Sejur prin Delta Dunării și Dobrogea la sud de Mahmudia

Cuprins

Chiar dacă am mai fost în Delta Dunării și am mai povestit despre ea aici pe blog, recunosc că până de curând nu știam că se poate ajunge în zonă și direct cu mașina, fără să trebuiască să iei barca până la destinație. Dar uite că sunt diverse localități, la sud de brațul Sfântu Gheorghe, la jumătate de oră cu mașina din Tulcea, unde te poți caza și te poți bucura de aceleași peisaje minunate ca și în mijloc de Deltă. Mahmudia, Murighiol sau Dunăvăţu de Jos sunt doar câteva dintre acestea și din oricare dintre ele poți închiria ambarcațiuni pentru trasee turistice pe canalele și lacurile Deltei.

Vedere de pe faleza din Mahmudia

Noi am ales să stăm în Mahmudia, o localitate destul de mică, situată chiar pe malul unuia din brațe, cu resurse limitate totuși pentru petrecerea timpului liber, comparativ cu Sulina, unde mai fusesem în anii trecuți. Neavând conectare directă la mare și, implicit, la plajă, iar centrul localității nefiind foarte turistic, activitățile aici nu sunt chiar variate. Cu toate acestea, are acces direct la Dunăre și este una din stațiile de oprire a navelor care leagă Tulcea de Sfântu Gheorghe, așa că de aici se poate ajunge și la plajă. În plus, noi am ajuns, neplanificat, în plin festival câmpenesc, un Festival al Diversității popoarelor și culturilor ce se întâlnesc aici la Mahmudia, așa că ne-am umplut timpul și cu evenimentele organizate aici.

Mahmudia la apus
Festivalul Diversității din Mahmudia

Foarte interesant însă ni s-a părut și Dunăvățu de Jos, care are acces la deltă doar prin câteva canale înguste ce îl mărginesc, dar pitorescul caselor parcă e mai prezent și aspectele tradiționale ale Dobrogei mai vizibile. Casele cu acoperișuri din stuf, cu cerdac și ferestre albastre parcă sunt mai frecvente aici decât în Mahmudia și încântă turiștii prin frumusețe și simplitate.

Casă cu acoperiș de stuf în Delta Dunării
Pontonul de plecare în trasee prin Delta Dunării în Dunăvățu de Jos

Traseu cu barca prin Delta Dunării

Tot de aici am plecat și în plimbarea noastră prin Deltă, pe un traseu nou pentru noi și către o destinație de care nici nu auzisem până atunci: Plaja Perișor, una din plajele sălbatice de la Marea Neagră.

Cât despre compania care ne-a însoțit, Excursii pe ape.ro, noi am găsit-o din întâmplare pe Facebook, dar părinții mei s-au declarat foarte mulțumiți de profesionalismul lor, de tipul de ambarcațiune folosit, de traseele propuse și de modul de interacțiune cu turiștii. Cât despre mine, declar că a fost o experiență grozavă să merg aproape trei ore cu barca, să râd cu încântare când stropi de apă săreau udându-mi fața, să simt vântul zburlindu-mi părul, să număr broscuțe ce stateau la soare pe frunzele de pe lac sau să admir nuferi albi și galbeni și zeci de feluri de păsări.

Echipați de plecare pe canalele deltei
Peisaj din Delta Dunării
Peisaj cu nuferi albi
Peisaj în Delta Dunării

Le-am regăsit pe toate pe canalele mai largi sau mai înguste pe unde ne-am plimbat, dar mai ales pe lacuri, unele din ele declarate rezerve naturale, cum este Solomon, Holbina sau Razim. Din când în când ne întâlneam cu alte bărcuțe ce tăiau și ele în două apele Deltei, ba chiar și cu câțiva temerari ce vâsleau la bărci de tip canoe. Iar undeva pe unul din canalele transformate în tuneluri verzi de sălcii plângătoare, cam cu o oră înainte să ajungem la destinație, m-a furat și somnul pe băncuța din spate a bărcii noastre.

Bărcuță în Delta Dunării
Peisaj de Delta Dunării
Canoe prin Delta Dunării

Mirosul sărat de mare, de nisip și scoici m-a trezit însă rapid când am ajuns pe Plaja Perișor, un loc rupt de lume, la care nu se poate ajunge pe cale terestră și care păstrează urmele unei vechi cherhanale ce și-a avut propria perioadă de glorie înainte de anii ’90. Acum clădirile rămase sunt uitate de timp și oameni, acoperișul din stuf stă să cadă pe alocuri, doar rândunele își mai gasesc locul acolo sus printre bârne și stuf, dar privită de la distanță cherhanaua părăsită se încadrează în peisajul locului și parcă nu ți-ai imagina plaja altfel, fără acest paznic tăcut al trecerii timpului.

