Ce poți face timp de o săptămână cu copiii în Ciudad de Mexico

Cuprins

Ciudad de Mexico e un oraș colorat, vibrant și efervescent. Cu clădiri pictate în culori curcubeice, stegulețe colorate, graffiti-uri uriașe, muzică ce răsună pe străzi, mariachi în piețe, târguri de toate felurile, mirosuri puternice, taco la colț de stradă, valuri de omeni ce curg pe străzi, meetinguri, pancarte, confetti, steaguri fluturând… Orașul freamată de viață și ce dor ne era de așa un oraș! 🥰

Orașul e atââât de mare, încât o săptămână pare puțin, dar am încercat să ajungem în cât mai multe din locurile pe care le pusesem pe listă și iată cam ce am reușit să aflăm și să vedem.

PUȚIN DIN ISTORIA LOCULUI…

Unul din aspectele pentru care ne-am dorit mult să ajungem în Mexic este legat de istoria popoarelor indigene ce trăiau în aceste locuri înainte de colonizarea spaniolă. Cultura, ritualurile și vestigiile rămase de la ei sunt absolut fascinante, iar Mexic e printre cele mai bogate țări din acest punct de vedere.

Și dacă în zona 𝐦𝐚𝐲𝐚ș𝐢𝐥𝐨𝐫, la Yucatán, timpul nu ne-a permis să ajungem acum, am ales să explorăm misterele 𝐚𝐳𝐭𝐞𝐜𝐢𝐥𝐨𝐫, cei care au trăit pe locurile actualei capitale a Mexicului.

Poporul mexica mai exact e cel care s-a stabilit aici (de unde, cel mai probabil, derivă și numele țării și al capitalei), iar urmele îi sunt încă vizibile, chiar dacă mare parte din ele au fost distruse odată cu colonizarea europeană.

Acum doar câteva sute de ani în urmă, pe locul actual al Ciudad de Mexico erau mai multe lacuri uriașe și doar câteva insule unde aceste așezări aztece erau amplasate. Între timp, lacurile au secat în mare parte, iar orașul s-a extins peste aceste pământuri mlăștinoase ce le dau probleme și acum (multe clădiri, majoritar biserici, sunt înclinate sub greutatea zidurilor, de par că se scufundă).

Ei, însă acum 500 de ani, lucrurile arătau cu totul altfel…

CE POȚI VIZITA ÎN CDMX

Centrul istoric al capitalei

Pornind de la istorie, începem cu centrul vechi al orașului, locul unde s-au perindat de-a lungul timpului civilizații atât de diferite.

Aflat în Patrimoniul Mondial UNESCO, centrul istoric e alcătuit acum dintr-un melanj de clădiri cu aspect european, din vremea colonizării spaniole, printre care sunt presărate ruine și urme ale templelor din perioada pre-hispanică, toate organizate în jurul renumitei Plaza de la Constitucion, cunoscută drept Zócalo:

➡️Catedrala Mitropolitană, impresionantă prin grandoare, dar aflată acum în fază de renovare la exterior.

➡️Palacio Nacional, sediul actual al guvernului mexican, ce poate fi vizitat și la interior, dar pe care noi l-am găsit închis la început de decembrie.

➡️muzee diverse, străzi pietonale ce converg spre piața centrală.

➡️restaurante și cafenele amplasate la etajele superioare ale clădirilor ce mărginesc piața centrală, cu vedere superbă către Zócalo.

➡️Templo Mayor – ruinele unui uriaș templu închinat zeităților, în vechiul oraș aztec 𝐓𝐞𝐧𝐨𝐜𝐡𝐭𝐢𝐭𝐥𝐚𝐧, fosta capitală a Imperiului Aztec de odinioară. A fost ridicat de azteci în mai multe faze de dezvoltare, deoarece fiecare conducător ce se succeda la conducerea Imperiului Aztec construia un nou templu peste cel anterior, păstrând bazele celui vechi și construind noi trepte peste acesta.

Șapte astfel de etape de dezvoltare au fost descoperite, din care aproximativ cinci sunt vizibile acum. Printre ele te poți plimba, pe unele poți urca, peste cele mai noi ziduri este construit un pod pietonal ce străbate situl, iar cele mai vechi sunt protejate cu acoperișuri și pot fi admirate doar de la distanță.

