj, dar de departe cei mai șocanți sunt îmblânzitorii de șerpi care cântă din fluier, în timp ce șerpii dansează pe melodie… Un spectacol rar și unic această piață din Marrakesh care nu are cum să te lase indiferent.

Iar imediat lângă piață, un alt simbol al orașului Marrakesh e Koutoubia Mosque cu al său minaret vizibil de departe. Construită tot din perioada beduinilor, moscheea este cea mai mare din oraș, dar nu poate fi vizitată de către turiștii care nu sunt musulmani, așa că ne mulțumim să o admirăm și să o fotografiem de la exterior.

Nu în ultimul rând, căutând un loc mai verde în această mare de clădiri îngesuite, ziduri cenușii și îngesuială, ajunge la Jardin Secret, un loc verde ascuns, în mijlocul medinei, și o variantă mai liberă decât mai faimoasele Grădini Majorelle. Împărțită în două părți – o grădină exotică și o grădină islamică – această oază verde e ca o gură de aer proaspăt în mijloc de medină, un spațiu de relaxare cât timp bei un ceai într-un decor minunat, dar și o filă de istorie a orașului pe care o poți descoperi plimbându-te prin grădină.

Și dacă tot vorbim de natură și spații verzi, din Marrakesh am ajuns într-o excursie de o zi în mijlocul naturii, la una din minunile naturale ale locului, Cascada Ousoud, despre care vom povesti însă puțin mai jos în articol.

Am părăsit acest oraș vibrant și fascinant după trei zile pline și ne-am îndreptat din nou către coasta oceanului ce ne aștepta înspumat și nemărginit să ne încânte ultimele zile de vacanță în Maroc.

> În Marrakesh ne-am cazat aici: Riad Jomana.

Essaouira – oraș inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO

După mai puțin de trei ore pe drum am ajuns din nou pe coasta Atalnticului, doar că mult mai la sud decât la început, când abia ajunsesem în Maroc. Pe traseu spre Essaouira am trecut pe lângă câmpuri întregi cu arbuști de argan, iar din loc în loc am zărit și faimoasele turme de capre cățărate în copaci ca să se înfrupte cu fructele de argan atât de iubite de cornute. 🙂

Cât despre oraș, acesta ne-a întâmpinat cu miros de ocean, o briză destul de puternică și cele mai frumoase apusuri de soare văzute în Maroc. Orașul fortificat aflat în Patrimoniul Mondial UNESCO a devenit cunoscut drept cel mai important port marocan, iar mica cetate de pe coasta oceanului îi dă o atmosferă ca ruptă din basme.

Zilele de aici au fost printre cele mai relaxante din toată perioada petrecută în Maroc.

Am început cu o plimbare lejeră prin medină, care este micuță și mai aerisită decât cele pe care le văzusem până acum.

Am lenevit la terase cu vedere către ocean și ne-am plimbat pe Zidurile Orașului, pe meterezele unde tunuri sunt încă în poziții de apărare, amintind de rolul pe care l-a avut cândva cetatea și orașul.

Ne-am relaxat pe nisip și chiar am intrat puțin în valuri de pe imensa plajă din Essaouira, imediat după ce ieși din medină și te îndrepți către ocean. Vântul era însă destul de rece și de puternic în decembrie, așa că nu era chiar sezon de plajă.

Am dat o raită și prin vechiul port al orașului unde, însă, mirosurile grele ne-au amintit că suntem totuși în Maroc. 🙂

Iar înainte de plecare ne-am oprit la una din terasele cu vedere spre fortăreața de la malul Atlanticului, unde am așteptat ca soarele să plece la culcare, rostogolindu-se în valurile oceanului, în timp ce stoluri de pescăruși îi dansau dansul despărțirii. Magic și unic!

> În Essaouira ne-am cazat aici: Wiss Appartement.

Agadir

Și iată-ne ajunși și în ultimul punct al călătoriei noastre, în cea mai cunoscută stațiune litorală din Maroc. Agadir e renumit turistic pentru plaja sa imensă, apele line și vremea blândă, așa că e un loc de relaxare potrivit pentru tot timpul anului.

