Slalom de la mare la munte prin patru orașe din Ecuador

Cuprins

Din cele două luni petrecute în Ecuador, pe lângă cele trei săptămâni petrecute în Quito și prin împrejurimile sale și pe lângă fascinantele insule din Galapagos, am mai stat în alte patru orașe ecuadoriene, renumite din punct de vedere turistic. Unele ne-au confirmat așteptările, altele mai puțin, dar ne-ar fi părut rău dacă nu am fi ajuns în oricare dintre ele.

GUAYAQUIL

Am venit din Quito în Guayaquil cu bus-ul și am ajuns după aproape 9 ore petrecute pe drumuri din Ecuador, pe timpul nopții.

Ne-am cazat, ne-am odihnit și câteva ore mai târziu am ieșit să descoperim orașul. Auzisem de multe ori despre el și ni-l imaginam colorat și efervescent. Iar după ce i-am colindat partea centrală puteam confirma: efervescent este, fără îndoială. În rest, acest oraș ne-a trezit cam aceleași „mixed feelings” ca atunci când am ajuns în Medellin-ul din Columbia. Extrem de gălăgios, de agitat și aglomerat, cu clădiri cam decrepite și comerț ambulant la orice colț de stradă. Iar în perioada în care am ajuns noi, orașul era cu atât mai greu de digerat cu cât toate parcurile îi erau închise pe perioada sărbătorilor, până pe 4 ianuarie, ca măsură suplimentară locală pe timp de pandemie.

Așa că nu am avut prea multe opțiuni ca turist aici decât să ne plimbăm pe străzi, făcând față vacarmului continuu, dintre care de departe cele mai puternice sunt claxoanele și strigătele comercianților ce încearcă să își vândă marfa. Avantajul acestui oraș din Ecuador e că e cald și soare (poate prea cald atunci când trebuie să porți mască peste tot), iar zona unde am fost cazați e chiar liniștită, spre deosebire de zona centrală a orașului.

Obiectivele din oraș

Atmosfera a continuat să fie oarecum dezolantă și de-a lungul celorlalte zile, ca urmare a restricțiilor pandemice impuse de conducerea locală pe parcursul sărbătorilor. Așa că, aproape cam orice am încercat să vedem era închis zilele acelea.

❌ Am reușit să urcăm în Barrio Las Peñas, cartierul colorat al orașului de pe deal și totodată locul considerat că ar fi stat la bazele formării orașului actual. Însă Cerro Santa Ana – vârful dealului cu bisericuța și farul albastru – era închis cu porți mari de fier. Chiar și așa, ne-am bucurat de urcuș, de treptele numerotate până în vârf, de căsuțele colorate și de puținele localuri încă deschise, ba chiar ne-am și oprit la unul din ele să bem o bere rece, respectiv o limonadă cu multă gheață 😊

❌ Accesul în Parcul Seminario cu faimoasele iguane ale orașului era interzis (ca de altfel în toate parcurile din oraș), am putut admira (și mângâia) reptilele numai prin gard.

❌ Insula Santay, cu vegetația de mangrove protejată, reprezentativă pentru Ecuador, și satul pescăresc din mijloc, era de asemenea închisă, de altfel accesul nu mai e posibil pe insulă încă de la începutul pandemiei 😞

❌ Statuia lui Iisus din vârful celui de-al doilea deal al orașului intră și ea pe lista locurilor unde accesul era interzis în acea perioadă. Noroc cu punctul de belvedere de pe drum, cât să nu considerăm că am urcat degeaba până acolo 😐

❌ Faleza Malecon 2000 era și ea închisă în mare parte, inclusiv partea centrală unde se află monumentul El Hemiciclo de la Rotonda și bradul împodobit; și roata panoramică este oprită; doar în câteva puncte este deschis accesul, strict în zona teraselor sau în interiorul centrului comercial.

❌ Și fântânile dansante de pe cealaltă faleză Malecon erau oprite în perioada sărbătorilor, așa că nu ne-am putut bucura nici de acest spectacol.

❌ Parcul Istoric din Guayaquil, unul din cele mai importante obiective ale orașului, e și el închis și, din ce am înțeles, aflat în renovare. Am fi vrut mult să descoperim cele trei zone în care e împărțit – urban, tradițional și zoo – dar din păcate va rămâne pentru altă dată.

