Traseu cu mașina în Arabia Saudită de la Jeddah la Al Ula și Ryiadh

Arabia Saudită e o țară pe care am descoperit-o mai întâi din povestirile altor călători pasionați ce au ajuns în ultima vreme aici, dar anul acesta ne-a venit rândul și nouă să ajungem pe teritoriul saudit, în acest stat până nu demult închis turismului.

Chiar dacă nu știam mare lucru despre ce avea să ne aștepte pe pământ saudit, am mers cu multă curiozitate și am avut bucuria să descoperim o țară spectaculoasă ce își primește turiștii cu brațele deschise.

Jeddah, orașul de la malul Mării Roșii

Primul nostru contact cu Arabia Saudită a fost Jeddah, locul unde am și aterizat de altfel, după ce WizzAir a introdus curse directe către această destinație.

Și chiar dacă din avion îți poți da seama că e un oraș uriaș, zonele turistice sunt destul de limitate și în plină fază de reamenajare.

Primul loc unde am ajuns de îndată ce ne-am dezmeticit a fost centrul istoric al orașului, 𝐀𝐥-𝐁𝐚𝐥𝐚𝐝, inclus și în Patrimoniul Național UNESCO datorită importanței sale locale și vechimii construcțiilor ce îl compun, unele chiar din secolul al VII-lea.

Un melanj de clădiri restaurate alături de altele aflate într-o tristă stare de descompunere, nu foarte înalte, având în jur de 2-3 etaje, toate cu balcoane din lemn, decorate cu dantelării arăbești.

Trecem printre ele pe străduțe pietruite – la primele ore ale zilei complet pustii, ca mai după masă să se umple brusc de localnici, unii împingând cărucioare, alții cărând pe umeri greutăți diverse, alții păzind de pe caldarâm tejghelele la care vând mărfuri, materiale, diverse, iar alții oprindu-se pe stradă și aplecându-și genunchii în rugăciune.

Dincolo de porțile de piatră ce mărginesc cartierul istoric – pornind de la 𝑶𝒍𝒅 𝑱𝒆𝒅𝒅𝒂𝒉 𝑮𝒂𝒕𝒆 (Bab Jadid) până la 𝑴𝒆𝒄𝒄𝒂 𝑮𝒂𝒕𝒆 (Bab Makkah) și apoi spre 𝑨𝒍 𝑭𝒐𝒓𝒅𝒉𝒂 𝑮𝒂𝒕𝒆 (Bab Alfurdhah) – o altă lume ni se desfășoară sub ochi.

Iar noi, simpli spectatori, pășim cu sfială pe caldarâmul încins, pe lângă ziduri fragile și moschei cu minarete dantelate, intrăm la fel de sfioși în casele ce își deschid ușile pentru vizitatori, ne așezăm la o cafea într-unul din interioarele răcoroase, timpul parcă se scurge altfel, iar odată cu înserarea ne retragem din acest loc ce își închide unul după altul obloanele, odată cu ultimele rugi ale zilei care răsună din minaretele subțiri ce se înalță spre cer.

***

Din Jeddah am rămas cu imaginea unui oraș uriaș, în continuă dezvoltare, cu lucrări de reconstrucție aproape peste tot pe unde mergi și care în câțiva ani va arăta probabil mult diferit de varianta de acum.

Sunt însă și zone cochet aranjate, în special de-a lungul cornișei de la malul Mării Roșii. Cei peste 30 km împărțiți în 3 zone distincte – sudică, centrală și de nord – sunt “decorați” cu tot felul de obiective, de la statuete stradale în forme diverse, până la zone de relaxare, locuri de joacă, parcuri cu palmieri, moschei “plutitoare”, ba chiar și ditamai circuitul de Formula 1.

Noi ne-am plimbat de-a lungul falezei în zona din apropierea Sail Island (aici poți închiria și biciclete simple sau în tandem), superbă dar atât de pustie pe timpul zilei, probabil din cauza căldurii.

Am ajuns pe seară la Moscheea Alrahmah construită deasupra apei (care e deschisă însă doar după ora 16.00) și am străbătut mai nou înființatul Waterfront din Jeddah, cu terasele pe malul apei, un Yacht Club într-o clădire piramidală, luminată în nuanțe albastre seara, zonă care este încă în construcție, însă.

Tot de-a lungul falezei ne-am oprit pentru poze la semnul uriaș cu numele orașului tot din apropierea mării și am admirat cele patru lămpi orientale gradioase, concepute de Julio Lafuente și amplasate în mijlocul străzii Al Andalus, în apropierea unui spital militar.

Singurul loc pe care nu am reușit să îl vedem a fost King Fahd’s Fountain, cea mai înaltă fântână din lume, care nu funcționa în această perioadă, probabil fiind închisă pentru întreținerea anuală.

>> Unde ne-am cazat în Jeddah: Elite Al Hamra – Al Cornich

>> Vezi și alte locații de cazare din Jeddah aici.

De la Jeddah la Al Ula: stop în Medina

Prin Medina am fost doar în trecere, dar nu puteam să nu ne oprim în acest loc atât de important pentru cultura musulmană, mai ales că accesul în oraș este posibil și pentru turiști, spre deosebire de Mecca unde nu poți intra dacă nu faci parte din populația islamică.

Aici se află cea mai veche moschee înființată vreodată în lume de însuși Mohamed, după fuga sa de la Mecca la Medina – 𝐐𝐮𝐛𝐚 𝐌𝐨𝐬𝐪𝐮𝐞 – și tot aici e înmormântat acesta, sub domul cu cupolă verde din centrul uriașei moschei 𝐀𝐥-𝐌𝐚𝐬𝐣𝐢𝐝 𝐚𝐧-𝐍𝐚𝐛𝐚𝐰𝐢 care se află în mijlocul orașului și care poate aduna în interiorul său până la un milion de oameni (!).

Sunt locuri unice în lume, de o importanță fundamentală pentru islam și care impresionează pe oricine ajunge aici, în special la ora rugăciunii ce străbate întreg orașul, răsunând din vârful minaretelor lungi și subțiri ce împrejmuiesc moscheea.

De îndată ce se apropie ora de rugă, din toate direcțiile vezi oameni ce se îndreaptă către curtea interioară a moscheii, iar cei ce nu mai ajung la timp în interior se așază chiar acolo în piață, plecându-și genunchii și lipindu-și fruntea de asfaltul încins de soare – femei și bărbați, mantii albe și negre, oameni ce se ocupă de securitatea zonei, polițiști și oameni de rând, toți uniți în aceeași rugă comună.

Ce e bine de știut:

De la Jeddah la Medina am mers pe cale rutieră, cu mașina închiriată de la compania Lumi, iar drumul a durat aproximativ 4 ore.

Dacă ajungi la ora prânzului sau în apropierea orei de rugăciune, riști să nu găsești restaurante deschise în oraș, dacă vrei să iei masa.