Chiar dacă noi nu am venit neapărat pentru litoral, ne-am bucurat de plajă în zilele petrecute aici, cu toate că din păcate nu ne rămăsese prea mult timp pentru a descoperi orașul pe îndelete. Am ajuns totuși în vârful colinei unde se află kazbah-ul din Agadir, singurul monument istoric ce s-a păstrat în oraș în urma cutremurului ce a distrus complet orașul.

Din păcate, am găsit fortăreața închisă pentru că era în reconstrucție, așa că ne-am mulțumit cu vederea din vârf către ocean și orașul ce se întinde alături de el.

Ne-ar mai fi plăcut să vedem medina reconstruită din Agadir, căci cea inițială a fost complet distrusă de cutremur, dar plecare imediată ne-a grăbit întoarcerea la Marrakesh de unde urma să revenim acasă.

> În Agadir ne-am cazat aici: Salam Appartement Agadir.

NATURA FASCINANTĂ A MAROCULUI

Sejurul nostru a avut în prim plan orașele marocane, dar nu putem neglija natura spectaculoasă și diversă pe care am avut ocazia să o admirăm pe parcursul roadtrip-ului prin această țară. Pornind de la mare spre munți, ocean și deșert, defilee și cascade, Maroc are din toate câte un pic, chiar dacă deșertul ocupă mare parte din suprafața țării.

Plaja Mării Mediterane din Martil

Marea Mediternaă cu ale ei valuri calme și ape azurii a fost prima care ne-a urat bun-venit în Maroc. La Martil am avut chiar și vreme de plajă la final de noiembrie, am făcut baie și ne-am încărcat bateriile pentru ceea ce urma să fie lungul periplu prin Maroc.

E mereu o plăcere să revezi Marea Mediterană, iar acum era pentru prima dată când am întâlnit-o de pe malul sudic al ei.

Deșertul Sahara din Merzouga

Doamne, câtă bucurie am văzut pe fețele copiilor când am ajuns în deșert! Fericire pură, cum nu mi-aș fi imaginat!

S-au rostogolit pe dune, au alergat prin nisip, s-au jucat cu lopățele, au escaladat coame nisipoase, au aruncat cu nisip spre cer… și iar s-au rostogolit, și iar au alergat, și iar au râs! O nebunie a fost, o nebunie frumoasă și spectaculoasă, căci nu există cuvinte să descrii întocmai ce simți atunci când ajungi în imensitatea aceasta galben-portocalie numită Sahara!

Am petrecut două zile în Merzouga, unul din satele dezvoltate la limita deșertului, de unde poți vedea dunele de nisip pe fereastră și unde o ploaie neașteptată e o adevărată binecuvântare. Casele sunt făcute dintr-un fel de chirpici, un amestec de nisip cu paie, așa că întreg peisajul are un aspect nisipos, în nuanțe galben-pământii.

Și dacă dimineața am petrecut-o la piscină (da, aveam și piscină la hotel, chiar dacă suntem în deșert), după masa am plecat într-un tur spre dune și în jurul lor.

Am început prin a cunoaște mai bine oamenii care trăiesc în aceste locuri.

Întâi am mers în cartierul unui grup de cântăreți africani – Gnaoua sau Pigeons du Sable (Porumbeii nisipului) – „the black people” cum îi numea ghidul nostru, fără a se sinchisi de „political correctness”. Aceștia ne-au oferit o demonstrație live a câtorva cantece tradiționale, însoțite de voce, instrumente și dans. „Păcut muzica”, a decretat Ayola la plecare. ☺️

A doua vizită ne-a purtat dincolo de dunele de nisip, pe un teren vulcanic complet arid. Acolo, printre ruinele câtorva case din nisip (părăsite de francezii ce au populat cândva locurile, după cum ne-a povestit în continuare ghidul nostru), am zărit corturi în care trăiau oameni.

Nomazii zilelor noastre, oameni ai deșertului, crescând-și copiii aici, rupți de orice formă de civilizație, în corturi peticite, fără pereți, fără un acoperiș stabil, cu un cuptor din lut unde își pregătesc mâncarea și câteva capre ceva mai încolo, care nu știm exact cu ce se pot hrăni în acest pustiu.

