Unde fugim când la noi e plin: Sunny Beach

Cuprins

Ai mei au ales Sunny Beach.

Sunny Beach, Bulgaria este o soluție de luat în considerare în plin sezon, când în stațiunile noastre nu mai e loc să arunci un ac… cu atât mai mult să găsești o cameră de cazare liberă.

Atât de similară cu atmosfera de la malul românesc al Mării Negre, stațiunea bulgărească diferă poate doar prin densitatea mai redusă a prosoapelor de pe plajă. Altfel, plaja oferă aceleași variante, activități și cadre ca și cea românească, motiv pentru care e perfectă ca înlocuitor al unui sejur la noi. Pentru o vacanță mai de anvergură, când ne dorim ceva mai mult decât ce găsim acasă, stațiunea nu este cea mai potrivită variantă.

Descoperim malul mării la Sunny Beach

Odată ajunși, însă, nu mai era loc de comparații. Mi-am luat costumașul de in, special pentru o plimbare pe malul mării, și am pornit în descoperire. Că doar am mai crescut și altfel pot să admir și eu marea.

DSCN1664 2

Unde mai pui că am fost și la Constanța acum 2 luni și deja îmi dau și eu cu părerea (bine, deocamdată doar cu vocalize și gângureli, dar las’ că mă fac eu mare). Așadar, iată ce îți poate umple timpul într-un sejur la Sunny Beach:

1. Plajă. Mare. Soare.

Evident, dacă e mare, e plajă, bronz, baie multă și castele de nisip. O plajă plină de copii și părinți fericiți, castele de nisip construite pe malul mării, volei pe plajă sau în apă, terase din stuf, umbrele, colaci de salvare, bărcuțe și valuri mici. Mai pe scurt, toate ingredientele de care ai nevoie la mare pentru distracție și relaxare garantată. Eu însă, recunosc, nu am fost încă prea încântat de apa mării (ba chiar nu mi-a plăcut deloc, prea rece pentru piciorușele mele), așa că mai bine mai așteptați până mă fac mai mare.

DSCN1644
DSCN1643
DSCN1688

2. Parasailing la Sunny Beach

Și dacă tot veni vorba de cei mai mari dintre noi, pentru această categorie sunt disponibile și activități cu mai multă adrenalină: parasailing, celebra „banană” sau înfricoșătorul Sling Shot. Și, oricât de mult m-a atras pe mine paraseil-ul colorat, va trebui să mai aștept câțiva anișori până o să mă pot bucura de un zbor cu parașuta deasupra apei.

DSCN1836
DSCN1684
DSCN1648

3. Trenulețul turistic

Iar pentru cei mai plimbăreți care vor să descopere stațiunea, chiar dacă nu oferă ea prea multe lucruri de vizitat, există și o soluție bună împotriva reprizelor de „mamiiii mă dor picioareeleeee” sau „taaatiiii vreeeeauuu în brațeee”: plimbarea cu trenulețul turistic sau trăsura cu cai. Și chiar dacă sunt nedesparțit acum de căruciorul meu, curând voi începe și eu să îmi cer drepturile în acest domeniu  Doar așa, de dragul plimbării cu aceste mijloace foarte colorate și atractive pentru noi, copii.

DSCN1810
20160815_123535

4. Action Aquapark

Un alt loc interesant care mi-a atras privirea în apropiere cazării noastre e Action Aquapark; un parc de distracții cu apă care, de această dată însă, a rămas netestat. Dar așteptăm să ne povestiți voi mai multe despre el.

20160815_121556

5. Nessebar

În schimb, un „must” al zonei, odată ajunși în Sunny Beach, este o vizită în Nessebar. Vă povestesc mai multe despre orășelul peninsular în Nessebar – o picătură medievală dintr-o Mare Neagră.

DSCN1694

Ah, încă ceva: dacă sunteți cu mașina, folosiți pe cât posibil doar parcările amenajate (chiar dacă sunt cu plată). Altfel, sistemul de ridicare a mașinilor chiar funcționează în Bulgaria și riscați un stres în plus când vă e lumea mai dragă 

Cam atât am avut eu de povestit din Sunny Beach, locul unde picioarele mi-au atins marea…

Și dacă v-au plăcut poveștile noastre, vă așteptăm să vă alăturați pe pagina noastra de Facebook și pe Grupul Familiilor Calatoare pentru și mai multe idei utile despre călătoriile cu copii.

Hai cu noi în excursii de grup

Exploreză și alte călătorii

Comentarii

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii la curent cu ultimele noastre călătorii!