Tot aici, în muzeul de la interior se păstrează statuete din piatră ce întruchipează zeitățile cărora le era dedicat templul (Zeul ploii pare să fi fost unul din cei mai importanți), obiecte, vase și schelete umane descoperite în aceste locuri.

Vizita templului a fost extrem de interesantă și ne-a dezvăluit multe despre aceste civilizații trecute, din vremuri când încă nu se știa că America există.

Plaza de las Tres Culturas

Este un alt loc iconic al orașului și, așa cum îi spune și numele, păstrează dovezi ale celor trei culturi ce s-au peridat aici în timp: indigene, hispanice coloniale și ulterior ca națiune independentă:

➡️Vestigiile altui templu aztec, din perioada populării indigene a acestor locuri – 𝐓𝐥𝐚𝐭𝐞𝐥𝐨𝐥𝐜𝐨;

În completarea vizitei de la Templo Mayor, am găsit și aici aceeași structură a templelor în trepte, aceleași etape de construcție peste variantele anterioare, pentru că se considera că darul zeilor rămâne în aceleași locuri; mai multe altare individuale și un templu principal în straturi, construit din pietre cu simboluri mistice sculptate pe unele din ele, loc de ofrande și de sacrificii umane aduse zeităților, cerând la schimb ploaie, belșug, agricultură bogată… Un templu dedicat calendarului folosit de azteci, cu simboluri în relief de jur împrejurul lui, ne-a atras de asemenea atenția.

➡️o biserică colonială, construită chiar lângă vechiul templu;

➡️muzeul „Memorial 68” ce atestă masacrul studenților din anul 1968 în urma unei manifestații democratice.

Plaza Garibaldi

Am găsit-o din întâmplare, în vecinătatea zonei centrale, mergând pe aleea pietonală “Republica de Honduras”. E locul de adunare a trupelor ambulante de mariachi ce se adună în piață și organizează ad-hoc show-uri live, specific mexicane. De altfel, atât piața cât și aleea ce duce spre ea sunt ușor de recunoscut datorită stegulețelor colorate ce le împodobesc și a statuilor de mariachi care mărginesc aleea pe ambele părți.

Torre Latinoamerica

Tot în apropierea pieței centrale a capitalei, la mai puțin de 10 minute distanță, în pas de plimbare pe Avenida Francisco I. Madero, ajungi la acest zgârie-nori cu punct de observație amenajat la ultimele sale etaje, în care poți urca contra-cost și de unde poți admira panorama 360° a orașului, de la înălțime.

Cafenea, restaurant și chiar un muzeu al evoluției orașului sunt amenajate la ultimele etaje, așa că poți petrece aici câteva ore bune până la lăsarea serii când orașul se luminează, iar priveliștea se schimbă complet.

Basilica de Guadalupe

Un loc important de pelerinaj pentru creștinii catolici, biserica e totodată locul unde se păstrează icoana Fecioarei Maria din Guadalupe, la baza dealului Tepeyac.

Biserica inițial construită aici se înclină într-o parte din cauza solului mlăștinos, astfel că o alta nouă a fost construită chiar lângă aceasta și aici este depusă acum icoana Mariei ce adună 20 de milioane de vizitatori anual.

Cum noi am ajuns în preajma sărbătorii anuale a bisericii ce are loc pe 12 Decembrie, lumea începea deja să se adune pentru pelerinaj, magazine bisericești și tarabe nenumărate vindeau statui de toate mărimile, înfățișând-o pe Fecioara Maria, iar în jurul bisericii se lansau spre cer baloane colorate, purtând mesaje de mulțumire către Dumnezeu.

În interiorul curții sunt amenajate mici colțuri colorate, împodobite cu flori, în jurul unei statui a Mariei, mai mult în scop comercial, pentru a atrage turiștii să facă poze.

O alee pietonală urcă de la biserică până în vârful dealului Tepeyac; aici sunt înălțate alte altare de închinare și tot de aici poți admira panorama întregului oraș ce se întinde dincolo de turlele bisericii rămase jos.

Cablebús

Rețeaua de telecabine a orașului, cunoscută drept Cablebús, nu e o linie turistică, așa cum găsești diverse atracții prin alte orașe dezvoltate turistic. Telecabinele aici deservesc cartierele mai îndepărtate ale orașului, de multe ori și mai sărace, unele chiar cu aspect de favele, pe care le leagă de rețeaua de metrou. Sisteme similare am mai întâlnit in MedellinColumbia și în Santo Domingo, în Republica Dominicană. Diferența e că aici sunt mai multe linii de cable bus, ba chiar se spune despre ele că sunt cele mai lungi linii de telecabină din toată lumea.