Noi am reușit, după ceva căutări, să găsim deschis restaurantul hotelului Tulip Inn, cu vedere spre piața centrală și moschee, unde poți opta pentru varianta bufet sau meniu a la carte.

Nu am rămas peste noapte aici, ne-am continuat drumul în aceeași zi spre Al Ula, iar până acolo am mai făcut în jur de 4 ore, tot cu mașina.

Al Ula, orașul de la marginea deșertului

O zi aridă în deșert. Un deșert stâncos. Stânci uriașe, portocalii, cu forme stranii, învăluite în nisip. Nisip portocaliu și el, ce se adună în dune la baza stâncilor. Pereți de stâncă ce străjuiesc orașul din chirpici, odată loc de odihnă pentru pelerinii ce mergeau de la Damasc la Mecca și înapoi.

Acesta este Al Ula. Sau cel puțin așa l-am descoperit noi. Un orășel pitoresc ridicat într-o oază, în mijloc de deșert, printre uriașe stânci roșiatice, de mărimi și forme absolut fascinante, ceea ce îl face un loc cu mult potențial turistic, așa cum deja se observă. Astăzi orașul a crescut, s-a extins și a devenit unul din cele mai importante puncte turistice saudite, de-a lungul oazei ce îl ajută să înflorească.

Dar starea de odinioară se păstrează în Al Ula Old Town, acea zonă din oraș unde au rămas părți ale clădirilor și stilului de altădată, căsuțe joase din chirpici făcut din nisip și paie, de-a lungul unei străzi late, din nisip tasat – un tablou în nuanțe nisipii peste care noaptea așterne un cer spuzit de stele, așa cum numai în deșert poți să vezi.

Desigur, vremurile actuale și-au lăsat amprenta și peste aceste locuri, iar căsuțele medievale s-au transformat acum în magazine de suveniuri, terase și restaurante extrem de cochete, majoritatea destinate turiștilor.

Toate păstrează însă aspectul tradițional al locului de altădată.

***

Tot în Al Ula am avut ocazia să ne găsim de 𝐅𝐨𝐮𝐧𝐝𝐚𝐭𝐢𝐨𝐧 𝐃𝐚𝐲, o zi de sărbătoare pentru toată țara, cu zile de petrecere până la finalul săptămânii, căci așa celebrează saudiții formarea statului Saudit, acum aproape 300 de ani.

Iar în acest cadru absolut cuceritor, seara oamenii au ieșit pe străzi să petreacă, îmbrăcați în haine de gală – o mare de mantii albe sau negre, înfrumusețate cu broderii și podoabe aurii la femei sau cu keffiyeh-uri în carouri roșii, peste care sunt așezate coroane negre care le fixează pe capetele bărbaților.

În jur, proiecții de lumini ce se întind pe clădiri și până sus, în vârful munților stâncoși, muzică ce răsună din boxe, steaguri ce se flutură cu mândrie… o efervescență molipsitoare pe străzile din orașul vechi, ce contrastează flagrant cu liniștea mormântală de la primele ore ale dimineții.

E o altă față a Arabiei Saudite, una care petrece, se bucură și dansează în stradă. Iar peste toți și toate – cerul înstelat, completând acest cadru selenar în care este amplasat Al Ula.

***

Ne-a fost plin, plin programul în Al Ula, căci sunt atât de multe de văzut încât trei zile par departe de a fi suficiente pentru toate.

Am continuat așadar cu o plimbare prin 𝐎𝐚𝐳𝐚 cu palmieri lângă care e construit orașul Al Ula. Căci, așa cum ziceam, suntem în plină zonă deșertică, iar fară această limbă de pământ slabe șanse ar fi fost probabil să se dezvolte aceste locuri așa cum sunt acum.

Oaza e însă generoasă, iar pe alocuri poate fi chiar vizitată. La umbra palmierilor înalți soarele e mai puțin torid, căldura mai suportabilă, ba chiar e plăcut până și în mijlocul zilei.

E un loc parcă al tuturor și al nimănui, chiar dacă arată extrem de atent îngrijit, e liber pentru oricine intră aici, te poți plimba în voie, din loc în loc găsești scăunele și măsuțe joase pentru un moment de odihnă, unde mai pui că dăm și de câteva leagăne uriașe, prinse din vârful palmierilor, pe care ne așezăm ușor moleșiți (noi, căci copiii erau deja super entuziasmați) și ne legănăm ca într-un vis…

Alături, la umbra palmierilor, găsim o altă minune. Straturi de legume și verdețuri amenajate și îngrijite de localnici produc în plin deșert roșii și ardei grași, vinete și castraveți, conopidă și varză, ceapă verde și morcovi – o feerie de arome și culori – produse pentru consum propriu sau scoase la vânzare mai apoi la 𝐎𝐚𝐬𝐢𝐬 𝐅𝐫𝐞𝐬𝐡 𝐅𝐨𝐨𝐝 𝐌𝐚𝐫𝐤𝐞𝐭 (sau piața din oază, căci da, există și așa ceva).

Un loc foarte primitor, un alt fel de concept de piață, amenajată printre palmierii oazei, cu tarabe încărcate de legume proaspete sau de preparate tradiționale gătite de localnici, cu pleduri întinse pe nisip pentru vizitatorii ce vor să se așeze și să guste din bunătățile locale, cu loc de joacă pentru cei mici, jocuri de lumini, muzică locală live cântată din timp în timp de trupe de muzicieni ambulanți, ba chiar și un minunat restaurant – 𝐇𝐞𝐚𝐫𝐭 𝐨𝐟 𝐎𝐚𝐬𝐢𝐬 – amenajat în mijlocul marketului ce oferă servicii premium și o experiență culinară excelentă, majoritar inspirată din variantele de mâncare tradiționale.

Probabil orice oază e o mică minune încărcată de viață, în mijloc de pustietate. Iar datorită oazei din Al Ula am avut și noi ocazia să cunoaștem, să atingem, să simțim cum pulsează atât de puternic viața într-o oază, într-un ritm perfect așa cum doar natura poate crea.

***

Am părăsit apoi puțin orașul și am luat calea munților stâncoși și a deșertului ce împrejmuiesc așezarea până la…

1. 𝐇𝐚𝐫𝐫𝐚𝐭 𝐕𝐢𝐞𝐰𝐩𝐨𝐢𝐧𝐭: Urcăm pe serpentine, iar orașul rămâne tot mai mic în urmă. Nisipul portocaliu e înlocuit din ce în ce mai mult de un pământ negricios. Da, suntem pe un munte de natură vulcanică, Harrat Uwayrid, parte a unui lanț muntos ce se întinde paralel cu coasta Mării Roșii.

Odată ajunși în vârf, ni se deschide în față panorama spectaculoasă a întregii văi: deșert, oază, oraș, stânci, canion… un peisaj unic pe care îl admirăm înmărmuriți. Dacă adaugi în acest cadru și un restaurant cu vedere panoramică de pe terasa cu canapele circulare, obții imaginea completă de la Harrat Viewpoint, unul din locurile scenice ce îți rămân în minte pentru totdeauna.