✅ În schimb, am intrat în Catedrala Metropolitană a orașului care este deschisă între anumite ore și în timpul slujbelor ce se oficiază aici.

✅ Am reușit să ne plimbăm cu telefericul peste râu, până în Duran și înapoi în oraș, căci acesta servește ca mijloc de transport în comun și nu a fost închis în această perioadă.

✅ Ne-am plimbat prin Portul Santa Ana, un loc cu arhitectură modernă și restaurante pe faleză, care arată complet diferit față de restul orașului. În sky bar-ul din clădirea The Point nu am putut ajunge însă, deoarece accesul cu minori nu este posibil.

✅ Ne-am bucurat într-o seară și de luminile de Crăciun din zona centrală a orașului, în jurul Primăriei și în Piața San Francisco în mod special, și chiar ni s-au părut mai frumoase decât cele puține pe care le văzusem în Quito.

✅ Am admirat artificiile și lampioanele de Revelion de la distanță, mai exact din curtea casei unde am stat, am văzut uriașe monigotes arzând și ne-am bucurat în cartierul liniștit de noaptea dintre ani, iar a doua zi de un oraș complet pustiu, prin care nu trecea aproape nicio mașină, niciun autobuz.

Așa că a rămas o ușoară dezamăgire lăsând Guayaquil în urmă, dar sperăm să putem reveni cândva să descoperim și parte din locurile pe care le-am găsit acum închise. Oricum ar fi, dacă vă propuneți o vizită în Ecuador și în mod special la Guayaquil, salvați această listă, poate voi veți avea mai mult noroc ca noi și veți găsi aceste atracții așteptându-vă cu porțile deschise.

Cerro de Hayas – 7 Cascadas

Și pentru că în Guayaquil multe din atracțiile turistice (în aer liber) erau închise, într-una din zile am plecat într-o drumeție la vreo oră jumătate distanță de oraș, unde, într-o pădure ecuatorială, șapte cascade ne așteptau să le descoperim.

Până am ajuns la prima dintre ele, drumul a fost destul de simplu; am plecat de la bază, am trecut printre livezi cu arbori de cacao și plantații de maracuya, am intrat în pădure unde am admirat șopârlițe cu cozile verzi, fluturi cu aripi albastre și păsări imense, am trecut peste pârâiașe repezi, iar după ceva mai bine de jumătate de oră am ajuns la prima cădere de apă. De aici, urmatoarele erau foarte aproape, iar până la a treia cascadă traseul este relativ ușor.

Situația se complică mergând (de fapt urcând) spre a patra cascadă, căci a fost nevoie să escaladăm efectiv un perete de stânci, ajutându-ne de 2 frânghii amplasate pentru suport. Nu am crezut că vom continua traseul, dar Albert a fost atât de curajos și insistent, încât nu ne-a lăsat să ne oprim aici. Așa că după alte câteva zone mai solicitante, iată-ne ajunși la a patra cascadă (cu o adâncime de 7 metri!), apoi la a cincea, a șasea și, într-un final, la a șaptea, unde băieții au făcut o baie bună în apele cascadei, căci unele dintre ele sunt potrivite și pentru scăldat 😊

Ne-am întors obosiți, dar încântați. Din fericire traseul pentru întoarcere este mai rapid și mai puțin obositor. Astfel am petrecut în total aproape 3 ore în pădurea cu ușor aspect de junglă care ne-a fascinat pe toți.

CUENCA

Cuenca, acest oraș frumos, din mijloc de munți, strălucind în lumini de Sărbători 😍

La mai puțin de 200 km distanță de mai puțin norocosul Guayaquil, Cuenca e o mică bijuterie între munți la care ajungi traversând Parcul Național Cajas – un alt loc impresionant, cu peisaje spectaculoase (dar și cu riscuri pe măsură, având în vedere că pe drumul de întoarcere am fost surprinși de o ușoară cădere de pietre ce a blocat complet accesul).