Și cum copiii sunt foarte pasionați de tot ce merge în aer pe cablu, am făcut și noi o plimbare cu telecabina până la stațiile Tlalpexo și Cuautepec. Spre finalul traseului, fațadele clădirilor sunt foarte colorate, ceea ce le face foarte atractive în poze.

Cartierul Roma

E un alt loc care ne-a plăcut mult în plimbările noastre, cu ale lui străduțe cochete, poate cele mai cochete din tot ce am văzut în Ciudad de Mexico, ceea ce ne-a amintit puțin de cartierul Palermo din Buenos Aires.

Tot aici am făcut o scurtă pauză în Parque Mexico, lângă lacul cu rățuște, de unde am ajuns apoi la Fuente de Cibeles, o copie exactă a monumentului cu același nume din Madrid și, în final, la somptuoasa statuie Angel de la Independencia, înălțată pentru a marca independența Mexicului.

Bosque de Chapultepec

O pădure urbană uriașă, amenajată pe alocuri ca parc de recreere, cu locuri de picnic, lacuri și multe veverițe foarte prietenoase, cu zone arheologice și fântâni artizanale și cu un trenuleț ce te plimbă pe la principalele obiective din parc – Bosque de Chapultepec e o atracție în sine, și multă lume se pierde pe aleile sale, atât localnici cât și turiști.

Grădina Zoologică din parc e și ea o atracție unde am petrecut câteva ore bune, deoarece e extinsă și diversă, iar intrarea e gratuită pentru vizitatorii săi. Am văzut aici specii de animale pe care nu le-am găsit nici în alte grădini zoologice de renume din alte mari orașe. Urși panda, tucani, flamingo, canguri, cămile, jaguari, leoparzi, lei, cornute de tot felul, specii diferite de maimuțe – o variatate foarte mare de animale ce arătau bine îngrijite și, în general, aveau spațiu generos la dispoziție. Doar zona de Mariposario ne-a dezamăgit aici, deoarece fluturii nu erau aproape deloc, iar cei foarte puțini pe care i-am văzut erau într-o stare de suferință vizibilă.

Dar, mai ales impresionantul Castel Chapultepec ce se înalță pe vârful colinei din apropierea punctului de intrare în parc e cel care atrage toate privirile (și vizitele 🙂 ).

Interiorul său găzduiește Muzeul Național de Istorie într-o aripă a castelului, iar cealaltă păstrează intacte camerele castelului așa cum erau amenajate în perioada monarhiei mexicane, sub conducerea împăratului Maximilian I al Mexicului (căci da, Mexic a fost și monarhie în secolul al XIX-lea).

Terasele exterioare ale castelului oferă o priveliște spectaculoasă către parc și oraș, cu vedere directă spre Avenida Paseo de la Reforma, străjuită de zgârie-nori, și până în față, la Angel de la Independencia.

Xochimilco

Pe 1 Decembrie am avut program special: am fost cu bărcuța la plimbare pe canalele cu apă rămase din vechile lacuri ce acopereau zona unde e astăzi Ciudad de Mexico.

Mai povesteam despre lacurile acestea și la început, când aminteam de istoria locului. Ei bine, astăzi doar aceste canale au mai rămas din uriașele lacuri de altădată și se află în partea de sud a orașului, în zona numită Xochimilco. Datorită importanței lor istorice sunt protejate UNESCO, dar scopul lor actual este preponderent turistic.

Mai exact, localnicii organizează aici tururi cu bărcuțe cu vâsle pe apele canalelor – niște bărcuțe pe care le poți vedea doar în aceste locuri – bărcuțe colorate, înflorate, împodobite cu pancarte personalizate și însoțite, după preferințe, de trupe de Mariachi sau alți cântăreți locali ce completează experiența plimbării.

Cu cât înaintezi pe malul apei mai spre capătul sudic al debarcaderului, cu atât țepele turistice se reduc, iar experiența e similară. Poți alege din mai multe versiuni de tururi, cu durate și trasee diferite. Poți comanda mâncare sau băutură sau poți veni cu ele de acasă.