2. La coborâre, ne-am oprit puțin pe una din dunele de nisip adunate printre stâncile cu forme bizare, spre bucuria copiilor ce le-au cucerit cu stoicism. De o parte dune, de cealaltă oaza.

De-am fi știut noi câte dune ne mai așteptau în față, de-a lungul drumului pe care aveam să îl parcurgem în continuare…

3. 𝐌𝐚𝐫𝐚𝐲𝐚: de pe vârf de munte, în plin deșert – așa ne-am continuat traseul zilei, ajungând la uimitoarea construcție din oglinzi din mijloc de deșert, unde lumina soarelui se reflectă în miile de panouri ce acoperă clădirea de formă cubică (peste 9000 de oglinzi îmbracă în total clădirea, transformând-o în cea mai mare clădire din oglinzi din lume, recunoscută de Guiness Book).

Jocul de reflexii, jocul de lumini, jocul cu căldura ce se răsfrânge din pereți către nisipul încins, toate creează o imagine ireală în mijloc de deșert. Și chiar dacă nu e decât o clădire cubică (cu un interior somptuos, ce-i drept, și un restaurant de lux amplasat chiar pe clădire), Maraya fascinează prin caracteristicile care îi dau și numele: oglindă și reflexie.

4. 𝐄𝐥𝐞𝐩𝐡𝐚𝐧𝐭 𝐑𝐨𝐜𝐤: Iar înainte de lăsarea serii am ajuns de cealaltă parte a deșertului, la baza unei stânci ce a devenit faimoasă pentru forma ei ce aduce cu un elefant. În jurul ei, nisip cât vezi cu ochii, multe alte stânci ce însoțesc “elefantul” și o rulotă cu burgeri și canapele circulare amplasate în nisip, în mijlocul pustietății.

Apusul colorează întreg scenariul în nuanțe portocalii și întinde umbre peste uriașul elefant. Iar după ce soarele pleacă la culcare, zeci de torțe și felinare se aprind pe alei, ca o ceată de licurici uriași, luminând până la baza stâncilor. Un cadru feeric de unde cu greu îți vine să pleci, dacă nu te-ar împinge de la spate vântișorul rece ce se instalează în deșert odată cu noaptea.

Al Ula continuă să surprindă și să fascineze, mai mult poate decât orice alt loc din Arabia Saudită.

***

Cireașa de pe tort a timpului petrecut în Al Ula a fost turul de o zi la Hegra.

𝐇𝐞𝐠𝐫𝐚 sau 𝐌𝐚𝐝𝐚’𝐢𝐧 𝐒𝐚𝐥𝐞𝐡 e o filă de istorie păstrată în Deșertul Arabiei de acum peste 2000 de ani, de pe vremea nabateenilor, cei care ne-au lăsat mai renumita Petra din Iordania.

Cu nimic mai prejos decât aceasta din urmă, Hegra e mai puțin cunoscută nu pentru că are mai puțin de oferit, ci pentru că țara saudită a fost până de curând închisă turismului, așa că abia acum începe să fie descoperită de publicul larg. Dar situl arheologic de la Hegra are o valoare incontestabilă, atestată și prin faptul că e înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO încă din 2008.

Din vechiul oraș Hegra, considerat printre cele mai mari din zona sudică a Imperiului Nabateenilor, au rămas mărturie mai bine de 100 de morminte monumentale, săpate în stâncile vechi de aproximativ 500 milioane de ani… Sunt numere impresionante, la fel ca și locurile pe care călcăm cu sfială, ascultând detaliile oferite de ghid la fiecare oprire.

Turul în interiorul sitului este asigurat turiștilor cu ajutorul autocarelor de tip hop on – hop off care ne lasă la fiecare stop de pe traseu, urmând să luăm următorul atunci când vizita e gata.

Sunt patru astfel de opriri, în apropierea a patru coloși stâncoși în care sunt săpate o serie de morminte nabateene, cu porți de intrare decorate cu flori și simboluri, cu arce și coloane, vulturi, meduze și patrupede.

Dintre toate, doar un mormânt are propria sa stâncă, singuratică și izolată de celelalte. E vorba de mormântul săpat în stânca denumită 𝑸𝒂𝒔𝒓 𝑨𝒍-𝑭𝒂𝒓ī𝒅, care se traduce “Castelul Singuratic” (a doua oprire pe parcursul turului nostru), mormânt destinat lui Lihyan, fiul lui Kuza, așa cum stă menționat pe placa funerară de deasupra intrării. Mormântul a fost găsit gol, însă, probabil pentru că nu a mai ajuns să fie folosit, iar asta nu face decâ să-i sporească impozanța și totodată misterul ce se rotesc în jurul lui.

La cea de-a treia oprire am avut ocazia să intrăm și în interiorul unuia din morminte (nr. 26, căci ele sunt numerotate, iar ghizii dau instrucțiuni exacte la fiecare oprire). Mai multe nișe săpate în stâncă se păstrează în interiorul mormântului, semn că acesta era folosit de mai mulți membri ai aceleiași familii.

Ultima oprire, la 𝑱𝒂𝒃𝒂𝒍 𝑰𝒕𝒉𝒍𝒊𝒃, cunoscut și ca “Stâncile secrete”, e locul destinat ritualurilor religioase și sanctuarelor unde erau venerați zeii nabateeni. Printr-o fantă îngustă între stânci se ajunge la un altar săpat în stâncă, înconjurat de simboluri sculptate pe pereții ce îl înconjoară. O zonă cu alură mistică și multe simboluri, poate unele din ele nedescoperite încă.

La finalul vizitei am făcut o ultimă oprire la atelierul de ceramică al locului, unde doamne amabile însoțesc copiii să modeleze propriile vase din lut, apoi să le orneze și să le picteze, iar toate vasele decorate de turiști sunt păstrate la vedere și pot fi admirate de toți cei ce ajung ulterior aici (când am ajuns noi nu mai aveau rezerve de lut pentru modelat, dar asta e altă poveste ).

Ce e bine de știut pentru turul la Hegra:

Turul în interiorul sitului nu poate fi făcut pe cont propriu, ci numai prin tur ghidat.

Biletele de acces în sit se achiziționează exclusiv online, de pe site-ul dedicat turismului din regiunea Al Ula – experiencealula.com.

Costul biletelor de acces la Hegra este de 95 SAR pentru adulți și 45 SAR pentru copii.

Noi am întâmpinat probleme la achiziția biletelor de pe site, cu orice fel de card am încercat să efectuăm achiziția, așa că am deschis un incident pe site (care nu a fost rezolvat) și am mers personal la Oficiul de Turism din Al Ula (situat la Winter Park Al Ula) pentru a găsi o soluție înlocuitoare. După discuții diverse, ni s-a oferit posibilitatea de a merge cu mașina proprie până la intrarea la Hegra, iar de acolo am fost preluați de autocarele ce se deplasează în interiorul sitului.

