Jurnal de călătorie (în pandemie): Serbia 2020

Povesteam zilele trecute despre cum ne-am luat inima în dinți și ne-am pornit în prima excursie în afara țării, după perioada de izolare impusă de coronavirus. Între timp, ne-am întors acasă, ne-am așezat cuminți în izolare și avem timp să depănăm (deja) amintiri din călătorie și să răsfoim pozele pe care le-am făcut pe drum. Așadar, iată traseul parcurs de noi prin Serbia și cam ce am văzut acolo.

GOLUBAC, SERBIA

6 iunie 2020: Fortăreața Golubac și malul stâng al Dunării

După prima zi de explorări prin Serbia, ne-am făcut o primă impresie: lumea e ceva mai relaxată aici decât la noi, pe străzi nu vezi în general oameni cu măști sau alte măsuri de protecție, uneori mai zărești câte o mască agățată la oglinda unei mașini. Terasele sunt toate deschise, lumea iese, se plimbă, se relaxează.

În schimb, la intrările obiectivelor turistice regulile sunt stricte: masca obligatorie, chiar și în incinta acestora, covorașe cu dezinfectant pe care trebuie să calci înainte să ajungi în zona turistică, soluții dezinfectante pentru mâini amplasate din loc în loc pe care trebuie să le folosești mai ales dacă intri în spații închise. Aceleași măsuri amplasate și la băi, cam peste tot. La fel și la terase, covorașele cu dezinfectant sunt nelipsite, iar soluții pentru mâini se găsesc pe toate mesele. Per ansamblu, destul de ok.

Am reușit să vizităm Fortăreața Golubac de pe Dunăre, ne-a plăcut mult, chiar dacă nu era complet accesibilă din cauza ploii de dimineață, iar cu copiii oricum nu poți urca în turnurile mai înalte. Programul de vizite începe de la 10:00 dimineața, iar la prima oră castelul era destul de liber, abia când plecam noi începea să se adune mai multă lume la casa de bilete. E un castel frumos, bine păstrat, cu o vedere minunată spre Dunăre și recent renovat prin atragerea de fonduri europene (ca multe alte proiecte din Serbia, de la grădinițe, la drumuri sau obiective turistice).

De aici, am mers spre site-ul arheologic Lepenski Vir – locul unde se consideră că a fost amplasată cea mai veche așezare umană din Europa, un „sătuc” format din corturi din paie pe un pământ argilos. Locul se păstrează într-un mediu închis, controlat termic și doar o reconstrucție a unei colibe de paie se găsește în afara clădirii. În schimb, te poți juca cu diverse simulări virtuale ale așezărilor de altădată pe calculatoarele amplasate în zona „Virtual Reality”.

Site-ul este amplasat tot pe malul Dunării, din interior poți vedea în continuare țărmul românesc, dincolo de fluviu, iar până ajungi aici trebuie să mergi cam 800 metri pe jos, trecând pe lângă câteva căsuțe tradiționale, o livadă cu un cireș blogat și printr-o pădure prin care poți vedea ciupercuțe sau tot felul de flori sălbatice.

Taseul nostru prin Serbia ne-a dus apoi la Felix Romuliana, o cetate romană aflată în patrimoniu UNESCO, construită de unul din împărații Imperiului Roman de altădată pentru mama sa. Liber și aici, în câmp deschis, niciun turist, doar domnul de la casa de bilete, așa că am avut timp și spațiu de exploare și de poze din belșug.

Pe seară ne-am oprit pentru o plimbare scurtă în Knjazevac, un orășel cu clădiri colorate de-a lungul unui râuleț încărcat de mătasea broaștei. E adevărat că de aproape clădirile au un aspect oarecum învechit și ușor decrepit, dar privite de pe malul celălalt al râului dau un aspect colorat și vesel orășelului. În plus, copiii sunt super încântați de fântânile din caldarâm din centru, unde se pot uda până la piele în zilele calde de vară!

Astăzi suntem în Niš, orașul unde s-a născut împăratul Constantin cel Mare. Abia așteptăm să îl descoperim!

NIS, SERBIA

7 iunie 2010: Rusalii în Niš

E duminica de Rusalii și lumea în Serbia sărbătorește; unii adunându-se în curțile bisericilor și împletind coronițe din flori de câmp, alții în fața porților împodobite cu ramuri de nuc, mulți plimbându-se prin parcul din centrul orașului vechi, încărcat de flori de maci, sau la plimbare și la terase pe străzile pietonale ale orașului.