Punctul de sosire la Plaja Perișor
Plaja Perișor și cerhanaua părăsită

Trecând pe lângă ea, ne îndreptăm pe plajă, unde întâlnim deja câteva zeci de turiști veniți ca și noi cu barca pe canalele Dunării, ba chiar și temerarii cu canoe ce între timp au ajuns și se odihnesc la umbra stufărișului din apropiere. Plaja e îngustă, cu nisip albicios amestecat cu scoici, iar pe alocuri natura a lăsat crengi uscate ce dovedesc sălbăticia zonei. Intrarea în mare, însă, e lină, fără valuri, cu apă limpede și nisip extrem de fin. Doar câte o meduză transparentă își mai face simțită prezența pe alocuri.

Plaja Perișor – vedere de ansamblu
Plaja Perișor – amenajare naturală

Poposim aici pentru o oră, timp în care eu mă bucur de o bălăceală sănătoasă în mare și trebuie să spun că greu m-am lăsat convins să ieșim din apă când s-a apropiat ora de plecare. Doar riscul de a rămâne singuri pe plajă peste noapte m-a convins să ne întoarcem la bărcuța noastră.

Drumul înapoi a fost mai rapid și mai direct decât cel de la dus, pentru că am străbătut doar canalele, fără a ne a mai abate prin lacurile pe care le admirasem deja, așa că într-o oră eram deja înapoi la locul de plecare.

Locuință în Delta Dunării

Cetăți dobrogene între Delta Dunării și Mare

Restul zilelor aici le-am petrecut explorând împrejurimile. Așa am aflat că, din rolul de turist prin Dobrogea, nu doar Delta Dunării și litoralul Mării Negre sunt atracțiile pe care le poți vizita, chiar dacă sunt cele mai cunoscute.
Teritoriul dintre Dunăre și Mare păstrează și dovezi istorice de demult ce amintesc de strămoșii care au trăit aici și au contribuit la formarea noastră ca popor român. Doar coborând dinspre Deltă spre Constanța, pe drumul de întoarcere, am întâlnit trei cetăți fascinante, datând din perioade distincte și având istorii diferite.

Halmyris

O cetate romano-bizantină din primele secole ale erei noastre (sec. II – VII), o găsești aproape de Murighiol, mergând spre Dunăvățu de Jos. Vechimea sa, de mii de ani, i-a erodat în timp zidurile care ajung acum, uneori, doar până la nivelul solului sau sunt deja acoperite de iarbă și vegetație, astfel încât inițial nu ne-a fost chiar ușor să o localizăm.

Punctul de acces în Cetatea Halmyris
Cetatea Halmyris – intrare

Însă, odată ce treci de poarta de intrare, mai poți descoperi urme ale unor turnuri de apărare, tuneluri, terme și o basilică din acea perioadă. Explorarea ei are o dificultate medie, mai ales că pe alocuri e nevoie să mergi pe ziduri ca să poți înainta, iar accesul se face contra unui bilet de intrare în valoare de 4 lei / adult și 2 lei / copil.

Enisala

Mult mai bine conservată, cetatea Enisala e și cea mai recentă din cele vizitate de noi, fiind construită în secolul XIV și cucerită ulterior de otomani. Turnul i se zărește de departe, pe dealul ce străjuiește partea vestică a Lacului Razim.

Cetatea Enisala – vedere de ansamblu

Ca să ajungi la ea, trebuie să urci pe jos câteva sute de metri și chiar și în zilele călduroase ai șanse mari să te ia vântul pe sus. Din interiorul zidurilor, vederea spre lacurile din jur ne răsplătește efortul, iar lângă cetate poți vizita și un mic muzeu ce oferă detalii atât despre istoricul cât și despre relieful și vegetația zonei.

Prețul de intrare aici este de 8 lei / adult și 4 lei / copil.

Cetatea Enisala – detalii

Histria

Primul oraș antic atestat și locul unde s-a bătut prima monedă pe teritoriul țării noastre, încă din secolul VII î.e.n., ocupată pe rând de greci și romani de-a lungul timpului, cetatea Histria nu a avut rol de apărare ci pur și simplu de locuire timp de mai multe secole, fiind situată pe malul Lacului Sinoe.

Cetatea Histria – aleea de acces

Este fascinant să te poți plimba și să poți atinge locuri unde strămoșii noștri au locuit și, chiar dacă nu înțeleg acum pe de-a întregul ce înseamnă asta, părinții au avut grijă să îmi transmită importanța locurilor pe care le-am vizitat.

Cetatea Histria – detalii
Cetatea Histria – detalii

Iar pentru detalii suplimentare, există și aici un muzeu amenajat, care se poate vizita contra unui tarif suplimentar de 10 lei /adult, pe lângă biletul de 10 lei / adult ce permite vizitarea cetății.

Cetatea Histria și vegetația zonei

După aceste vizite, ne-am întors din Dobrogea mai îmbogățiți cultural, bucurându-ne că am descoperit nu doar Delta, ci am avut parte și de o lecție practică de istorie pentru cei mici și o rememorare a lecțiilor de istorie din copilărie pentru cei mai mari dintre noi 😊

Și dacă v-au plăcut poveștile noastre, vă așteptăm să vă alăturați pe pagina noastra de Facebook și pe Grupul Familiilor Calatoare pentru și mai multe idei utile despre călătoriile cu copii.

Hai cu noi în excursii de grup

Exploreză și alte călătorii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii la curent cu ultimele noastre călătorii!