După vacanța de octombrie petrecută în Liban de toți patru, tati nu s-a întors cu noi acasă, ci și-a continuat descoperirile în Siria – o țară mai puțin frecventată în ultimii ani de turiști, dar care s-a dovedit extrem de interesantă și, totodată, suficient de sigură.
Despre modul de organizare a întregii călătorii pe teritoriul Siriei, de la agenția contactată, până la cazare, internet, infrastructură și siguranță am povestit pe larg aici:
> Detalii organizatorice cu privire la vizita în Siria.
Dar cum a arătat traseul parcurs în cele cinci zile pe pământ sirian?
Ziua 1: Capitala Siriei, Damasc
Din Beirut la Damasc sunt mai puțin de 3 ore pe cale rutieră, așa că înainte de a ajunge noi acasă, tati era deja la Damasc.
Capitala țării aflate de ani buni într-un război de uzură s-a dovedit a fi însă un loc sigur, plin de obiective interesante și cu un centru vechi foarte efervescent, în special în zona așa-ziselor souk-uri.
Un amestec, aparent omogen, de creștinism și islamism, zona centrală adăpostește monumente vechi de sute de ani și locuri sfinte încărcate de istorie. Între ele, merită menționate:
- Porțile orașului vechi, souk-ul de la interior și străduțele înguste, pline de lume la orice oră.
- Moscheea Umayyad sau Marea Moschee din Damasc (ce datează din anul 705), cunoscută drept una din cele mai vechi moschei din lume și unul din cele mai importante locuri de închinare pentru musulmani; tot aici se spune că ar fi păstrat capul Sfântului Ioan Botezătorul, într-unul din altarele de la interiorul moscheii.
- Mausoleul lui Saladin, sultan al Siriei și Egiptului, fondatorul dinastiei Ayyubide si luptător aprig împotriva Cruciadelor creștine care a reușit sa cucerească Ierusalimul.
- Biserica Hanania, una din cele mai vechi biserici creștine din lume, fosta casă a Sfântului Anania, episcop al Cetății Damascului.
- Palatul Al-Azem, o construcție impresionantă, în stil otoman, devenită acum muzeu.
- Hanul Assad Pasha, cel mai mare caravanserai din vechiul Damasc și un model de arhitectură tipică otomană.
- Moscheea Sayyidah Zaynab este o moschee șiită, cu decoruri impresionante la interior, unde s-ar afla mormântul nepoatei lui Mohamed.
- Maktab Anbar, o casă istorică evreiască din centrul Damascului, confiscată ulterior de regimul otoman, îndeplinind acum rol muzeografic.
Toate acestea presărate pe străduțe înguste, înțesate de restaurante, cafenele sau tarabe care oferă mâncăruri autentice din cele mai gustoase.
Ziua 2: Siria Creștină, Homs și Hama
În cea dea doua zi, programul a fost plin.
Am traversat țara de la sud la nord, din Damasc către Aleppo, însă pe drum am făcut și câteva opriri la o serie de obiective importante.
Primul dintre ele este Mănăstirea Sednaya, lăcaș de cult din secolul al VI-lea și care este considerat aici al doilea cel mai important loc de pelerinaj pentru creștinism.
Aici se găsește și o icoană făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, pictată de Sfântul Luca, cât aceasta era încă în viață. Mănăstirea este situată pe culmile celui de-al doilea vârf ca înălțime din Siria, cu o priveliște panoramică asupra localității cu același nume.
A doua oprire a fost tot un sit de importanță majoră pentru creștinii din zonă și nu numai – Maaloula – una din cele doar două așezări unde încă se mai vorbește aramaică, limba lui Iisus Hristos. Peșterile din zonă adăposteau pe vremea romanilor pe cei persecutați pentru practicarea religiei.
Localitatea a fost grav afectată de război. Din cei 50 de mii de locuitori, doar 20% au revenit în aceste locuri. Clădirile prezintă urme ale luptelor, cel mai notabil fiind hotelul de 5 stele Al Safir, din imediata apropiere a uneia din cele două mănăstiri cărora le-am călcat pragul – Sfinții Sergiu și Bacchus.
Datând din secolul al patrulea, aceasta a fost grav afectată de luptele din 2013, însă a fost reconstruită ulterior. Din păcate însă, dintre icoanele pentru care era faimoasă nu s-a putut recupera decât una, și aceasta puternic distrusă. Aici am avut oportunitatea să asistăm și la o rugăciune în aramaică.
Către cea de-a doua mănăstire, Sfânta Takla, se merge prin canionul cu același nume. Pe lângă biserica modernă, regăsim și un lăcaș de cult într-o peșteră, ce datează din vremea romanilor, când Sfânta s-a refugiat aici. Și în zilele noastre, maicile de aici au avut de suferit, căci au fost reținute timp de 3 luni de rebeli, pe timpul războiului.
Cel de-al treilea obiectiv al zilei a fost moscheea din Homs – oraș ce era cândva al treilea din țară ca dimensiune, dar a fost grav distrus de razboi. Toată zona din jurul moscheii Khaled Ibn Al-Walid, și aceasta inclusiv, au fost avariate ireparabil. Moscheea e locul unde zac rămășițele comandantului supranumit „Sabia lui Dumnezeu”, care a luptat inițial împotriva lui Mohamed, dar ulterior s-a convertit la islam.
Ultima oprire a zilei a fost în Hama, oraș ce adăpostește faimoasele „Norias” – roți care aveau scopul de a ridica apa în apeducte de irigație și aprovizionare a orașelor cu apă.
Acestea datează din secolul al doilea d.Hr, dar niciuna din cele 17, care sunt astăzi în picioare, nu e atât de veche.
După apusul soarelui am ajuns la hotelul din centrul Aleppo-ului unde vom rămâne peste noapte.
Ziua 3: Aleppo, Apameia și Krak des Chevaliers
Am început ziua în Aleppo cu un mic dejun tradițional, la ultimul etaj al hotelului nostru, cu o vedere panoramică asupra pieței alăturate și către cel mai mare parc din oraș.
Imediat după micul dejun ne-am deplasat spre citadela din Aleppo, un castel impunător aflat pe culmea unui deal ridicat artificial de numeroasele nivele de construcții ce s-au înălțat unele peste altele, primele construcții datând încă din perioada mileniului al VI-lea î.Hr.
Numele cetății și al orașului își are rădăcinile în legende biblice, fiind locul unde profetul Avraam s-a oprit ca să mulgă vaca ce îl însoțea, în drumul său către Canaan („a mulge” în arabă se traduce „haleb”).
Cetatea este monumentală, forma actuală datând din secolul al XII-lea, căci clădirea a trecut prin multe etape de distrugere și reconstrucție. Înăuntru, la adăpostul zidurilor groase, accesibile printr-un set de trei porți așezate în zig-zag, se găsește un adevărat orășel, cu două moschei, două hammam-uri, un amfiteatru (adăugat recent), garnizoane, locuințe, dar și faimoasa cameră a tronului, în general bine conservată. Priveliștea către orașul, în mare parte distrus, din imediata apropiere a citadelei este de asemenea impresionantă.
Ne-am continuat plimbarea prin souk-urile din Aleppo, complet distruse de luptele purtate aici, dar parțial reconstruite, cu bun gust.
Am pornit apoi din nou la drum, către sudul țării. Am trecut pe lângă orașe-fantomă, dintre care Saraqib, cândva o așezare cu 200.000 locuitori ce șochează cel mai mult prin distrugerea pe care a lasat-o aici războiul civil sirian.
Al doilea obiectiv al zilei a fost Apameia, un alt sit arheologic rămas dintr-o fostă așezare romană, celebră pentru strada cu colonade spiralate, lungă de 2 km. Astăzi, orașul dă numele celei mai populare beri locale.
Piesa de rezistență a zilei a fost Krak des Chevaliers, unul din cele mai bine conservate castele medievale din lume. Cocoțat pe un vârf de deal la 700 metri înălțime, castelul a fost reconstruit și a rămas sub comanda cavalerilor cruciați timp de mai bine de un secol, până la cucerirea acestuia de către mameluci, spre sfârșitul secolului al XIII-lea.
Apărată de un zid exterior și de un canal cu apă, fortăreața interioară se evidențiază prin Sala Cavalerilor ornată cu frumoase elemente gotice, afectate și ele parțial de conflictul sirian.
Turnurile cetății oferă niște priveliști, asupra zonei din jur, dar și a curților interioare care îți taie respirația.
Am rămas să înnoptăm lângă Krak de Chevaliers în cea de-a treia seară, la granița cea mai nordică a Libanului cu Siria, într-o cameră de pe fereastra căreia se vede cetatea medievală în splendoarea ei.
Ziua 4: Busra
În cea de-a patra zi în Syria, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg.
Așadar, a trebuit să modificăm planul din mers. Ceea ce n-ar fi fost o problemă dacă nu pierdeam dimineața 2 ore în așteptarea unui permis de acces ce n-a mai fost eliberat și alte câteva ore în plus pe drum cu mașina. Iar aceste ore sunt importante aici, luând în considerare că ziua este foarte scurtă în lunile de toamnă, iar într-o țară în care electricitatea este o resursă limitată, foarte puține vizite se mai pot realiza dupa apusul soarelui.
În cele din urmă, am stabilit să schimbăm programul de azi cu cel de mâine și am coborât de la nord la sud, până la Busra. Așa că, după multe ore pe drum, singurele obiective ale zilei au fost Teatrul Roman din Busra și orașul din jur, oraș ce în perioada Imperiului Roman era probabil mai mare decât cel din prezent.
Monument UNESCO și el, Amfiteatrul Roman din Busra este unul din cele mai mari din fostul Imperiu Roman, dar probabil și cel mai bine conservat. Din fericire a scăpat și de luptele conflictului sirian, dat fiind că zona de aici, ocupată de forțe non-guvernamentale, a beneficiat de o oarecare pace, ca urmare a unui armistițiu între cele două părți.
De altfel, și în momentul de față Busra se află pe teritoriul necontrolat de guvern, dar cu care statul a încheiat acest pact de colaborare, motiv pentru care se poate accede aici.
În schimb, poza președintelui sirian Bashar al-Assad, omniprezentă în restul țării, aici lipsește cu desăvârșire. Chiar și steagul este diferit.
Revenind însă la Teatrul Roman, acesta a fost înconjurat în momentul ocupației arabe de un castel, care i-a asigurat dăinuirea intactă de-a lungul timpului. Cât despre orașul roman Busra, acesta beneficia la vremea respectivă de apeduct, o stradă cu colonade, arc de triumf, terme (ulterior transformate în Hammam-uri), lăcașe de cult creștine (devenite moschei și astăzi funcționale), o agoră imensă și, foarte important, un bazin uriaș de colectare a apei, care este și în prezent folosit pentru irigații.
Toate acestea stau mărturie a importanței pe care a avut-o acest oraș în trecut, care a intrat apoi în umbra mult mai celebrei Palmyra.
Ziua 5: Palmyra
Către ultimul obiectiv al expediției siriene – Palmyra – am plecat în ultima zi, deși nu obținusem permisul de acces. Acesta a fost în sfârșit eliberat când ajunsesem undeva cam pe la jumătatea drumului.
Perla coroanei turismului local, cândva un orășel înfloritor cu numeroase hoteluri și restaurante, Palmyra este astăzi pus la pământ și a devenit o zonă puternic militarizată, cu numeroase checkpoint-uri de trecut și cu acest permis special de acces, eliberat de guvernul sirian, pentru a putea ajunge la ruinele așezării romane, la aceste vestigii ce au fost incluse în Patrimoniul UNESCO încă din 1980.
Situl acoperă o suprafață de 80 de hectare, fiind înțesat de monumente care au avut de suferit ca urmare a distrugerilor aduse de Statul islamic în cadrul conflictului sirian.
Cea mai veche construcție din forma actuală a orașului este Templul lui Bel (sau Baal) care datează din anul 32 d.Hr. Acesta era dedicat unei triplete de zeități mesopotamiene, iar altarul de la interior a fost complet distrus de rebeli în 2015, structura exterioară și intrarea supraviețuind însă.
Impresionantă este și artera principală Est-Vest a orașului, încadrată de o serie de colonade și care era delimitată în partea de Est de monumentalul arc de triumf triplu, dar și acesta a fost pus la pământ de către ISIS. La intersecția cu artera Nord-Sud se înalță un Tetrapylon – o structură rectangulară cu 16 coloane, din care doar una era originală. Deși a scăpat atacurilor din 2015, acesta a fost complet distrus în 2017, însă ce surprinde este că doar acea coloană originală a fost pulverizată efectiv, celelalte 15 fiind doar dărâmate.
Imediat langă Tetrapylon se regăsește un mic teatru roman, capabil să gazduiască în jur de 2000 de spectatori. De asemenea supraviețuitor al ocupării ISIS din 2015, a fost folosit ca eșafod pentru execuțiile publice ale opozanților ISIS, dar și ca scenă pentru un concert al victoriei ruso-siriene din 2016. În 2017, a suferit distrugeri importante în cadrul celei de-a doua perioade de ocupare ISIS.
Distrugeri au suferit și așa-zisele turnuri funerare, o serie de morminte în formă de turn, muzeul de istorie cu toate exponatele care se găseau la interior, iar cetatea care se vede în depărtare astăzi adăpostește acum trupele rusești ce păzesc încă zona, fiind exclusă din circuitul turistic.
Palmyra a fost poate cea mai dureroasă vizită dintre toate locurile pe unde am ajuns în cele cinci zile petrecute în Syria. Să fie acesta și motivul pentru care soarta a lăsat-o exact la final?
Ne-am întors spre seară înapoi în Damasc, urmărit de poveștile aflate, povești reale petrecute cu doar câțiva ani în urmă, despre care auzeam la știri, dar care au devenit acum mult mai „palpabile” pentru mine.
De aici, am fost condus în aceeași seară pe teritoriul libanez, până la Beirut, lăsând în urmă aventura mea în Siria, o țară cu un trecut atât de zbuciumat, dar rămasă încă atât de fascinantă și impresionantă, dacă ajungi să o descoperi.
Despre cum ne-am organizat acest tur poți citi în articolul dedicat de pe blog:
