
Recenzie autor | Două povești în rime de la Editura CURS
De curând am avut ocazia să citim o carte proaspăt ieșită de sub tipar pe care copiii au adorat-o –

De curând am avut ocazia să citim o carte proaspăt ieșită de sub tipar pe care copiii au adorat-o –

Din cele două luni petrecute în Ecuador, pe lângă cele trei săptămâni petrecute în Quito și prin împrejurimile sale și

După trei săptămâni petrecute în Quito, ne-am propus să începem să explorăm și împrejurimile. Așa că am închiriat o mașină

Nu e ușor să scrii despre Galapagos. Bine, nici timp nu e suficient, cât ești acolo parcă ai vrea ca

Despre Ecuator am învățat la geografie când eram mici, ca și despre faptul că țara Ecuador și-a luat numele de

Am petrecut trei săptămâni minunate în Quito, un oraș la înălțime, și nu doar pentru că se află la aproape

Diana și Cosmin sunt doi călători împătimiți ce și-au transformat pasiunea în job, iar de peste șapte ani sunt însoțiți

Recitind articolul de la finalul anului trecut, îmi aduc aminte câte speranțe ne pusesem în anul ce urma să înceapă,

V-am mai povestit despre Iași. Frumos, turistic și tineresc, e genul de oraș pe care trebuie musai să-l vizitezi măcar

Iași este orașul nostru de suflet, locul unde ne întoarcem de fiecare dată cu drag, acolo unde ne sunt bunicii,