Obiectivele din oraș

Revenind la Cuenca, orașul pe noi ne-a cucerit, zilele petrecute aici am avut senzația că am descoperit o comoară între munți și ne-am bucurat să îi colindăm străzile fără un scop anume. De la impunătoarea Catedral de la Inmaculada Concepción din piața centrală din care încă răsunau cântări de Crăciun, până la râul cu ape repezi ce îl străbate, la restaurantele cochete și căsuțele colorate, perfect aliniate în pătrate egale, delimitate de străzi ordonate, curate, ți-era mai mare dragul să te plimbi prin oraș doar să admiri aceste locuri care parcă nu seamănă cu nimic din ce am văzut până atunci în Ecuador.

Într-una din zile i-am descoperit zona centrală, în alta ne-am plimbat de-a lungul râului, pe lângă ziduri colorate cu graffiti, restaurante cu terase rooftop și spații verzi împodobite de Crăciun, iar în ultima zi am urcat și pe acoperișul măreței catedrale din centrul orașului, de unde vederea spre clădirile de jos face să merite efortul scărilor urcate puțin gâfâind 🙂

Ne-am fi bucurat dacă am fi găsit deschis și Site-ul arheologic Pumapungo – urme ale unei vechi așezări incașe ce era amplasată chiar pe locul orașului Cuneca de astăzi. Dar ne-am consolat cu priveliștea de sus, de la Mirador de Turi, și cu cina festivă servită la unul din restaurantele din vârful colinei Turi, iar asta ne-a confirmat o dată în plus magia orașului ce te învăluie aici și te cucerește pe loc.

Și pentru că farmecul unui oraș e influențat și de locul unde am stat, cu siguranță a contribuit la impresia noastră și apartamentul unde ne-am cazat – spațios, cochet și confortabil, ba chiar și împodobit de sărbători – de ne-a fost mai mare dragul să sărbătorim Crăciunul lângă bradul împodobit, decorând fursecuri și cântând colinde, aproape la fel ca acasă 🙂

Dacă ajungeți în Cuenca și căutați cazare, îl găsiți aici -> C&L Apartment.

Ruinele Ingapirca

Și cum nu poți să vii în America Latină fără să afli mai multe despre populațiile băștinașe, într-una din zile am vizitat unul dintre cele mai cunoscute site-uri arheologice din regiune.

Pe teritoriul actual al țării Ecuador au trăit în trecut populații incașe și, mai ales în zonele montane, se păstrează mai multe site-uri arheologice, foste așezări umane dinainte de colonizarea europeană, care sunt deschise vizitatorilor. Dintre toate, cel mai mare este cel de la Ingapirca, în mijlocul Anzilor, la 3100 metri altitudine, unde noi am ajuns într-o zi ploioasă (așa cum sunt mai toate aici în munți).

Accesul este posibil doar pe bază de rezervare, cu minim trei zile înainte, iar turul în complex este ghidat. Timp de 45 minute, ghidul nostru ne-a povestit despre istoria locului, despre urmele caselor din piatră și utilizarea lor și despre cele două colonii care au conviețuit aici – incașii și canarii – primii încercând să îi cucerească pe cei din urmă, dar fără sorți de izbândă, așa că au făcut pact prin căsătoria capului incaș cu prințesa tribului canari.

În mijlocul complexului, cel mai vizibil este Templul Soarelui, zeitatea supremă la care se închinau incașii, în timp ce pentru canari cea mai importantă era Luna. Din păcate, odată cu ocupația spaniolă, așezarea a fost complet distrusă, așa că acum se mai văd doar temelii ale clădirilor de odinioară. Iar, pe lângă ruinele vizibile în complex, se presupune că urme ale fostelor așezări s-ar întinde și pe dealurile din împrejurimi, dar cum acestea sunt proprietăți private, excavările nu sunt permise.