E animată viața în Niš, ca și cum Covid nu ar fi existat.

8 iunie 2010: Skull Tower și Bubanj

Ne-am petrecut ziua de ieri prin Niš, un oraș din Serbia cu multă istorie în spate, așa cum aveam să îl descoperim. Și chiar dacă ne-am petrecut majoritatea timpului în zona sa centrală, unde atmosfera e animată și efervescentă, colindând mai ales fortăreața de origine bizantină de pe malul râului, ne-am făcut timp să descoperim și partea mai puțin veselă a sa.

E locul unde s-au născut trei dintre împărații Imperiului Roman (din păcate Mediana, site-ul arheologic ce reprezintă locul nașterii lui Constantin cel Mare, este închis pentru renovare din 2015).

E locul unde s-au purtat importante lupte cu otomanii, dintre care cea de la Cegar e printre cele de tristă amintire; un „monument” creat de turci din craniile sârbilor uciși atunci se păstrează și astăzi în interiorul mausoleului Skull Tower. Ca sa îl putem vizita, noi am sărit vreo două garduri, pentru că responsabilul de la ghișeul de bilete pierduse cheia și nu ne putea deschide altfel.

De asemenea, tot Niš a mai fost bază pentru unul din lagărele naziste din fosta Iugoslavie, lagăr ce poate fi vizitat și astăzi în centrul orașului (noi am sărit peste de data aceasta, cine știe poate într-o altă vizită fără copii cu noi…).

Și, nu în ultimul rând, e locul ce comemorează victimele celui de-al Doilea Război Mondial, execuții a zece mii de sârbi și români ce au avut loc pe dealul Bubanj din oraș. Aici se întinde acum un parc memorial, în mijlocul căruia trei pumni se înalță către cer, în amintirea acelor tragedii.

Niš – un oraș frumos, viu și efervescent astăzi, dar mult apăsat de tristețea vremurilor trecute pe care sârbii nu le-au uitat.

KRALJEVO, SERBIA

9 iunie 2010: pe drum spre Kraljevo

Drumurile lungi cu mașina nu sunt chiar cea mai ușoară parte dintr-o excursie, mai ales când călătorești cu copiii. Se plictisesc ușor, vor să doarmă, vor să se miște, nu le place să stea în scaun sau pur și simplu au chef de cu totul altceva decât v-ați propus voi.

Așa că noi la drum ne înarmăm cu de toate: în primul rând cu scaune sigure și confortabile pentru copii, jocuri care să îi țină ocupați, gustărele pentru drum, haine de schimb la nevoie, pauze periodice și, mai mult decât orice, muuultă răbdare Dar, în fond, adaptarea vine și odată cu obișnuința, așa că în cazul nostru drumul de ieri dintre Nis și Kraljevo a fost mult mai ușor decât cel din prima zi, când am venit în Serbia. Iar dacă Albert are deja experiență la drumuri lungi și s-a adaptat destul de bine încă de la început, ușor-ușor începe și domnișoara noastră să învețe cum e cu călătoriile cu mașina

Spre seară am ajuns în Kraljevo și cam asta e vederea de pe terasa Hotelului Turist către piața centrală a orașului. În mijloc e desenat cel mai mare ceas solar din Europa, iar soldatul sârb din mijloc indică ora exactă. Restul serii l-am petrecut în plimbare pe străzile pietonale ce intersectează piața în formă de raze și am poposit la una din numeroasele terase de aici.

10 iunie 2010: Canionul Uvac

Ieri ne-am aventurat prin împrejurimile orașului Kraljevo. Spunem „aventurat” pentru că obiectivul unde am ajuns este atât de izolat de lume și atât de greu de atins, încât la destinație nu eram decât noi pe câmpul înflorit de unde am putut admira, privind în jos, sinuozitățile impresionante ale canionului Uvac.

Drumul nu a fost ușor de parcurs, iar informații despre acest traseu nu găsești aproape deloc în online. Aproximativ 120 km urcăm și coboarâm constant serpentine sinuoase, trecem prin păduri umbroase, prin depresiuni ce adună deasupra lor nori grei de ploaie, traversăm munți nu foarte înalți, dar cufundați în nori cenușii și în ceață joasă. Iar ultimii 6 km sunt proba de foc înainte de obiectivul final: intrăm pe un îngust drum de țară, un amestec de argilă roșiatică și pietriș prin care se scurg sclipiri de apă – mici pârâiașe formate în urma furtunii alungate recent de ultimele raze de soare ale zilei. Pe alocuri șuvoiul e atât de puternic încât a săpat șanțuri adânci pe care cu greu le ocolim în drumul nostru. O mașină de teren ar fi fost mai potrivită aici, ne gândim, dar înaintăm cu grijă, numărând sutele de metri care ne-au mai rămas până la destinație.