Noi ne-am îmbarcat la Embarcadero Las Flores Nativitas și am ales să rezervăm turul online în avans. Așa că, odată ajunși, am zărit printre zecile de bărcuțe de pe apă una pe care scria mare “LA MULTI ANI, ROMANIA!”, o surpriză pe care tati ne-o pregătise, conlucrând cu organizatorul turului nostru. 🥰

Mesajul nostru a atras și privirile „vecinilor” de plimbare, căci pe drum am fost opriți de altă bărcuță cu români care au văzut mesajul nostru și au vrut să facă poze cu bărcuța noastră.

Cât despre plimbarea cu barca pe apă, aceasta a fost mai mult decât relaxantă, în bătaia sorelui călduț, cu muzică de mariachi de jur împrejur și savurând porumb cald, vândut de localnici direct de pe barcile lor.

Alți localnici te invită să cumperi suveniruri, coronițe de flori, mâncare tradițională, fructe, băuturi răcoritoare – un fel de piață ambulantă pe apă pentru turiștii ce se relaxează Xochimilco.

De altfel, aceasta e o zonă foarte propice pentru cultivarea florilor din comerț, așa că malurile canalelor sunt pline de sere de flori, am recunoscut în special pe cele cunoscute la noi drept crăciunițe, dar te mai poți opri și la mici muzee turistice, expoziții sau magazine de suveniruri.

Per ansamblu, a fost o experiență colorată, într-o zi specială, marcată pe măsură în Mexic. ❤️💛💙

Universidad Nacional Autónoma de México

Nu puteam rata cea mai veche Universitate nord-americană, renumită pentru picturile murale de inspirație pre-hispanică, de pe zidurile ei exterioare, și chiar dacă nu am ajuns să o vizităm la interior, i-am admirat măcar exteriorul cu mozaicuri, cel care a contribuit la motivele pentru care a fost inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Papalote Museo del Nino

Nu puteam include pe lista obiectivelor vizitate în Ciudad de Mexico și unul dedicat în totalitate celor mici.

Așa că am ales Papalote Museo del Nino, un loc creat special pentru copii, plin de zone interactive, experimente, ateliere pentru diferite vârste și, în general, tot felul de atracții dedicate celor mici, astfel încât poți petrece aici cel puțin jumătate de zi fără să te plictisești.

Albert și Ayola au fost curpinși pe loc de farmecul sălilor, au experiementat și încercat jocuri și activități despre apă și gravitație, despre pești și animale, locuri de joacă ingenioase, ateliere de lucru manual, construcții spectaculoase, fotografie, bucătărie, cumpărături, stat întins pe cuie (!) și, mai pe scurt, cam tot ce punea la dispoziție acest loc ingenios.

Am încheiat așadar în stil ludic zilele petrecute în Ciudad de Mexico, cu păreri de rău însă că ne-au mai rămas lucruri de văzut și de făcut, iar timpul a fost prea scurt pentru tot ce oferă acest oraș uriaș și divers care ne-a plăcut tare mult. Dar ne-am continuat explorările și în împrejurimile capitalei.

CE POȚI VIZITA ÎN ÎMPREJURIMILE CDMX

Orășelul colonial Puebla de Zaragoza

Zilele de weekend le-am rezervat pentru plimbări în afara Ciudad de Mexico. Nu ne-am aventurat prea departe, la maxim 2 ore distanță, iar prima pe listă a fost Puebla.

Am descoperit un orășel colonial superb, parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, cu clădiri colorate, balcoane dantelate, biserici impunătoare și case cu fațade îmbrăcate în azulejos de diverse modele și culori.

Ah, și să nu uit de restaurantele cu mâncare delicioasă – de altfel, Puebla e renumită pentru specificul culinar tradițional mexican și pentru varietățile delicioase de mâncare.

Așa că am luat masa de prânz la unul din rooftop-urile cu vedere la piața centrală (numită și aici Zocalo, la fel ca și în capitala mexicană), apoi ne-am pierdut pe străduțe, oprindu-ne la fiecare colțișor și intrând în magazinele de suveniruri.

În plimbarea noastră, nu am omis:

  • vizita catedralei din zona centrală – Catedral de Puebla, chiar lângă Zocalo.
  • Iglesia de Santo Domingo, cu a sa Capilla del Rosario, complet îmbrăcată în aur.
  • Librăria Palafoxiana, fondată în 1646 și recunoscută UNESCO ca prima și cea mai veche librărie din zona Americilor.

Parcă se aseamănă un pic cu Cuenca din Ecuador, ne-am zis, fermecați ca și acolo de acest orășel cu aspect colonial.

Surpriza a venit odată cu înserarea, când străzile au început să se umple de oameni, toți mergând în aceeași direcție – spre piața centrală, acolo unde bradul de Crăciun și tot felul de ornamente așteptau cuminți aprinderea oficială a luminițelor de Sărbători. Ceea ce s-a și întâmplat odată cu înserarea, când întreaga piață s-a luminat, de la steluța din vârful bradului, până la renii, brăduții, cadourile și ornamentele ce împodobeau piața.

Sub scânteile spectacolului de artificii ce au însoțit deschiderea oficială a programului de sărbători în Peubla, ne-am amintit de același moment neașteptat dintr-un alt an, când aprinderea luminițelor de Crăciun ne-a găsit din întâmplare la Mitad del Mundo, în Ecuador.

Parcă și mai mult farmec a prins dintr-o dată orașul luminat de sărbătoare, așa că ne-am despărțit de el cu o urmă de tristețe că plecăm prea repede, dar fericiți că am ajuns aici chiar în acest moment magic.

Piramidele aztece de la Teotihuacan

Ultima, dar nu cea din urmă dintre explorările noastre pe pământuri mexicane ne-a dus la piramidele aztece de la 𝐓𝐞𝐨𝐭𝐢𝐡𝐮𝐚𝐜𝐚𝐧, un vechi oraș aztec, astăzi inclus în Patrimonul Mondial UNESCO, dar care în perioada sa de apogeu, în jurul anului 500, pare să fi fost unul din cele mai mari din lume.

De atunci s-a păstrat această zonă a orașului ce era dedicată zeilor, cu două piramide impresionante – 𝐏𝐢𝐫𝐚𝐦𝐢𝐝𝐚 𝐒𝐨𝐚𝐫𝐞𝐥𝐮𝐢 și 𝐏𝐢𝐫𝐚𝐦𝐢𝐝𝐚 𝐋𝐮𝐧𝐢𝐢 – și multe alte temple și palate de dimensiuni mai mici, ce mărginesc strada lungă de 2,5 km, cunoscută sub numele de 𝐂𝐚𝐥𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐨𝐬 𝐌𝐮𝐞𝐫𝐭𝐨𝐬 (Aleea Morților).

➡️Actualul sit are 5 porți de intrare, câte una la fiecare din piramide, o a treia la capătul Aleii Morților și două din ele în spatele Piramidei Soarelui.

➡️Noi ne-am început plimbarea de la poarta 3, în apropierea Piramidei Lunii, iar de aici am coborât spre Piramida Soarelui, trecând pe lângă celelalte temple.

➡️Din păcate accesul pe piramide nu mai este permis, chiar dacă într-o perioadă se putea urca pe treptele ce duc până în vârful lor. Probabil riscurile erau destul de mari, dat fiind că unele trepte sunt extrem de abrupte, iar vânturile aici pot fi destul de puternice.

➡️Fiind și zi de weekend, situl era destul de aglomerat, dar probabil că mai mereu sunt mulți turiști, datorită importanței locului, dar fiind și ușor de ajuns din Mexico City.

➡️Până aici se poate ajunge cu bus ce face curse regulate din autogara Autobuses del Norte, iar durata drumului e de aproximativ o oră (atenție, aici plata biletelor nu se poate face decât cash!).

➡️În zona sitului, la ieșirea din apropierea Piramidei Soarelui, sunt câteva restaurante drăguțe, amenajate în peșteri naturale; noi am luat masa la 𝐋𝐚 𝐆𝐫𝐮𝐭𝐚, unde unii dintre noi (vă lăsăm pe voi să ghiciți cine 😁) au încercat un fel de mâncare cu gândăcei locali, chapulines pe numele lor.

UNDE AM MÂNCAT ÎN CDMX

Restaurante cu mâncăruri delicioase găsești oriunde vezi cu ochii în Ciudad de Mexico. De la localuri classy la tarabe la colț de stradă, bucătăria mexicană e gustoasă, diferită și foarte colorată, așa că nu ne-am dat nici noi deoaparte din a încerca varietăți de mâncare cât mai diverse și mai diferite de felurile noastre tradiționale de acasă.

> În Ciudad de Mexico am luat masa în locuri diverse, pe unde ne-a găsit ora prânzului sau cinei.

  • Cafe de Tacuba a fost alegerea noastră din prima zi petrecută în Mexic. Un local elegant, cu muzică live cântată de trupe de mariachi, cu feluri de mâncare specific mexicane si cu un decor ornat cu picturi murale și tablouri grandioase, scări circulare și, în general, o atmosferă plăcută și primitoare, acest restaurant e situat în zona centrală a orașului, aproape de Zocalo și de Plaza Garibaldi. Poate doar gradul de ocupare să fie printre minusurile locului, căci toate mesele erau ocupate, iar spațiul dintre mese nu e tocmai generos.
  • Primer Cuadro e un alt loc elegant unde am luat masa, la etajul uneia dintre clădirile ce împrejmuiesc piața centrală a orașului, Zocalo. De altfel, multe din clădirile din jurul pieței găzduiesc restaurante la etajele superioare, dar, din ce am citit, multe dintre ele pot fi țepe turistice clasice. Primer Cuadro s-a dovedit, însă, un loc cu gust, cu servire ireproșabilă, muzică live, mâncare bună și adaptată în funcție de cerințele noastre, iar bonus vederea spre piață complet de neratat.
  • La Casa de Toño e un lanț de restaurante cu specific mexican, cu mai multe locații dispuse în tot orașul, cu feluri de mâncare complet diferite față de ce am încercat în orice parte a lumii, dar foarte gustoase, și în general, cu prețuri bune.
  • Por siempre Vegano, pentru cei care preferă să mănânce vegan există și această posibilitate. Noi am găsit restaurante mici și drăguțe, în special în cartierul Roma, cu terase în stradă, cu mâncare delicioasă, platouri de tacos mexican vegan (da, există așa ceva!), ce n-ai fi zis că e vegană, dacă n-ai fi știut dinainte. 🙂

> În Puebla am încercat Mi Viejo Pueblito, un local de lângă catedrala din Zocalo, cu rooftop cu vedere spre piață, cu multe feluri de mâncare delicioase și diverse, gusturi tradiționale, specific mexicane, căci Puebla e renumită drept centrul gastronomic al regiunii.

> În Teotihuacan am avut o experiență gastronomică diferită, în restuarantul La Grota, un local amenajat într-o peșteră naturală, unde am avut parte și de un meniu complet diferit: sopes de chapulines, un fel de turtițe cu avocado, garnisite cu greierași copți, cu gust de popcorn, ceva ce doar în Mexic poți încerca. 🙂 La final, odată cu nota de plată, am primit o lumânare aprinsă pe care am așezat-o pe peretele stâncos al peșterii, ornat cu lumânărele aprinse de toți vizitatorii localului.

Dar ce poți mâncat, în general, în Ciudad de Mexico?

  • mult avocado – preparat în tot felul de forme și combinații – de la clasicul guacamole, care aici e absolut delicios, până la garnituri și salate cu avocado, burgeri sau turtițe cu avocado.
  • quesadillas – clasicele tortillas din porumb, tăiate triunghiuri, umplute cu brânză, plus tot felul de alte topping-uri, copate apoi la grătar sau în tigaie. Cu carne, cu pui, cu legume, chiar și cu cartofi și, în general, orice le poți găsi cu orice fel de umplutură, aici la ele acasă.
  • taco – un alt fel de mâncare tipic mexican, ce are la bază tot o tortilla mică, din porumb sau grâu, umplută cu același tip de toppinguri, majoritar cu carne sau cu brâznă (dar am mâncat și taco vegan foarte bun în Ciudad de Mexico) și care, spre deosebire de quesadillas, rămân așa, întredeschise, în formă semi-circulară, astfel încât să poată fi ușor servite cu mâna.
  • barbacoa – carnea gătită astfel, chiar dacă se aseamănă cu grătarul cunoscut de noi, este de fapt gătită la abur într-un fel de cuptor, ceea ce o face mult mai sănătoasă (și gustoasă).
  • sopes (picadita) – nu sunt supele pe care le cunoaștem noi, cu toate că denumirea e foarte similară, ci sunt un fel de turtițe rotunde, coapte în tigaie și acoperite cu toppinguri diverse, de la carne, la brânză sau chiar.. .gândăcei.
  • sopas / pozole – aceasta abia e fel de mâncare mexican ce aduce cel mai mult cu supele noastre clasice, doar că sunt mult mai consistente, ca un soi de tocană, cu multă carne, legume, porumb, ba chiar și brânză.
  • mole – un sos dulceag, de culoarea ciocolatei, cu o denumire provenită din limbajul aztec, folosit atât pentru carne cât și pentru deserturi și care are la bază roșii, ardei iuți, fructe uscate și condimente.
  • porumb fiert – îl găsești la orice colț de stradă, fie întreg, direct pe știulete, fie la pahar, doar boabe, porumbul mexican se mănâncă cu brânză, cu sosuri diverse sau simplu, doar cu sare, are grăuntele mult mai mare decât cel pe care îl cunoaștem noi din Europa, e cărnos și absolut delicios.
  • chapulines – nu în ultimul rând, dacă aveți curaj, încercați gândăceii mexicani cu formă de greiere și cu gust de popcorn. Nu se găsesc peste tot, ai mai multe șanse să îi vezi de vânzare în săculeți la colț de stradă decât în meniurile restaurantelor, dar îi poți întâlni mai mult la restaurantele exclusiviste și mai frecvent în zona Puebla și Teotihuacan decât în capitală.
  • escamole – tot în această categorie sunt incluse și oule unei anumite specii de furnică, o altă delicatesă mai puțin cunoscută în bucătăria internațională, dar care în Mexic are o tradiție din vremea aztecilor și se servește pe post de „caviar mexican”, în special în zona capitalei Ciudad de Mexico.

UNDE SĂ TE CAZEZI ÎN CDMX

Ca în orice oraș mare, variantele de cazare sunt multe și diverse. Nu toate zonele pot fi, însă, și prietenoase cu turiștii, mai ales că și în Ciudad de Mexico, ca în mai multe zone din America Latină, sunt zone de favele, zone sărace sau mai puțin sigure.

Așa că, noi am căutat o cazare într-o zonă relativ centrală, nu chiar în centrul istoric al orașului, dar nici foarte departe, aproape de metrou, de un centru comercial și de restaurante, într-un complex de blocuri noi, cu spațiu de joacă privat, teren de sport și sală de sport. Mai exact, noi am stat aici, în apropiere de Plaza las Tres Culturas.

Ne-au mai plăcut mult cartierul Roma și zona din jurul Chapultepec, până la Angel de la Independencia, dar și centrul istoric al capitalei poate fi o variantă bună pentru cazare aproape de principalele obiective turistice din oraș.

Noi alegem în general apartamente în regim hotelier, în special pentru perioade mai lungi de timp, pentru că astfel putem avea acces la facilitățile de care dispunem și acasă.

>> Poți găsi aici mai multe variante de cazare în Ciudad de Mexico:

Booking.com

ALTE DETALII UTILE PENTRU UN SEJUR PE CONT PROPRIU ÎN CDMX

Condiții de intrare: nu e nevoie de viză în prealabil pentru intrare în Mexic, toate formalitățile de acces se fac la sosire, iar noi nu a întâmpinat probleme la intrarea în țară. Am înțeles, însă, că au mai fost situații dificile pentru români la accesul în Mexic, însă mai mult în zona de sud a țării, decât în capitală.

Un alt aspect important de menționat aici este că, în cazul în care unul din zborurile spre sau dinstre Mexic are escală prin SUA, aveți nevoie de pașaport cu viză de SUA pentru a putea efectua escala în cauză, altfel agentul vamal din Statele Unite nu vă va permite accesul și îmbarcarea.

Reguli pandemice covid: În Mexic nu mai sunt implementate reguli obligatorii legate de pandemia de covid-19, nu se mai impune masca nici la interior nici la exterior, însă, din ce am observat, multă lume încă mai poartă măști aici din proprie inițiativă.

De asemenea, dacă zborul este operat de o companie spaniolă (noi am zburat cu Iberia), aceștia cer în continuare purtarea măștii în avion pe parcursul zborului, deoarece se adaptează legislației spaniole.

Aspecte financiare: în general, în Ciudad de Mexico poți plăti în egală măsură atât cu cardul cât și cash. Noi am folosit mai mult bani lichizi, schimbați din dolari în moneda locală la unul din schimburile valutare din aeroport (Tips: sunt foarte multe schimburi valutare deschise în aeroport, în zona plecări, dar la etajele superioare cursul valutar e mai avantajos decât la parter).

Pentru extrageri la bancomat, băncile mexicane încasează și comision extra, nu am găsit o bancă locală care să ofere extrageri gratuite.