Ne-am încheiat vizita cu o plimbare în jurul stâncii imense din apropiere, jumătate din traseu mai mult alergat decât în pas de plimbare, căci pe drum ne-a prins o ploaie torențială, dar caldă, specific ecuatorială, care ne-a udat bine de tot 😊 Chiar și așa, expediția a meritat din plin, iar prima interacțiune cu vechile culturi precolumbiene ne va rămâne cu siguranță în minte. 😍

Amaru Zoologico

Încă un loc din Cuenca despre care merită să vorbim, înainte de a fi părăsit acest frumos oraș. ❤️

Amaru Zoologico Cuenca este o cu totul altfel de grădină zoologică față de orice am mai văzut până acum și ne bucurăm că am reușit să ajungem să o vedem (și mai ales să o străbatem în întregime), căci sunt nu mai puțin de 5 km de parcurs pe jos, urcând și coborând pe poteci înguste prin pădure, fără cale de întoarcere, ci cu acces doar înainte.

Sunt multe aspecte care fac acest bioparc unic, de la faptul că e amenajat pe versantul unui munte cu vederi panoramice spre oraș, fără alei cimentate și fără cuști minuscule în care se învârt animale mari (dând mai mult impresia unei plimbări în pădure decât printr-o grădină zoologică), la faptul că adună în interiorul său o varietate uriașă de animale, majoritatea specifice țării Ecuador, sau faptul că unele din ele au fost salvate din situații ce le-a pus viața în pericol în sălbăticie, fiind aici îngrijite și protejate, pentru a duce o viață cât mai aproape de cea normală.

Parcul e amplasat la ieșirea din oraș, așa că spațiul dedicat fiecărui animal este generos, muntele fiind suficient de măreț pentru a găzdui pe teritoriul lui atâtea viețuitoare. Și încă un lucru pe care nu l-am mai văzut în alte părți: zonele educative amenajate în câteva puncte pe traseu. Prima zonă întâlnită era reprezentată de simularea unei păduri incendiate, cu cioturi și arbori prăbușiți, vegetație arsă și cranii de animale ce au murit; dezolantă și marcantă priveliște. Ceva mai încolo am trecut prin zona deșeurilor, cu munți de pet-uri din plastic, cauciucuri abandonate, obiecte sanitare aruncate… toate subliniind că degradarea acestora necesită mii de ani sau nu se întâmplă poate niciodată și totodată amintind de uriașa insulă din deșeuri creată în mijlocul oceanului și ajunsă acum de dimensiunile Argentinei… Ultima zonă educativă este dedicată braconajului și uciderii ilegale a animalelor. Fiecare din ele trage un semnal de alarmă asupra distrugerii faunei și a Planetei în sine.

Traseul ne-a purtat prin diferite zone și climate – de la Anzi la Amazon sau Galapagos – unde am văzut numeroase varietăți de specii și categorii de animale – de la urși, lei și feline la uriașele broaște țestoase insulare, crocodili, șerpi sau măreții condori andini (reprezentanți ai celei mai mai mari specii de păsări zburătoare din lume). Din păcate, unul din el a fost împușcat într-o aripă când se afla în libertate, așa că el nu va mai putea zbura cu adevărat niciodată.

Sunt și părți ale grădinii unde te plimbi chiar printre animăluțe, cum e în zonele cu papagali, tucani sau maimuțe, spre bucuria Ayolei care iubește orice fel de animal dacă are doi ochi, se mișcă și mai ales dacă se uită la ea 😅 Albert, în schimb, a fost fascinat de ghepard și de puma, a căutat ursul cu fervoare prin toată grădina lui (uriașă de altfel), dar l-a găsit abia la final, în curtea îngrădită, probabil după ce își luase masa, de unde ne-a salutat în două picioare de la fereastră ☺️

E obositor traseul, la un moment dat ai impresia că nu se mai termină, te întrebi cât mai e până la final (sau te întreabă copiii, obosiți de atât urcuș și coborâș pe munte 😅) dar e atât de captivant, de interesant și spectaculos, încât uiți de oboseală (ba chiar accepți și o ploaie caldă, începută din senin pe final de drum), iar la sfârșit nu rămâne decât satisfacția că ai ajuns aici, la Amaru. 😍

Chorro Grande (Cascada Giron)

Chorro Grande este o cascadă de 80 metri înălțime, la o oră distanță de Cuenca, la care am ajuns cu mașina, apoi urcând câteva seturi de trepte, într-o zi cu ploaie măruntă și deasă. Ploaie pe care nici n-am mai simțit-o însă, odată ajunși aproape de cascadă, unde debitul ei ne-a învăluit într-un vuiet puternic și un nor albicios de vapori de apă.

