Începutul vacanței de vară într-un loc exotic? Da, sigur! Zanzibar e destinația care se potrivește perfect cu perioada vacanței școlare și, cum e un loc unde ne doream de mult timp să ajungem, nu am stat mult pe gânduri, așa că venim cu propunerea:
Haideți cu noi într-o excursie organizată special pentru familii cu copii în Zanzibar, o destinație perfectă pentru începutul de vară!

Start excursie: duminică, 22 iunie
Plecăm din București duminică după-masă, pe 22 iunie, la ora 15:40, cu un avion operat de compania aeriană Fly Dubai.
După aproximativ 5 ore de zbor, bun pentru somnul copiilor, facem prima oprire în Dubai. După o escală de 3 ore, ne îmbarcăm pentru al doilea zbor ce ne va duce în Zanzibar, unde ajungem luni dimineață, la ora locală 5:00.
Zi 1: luni, 23 iunie
Odată ajunși în Zanzibar, vom fi preluați de transportul privat care ne va duce la hotelul nostru „AHG WARIDI BEACH RESORT****”, aflat pe plajă în Pwani, o zonă liniștită și serenă a insulei.

Ne vom caza, iar pentru restul zilei avem program liber, pe care îl putem petrece pe plajă, la piscina din incinta hotelului, explorând împrejurimile sau pur și simplu relaxându-ne după zbor.
Zi 2: marți, 24 iunie
După micul dejun, plecăm în excursie de o zi: la ferma de mirodenii, Jozani Forest și faimosul resturant The Rock.
Vom face o plimbare în ferma de mirodenii (denumită local shamba). În timpul vizitei vom putea vedea cum cresc sau cum sunt cultivate mirodeniile, ierburile și fructele exotice. Vom mirosi și vom gusta mirodenii locale, ierburi și fructe tropicale precum cuișoare, lemongrass, nucșoară, scorțișoară, turmeric, vanilie, nucă de cocos, papaya, chili, piper negru, jackfruit, cardamom, manioc și portocale… o feerie de mirosuri și arome care ne vom încânta pe noi, adulții și îi vor fascina pe copii!


Următoarea oprire este la Jozani Forest sau Parcul Național Jozani, unde ne vom plimba prin pădurea tropicală și vom vedea de aproape maimuțele roșii – o specie de maimuțe care trăiește doar aici, in Zanzibar.


Ajungem și la simbolul insulei Zanzibar – The Rock – restaurantul construit pe o stâncă din ocean. Cel mai interesant lucru aici este că, datorită mareei, acest restaurant este fie pe uscat, fie în Ocean. Restaurantul poate fi vizitat la exterior, dar este foarte mic pentru a lua masa acolo. Însă, vis-a-vis, la Upendo, chiar pe plajă, putem să ne oprim și noi pentru cină.

Excursia e o experiență în sine, este inclusă în pachetul nostru și vine la pachet cu transport și ghid local. Nu include bacșișul pentru ghidul fermei de mirodenii, mesele de peste zi sau cheltuielile personale.
Seara ne vom întoarce la hotel cu o serie de noi amintiri, după o zi minunată.
Zi 3: miercuri, 25 iunie
De dimineață, după micul dejun, putem opta pentru o zi liberă de plajă și relaxare sau putem alege excursia opțională la Stone Town.
Stone Town este orașul vechi și inima culturală a Zanzibarului, păstrat autentic și nealterat. Alături de ghidul nostru local, ne vom putea plimba pe straduțe și înțelege arhitectura locala, vom descoperi aceste locuri pline de viață – bazaruri, moschei și case arabe mărețe ce concurau cândva prin extravaganța construcțiilor.
Ne vom îndrepta apoi spre piețele locale – piața de pește, piața de condimente, piața de pui sau piața de aur – sunt și aici tipice culturii arabe, pline de forfotă, de gălăgie, de mirosuri, de culori și arome locale.
Vom vizita Catedrala Anglicana ce stă pe locul unde era amplasată piața sclavilor din Zanzibar. Iar aici vom putea vede camerele în care erau ținuți sclavii și sculpturile făcute pentru a comemora aceste evenimente triste. Prezența unui ghid este foarte importantă într-un astfel de tur, pentru că informațiile împărtășite de acesta fac o mare diferență in înțelegerea insulei ș a locației cu adevărat.
Stone Town este o descoperire în sine, e suflul de altădată al Zanzibarului și o poartă spre istoria ce merită descoperită.

Zi 4: joi, 26 iunie
După micul dejun de la hotel, plecăm într-o super excursie pe mare, inclusă, în pachetul nostru.
Blue Safari ne va purta către Kwale Island care de dimineață este absolut pustie și vom putea sta liniștiți la plajă. Copiii se vor putea juca în nisip, cât timp adulții pot „vizita” tarabele cu suveniruri, libere la acea oră, și unde găsiți cele mai bune prețuri din Zanzibar.

Plecăm apoi spre punctul central al insulei, baobabul uriaș, pe care copiii vor fi încântați să îl cucerească, ajutați de ghizii nostri.
De aici plecăm spre lagună, locul unde turiștii ajung de obicei dimineața, așa că avem mari șanse să fim doar noi. Ne putem bucura și de refluxul mării, să observăm creaturile de pe fundul apei, să ne bucurăm de formațiunile de stâncă și să înconjurăm insula întreagă prin apă și să facem o mulțime de poze spectaculoase!
Totul va fi urmat de un prânz gustos cu fructe de mare – plin de creveți, caracatiță sau homari absolut delicioși!

Spre final, mergem la bancul de nisip, unde avem program de snorkelling în apele pline de corali și de peștișori – o experiență de neratat și un final reușit pentru o zi de pomină.
Zi 5: vineri, 27 iunie
Luăm micul dejun la hotel și apoi putem participa, opțional, la excursia de jumătate de zi pentru a vedea la delfini și a face snorkeling, lângă insula Mnemba.
Ca să ne putem bucura de această experiență, vom avea transferul cu barca și echipamentul de snorkeling asigurate, plus fructe la atol.
Plecând de la hotel vom începe turul cu observarea bancurilor de delfini (navigăm și încercăm să îi găsim, fiind animale sălbatice se mișcă în locuri diferite, dar există șanse de 90% să-i vedem). După Turul Delfinilor vom merge la snorkeling la reciful Mnemba.
Mnemba este o insulă mică, de aproximativ 500 de metri, vizavi de plaja Muyuni, în nord-estul insulei Zanzibar. Este una dintre zonele marine exclusive de conservare din Tanzania, cu o mare varietate de corali și specii asociate de pești tropicali colorați, dar care este ocazional vizitată și șde specii mai mari, cum ar fi țestoase și delfini.
Insula este proprietate privată, dar snorkeling-ul în jurul insulei este permis, iar peisajul subacvatic este impresionant! Aici putem observa grupuri de delfini cu cocoașă, pești chirurg, pești fluture, pește-zebră și nenumărate alte specii de pești, iar dacă avem noroc putem vedea și țestoase verzi.


Ne vom îndrepta apoi către una dintre cele mai frumoase plaje din Zanzibar: Nungwi Beach. În apropiere este și un local unde vom putea lua masa de prânz, pe cont propriu – Mama Mia are cel mai bun cheesecake cu fructul pasiunii și priveliști de vis.
Plaja Nungwi se află în cel mai nordic punct al Zanzibarului, în micul oraș Nungwi. Aici vom putea admira pescarii ce își repară plasele sau artizanii care construiesc tradiționalele vase cu vele, numite dhows. Ușor – ușor, le vom vedea plecând în larg spre seară, pentru expedițiile de pescuit de peste noapte.
Tot aici avem ocazie unică să înotăm cu țestoasele la acvariul din Nungwi. Apa e destul de adâncă, de aproximativ 3 metri, așa că recomandăm veste de salvare sau aripioare pentru copii.

Ne mai putem plimba de-a lungul plajei Nungwi, cu picioarele afundându-se în nisipul moale și curat, iar la reflux putem căutăm scoici și observa localnicii care adună tot felul de animale marine pentru cină.
Seara ne vom aduna cu toții la hotel, rememorând experiențele de peste zi.
Zi 6: sâmbătă, 28 iunie
Putem să ne bucurăm de încă o zi liberă la plajă sau la piscină sau, opțional, putem pleca într-o excursie extraordinară la safari în Tanzania continentală! E ceva complet unic și senzațional, așa că merită din plin!
Cu cei care aleg să meargă în Safari, vom pleca de dimineață către aeroport, unde ne vom îmbarca în avionul mic, de doar 13 locuri, ce ne va duce la rezervația Mikumi. Zborul în sine va fi o experiență extraordinară!
După ce aterizăm, pornim cu jeep-ul în safari pentru a observa animalele de dimineață. Facem pauza de prânz și ne mai bucurăm apoi de încă un game drive cu jeep-ul pentru o experiență surprinzătoare completă. După amiaza târziu ne îmbarcăm din nou în avion și ne întoarcem în Zanzibar la hotelul nostru.


Experiența la safari include transportul de la hotel la aeroport și înapoi la hotel, zborul pe și de pe continent cu avionul, dus-întors, două game safari cu jeep-ul pentru a observa animalele, prânzul în stil bufet și ghidul local ce ne va însoți în safari.
Zi 7: duminică, 29 iunie
Astăzi avem zi liberă să ne relaxăm la piscină și să ne bucurăm de apele Oceanului Indian și de plaja de lângă hotelul nostru. Micul dejun este asigurat la hotel.

Zi 8: luni, 30 iunie
Călătoria noastră ajunge la final, dar mai avem aproape o zi întregă la dispoziție să ne bucurăm de vibe-ul zanzibarez, de plajă și de facilitățile de la hotel.
Spre seară vom porni către aeroport, astfel încât la ora 21:30 vom fi îmbarcați pentru a porni spre casă cu avionul companiei Fly Dubai. Transferul până la aeroport va fi asigurat de partenerii noștri locali.
Aterizăm în Dubai, pe 1 iulie, foarte de dimineață, de unde ne îmbarcăm după câteva ore în avionul ce ne va duce acasă, la București.
La ora 14:45 aterizăm la București, după o călătorie minunată și multe amintiri prețioase colectate în aceste zile memorabile!

Servicii incluse în pachetul de bază
- Zborul dus întors cu avionul Fly Dubai: București – Dubai – Zanzibar și retur
- Bagaj de cală de 20 kg, bagaj de mână de 7 kg, catering în timpul zborului și taxele de aeroport incluse
- Transportul local de la aeroport la hotel și înapoi la aeroport
- 7 nopți de cazare la AHG WARIDI BEACH RESORT****, cu mic dejun inclus
- Excursia la ferma de mirodenii, Jozani Forest și faimosul resturant The Rock
- Excursia Blue Safari și prânzul cu fructe de mare
- Însoțitor de grup pe tot parcursul excursiei.
Servicii opționale, neincluse în pachetul de bază
- Alte mese în afara celor expres menționate mai sus.
- Excursia opțională la Stone Town (25 euro/adult și 15 euro/copil cu vârsta între 5 și 14 ani. Copiii cu vârsta mai mică de 4 ani pot merge gratuit alături de părinții lor).
- Excursia opțională la insula Mnemba și plaja Nungwi (30 euro /adult și 20 euro /copil cu vârsta între 5 și 14 ani. Copiii cu vârsta mai mică de 4 ani pot merge gratuit alături de părinții lor).
- Safari în Tanzania cu zborul inclus. Costul este de 450 euro / adult sau copii peste 10 ani și de 400 euro / copil cu vârsta cuprinsă între 3 și 12 ani.
- Asigurarea de călătorie obligatorie, în valoare de 44 $/ persoană și asigurarea storno, dacă veți considera necesar.
Care sunt costurile pentru excursia în Zanzibar
Pornim cu prețuri promoționale de early booking, până la data de 20 februarie:
-
19501810 euro / adult și copiii cu vârsta peste 17 ani -
17901650 euro / copii cu vârsta între 12 și 17 ani, cazat împreună cu 2 adulți -
16001490 euro / copii cu vârsta între 2 și 12 ani, cazat împreună cu 2 adulți.
Tarifele pentru copii sunt valabile atunci când sunt cazati în cameră cu doi adulți plătitori. În cazul în care se optează pentru cazare de tip un adult + un copil într-o cameră, se aplică tariful aferent cazării pentru doi adulți.
Condiții de călătorie în Zanzibar
Pentru a putea călători în Zanzibar este nevoie să dețineți un pașaport electronic simplu (nu temporar), valabil minim 6 luni de la data sosirii în Zanzibar și care să conțină minim o filă liberă. Pentru români nu este necesară viză pentru intrare în Zanzibar.
De la 1 octombrie 2024, accesul străinilor nerezidenți în Zanzibar este permis pe insulă doar cu condiția deținerii unei asigurări medicale de călătorie emise de Zanzibar Insurance Corporation. Asigurarea este valabilă pe teritoriul Tanzaniei și Zanzibar pentru o perioadă de 92 de zile și va putea fi achiziționată prin intermediul portalului https://visitzanzibar.go.tz/, contra sumei de 44 $/persoană.
Cum vă înscrieți la excursia de grup din iunie în Zanzibar
Pentru a vă înscrie la această excursie, vă rugăm să urmați pașii de mai jos:
-
Trimiterea cererii de rezervare: Vă rugăm să trimiteți un email la adresa de email contact@familytravelbubble.ro. În email, specificați:
- Numele complet al tuturor participanților (adulți și copii).
- Data nașterii fiecărui copil.
- Un număr de telefon pentru contact.
- Confirmarea rezervării: După primirea cererii dumneavoastră, vă vom trimite un email de confirmare cu toate detaliile necesare. În acest email, veți găsi și informații despre modalitățile de plată pentru avans.
- Plata avansului: Pentru a vă confirma locul în excursie, este necesară plata unui avans de 20% din costul total al pachetului. Această sumă trebuie achitată în termen de 5 zile de la primirea emailului de confirmare.
-
Plăți ulterioare:
- 30% din costul total se achită până la data de 1 aprilie 2025.
- Restul de 50% se achită cel târziu până la data de 10 mai 2025.
După ce ați finalizat toate plățile, veți primi un email cu toate informațiile finale despre excursie, inclusiv itinerariul detaliat și recomandările de pregătire pentru călătorie. Ne asigurăm că fiecare detaliu este bine pus la punct pentru a vă oferi o experiență impecabilă.
Vă așteptăm cu drag alături de noi în Zanzibar la începutul vacanței de vară!
Dacă vrei să fii la curent cu ce excursii de grup mai organizăm, îți recomandăm sa te înscrii la newsletter-ul FTB.
