Detalii utile din road trip-ul în Georgia cu burtică și copil
Au trecut trei săptămâni de când ne-am întors din expediția noastră prin zona Caucazilor, dar eu încă mai amintesc de
Au trecut trei săptămâni de când ne-am întors din expediția noastră prin zona Caucazilor, dar eu încă mai amintesc de
Călătoria noastră în zona Caucazului a avut ca primă destinație capitala Armeniei, locul unde am aterizat inițial și de unde
Am încheiat recent ultima călătorie, înainte de marea întâlnire ce ne așteaptă curând, cu cel de-al patrulea membru al familiei
E luna lui Florar și uite suntem norocoși căci ne-am petrecut ziua de 1 Mai în Portugalia, alături de prieteni
Despre Roma se știe deja că este o destinație foarte atractivă și la îndemână când ne e dor de un
În continuarea primului articol cu povești din Ciprul de Nord scris de Carmen – Ecaterina Ciobâcă, publicăm acum cea de-a
Încheiam ultimul nostru articol cu promisiunea că vom reveni cât de curând cu detalii noi despre partea turcească a Ciprului
Chiar dacă e atât de aproape de noi, din păcate nici eu, nici ai mei nu am ajuns până de
A doua noastră oprire înainte de a ajunge în Canada a fost, pentru o zi, pe cheiul Senei, la Paris.
Ieri am pornit în călătorie spre Canada. Dar, ca de obicei, înainte de a ajunge la destinația noastră, facem câteva