Transport intern:

  • În interiorul orașului ne-am deplasat cu metroul, care dispune de o rețea generoasă de linii ce acoperă părțile importante ale capitalei.
    • chiar și aeroportul e conectat prin linie de metrou cu orașul, așa că e facil de ajuns de la aeroport la cazare.
    • chiar dacă frecvența cu care circulă metrourile e ridicată – câte o garnitură de metrou la fiecare 2 minute – vagoanele sunt în general destul de aglomerate, pe unele linii chiar umplute la refuz.
    • avantajul e că fiecare metrou e dotat cu vagoane speciale pentru femei și copii, de obicei primele două de lângă șofer, unde ai șanse să fie mai aerisit.
    • ce ne-a mai surprins (nu neapărat plăcut) a fost că accesul în lifturi și la ușile speciale pentru persoane cu handicap nu este posibil decât cu o cartelă specială ce atestă statulul de handicap și pe care doar localnicii o dețin, astfel încât, dacă ești turist (cu handicap sau cu cărucior de copil) nu poți folosi aceste facilități și trebuie să folosești scările (am urcat și coborât sute de scări cu căruciorul în brațe în Ciudad de Mexico, în ciuda faptului că multe din stații sunt dotate cu lifturi…).
  • În afara orașului am circulat cu bus-uri locale, chiar dacă inițial ne propusesem să închiriem mașină pe contr propriu:
    • spre Puebla am plecat din Terminal TAPO, drumul a durat aproximativ 3 ore, iar biletele pot fi cumpărate atât în autogară cât și online.
    • spre Teotihuacan, am plecat de la autogara Autobuses del Norte, drumul a durat aproximativ o oră, iar plata biletelor nu se poate face decât cash.
  • Dacă vă propuneți să închiriați mașină pentru deplasări în Mexic, recomandăm o variantă revoluționară de închirieri auto, proaspăt dezvoltată de un cuplu de tineri antreprenori ce conectează cererea turiștilor cu oferta gazdelor locale. Aruncați un ochi pe site-ul drivana.mx, un fel de „airbnb de mașini” din Mexic, așa cum le place să își spună.

Internet local: în general e destul de slab internetul mexican, mai ales dacă vorbim de datele mobile furnizate de serviciile de telefonie, prin cartele telefonice. Noi am achiziționat din aeroport o cartelă SIM cu 5Gb de net inclus, la prețul de 100 esos (aproximativ 24 RON).

Noroc că Ciudad de Mexico a implementat nenumărate hotspot-uri wifi peste tot prin oraș, dezvoltând o rețea wireless publică, total gratuită, la care te poți conecta nelimitat și care chiar funcționează neașteptat de bine. Astfel a obținut și recunoașterea Guinness Book pentru cea mai extinsă rețea wifi gratuită din lume.

Suveniruri: sunt multe și diverse, le găsești peste tot prin Ciudad de Mexico, dar în special în zonele foarte turistice, cum sunt Zocalo și Xochimilco, dar și în mult mai tradiționalul Puebla unde găsești străzi întregi pline de magazine de suveniruri, care de care mai colorate, căci culorile sunt atât de specifice Mexicului.

Dacă vrei însă să iei cu tine din Mexic un suvenir care să poarte arome și parfumuri locale, recomandăm din suflet Bouquet de Soie, o mică afacere deschisă de o prietenă româncă stabilită în Mexic, ce îmbină cu multă măiestrie ingrediente naturale locale , creând produse cosmetice și de îngrijire personală cu adevărat diferite. Eu iubesc aroma parfumului de cameră „Un matin frais”, pe bază de bergamotă și citrice, care îmi înviorează diminețile de când ne-am întors din Mexic.

Și uite așa se încheie ultima noastră experiență mexicană (momentan!). Promitem să ne întoarcem mai întoarcem însă, și pentru alte zone ale Mexicului. Căci am descoperit aici o cultură parcă din altă lume, fascinantă și mistică deopotrivă care, îmbinată cu atmosfera zilelor noastre, dă un farmec inegalabil acestei țări cu spirit latino ce te cucerește.

Și dacă v-au plăcut poveștile noastre, vă așteptăm să vă alăturați pe pagina noastra de Facebook și pe Grupul Familiilor Calatoare pentru și mai multe idei utile despre călătoriile cu copii.

Hai cu noi în excursii de grup

Exploreză și alte călătorii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii la curent cu ultimele noastre călătorii!