
Canionul 7 Scări | Primul traseu montan cu copiii
În weekend am fost la munte în zona Branului, iar la întoarcere spre casă ne-am propus să ne abatem din

În weekend am fost la munte în zona Branului, iar la întoarcere spre casă ne-am propus să ne abatem din

Dragii mei părinți au aniversat în această toamnă cinci ani de la ziua nunții lor, ocazie cunoscută drept „Nunta de

Într-un weekend de început de noiembrie pe care l-am petrecut la munte, am ajuns pentru prima dată la deja faimosul

Chiar dacă am mai fost în Delta Dunării și am mai povestit despre ea aici pe blog, recunosc că până

Astăzi pașii ne-au purtat spre Moldova, și mai exact în județul Bacău, unde ne vom petrece acest weekend. Și pentru

La final de iulie tocmai am „absolvit” cu mândrie primul an de creșă (vedeți ce mare am crescut?), așa că

Ce am făcut în cele trei zile petrecute cu copii în Bucovina ? Ne-am relaxat, ne-am plimbat și am vizitat.

Venim în fiecare an măcar câteva zile la marea noastră de acasă. În primul an, când eu abia aveam două

Anul trecut am profitat de un weekend prelungit și am tras o fugă la Sulina. De mult ne propusesem să

Aproape că trecea vara fără să fi mers la munte anul ăsta. Dar, cum e deja un obicei pentru noi