La intrarea în sit ești întâmpinat cu suc proaspăt de rodie și fructe confiate.

Fiind în mijlocul deșertului, temperaturile pe timpul zilei sunt ridicate, chiar dacă alegi turul de dimineață; recomandăm cremă de soare, rezerve de apă și echipament corespunzător.

Turul durează aproximativ 3 ore, iar situl se află la o distanță de aproximativ 30 km de orașul Al Ula (în aceeași direcție cu Elephant Rock).

Există și varianta de a închiria un tur cu jeep privat în locul autocarelor ce te plimbă între obiective.

Nu trebuie ratat nici micul muzeu de la intrare unde se păstrează reconstituirea 3D a feței lui 𝑯𝒊𝒏𝒂𝒕 – una din femeile nabateene ce a fost găsită îngropată la Hegra. Reconstituirea e impresionant de exactă, iar muzeul prezintă întreg procesul și munca minuțioasă prin care s-a realizat aceasta.

Pe noi acest loc ne-a fascinat mai mult decât ne așteptam.

***

Din punct de vedere organizatoric, iată câteva detalii utile pentru turiștii ce ajung în Al Ula, care e unul din punctele forte ale unui sejur în Arabia Saudită (dacă nu chiar cel mai important dintre ele):

Am petrecut 3 zile în Al Ula structurate astfel:

• Zi 1: Old Town & Heart of Oasis
• Zi 2: Harrat Viewpoint, Maraya & Elephant Rock
• Zi 3: Hegra

Atașez și o poză a traseului nostru între obiectivele din jurul Al Ula, pentru mai multă vizibilitate.

Am ajuns în Al Ula pe cale rutieră, venind de la Jeddah, cu o scurtă oprire la Medina (aproximativ 700 km, 4 + 4 ore timpul petrecut pe drum). Drumurile sunt în stare foarte bună, libere, Jeddah și Al Ula sunt legate prin autostradă, se circulă lejer.

Există și varianta de zbor intern, cu prețuri decente (spre Al Ula însă sunt printre cele mai scumpe), dar astfel nu mai ajungi la Medina.

Ne-am cazat în zona nouă a orașului, într-un apartament în regim hotelier cu 2 dormitoare și living, decent dar nu top. Sunt și opțiuni mai scumpe și mai ieftine, depinde de buget și așteptări.

Prin oraș și între obiective am circulat tot cu mașina; altă variantă ar fi taxi în oraș și tururi organizate la obiective, închiriate de la Oficiul de Turism din Al Ula.

Al Ula e zona cea mai bine pregătită pentru turiști din toate cele vizitate de noi în Arabia Saudită. Au propriul oficiu de turism (în Winter Park Al Ula), au site propriu de promovare și închiriere tururi spre obiectivele din zonă (experiencealula.com), au puncte instalate în oraș și la principalele obiective unde poți lăsa feedbackul tău.

Chiar și așa, mai sunt lucruri care nu sunt total pregătite pentru turiști, se vede că sunt destul de la început în această industrie. De exemplu, restaurantele, chiar și în zonele turistice, sunt închise în timpul zilei, mai ales în perioadele de rugăciune, și riști să nu găsești nimic deschis între orele clasice ale meselor.

Vremea în deșert în această perioadă e caldă în timpul zilei, dar răcoroasă seara și noaptea, aici am avut parte de cele mai puține grade în termometru din tot sejurul nostru. E bine să aveți haine mai grosuțe pentru seara, mai ales în zonele de deșert.

Unele intrări la obiective sunt gratuite, altele se plătesc.

– De exemplu, în zona Al Ula Old Town intri gratis, sunt si buggies care transferă turiștii gratuit până la punctul de intrare în oraș. Gratuit și accesul în oază.

– La fel și la Maraya, poți ajunge lângă clădire gratis, dar ca să intri la interior ai nevoie de rezervare la restaurantul amenajat acolo.

– La Harrat Virwpoint și Elephant Rock e tot acces gratuit, poți sta la terasele amenajate în jurul obiectivelor.

– E nevoie de rezervare și biletele achitate în prealabil la Hegra (care se cumpără doar de pe site) și la celelalte site-uri arheologice mai micuțe din împrejurimi: Dadan și Jabal Ikmah (noi le-am găsit închise pe cele din urmă).

Atenție și la programul de funcționare a fiecăruia din obiectivele pe care doriți să le vizitați! Programul pe care îl prezintă Google nu e întotdeauna cel corect. E mai bine ca la sosire să faceți o vizită la Oficiul de Turism din Al Ula (în zona Winter Park) unde vi se vor da toate detaliile de care aveți nevoie (plus curmale gustoase ).

Toate obiectivele dispun de locuri de parcare în apropierea lor, e ușor de ajuns cu mașina oriunde.

Avem și câteva recomandări de restaurante pe care le-am încercat noi în Al Ula și ne-au plăcut (prețurile nu sunt cele mai mici cam pe nicăieri aici, e bine de știut):

– În zona Old Town Al Ula: Cafe Al Nahil.

– În Oaza din Al Ula: Heart of Oasis.

– la Harrat Viewpoint: Octo.

– La Elephant Rock: rulota cu burgeri Salt.

– Un mic dejun în pustietate înainte de turul la Hegra: Beit Wafa.

– În oraș pentru o masă fast foodish gustoasă: Pizza Tetra.

Cam atât despre Al Ula, acest loc spectaculos pe care am avut șansa să îl explorăm.

>> Unde ne-am cazat în Al Ula: شقة قوليّب العلا

>> Vezi și alte locații de cazare din Al Ula aici.

De la Al Ula la Ryiadh: stop în Ha’il

După ce am părăsit Al Ula, ne-am continuat traseul prin Arabia Saudită spre Ryiad.

Dar cum drumul (pe cale rutieră) e lung, de peste 1000 km, am decis să îl împărțim în două zile distincte, cu o noapte de cazare la aproape jumătatea lui, în Ha’il.

De ce 𝐇𝐚’𝐢𝐥? Pentru că e un orășel cochet, înconjurat de dune de nisip (printre care am trecut și noi ca să ajungem aici), ba e chiar considerat capitala Deșertului Arabiei. Drumurile sunt însă foarte bune, libere și largi, astfel încât distanțe mari se pot parcurge în perioade decente de timp.

Dar de fapt principalul motiv pentru care am ales să rămânem aici peste noapte e apropierea orașului de un alt sit arheologic cu vechime considerabilă, dintr-un orășel autentic, amplasat în plin deșert: 𝐉𝐮𝐛𝐛𝐚𝐡. Aici, un complex de stânci de la marginea orașului, cunoscut drept 𝐎𝐦 𝐒𝐢𝐧𝐦𝐚𝐧 𝐦𝐨𝐮𝐧𝐭𝐚𝐢𝐧, păstrează încrustate desene ale unor populații străvechi, de acum mai bine de 8000 ani.