Ne-am apropiat, iar una din femei, însoțită de 2 copii ascunși ba după fusta ei ba după ușa cortului, ne-a întâmpinat cu ceai, turtă coaptă în cuptor, ulei de curmale și ulei de măsline. Apoi s-a făcut nevăzută.

Am rămas contemplând această lume complet diferită, în acest peisaj deșertic, acești oameni izolați și greu de înțeles… ei totuși păreau atât de obișnuiți și împăcați cu acest stil de viață. Eu voi rămâne însă mult timp cu imaginea celor doi copilași ce au apucat flămânzi bananele și bomboanele pe care le-am adus, copii ce nu vor cunoaște ce e școala și vor duce mai departe tradiția nomadă a părinților lor…

Apusul de soare ne-a găsit pe dunele Erg Chebbi, în vârful celei mai înalte dintre ele, iar fotografiile vorbesc de la sine despre unicitatea momentului.

Am luat cina la cort, am cântat în jurul focului de tabără, am admirat cerul puzderie de stele și ne-am întors la hotelul de chirpici care brusc părea sumumul civilizației față de ce cunoscusem pe parcursul acestei zile petrecute între dune de nisip.

Gorge du Todra și Gorge du Dadès

Pe drumul nostru de întoarcere din deșert, înainte de a ajunge la Marrakesh și chiar și la Aït-ben-Haddou, ne-am abătut puțin din drum pentru a poposi în partea de est a Munților Atlas, acolo unde natura face spectacol pe cursul a două râuri ce sapă defilee calcaroase în pereții stâncoși ai muntelui.

Gorge du Todra e primul defileu la care ajungem în drumul nostru. Ne oprim aici pentru peisaj și pentru masa de prânz. De pe terasa Restaurantului „Le Petit Gorge” din Tinghir, cheile se văd deja imense și roșiatice, un peisaj parcă desprins de pe altă planetă, înverzit de oaza formată pe malul râului ce dă și numele defileului. Cheile sunt relativ scurte, dar foarte scenice pe distanța de doar 15 km pe care se întind.

Cu cât înaintăm către „miezul” defileului, peisajul devine din ce în ce mai dramatic, stâncile tot mai înalte, cerul tot mai puțin vizibil… suntem înconjurați de pereți de stâncă roșiatici de jur împrejur, unele ce ating 400 metri înălțime, la picioarele noastre curge firicelul de apă ce e Râul Todra, o stradă îngustă ce șerpuiește în curbe strânse ne permite să ajungem până în mijlocul cheilor.

Pe lângă priveliștea ce te ține înmărmurit, cheile stâncoase sunt un loc iubit de amatorii de cățărări, tururi cu bicicleta, plimbări pe munte sau chiar picnicuri în zona montană. Opțiunile sunt diverse, dar ca să părăsești drumul principal ai nevoie de o mașină de teren sau trebuie să mergi pe jos. Dacă rămâi în zona asfaltată, așa cum am făcut și noi, poți să te oprești la negustorii de suveniruri tradiționale de pe marginea drumului, poți să te răcorești în apele râului (cu aspect mai mult de pârâiaș acum) sau poți să te oprești pentru vizită, masă sau cazare la sătucul din apropierea cheilor, construit din deja cunoscutul chirpici de pământ argilos, parcă pentru a se integra mai bine în peisajul roșiatic al munților stâncoși.

***

Ne continuăm drumul după masa de prânz, iar după doar o oră și jumătate ajungem la Gorge du Dades, al doilea rând de chei spectaculos create de ape prin masivul stâncos al munților Atlas Înalți.

Spre deosebire de primele chei, acestea sunt mult mai lungi, trecând printr-o oază înverzită de palmieri, cu stânci în nuanțe ocru-roșiatice mărginind-o, urcând și coborând în serpentine strânse. Punctul lor culminant se atinge după aproximativ 60 km, în punctul cel mai înalt al cheilor, de unde drumul se vede coborând în jos – cinci șiruri distincte unele sub altele – ca un șarpe argintiu coborând până în fundul hăului, unde apele râului Dades se zăresc sclipind în depărtare.

Pentru șoferii ce se aventurează aici, drumul poate fi o provocare serioasă, căci curbele strânse, în pante abrupte nu sunt cele mai facile de abordat, dovadă stau câteva tiruri pe care le găsim oprite pe drum, unele chiar atingând peretele stâncos ce mărginește drumul.

De o parte și de alta a cheilor, citadele foarte vechi și sate fortificate se zăresc cocoțate pe stânci, unele încă funcționând, altele abandonate și rămase în stare de degradare.

După acest drum pe cât de spectaculos, pe atât de dificil, decidem să ne oprim peste noapte într-un kazbah din Tamellalt, un orășel amplasat chiar undeva de-a lungul cheilor.

> La Gorge du Dades ne-am cazat aici: Auberge Kasbah Ait Marghad.

Cascada d’Ousoud de lângă Marrakesh

Un alt loc unde natura s-a dezlănțuit fără inhibiții în Maroc este pe defileul unui alt râu, într-o zonă mai puțin deșertică a munților Atlas, ceva mai la nord de Marrakesh. Mai exact la o distanță pe care o poți parcurge în vreo două ore jumătate din oraș, pe cale rutieră. Desigur, există și varianta tururilor organizate, cu plecare tot din Marrakesh, dar dacă vii pe cont propriu ai toate șansele să găsești ghizi la locul de parcare de lângă cascadă.

Noi am fost însoțiți pe traseu de Hamid Azelmad, un ghid local specializat pe această zonă a cascadei și foarte bine pregătit, pe care l-am găsit chiar în parcare și care ne-a plimbat prin locuri știute și mai puțin știute pe traseu (căci durează în jur de o oră tot traseul până la cascadă și înapoi în parcare). Ne-a povestit despre vegetația locală, despre istoria locului și ne-a facilitat comunicarea acolo unde a fost nevoie, deci îl recomandăm cu drag dacă ajungeți în zonă.

Drumul de la parcare până la cascadă e ușor abrupt, în coborâre, pe alocuri stâncos, cu câteva opriri la câteva căsuțe de pe traseu și al unele puncte de belvedere către râu și cascade. Pe parcurs vedem de fapt mai multe cascăduțe pe care râul El-Abid le formează în curgerea sa, dar cea mai spectaculoasă e ultima – cea care atinge 75 metri înălțime și formează la baza sa un adevărat lac pe care se plimb bărcuțe cu vâsle, împodobite cu flori și pictate în culori vii.

Nu am ratat nici noi experiența unei plimbări cu barca, și chiar dacă plimbarea e realtiv scurtă, experiența în sine e grozavă! Vâslașul a avut grijă să ne apropie de cascadă suficient de mult cât să simțim stropii de apă înfiorându-ne pielea, dar destul de departe cât să fim în siguranță, iar Albert chiar a avut ocazia să pună și mâna pe vâsle, așa că pozele de aici sunt cu adevărat spectaculoase (vâslașul nostru se pricepea la încadrarea în poze mai mult ca noi :D).

De aici, de la baza cascadei, începe urcușul pe drumul de întoarcere (care nu e același cu cel pe unde am venit). Mai întâi urcăm pe scări, printre tarabe cu suveniruri și restaurante cu terase de unde poți admira cascada. Ne-am oprit și noi aici la masă pentru o tagine ce se pregătea direct în fața noastră.

Iar apoi, ghidul nostru ne-a condus către zona unde ne așteptau maimuțele 🙂 Mai curioase sau mai indiferente, prietenoase sau privind de la distanță, mai mici sau mai mari, unele cu pui, altele singuratice, maimuțele par să fie stăpânele zonei aici, iar dacă le cumperi ceva de mâncare de la tarabele din apropiere, ți le poți face prietene, ba chiar curând ți se urcă și în cap. O experiență inedită și foarte amuzantă pentru copii, dar nici pe noi cei mari nu ne-a lăsat deloc indiferenți.

Ultima oprire înainte de a încheia turul am făcut-o chiar în punctul de deasupra cascadei, de unde vederea către valea prin care tocmai trecusem e cu adevărat scenică și surprinzătoare. Dar lăsăm imaginile să spună mai multe decât noi.

Oceanul Atlantic văzut din Essaouira și Agadir

Înspumat, agitat, nemărginit, cu valuri ce se sparg de zidurile de piatră ale orașului sau de stâncile negre ce formează diguri naturale, Oceanul ne-a fascinat mereu și nici în Maroc nu a făcut excepție.
Ba chiar a plusat aici cu niște apusuri de soare, în zbor de pescăruși, care ne-au rămas în suflete.

Pasul Tizi Ntest prin Munții Atlas între Agadir și Marrakesh

Ultimul drum prin Maroc înainte de întoarcerea acasă a fost prin Pasul Tizi Ntest, un drum foarte scenic ce străbate munții Atlas urcând până la peste 2000 metri înălțime.
Un pic mai mult de 6 ore durează traseul de la Agadir până la Marrakesh pe această rută, și merită întru totul, chiar dacă există și o altă variantă mai scurtă care leagă cele două orașe.

Iarna însă e posibil ca drumul să fie închis, la altitudini mari zăpada sau înghețul putând deveni periculoase.

SITURI DE PE VREMEA ISTORIEI ANTICE

Volubilis – sit inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO

Ca să nu credeți că doar medine sunt de văzut în Maroc, iată: zilele acestea am vizitat un site arheologic roman aflat în Patrimoniul Mondial UNESCO, unul din cele mai importante din zonă de altfel: Volubilis.

E nici aproape, nici departe de Fez (la aproximativ 80 km distanță, o oră și jumătate cu mașina) , se poate ajunge într-o excursie de o zi, dar noi l-am vizitat în drumul nostru de la Chefchaouen la Fez.

Ca toate site-urile arheologice văzute de noi până acum, Volubilis se află pe o colină golașă, de unde coloane, arce și ziduri de piatră sclipesc în soare.

E foarte mare zona unde se găsesc vestigii și încă se mai excavează în partea estică a sitului.

Am vizitat pe rând forumul roman, templul lui Jupiter, basilica cu arcele sale încă în picioare, arcul de triumf din piața centrală a orașului, viaductul ce alimenta așezarea cu apă și thermele. Dar ce ni s-a părut cel mai impresionant din toate sunt mozaicurile numeroase și extreme de bine păstrate care împodobeau casele romanilor de altă dată. Sarcinile lui Hercule, cele patru anotimpuri, baia lui Venus și a nimfelor și încă alte multe mozaicuri se găseau în fiecare casă și sunt semnalizate de-a lungul traseului prin site.

Puțină istorie: Așezarea își are originile cu trei secole înainte de Iisus, s-a dezvoltat apoi sub ocupație romană până în secolul III d. Hr., iar apoi a fost cucerită de berberii ce au ajuns în zonă. Mai târziu Idriss s-a instalat aici și a adus islamul în regiune, ca descendent autoproclamat a lui Mohamed. Câteva sute de ani mai târziu, un cutremur a distrus ruinele, păstrate până atunci intacte, iar piatra a fost furată și folosită la construirea caselor din Meknes.

CULORI, AROME ȘI ORGANIZARE

Suveniruri

Nu poți să te întorci din Maroc fără să iei ceva cu tine acasă. Mai ales când treci prin souk-urile din medinele marocane, care de care mai pline de mărfuri, mai colorate și mai îmbietoare.

Ce fel de suveniruri poți aduce cu tine din Maroc?

  • fructe uscate – curmale, smochine,
  • condimente
  • produse cosmetice cu ulei de argan
  • genți și rucsace de piele
  • ceramică pictată, inclusiv vase speciale pentru tradiționalele tajine
  • ceainice, ibrice și vase de cupru
  • nelipsiții magneți cu locurile cunoscute din Maroc
  • tablouri pictate manual, pe pânză sau pe piele
  • eșarfe, rochii, pânzeturi de orice fel, cu motive tradiționale, unele brodate manual în stil berber

Un curcubeu de culori care îți va înveseli casa și îți va aminti de aceste locuri extraordinare din Maroc.

Mâncare tradițională

Nici felurile de mâncare nu te vor dezamăgi în Maroc, aromele și condimentele lor dau savoare oricărui fel de mâncare. Dar cele care nu trebuie ratate (și nici nu prea ai cum, căci sunt foarte frecvente atât la colț de stradă cât și la restaurantele cu ștaif) sunt cele de mai jos:

  • Tagine

Cu pui, cu oaie sau doar cu legume, acest fel de mâncare gătit lent într-un vas conic de argilă, fie la cuptor, fie pe mici reșouri amplasate oriunde, e una din mâncărurile tradiționale marocane. Și, de altfel, e și foarte gustos. Iar dacă te întorci cu un astfel de vas din Maroc, poți să îl gătești chiar și singur acasă.

  • Couscous

Micile paste ce se aseamănă cu orezul sunt de fapt originare din Maroc, așa că ai ocazia să mănânci couscous aici în porții generoase, fie cu legume, fie cu diverse tipuri de carne.

E un fel de mâncare ce se prepară de obicei vinerea în Maroc, în ziua sfântă pentru musulmani.

  • Pui cu stafide

E un fel de mâncare care ne-a fost preparat în deșert și a mers excelent cu o porție de orez alături. Merită încercat dacă aveți ocazia. 🙂

  • Kebab (pui, miel sau vită)

Deja cunoscut și la noi, kebab-ul rămâne totuși o mâncare arăbească, așa că gustul de la el de acasă e unic, iar toate variantele de kebab – cu pui, oaie sau vită – au un gust diferit în Maroc.

  • Pește

Fiind o țară cu ieșire la mare și ocean, variantele de pește sunt și ele nelipsite aici. Sardine, anșoa, macrou, doradă, dar și creveți, calamari și unele variante de pește necunoscute pentru noi am găsit în meniurile din restaurantele marocane.

  • Vinete

Gătite în diverse moduri, vinetele sunt unele din preferatele noastre în materie de legume, iar în Maroc pot fi găsite în tajine, la cuptor, tăiate felii, cu usturoi și condimente sau în salate cu roșii și ierburi diverse. Curcubeu pe cerul gurii!

  • Măsline

Verzi, negre, maro, cu condimente sau fără, în saramură de usturoi sau doar în ulei de măsline, umplute sau simple, am savurat măsline de toate tipurile cât am stat în Maroc și tare ne-au mai plăcut!

  • Lipiile marocane

Au marocanii un fel de pâine de care îți vine să mănânci până nu mai poți. Am aflat că se numesc Khobz și sunt coapte în cuptor, în brutării de cartier, de multe ori la vederea trecătorilor. Mirosul de pâine caldă și proaspătă atrage lumea ca un magnet, așa că riști să ieși din brutărie cu plasa plină și să te întorci acasă cu niște kilograme în plus. 🙂

  • Deserturi marocane

Vorbim despre cele care se vând la tejgele prin souk-uri, însiropate și gustoase, am aflat că se cheamă briwat, shebakia, gazelle horns și sigur mai sunt și altele, iar noi am gustat din fiecare tip măcar câte una (dar adevăru-i că dau dependență!).

  • Curmale uscate

Și acestea sunt de diferite soiuri și gustul, textura, culoarea diferă de la unul la altul, așa că nici aici nu am făcut rabat din a încerca mai multe variante, căci curmalele sunt printre favoritele noastre.

  • Fructe proaspete

Sunt pline tarabele de fructe în souk-uri, colorate și felurite – rodii, citrice, pepene verde – orice nu există iarna la noi acasă găsești în Maroc. Încântător!

  • Mic dejunurile din riaduri

Nu în ultimul rând, aceste mic dejunuri bogate ce ți se pun în față dimineața într-un riad tradițional sunt ceva ce am întâlnit mai ales aici: plăcințele de toate felurile, pâinici aerate, omlete, sucuri naturale, măsline și uleiuri naturale, gem de curmale și tot felul de produse de patiserie specifice locului – harcha, rghaif, baghira – nu refuzați nimic, toate sunt absolut delicioase!

Da, riști să te întorci din Maroc un pic mai rotunjor decât ai plecat, dar experiența culinară face și ea parte din descoperirea unui loc și a unei culturi noi și diferite.

Aspecte financiare

Maroc este, în general, o țară accesibilă, cu prețuri decente inclusiv pentru turiști și cu opțiuni variate, pentru toate buzunarele.

Pentru gestiunea cheltuielilor, noi am folosit Revolut, atât pentru plata cu cardul, cât și pentru extrageri la bancomat în moneda locală.

Moneda locală este Dirhamul Marocan, iar un dirham valorează aproximativ 50 bani românești, deci 10 Dirhami vor fi cam 5 RON, așa că împărțeam cam toate prețurile la 2 ca să ne dăm seama cât valorează în lei ceea ce voiam să cumpărăm.

În mare, pentru a acoperi acest sejur de 3 săptămâni, cu cheltuieli medii, am avut nevoie de aproximativ 2500 euro, pentru 2 adulți și 2 copii, ceea ce a inclus absolut toate necesitățile noastre, de la închirierea mașinii și cazare, până la mese și intrările la obiectivele cu plată.

Detalii despre roadtrip și cazare

Peste 2000 km am făcut cu mașina prin Maroc în cele 3 săptămâni în care l-am colindat de la nord la sud.

Dar să începem cu începutul:

  • din România nu este zbor direct spre Maroc, așa că noi am mers cu Ryanair pe ruta București – Milano – Tanger și cu o noapte de cazare la Milano.
  • odată ajunși în Tanger, am închiriat mașina de la Europcar, chiar din aeroport, cu condiția de predare în alt oraș, pentru că zborul de întoarcere ar fi fost din Marrakesh (planurile de întoarcere s-au schimbat puțin pe parcurs, pentru că țara s-a închis și zborurile s-au anulat, dar am avut norocul ca tot din Marrakesh să ne putem întoarce acasă). Costul închirierii cu aceste condiții adăugate a fost de aproximativ 430 euro.
  • am închiriat o mașină de dimensiuni mici, o Kia Picanto care ne-a fost suficientă pentru ce am avut nevoie. Nu sunt drumuri de teren pe traseul parcurs de noi, totul e asfaltat, poate doar prin zona de munte am mai întâlnit pe alocuri drumurile ceva mai de demult asfaltate, dar fără probleme majore de acces.
  • drumurile în Maroc sunt în general în stare bună, inclusiv prin deșert până la Merzouga, unde ne-am propus noi să ajungem.
  • traseul nostru cap-coadă prin Maroc, cu principalele puncte de oprire, a arătat cam așa:
Booking.com

REPATRIEREA ACASĂ

Cum aminteam, planurile de întoarcere ne-au fost date peste cap de decizia Marocului de atunci de a închide complet țara de pe o zi pe alta, astfel încât toate zborurile, atât spre cât și din Maroc, au fost anulate.

Au fost câteva zile pline de emoții, în care am căutat tot felul de soluții care însă nu prea existau. Eram efectiv blocați în Maroc și nu ne-ar fi displăcut prea tare dacă nu ar fi fost serviciul nostru și activitățile copiilor la care trebuia să ne întoarcem. 🙂

Soluția a venit din partea Ambasadei României în Maroc care s-a mobilizat exemplar, ne-a reunit pe toți într-un grup de Whapp comun (pentru că nu eram singurii români ajunși în Maroc în acea perioadă), a căutat soluții, a negociat cu Guvernul României și a reușit să ne asigure o cursă Tarom de repatriere care ne-a adus din Marrakesh direct la București și uite așa am ajuns cu bine acasă! ❤️🇷🇴

Filmul detaliat al repatrierii acasă a fost publicat de faimoșii Hai Hui în doi care au fost prinși și ei în Maroc în același timp și cu care ne-am întâlnit în aeroport, așa că ne veți găsi și pe noi povestind în video alături de ei.

Multumim, Ambasada României în Regatul Maroc pentru ajutor! Mulțumiri în special doamnelor Consul Catalina Pinzariu și Daniela Oprisan și doamnei Ambasador Maria Ciobanu pentru tot sprijinul si organizarea! O echipă de excepție la Rabat, în sprijinul românilor 🇷🇴

Multumim TAROM pentru această cursă și serviciile ireproșabile!

Iar Marocului îi mulțumim pentru o călătorie excepțională, care chiar dacă s-a încheiat cu ceva emoții, rămâne spectaculoasă și specială pentru noi! Maroc este fără doar și poate o țară impresionantă!

Și dacă v-au plăcut poveștile noastre, vă așteptăm să vă alăturați pe pagina noastra de Facebook și pe Grupul Familiilor Calatoare pentru și mai multe idei utile despre călătoriile cu copii.

Hai cu noi în excursii de grup

Exploreză și alte călătorii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii la curent cu ultimele noastre călătorii!