Și când, în sfârșit, GPS-ul ne anunță că am ajuns, privim în jur și nu vedem decât pajiști cu flori, o căsuță veche și un cal păscând. Niciun indicator, niciun râu, nimic din ce căutam. Abia după ce mai mergem 5 minute pe o cărare prea puțin vizibilă prin iarba înaltă, zărim în vale râul ce își săpase drum printre stânci, un dans al naturii între apă și pământ, o vedere impresionantă ce a meritat tot efortul până aici.

Imaginile vorbesc de la sine, iar încântarea noastră la fel. Și chiar dacă am plecat cam grăbiți din cauza unei alte ploi ce amenința să cadă, înainte de plecare un curcubeu viu ne-a luminat zările, gonind încă o dată furtuna din drumul nostru.

11 iunie 2020: Mănăstirile Zica și Studenica

Tot pe lângă Kraljevo, ba chiar în drum spre canionul de care povesteam, sunt și câteva mănăstiri cu multe secole în spate, cu picturi șterse de timp, ziduri pietruite și curți înverzite.

Dintre ele, noi ne-am oprit la Mănăstirea Zica, locul unde erau încoronați regii Serbiei, și la Studenica, una dintre cele mai mari și mai bogate mănăstiri din Serbia. Ne-am bucurat de aceste momente de liniște, departe de oraș, mai ales că turiștii încă nu se adună în număr mare în această perioadă post-izolare.

Vedem zilele viitoare ce ne rezervă Belgrad, capitala Serbiei

BELGRAD, SERBIA

12 iunie 2020: Fortăreața, Skadarska, Sfântul Sava și Waterfront

Ne-a plăcut Belgrad. Mult de tot.

L-am colindat cât de mult s-a putut în aproape două zile și ne-a lăsat o impresie tare plăcută. Un oraș îngrijit, cu clădiri impozante și bulevarde largi, cu străzi pietonale înțesate de restuarante și cafenele drăguțe și cu o zonă centrală demnă de capitalele europene.

Ne-am început vizita cu Fortăreața Belgradului, în interiorul zidurilor sale fiind amplasat cândva vechiul oraș. Astăzi aici este amenajat un parc înverzit, cu unele clădiri încă păstrate intacte, cu porți din piatră, poduri de lemn și o amplasare ideală, pe dealul ce se ridică la confluența dintre râul Sava și Dunăre.

Am descoperit apoi zonele pietonale ale orașului: Skadarska cu caldaramul ei pietruit, cu localurile autentice și muzica tradițională ce se aude live de la fiecare terasă – superbă stradă, mai ales la lăsarea serii. Tot pietonală, dar în alt registru, Strada Knez Mihailova e și centru comercial al orașului: turiști și localnici își dau întâlnire aici la cele mai fancy terase și cele mai renumite magazine din oraș. Mergând de-a lungul ei ajungi în fața Muzeului Național din Belgrad, foarte frumos luminat pe timpul serii.

De aici am pornit în linie dreaptă spre Catedrala Sfântul Sava, una din cele mai mari biserici ortodoxe din lume. Pe drum, am trecut pe lângă Vechiul și Noul Palat, locuri unde sunt instalate acum Președinția și Guvernul statului Serbia, și prin Piața Slavija cu fântânile dansante și numele orașului scris cu litere slave. Ajunși la catedrală, ne-a impresionat grandoarea ei din exterior, dar din păcate în interior doar cripta putea fi vizitată, restul aflându-se complet în restaurare.

A doua parte a zilei am petrecut-o de-a lungul cheiului râului Sava, unde un proiect de amploare va transforma complet imaginea zonei. Waterfront Belgrad pare să promită multe, suntem curioși să vedem cum va arăta când va fi finalizat.

Ne-am mai fi dorit să putem face o plimbare cu bărcuța pe Dunăre, dar din păcate compania năvală este în continuare închisă ca urmare a pandemiei, iar curse turistice nu au loc în această perioadă. Chiar și așa, merită să faci o plimbare prin port, măcar pentru terasele drăguțe de pe malul râului, deschise în foste containere ale portului.