Din păcate noi am găsit situl închis pentru că tocmai lunea se pare că este pauză în program (desigur pe Google nu era nimic menționat în acest sens), așa că a trebuit să ne mulțumim cu cele câteva petroglife pe care le-am zărit de după gard.

În rest, orășelul nu e prea ofertant pentru turiști, ba chiar și să găsești un loc pentru masa de prânz e un adevărat challange aici.

Ne-am întors așadar în Ha’il unde am rămas peste noapte, dar unde am mai fi stat pentru că citadela de pe colina din centrul orașului, moscheea impozantă, restaurantele drăguțe și cazarea foarte primitoare ne-ar mai fi ținut în loc dacă n-ar fi trebuit să ajungem a doua zi în Rhyiadh.

>> Unde ne-am cazat în Ha’il: منتجع الصيالية

>> Vezi și alte locații de cazare din Ha’il aici.

Ushaiger, pauza noastră din mijlocul deșertului

Drumul spre Ryiadh a fost lung și presărat cu opriri din loc în loc.

Ne-am continuat drumul prin deșert, mai întâi pe autostradă, apoi pe străzi mai mici, dar tot în bună stare. Am mai fost noi și cu alte ocazii în deșert, dar aici e pentru prima dată când am putut efectiv să oprim, să coborâm din mașină și să sărim direct cu picioarele în nisip, pe dunele portocalii, fără tur organizat special pentru asta. Așa că am lăsat copiii să se bucure de baia de nisip după care tânjeau de mult (și, pentru că magia deșertului te cheamă, nu ne-am putut nici noi abține și ne-am cufundat în imensitatea nisipiu-portocalie).

Următoarea oprire de pe drum am făcut-o la 𝐔𝐬𝐡𝐚𝐢𝐠𝐞𝐫, un sătuc în deșert cu o istorie de 1500 ani, cu un centru istoric cu clădiri mici, înghesuite, unde soarele ajunge greu și străzile ce trec printre ele sunt strict pietonale, mici și înguste, pe alocuri chiar acoperite. Seamănă într-un fel cu medinele orașelor tipic arabe, doar că totul e construit aici din lut făcut cu nisip și paie.

După ce am luat masa de prânz la unul din restaurantele amplasate în zona nouă a orașului, ne-am continuat drumul spre Ryiadh, astfel încât să ajungem la Edge of the World odată cu apusul soarelui.

Edge of the World, pe marginea lumii înainte de plecare

Călătoria la Edge of the World a fost în adevăratul sens o aventură.

Știam că drumul până acolo nu e cel mai prietenos, auzisem că e nevoie de mașină 4×4 ca să poți străbate deșertul până în punctul unde pământul pare că se sfârșește cu cele două stânci gemene ce se ridică din abis.

Când la asta mai adaugi și un drum de vreo cinci ore pe care l-am parcurs până acolo, vizite pe traseu și înserarea ce stă să pândească de după stânci, provocarea devine și mai mare.

Venind de la Ha’il, înainte de a ajunge în Ryiadh, ne-am aventurat așadar pe drumul deșertului ce duce spre așa numitul punct de la Capătul Lumii (Edge of the World = Capătul Lumii).

Când ne mai rămăseseră mai puțin de 100 km până în Ryiadh, am schimbat direcția către dreapta, părăsind străzile civilizate, cu asfaltul ca în palmă, și luând calea pustietății, pe un drum de pământ și pietre. Cea mai mare problemă e, însă, că acesta trece din loc în loc peste văi de râuri secate unde, în locul apei de odinioară, sunt acum bolovani de dimensiuni considerabile, șanțuri abrupte și, probabil, în caz că plouă, un lut alunecos. Sunt multe astfel de văi de-a lungul drumului, chiar dacă nu sunt mai mult de 30 km pe această porțiune, dar ai nevoie de mai mult de o oră pentru a îi parcurge (și de un șofer profesionist).

Ultimii 2 km înainte de punctul final sunt cei mai dificili, deoarece văile se adâncesc, un mal abrut creează un soi de baraj natural peste care puțini se mai încumetă să treacă (de obicei doar localnici), așa că majoritatea turiștilor parchează acolo, chiar în fața acestui baraj, și își continuă ultima bucată de drum pe jos.

Așa am făcut și noi, reușind astfel să ajungem exact la limită pentru a admira apusul în apogeul său peste valea ce se întindea la picioarele noastre, până la orizont.

Și așa, cu cerul sângeriu la picioarele noastre, cu cele două stânci crescând dintre nori, cu drumul prăfuit ce își continuă șerpuirea, chiar dacă pare că duce spre nicăieri, chiar ai senzația că ai ajuns în punctul unde se termină lumea.

O senzație unică pe care o păstrăm în minte pe drumul de întoarcere, chiar dacă noaptea s-a lăsat între timp peste tot și toate, iar farurile mașinilor ce se întorc în coloană sunt singurele care mai luminează pustietatea deșertului.

Ryiadh, capitala saudită cu zgârie-nori

Ne-am încheiat sejurul în Arabia Saudită cu câteva zile petrecute în Ryiadh. Prea puține totuși pentru câte sunt de făcut și văzut în capitală. Așa că ne-am promis să ne întoarcem, mai ales că viza de intrare este valabilă timp de un an de la aplicare.

Și totuși am valorificat la maxim zilele petrecute aici așa că, pe lângă seara când am ajuns la Edge of the World, în restul zilelor am vizitat și punctele importante ale orașului.

Să începem cu cele istorice, căci Ryiadh e leagănul formării și unificării statului saudit.

Ne-am început descoperirile în capitală chiar din centrul ei: pe de o parte 𝐀𝐥 𝐌𝐚𝐬𝐦𝐚𝐤 𝐏𝐚𝐥𝐚𝐜𝐞 𝐌𝐮𝐬𝐞𝐮𝐦, o veche fortăreță, simbol al rezistenței și unificării regatului Saudit, pe de celalată parte 𝐀𝐥𝐬𝐚𝐟𝐚𝐭 𝐒𝐪𝐮𝐚𝐫𝐞, o esplanadă generoasă, împodobită cu zeci de steaguri naționale și înconjurată de clădiri-emblemă ale statului.

Tot aici se află și Marea Moschee a Ryiadului (sau 𝐈𝐦𝐚𝐦 𝐓𝐮𝐫𝐤𝐢 𝐁𝐢𝐧 𝐀𝐛𝐝𝐮𝐥𝐥𝐚𝐡 𝐆𝐫𝐚𝐧𝐝 𝐌𝐨𝐬𝐪𝐮𝐞), dar accesul turiștilor nu este permis decât până în curte.

Palatul Al Masmak poate fi însă vizitat și chiar solicită ceva timp pentru întregul tur ce prezintă istoria cronologică a țării și felul în care a luat naștere statul saudit. Iar la intrare paznicul cetății va fi foarte mândru să îți arate personal locul pe unde a fost lovită poarta de către otomani, în încercarea lor de a cuceri orașul și, odată cu el, tot ținutul.

Am continuat cu 𝐃𝐢𝐫𝐢𝐲𝐚𝐡, supranumit “The city of Earth” ( = Orașul Pământului), zona istorică a Ryiadh-ului, aici unde a fost stabilită pentru prima dată capitala emiratului și unde locuia pe atunci familia regală saudită.

Cartierul a fost în timp renovat și chiar dacă unele zone sunt încă și acum în fază de dezvoltare, partea accesibilă public arată foarte bine și e o plăcere să o descoperi.

Ce am uitat să menționez e că această parte istorică e acum structurată în două secțiuni – 𝐀𝐥 𝐁𝐮𝐣𝐚𝐢𝐫𝐢, zona “modernizată”, cu spațiu pietonal, restaurante de lux, carusel pentru copii și ornamente stradale, toate păstrând stilul autentic arăbesc, și construcția clădirilor cu tradiționalele cărămizi de lut.

Dincolo de o vale cu alură de oază peste care trece o pasarelă de formă circulară, ajungem în 𝐓𝐮𝐫𝐚𝐢𝐟, acea parte din Diriyah inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO datorită importanței istorice pe care a avut-o în constituirea statului arab în anii 1700. Aici sunt păstrate vestigii istorice, ruine ale clădirilor de altădată, muzee și moschei ce povestesc istoria, nu foarte liniștită, a acestor locuri. La intrare suntem serviți cu fructe confiate și cafea arăbească, o licoare cu gust de ghimbir, de culoare galbenă, care se bea în porții mici.

Intrăm și începem să ne pierdem pe străduțele înguste, printre clădirile galben-argiloase. Urmăm traseul propus pe harta primită și ea la intrare, intrăm în curțile unei foste moschei, într-un muzeu dedicat importanței cailor pentru poporul arab, copiii au parte de jocuri interactive ce îi transpun călare pe câte un cal arab pur-sânge.

Într-una din curțile interioare asistăm la un spectacol live al unui grup de cântăreți locali ce ne încântă cu muzică și dans tradițional, acompaniați de tobe. Ceva mai încolo alte grupuri străbat străzile nisipii cântând ceva ce nu înțelegem, dar îi urmărim aplaudând.

Pe o altă stradă a cartierului, actori îmbrăcați în veșminte tradiționale arăbești se adună în fața porților caselor, râd și vorbesc tare sau te invită să intri, întruchipând atmosfera de altădată a locului. Spre finalul vizitei ajungem la ruinele moscheii ce a fost dărâmată de otomani în încercarea lor de cucerire a locului.

Între timp se lasă seara, iar pe străzile din Turaif și la baza zidurilor cetății se aprind lumini gălbui-roșiatice, care le dau și mai mult farmec, și mai mult mister.

* Toată această zonă, până nu de mult abandonată și deșertică, a fost restaurată începând cu anii 2000 și inclusă în importantul proiect național de turism pe care Arabia Saudită îl dezvoltă până în 2030.

*Accesul în această zonă este posibil doar contra cost și numai conform unui program strict. Costul biletului de intrare este de 100 SAR în timpul săptămânii și 200 SAR în weekend. Biletele se pot cumpăra doar de pe site-ul oficial, iar partea istorică este accesibilă după ora 16.00.

Nu în cele din urmă, 𝐌𝐮𝐫𝐚𝐛𝐛𝐚 𝐇𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐜𝐚𝐥 𝐏𝐚𝐥𝐚𝐜𝐞 e o altă filă ce merită “citită” ca să cunoști mai în detaliu istoria acestei țări. Pentru că aceasta e prima clădire ridicată în afara zidurilor inițiale ale orașului, iar cel care a cerut construirea acestui palat este chiar primul rege al statului, Abdulaziz Al Saud, cel care a înființat Arabia Saudită și tatăl actualului rege al țării (acesta fiind al 25lea fiu din cei 44 pe care i-a avut). Interesant, nu-i așa?

Murabba Palace păstrează obiecte ale primului rege, îmbrăcăminte și cărți, fotografii cu acesta, familia și liderii lumii cu care s-a întâlnit de-a lungul timpului, biroul său și chiar mașinile cu care se deplasa, iar interiorul palatului e împărțit în 32 de camere distribuite pe două etaje, cu o curte interioară pictată în alb, toate decorate în stil tradițional arăbesc.

Ne-am bucurat că s-au așezat astfel lucrurile încât să descoperim mai în amănunt istoria Arabiei Saudite tocmai spre final, când deja avusesem ocazia să îi colindăm locurile, să îi admirăm frumusețea. Iar istoria tumultoasă vine să confirme valoarea acestor ținuturi pe care și le-au dorit și alte popoare de-a lungul timpului.

***

Ultima poveste din Arabia Saudită e despre zgârie-norii din Ryiadh.

Pe străzile pietonale dintre clădiri te simți mic mic, la baza zgârie-norilor decorați cu mii de leduri în culori. O plimbare la orele serii e chiar mai impresionantă decât pe timpul zilei, căci luminile schimbă complet înfățișarea cartierului.

𝐊𝐢𝐧𝐠𝐝𝐨𝐦 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐞𝐫 e cea de-a doua zonă modernă a orașului, faimoasă în special pentru 𝐒𝐤𝐲 𝐁𝐫𝐢𝐝𝐠𝐞, clădirea în formă de desfăcător de sticle până în vârful căreia poți urca contra-cost ca să vezi capitala de la înălțime.

Pasarela de la 300 metri înălțime oferă o imagine panoramică atât spre sudul cât și spre nordul Ryiadhului. Din păcate, apusurile de soare nu se văd atât de spectaculos de aici din cauza felului în care e poziționată clădirea. Poți zări doar un colț de soare roșiatic înainte de lăsarea serii, căci vederea din turn nu e de 360 grade, iar în partea vestică a turnului se află zona lifturilor de la ieșire.

Chiar și așa, merită să urci în turn înainte de lăsarea serii și să rămâi pe “sky bridge” până când se face noapte, căci orașul devine foarte luminat noaptea, iar vederea de la înălțime e chiar mai spectaculoasă decât ziua.

• Biletele se achiziționează din mall-ul lipit de turn, de la etajul al treilea. Tot de aici se urcă cu liftul până la etajul 77, unde schimbi cu un al doilea lift ce te duce până la etajul 99.

• Costul biletului de urcare este de 69 SAR pentru adulți și 23 SAR pentru copiii cu vârsta de peste 2 ani.

Nu în ultimul rând, grădina zoologică din Ryiadh este una din atracțiile potrivite pentru copii, așa că ne-am dedicat una din zile și unei astfel de vizite. E absolut imensă, interactivă, cu scop de protejare și conservare a speciilor de animale. De departe, cea mai de succes activitate de aici a fost să hrănim girafele cu iarbă proaspătă, dintr-un balcon ce ajungea la înălțimea lor. 🙂

>> Unde ne-am cazat în Ryiadh: Modern Appartements With Private Entry.