N-am poposit prea mult, căci eram deja uzi până la piele, dar ne-am bucurat de acest peisaj splendid și ne-am gândit doar cât de spectaculos ar arăta această cascadă într-o zi senină, cu soare. Se pare însă că această imagine va rămâne doar în imaginația noastră, mai ales că de cascada Chorro Grade se leagă o veche legendă ce spune că apele îi sunt fermecate, iar atunci când o persoană ajunge la ea, peste acest loc începe să cadă o ploaie deasă, învăluită în ceață, fenomen ce dispare doar atunci când oamenii părăsesc locul. 😊

Nu știm de e așa, dar ce putem spune e că odată ce ne-am urcat înapoi în mașină și am pornit, a ieșit soarele 🌞

SALINAS

Din Cuneca ne-am întors din nou pentru câteva zile la ocean să ne bucurăm de soare și de plajă pe litoral, la Salinas.

Ne-am relaxat, ne-am bronzat, ne-am încărcat bateriile (ba chiar am făcut și test PCR) și ne-am pregătit pentru următoarea expediție ce ne aștepta, spre Galapagos. Cât despre Salinas, locul unde am poposit, aceasta este cea mai cunoscută stațiune litorală din Ecuador, supranumită și „Capitala Soarelui„, iar numele actual i se trage de la rezervele mari de sare ce se găsesc în zonă.

Orășelul e destul de întins, dar și de sărac, după cum ne-am putut da seama, pământurile îi sunt aride și sterpe și doar în zona de litoral turismul îl face să înflorească. Regretul cu care rămânem este că nu am reușit să ajungem și la Chocolatera, punctul cel mai vestic al acestei mici peninsule și totodată al țării Ecuador, ba chiar al Americii de Sud. Acest loc face parte din Baza Maritimă Ecuadoriană, așa că accesul se face printr-o zonă păzită permanent de personal al armatei și nu există mijloace de transport care să ajungă până acolo. Din păcate, programul de acces este destul de limitat (zilnic până la 15:00 după-masa, iar lunea închis), iar pe Google informațiile sunt greșite, așa că nu ne-am încadrat să îl putem vizita.

Ne-am bucurat în schimb de plajele de aici, întinse, late și generoase, cu nisip fin și foarte curate, mai ales că în Ecuador sunt în vigoare reguli stricte de funcționare a acestora. Alimentele preparate și alcoolul nu pot fi consumate pe plajă, este interzis fumatul, iar programul de acces pe plajă este zilnic între orele 8:00 dimineața și 17:00 după-masa. Angajați ai administrației locale patrulează întreaga zi pe plajă, amintind aceste reguli, iar când se apropie sfârșitul programului, poliția locală comunică turiștilor că plaja trebuie eliberată curând.

În Salinas ne-am cazat aici -> Luxury 3BR/2BATH Apartment-Fully Equiped-Phoenix2C.

Clar, pandemia a modificat până și atmosfera de pe plaje în Ecuador, dar chiar și așa, cu ceva precauție și respectarea regulilor, ne-am putut bucura puțin de soare, nisip și valuri la început de an, în prima parte a lunii ianuarie.

BANOS

Mai aveam pe listă un ultim loc de văzut înainte de a părăsi Ecuador, așa că nu l-am lăsat să ne scape; ne-am urcat din nou în mașină și am pornit spre Baños.

Orășelul din Ecuador amplasat la granița dintre Anzi și Amazon – acolo unde se termină muntele și începe jungla – se bucură de un cadru nespus de pitoresc. Înconjurat de bogate păduri tropicale prin care curg zeci de cascade (vreo 60 la număr!) dintre care una chiar în oraș, scăldat în ape termale cu proprietăți curative și dominat de măreața imagine a vulcanului Tungurahua, ai zice că nu există loc mai unit cu natura ca Baños. Asta înainte să afli că odată cu ultima erupție orașul a fost evacuat, cenușa emanată punându-i în pericol pe locuitorii săi. Perioada dificilă, departe de casele lor, i-a făcut însă pe oameni să revină, să se revolte contra autorităților de la acea vreme din Ecuador, formând un mic război civil la nivel local, și să se reinstaleze în gospodăriile proprii, ceea ce a dus la excluderea orașului din gestiunea statului, lăsându-l să se descurce autonom.

A fost o perioadă dificilă, dar acum atmosfera e calmă aici, vulcanul e liniștit și el, chiar dacă încă activ, iar turiștii vin necontenit să descopere frumusețea locurilor (mă rog, veneau, înainte de pandemie). Din păcate, ca în multe locuri din Ecuador, și aici turismul a fost afectat anul trecut, afaceri locale au intrat în faliment, unele hoteluri și-au închis porțile, iar atmosfera e mult mai calmă pe străzile orașului de astăzi.

Obiective din împrejurimi

Ce am făcut noi cât am stat aici? Am colindat împrejurimile cât de mult am putut și am vizitat:

Căsuța din Copac (The Tree House) – un minunat punct de belvedere la 2600 metri, în vârful unui munte de lângă oraș, unde sunt amenajate acum diverse activități recreative numai bune pentru o zi petrecută în familie și de unde poate fi admirat cel mai bine vulcanul Tungurahua. Nouă ne-a plăcut mult acest loc unde ne-am legănat în uriașele „leagăne de la capătul lumii” ce parcă îți dau aripi peste munți, ne-am dat cu tiroliana ce străbate parcul, ne-am relaxat la terasa din complex și ne-am întins leneși la soare pe iarba încă umedă după ploaia din timpul nopții. Am aflat apoi că scopul locului și al căsuței construite în copac nu a fost dintotdeauna unul de divertisment, ci unul strategic, căsuța fiind de fapt construită aici pentru a supraveghea activitatea vulcanului și a alerta lumea din oraș dacă era nevoie.

Animal Park – puțin mai jos, pe același munte, un parc tematic permite vizitatorilor să se plimbe printre lame, capre, cai de diverse soiuri, iepurași și felurite păsări, să le hrănească și să le mângâie; ceea ce am făcut și noi și copiilor tare mult le-a plăcut!

Mirador Bellavista – un punct de belvedere de pe același munte, de această dată cu vedere spre oraș. E locul de unde Baños se vede cel mai frumos de sus, așa că l-am vizitat și noi.

Centrul istoric al orașului – catedrala, părculețul de lângă ea, străduțele înguste cu clădiri colorate, magazine cu suveniruri, restaurante micuțe, hanuri, hoteluri și hosteluri ce își așteaptă turiștii, toate au farmecul unui oraș mic și cochet de munte.

Termas de Santa Ana – e principalul complex de bazine cu ape termale din oraș, chiar la baza cascadei Caballera de la Virgen. Noi am fost în timpul sesiunii de seară (programul este împărțit în două sesiuni, dimineața și seara, iar după-masa este închis), și chiar dacă afară era răcoare, apele calde din bazine ne-au făcut să uităm de frig și să ne bucurăm de o baie în aer liber, sub cerul înstelat.

Cascada Manto de la Novia (Rochia Miresei) – o cădere de apă înaltă, superbă, dincolo de o vale ce separă munții, peste care am trecut și noi ca în zbor cu tarabita, în ultima zi petrecută aici la Baños. De partea cealaltă a văii, ne-am oprit la masă la o căsuță țărănească unde ne-am pregătit singuri prânzul: am pescuit păstrăvi din iazul din fața casei, spre deliciul copiiilor mai ales, i-am curățat în curte, iar gazdele au pregătit peștele proaspăt pe care l-am servit cu multă poftă după ce muncisem cu toții pentru această masă.

Mai sunt încă multe lucruri de făcut în Baños – drumeții, activități sportive, trasee montane, rafting, bungee jumping. În împrejurimi găsești peste tot astfel de parcuri de distracții. Dar dintre toate acestea, cu toate că ne-au plăcut mult când le-am descoperit, niciunul nu a reprezentat motivul pentru care ne-am dorit atât de mult să ajungem la Baños.

Despre locul ce ne-a fermecat încă dinainte de a ajunge în Ecuador și care reprezintă, de fapt, prima imagine ce a născut în noi dorința de a vizita această țară povestim mai jos, ultima amintire din și despre Ecuador 😍

Pailon del Diablo

Așa cum spuneam, am lăsat la final povestea „scânteii” ce a trezit în noi dorința de a vizita Ecuador.