Ultima oprire înainte de a părăsi Belgradul a fost pe malul Dunării, în cartierul Gardoš, o zonă istorică cu rol de apărare a orașului. Turnul Millennium din vârful dealului și urmele zidurilor din jurul său stau drept dovadă și pot fi vizitate de către turiști. La baza colinei, pe malul fluviului, zeci de terase își întind mesele la soare și își împodobesc balcoanele cu flori, în așteptarea celor ce vor să se relaxeze; în jur, căsuțe cu aspect rustic, o stradă pietonală (neapărat prezentă în orașele sârbești) și o piață pentru locuitorii cartierului Zemun.

Pe lângă toate obiectivele vizitate, am remarcat alte mici detalii în plimbarea noastră, care ne-au lăsat o impresie bună despre oraș: trotuare cu marcaje speciale pentru nevăzători pe distanțe mari, borduri la nivel la trecerile de pietoni, toate locurile de parcare înregistrate și disponibile în regim de taxă, valabilă 24h (primești un aviz în geam cu care poți achita la orice bancă sau la poștă) și afișaje stradale electronice (!) ce indică locurile disponibile, pe străzile din zona centrală.

Cu siguranță Belgrad s-a schimbat mult în ultimii ani. Iar noua sa imagine a estompat urmele războiului și ale gloanțelor de pe ziduri, lăsând în loc un oraș înfloritor, cu mult potențial turistic.

NOVI SAD, SERBIA

13 iunie 2020: Sremski Karlovci

Ieri, în drumul de la Belgrad spre Novi Sad, ne-am oprit pentru masa de prânz și pentru o scurtă vizită în Sremski Karlovici, un orășel din Serbia unde locuitorii cultivă și gestionează mici vinării în propriile gospodării. Se mândresc mai ales cu băutura specifică zonei, Bermet, un vin licoros, dulce, pentru desert, ce își are originile în această regiune, Fruška Gora, și care este de fapt un amestec obținut din struguri și plante.

Casă lângă casă, fiecare vinărie are propriul nume și specificul său, dar peste tot am găsit curți frumos îngrijite, oameni ospitalieri și vinuri gustoase. Unele oferă turiștilor scurte tururi prin fabricile de prelucrare, chiar și în limba engleză, spre încântarea noastră, altele pun la dispoziție doar pachete de degustare a vinurilor proprii. Ambele sunt, de obicei, gratis (sau cel puțin așa a fost la vinăriile vizitate de noi); plătești doar ce alegi să cumperi.

În orice caz, vizita la o astfel de vinărie nu durează mai mult de jumătate de oră, astfel încât îți rămâne timp să colinzi puțin și prin centrul orașului înainte de porni spre Novi Sad, aflat la doar un sfert de oră distanță.

14 iunie 2020: Centrul vechi Novi Sad

Ultima oprire înainte de a porni spre casă a fost în Novi Sad, Gibraltarul de pe Dunăre, așa cum mai e cunoscut. Cum ni s-a tot spus, e un oraș tare fain, vesel și viu, cu un centru colorat și plin-plin de terase pe străzile pietonale dintre Biserica Sfântul Gheorghe și Biserica Catolică din Piața Libertății, ele pline-ochi la rândul lor. Nu știm cum au reușit să păstreze aici statisticile Covid la un nivel ok, căci nevoia de relaxare și socializare a sârbilor pare să bată orice măsură.

Ne-a mai plăcut Cetatea Petrovaradin care, de fapt, nu e amplasată în Novi Sad ci în localitatea de peste Dunăre, dar are vederea spre oraș și spre fluviu. Și aici parcă erau mai mulți vizitatori decât am văzut în alte părți.

Iar, în final, ultima după-masă din Serbia am petrecut-o pe plaja de la Dunăre Da, au și plajă și chiar una foarte frumos amenajată, cu nisip, umbreluțe și salvamari. Apa nu e ca la mare, fiind curgătoare, dar pentru o țară fără deschidere la mare s-au organizat chiar bine.

Aici se termină sejurul nostru în țara vecină. Suntem pe drum spre casă și, da, vom sta în izolare în următoarele două săptămâni. Dar sigur ne-am încărcat bateriile în această vacanță și am descoperit o țară despre care nu ne-am fi gândit până acum că poate fi așa ofertantă turistic. Mulțumiri, Serbia!