>> Vezi și alte locații de cazare din Ryiadh aici.

Recomandări de restaurante în Arabia Saudită

Am mâncat bine în Arabia Saudită cam pe oriunde am ajuns, dar dintre locurile pe unde ne-am oprit unele restaurante ne-au plăcut mai mult. Așa că, dacă ajungeți prin acele locuri și căutați unde să vă așezați la masă, iată lista noastră:

> În Jeddah:

• Adventure & Hobbies e un restaurant local, cu terasă în stradă, la intrarea în zona orașului vechi din Jeddah. Aparține unei familii foarte primitoare ce te primește și te servește și cu multă căldură și te face să te simți ca acasă la niște prieteni vechi. Albert chiar s-a împrietenit cu băiețelul familiei și au tras o partidă de fotbal, chiar acolo, pe caldarâmul din fața terasei, spre încântarea celor doi.

• Caffe Aroma, chiar pe cornișa orașului, în apropiere de punctul de belvedere către gheizer, e un restaurant cu un interior luxuriant, cu feluri de mâncare diafane și o servire pe măsură. Ne-a plăcut mult aici, iar felurile de mâncare servite erau spectaculoase, cu adevărat gustoase și în porții generoase.

• Al Wazzan ne-a fost nouă recomandat de Veve Travels și tare bine ne-a prins, pentru că aici probabil am mâncat una din cele mai bune shaworma din ce am încercat noi până acum. Dar nu doar asta poți găsi aici, ci și alte specialități arăbești, grătare și salate de tot felul. Un restaurant cu prețuri accesibile, frecventați de saudiții de rând, dar cu gusturi orientale desăvârșite.

• Khayal e un alt local cu bun gust unde noi am luat un mic dejun bogat, cu specialități orientale în farfurioare mici și diverse. Un loc verde, focusat pe ingrediente naturale, cu aranjamente din fructe și legume și un cuptor de pâine la vedere.

• Lenuo Pizza era unul din restaurantele din apropierea cazării noastre, specializat pe pizza la vatră, dar nu numai. Meniul e bogat, prețurile bune, servirea ok, noi am luat masa de mai multe ori aici, mai ales seara când eram deja la cazare.

> În Medina:

• Tulip Inn a fost printre puținele locuri pe care le-am găsit deschise după ora prânzului, cu posibilitatea de servire a mesei. În general, toate restaurantele se închid aici pentru orele de rugăciune, așa că a fost o provocare să putem lua masa la ora când am ajuns noi, plecați de dimineață din Jeddah. Restaurantul aflat la etajul unu al clădirii hotelului a fost totuși o soluție bună, pentru că avea și opțiune de bufet și meniu à la carte, iar de pe ferestrele mari aveam și perspectivă spre piața centrală din Medina.

> În Al Ula:

• AlNakheel Cafe a fost, din nou, printre puținele restaurante din Al Ula Old Town pe care le-am găsit deschise în afara orelor uzuale de luat masa. Prețurile nu sunt cele mai mici aici, dar felurile de mâncare specifice bucătăriei arăbești sunt delicioase, iar terasa în aer liber cu vedere spre zidurile nisipii ale orașului vechi se bucură de un cadru deosebit.

• OKTO e restaurantul cu specific grecesc din vârful muntelui, în punctul de belvedere Harrat, cu canapelele circulare îngropate în nisip și priveliștea sa spectaculoasă către valea ce se întinde în jos, de-a lungul oazei, acolo unde s-a dezvoltat și orașul Al Ula.

• Salt e mica rulotă cu burgeri delicioși de lângă Elephant Rock, în mijlocul deșertului, de care te poți bucura apoi sub cerul liber, pe canapelele circulare îngropate în nisip, la baza stâncii în formă de elefant. Seara, întreaga zonă e luminată de zeci de beculețe ce creează o atmosferă romantică și mistică deopotrivă.

• Beit Wafa e un loc izolat, undeva dincolo de stânci pe drumul spre Hegra, perfect pentru un mic dejun cu ingrediente naturale, ca de la fermă, dar totodată și loc de glamping și relaxare. Am luat aici micul dejun înainte de a ajunge în vizită la situl cu vestigii nabateene și ne-am bucurat de atmosfera relaxantă de aici, de mâncarea gustoasă, spațiul verde și drumul printre livezi de portocali de până aici.

• Heart of Oasis e restaurantul pe care l-am descoperit la piața cu bunătăți din mijlocul oazei, un local de tip fine dining, chiar dacă locația unde e amplasat pare neobișnuită pentru acest stil. Dar printre tarabele cu fructe și legume proaspete, în separeuri construite din chirpici sunt amplasate mese ornate cu bun gust, ce oferă intimitate, o servire excelentă și un meniu ce combină gusturi rafinate cu elemente tradiționale, din ingrediente naturale.

• Pizza Tetra, dacă vreți să reveniți la felul de mâncare mai europene, e locul perfect să savurezi o pizza gustoasă, gătită pe vatră, în zona nouă a orașului Al Ula. Nu e neapărat în vecinătatea locurilor turistice cu care Al Ula ne-a obișnuit, dar dacă vă cazați în partea mai nou construită a localității, acest restaurant e locul potrivit pentru o masă rapidă și gustoasă.

> În Ha’il:

• Padilla e locul unde am luat masa în seara când am poposit la Ha’il. La fel de cochet ca întreg orășelul, acest local ne-a întâmpinat cu o servire excelentă, cu un meniu foarte variat, atât local cât și european, și e primul loc unde am experimentat stilul de restaurant cu separeuri închise, special pentru familii.

> În Ushaiqer:

• Amassi Alref a fost locul pe care l-am ales pentru prânz, pe drumul nostru către Ryiadh. Chiar dacă nu e în zona istorică a orașului Ushaiqer, restaurantul a fost o opțiune bună, pentru că era fix în drumul nostru, am găsit opțiuni de mâncare și pe gustul copiilor, terasa de la etaj cu vedere spre oraș și deșert a fost locul perfect pentru joacă, iar servirea a fost rapidă și eficientă.

> În Riyadh:

Timpul scurt petrecut în Ryiadh nu ne-a dat prea multe ocazii de a testa restaurantele bune din oraș, așa că recomandările noastre sunt puține (momentan) de aici. Serviciile sau locurile la care am apelat pentru luat masa au fost:

• Careem – o aplicație telefonică de tipul Bolt Food / Glovo etc. disponibilă în Ryiadh și care funcționează ca un cluster de restaurante din cele mai diverse, cu posibilitatea de livrare la domiciliu. Am găsit variante bune pentru orice fel de gusturi, inclusiv opțiuni fără gluten, vegan sau vegetarian.
• La Joe & the Juice am băut cafea bună, în interiorul Al Bujairi, zona istorică a orașului. Tot aici sunt multe opțiuni de restaurante cochete, mai accesibile sau mai somptuoase, după gusturile fiecăruia. Accesul în zona de restaurante nu se poate face, însă, decât după plata taxei de acces în zona istorică.
• Bloom, în zona Districtului Financiar (𝐊𝐀𝐅𝐃) e locul unde am luat cina, într-un cadru foarte „înfloritor”, cu meniu mai mult european și oarecum fast food-ish, dar o servire bazată pe atenție și grija pentru client.