O imagine pasageră zărită în treacăt într-un videoclip de pe YouTube. O idee ce s-a cuibărit bine de tot în mintea noastră și n-a mai vrut să plece. A rămas acolo, a mai căutat o dată și încă o dată același video, s-a alimentat cu el și a tot crescut până ce s-a transformat în plan, iar din plan în realitate.

Ei îi datorăm această călătorie frumoasă timp de 50 de zile pe pământul sud-american din Ecuador: Cascada Pailon del Diablo! Ne-a plăcut din imagini, dar ne-a fascinat când am văzut-o în realitate. O cădere de apă de la 80 metri înălțime, cu atât de multă forță și cu un debit generos (atât datorită ploilor recurente din regiune, cât și zonei Amazonului spre care râul se îndreaptă), supranumitul „Cazan al Diavolului” este în acest moment cea mai mare cascadă din Ecuador și, parcă, prea puțin cunoscută în lume, deși spectacolul cu care îi întâmpină pe cei ce o vizitează e impresionant.

Cadrul natural unde e amplasată e și el încântător, la fel ca întreaga regiune din împrejurimile Baños. De altfel, cascada se află la doar 18 km distanță de oraș, se poate merge cu mașina, cu bus sau cu bicicleta până în sătucul Rio Verde, iar de aici o plimbare scurtă prin pădure te duce direct la cascadă. De fapt nu doar una, căci sunt două trasee diferite (fiecare cu propria taxă de acces), ce ajung pe câte una din părțile cascadei. Pe traseul din dreapta, drumul e mai scurt – în jur de 10 minute până la podul suspendat de unde am putut zări pentru prima dată cascada (oh, dream come true!), încă vreo 5 minute până am trecut peste ambele poduri suspendate și am ajuns în punctul de unde poate fi admirată în toată măreția sa – înaltă și albă, puternică și zgomotoasă, mărginită de o serie de trepte săpate în stâncă și luminată de culorile vii ale curcubeelor ce se nasc la baza ei atunci când soarele apare cu chef de joacă, încălzindu-i apele reci.

În realitate e cu mult mai frumoasă decât o văzusem noi când am aflat prima dată de existența ei. Și pentru că parcă nu ne săturasem să o privim, am pornit și pe cel de-al doilea traseu, unul ceva mai lung și puțin mai dificil (mai ales dacă plouă, și plouă des aici) – vreo jumătate de oră de mers prin pădure, cu suișuri și coborâșuri, până am ajuns la treptele în stâncă pe care le zărisem de pe partea cealaltă. Câteva balcoane amenajate de-a lungul scărilor îți oferă perspective diferite asupra măreței căderi de apă, din vârf până la baza cascadei. Ca să ajungi în vârf e nevoie să urci târâș pe sub o serie de stânci, în unele locuri poți întinde mâna să o atingi, în alte locuri te atinge ea pe tine cu stropi de apă reci, cert e că aici nu mai știi dacă plouă sau dacă e doar cascada cea care-ți înfioară pielea, tumultul apei acaparează tot și cât timp stai încremenit și o privești parcă nu mai e nimic altceva în jur decât ea, cascada cu nume de Diavol și culoare de Înger 🖤🤍


Ne-am întors acasă.

La noi în țară, la noi în oraș, după 3 zile petrecute necontenit pe drumuri.

Aici se încheie seria poveștilor noastre trăite în Ecuador. Pentru noi urmează o perioadă de odihnă, dar amintirile dintr-o țară îndepărtată, undeva la mijloc de lume, o țară unde am avut norocul să ajungem și binecuvântarea să o descoperim, ne vor colinda prin minte încă multă vreme de acum încolo. 😊

Și dacă v-au plăcut poveștile noastre, vă așteptăm să vă alăturați pe pagina noastra de Facebook și pe Grupul Familiilor Calatoare pentru și mai multe idei utile despre călătoriile cu copii.

Hai cu noi în excursii de grup

Exploreză și alte călătorii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii la curent cu ultimele noastre călătorii!