Detalii organizatorice pentru un sejur pe cont propriu în Arabia Saudită

Condiții de intrare: Pentru a putea intra în Arabia Saudită, ai nevoie de viză. Pentru aceasta se aplică online, înainte de sosire, pe site-ul visa.visitsaudi.com și, de obicei, e un proces rapid, mai mult birocratic. Costul vizei, împreună cu asigurarea de călătorie obligatorie, ajunge la aproximativ 130 euro, iar viza astfel obținută e valabilă pentru mai multe intrări în țară, pe parcurs de un an.

> Informații utile despre cum poți aplica la viza pentru Arabia Saudită am găsit aici.

La sosire, timpul de verificare de la vama saudită a fost destul de lung și coada de așteptare mare pentru că ni s-a verificat viza, pașapoartele, ni s-au luat amprente de la ambele maini și ni s-a făcut câte o fotografie. În total, cam 20 minute a durat procesul la ghișeu în afară de așteptarea propriu zisă. Dacă totul e în regulă, ți se urează bun venit în Arabia Saudită și ți se permite accesul în țară.

Transport rutier: Pentru deplasări între obiective și între orașe, noi am ales să folosim mașina. Există și varianta zborurilor interne, care în general pot fi accesibile ca preț, dacă sunt luate din timp. Însă, orașele sunt neprietenoase cu pietonii, mijloacele de transport în comun sunt rare și greu de identificat, așa că am preferat să închiriem mașină pe care să o avem disponibilă pentru orice fel de deplasare.

• De la aeroport până la cazare, în Jeddah, am apelat la un taxi care ne-a costat aproximativ 35$.

• Apoi, din oraș am închiriat o Toyota Fortuner de la compania Lumi, pentru că ne-am dorit să aibă 7 locuri și tracțiune 4×4. Procesul de închiriere a fost destul de anevoios, deoarece ei încă sunt novici în primirea turiștilor srăini, așa că a durat în jur de 30 minute până au fost gata toate documentele și am putut ridica mașina.

• În mod normal, pentru a putea închiria și conduce o mașină în Arabia Saudită ai nevoie de permis internațional. Practic, nouă nu ni s-a cerut la închiriere decât permisul românesc, chiar dacă aveam la noi și o copie a celui internațional. Totuși, dacă ești oprit de poliție, e posibil să ți se ceară permisul internațional pentru verificare.

• Costul benzinei e foarte mic aici, căci doar suntem în țara petrolului, în jur de 2.18 SAR (moneda locală) / litru, adică aproximativ 2,7 RON.

• Din punct de vedere rutier, drumurile sunt foarte bune, în perfectă stare, cu multe autostrăzi ce străbat deșertul, fără serpentine sau urcușuri, fiind un relief plat, astfel că nu întâmpini nicio dificultate ca șofer prin Arabia Saudită. Un aspect de care trebuie să ai grijă e să ai rezervorul plin, pentru că benzinăriile sunt rare, în special în deșert, drumurile trec prin pustietate pentru zeci de kilometri. Iar singurul drum care ne-a pus probleme a fost cel de la Edge of the World, unde de fapt nu e drum, ci mergi direct printr-o zonă aridă, pe pământ bolovănos și prin văi abrupte, foste albii alte unor râuri secate.

• Distanțele mari între orașe merită, de asemenea, menționate ca specifice Arabiei Saudite, pentru că între fiecare din principalele puncte de interes (Jeddah – Al Ula – Ryiadh) sunt aproximativ 1000 km de parcurs pe cale rutieră, motiv pentru care multă lume alege să se deplaseze cu avionul între ele.

Aspecte financiare:

• Noi am folosit cardul Revolut, în general, pentru plăți de orice fel.

• Atunci când am avut nevoie de cash, am extras de la bancomat direct în moneda locală, tot de pe cardul Revolut, cu 0 comision de extragere, de la oricare din ATM-urile băncilor SNB, Riyadh Bank, Al Rajhi Bank (posibil să fie și altele).

Internet local: În general internetul e destul de slab în Arabia Saudită (inexistent pe alocuri), motiv pentru care am achiziționat cartele SIM cu date mobile incluse (chiar dacă și aici rămâne problema lipsei semnalului, mai ales în zonele deșertice). Costul unei astfel de cartele, cu 18 Gb internet inclus, a ajuns la 80 SAR (aproximativ 98 RON).

Reguli locale:

• Nu ai voie să consumi alcool (nici pe zbor) și oricum nu se găsește de cumpărat în niciun loc public (magazin, restaurant);

• E recomandat să folosești îmbrăcăminte decentă, cu umerii și genunchii acoperiți, atât la femei cât și la bărbați, iar culorile să nu fie foarte aprinse, să nu atragă atenția;

• Restaurantele sunt închise în anumite perioade ale zilei, la orele de rugăciune de exemplu, mai ales în orașele mai mici sau cu puternic fundament religios (Medina, Al Ula). În orașele mari cum sunt Jeddah și Ryiadh am găsit localuri deschise oricând, totuși.

• Localnicii sunt calzi, primitori, femeile în mod special interacțioanează foarte tandru cu copiii, u o blândețe caldă, ce atrage copiii ca un magnet.

Suveniruri: pentru că nu sunt deschiși turismului de multă vreme,industria suvenirurilor nu e încă prea dezvoltată, așa că nu prea am găsit o varianție prea mare de obiecte pe care să le iei ca amintire de aici, nici măcar clasicii magneți. Doar în Al Ula Old Town sunt magazine cu suveniruri, așa cum suntem obișnuiți să găsim în alte țări mai turistice. Totuși, dacă vrei să iei ceva cu tine acasă, un pachet de curmale e o alegere potrivită, fiind fructele specifice ale țării.

Și cu această ultimă experiență încheiem fascinanta noastră călătorie în Arabia Saudită.

Ne-am întors din Ryiadh cu zbor direct spre București și ne-am promis că vom reveni să descoperim și locurile rămase încă nevăzute din această țară care a făcut din dezvoltarea turistică un obiectiv național pe care tinde să îl îndeplinească negreșit până în anul 2030.

>> Citește și experiența altei familii călătoare ce a ajuns cu copiii în Arabia Saudită: Travelista – Road trip cu copiii de 10 zile în Arabia Saudită.

***

Între timp noi am revenit în Ryiadh, așa cum promisem, dar numai pentru a pleca de aici în țările vecine, despre care am povestit în următoarele articole: