Cadouri de 1 iunie pentru copii călători

Cuprins

Se apropie ziua de 1 Iunie, Ziua Copiilor din întreaga lume, și știm că toată lumea face pregătiri pentru cadourile celor mici care au dreptul să se simtă special de ziua lor.

Pe noi ar fi trebuit să ne prindă începutul verii în Italia, colindând pe canalele Veneției sau poate pe o plajă din Rimini… Dar pentru că nu s-a putut și a trebuit să ne anulăm vacanța, nu ne rămâne decât să ne orientăm de acasă pentru cadouri cât mai pe placul celor mici. Am făcut căutări peste căutări și până la urmă am găsit câteva joculețe interesante și cât mai conectate cu călătoriile. Și cum ne gândim că mai sunt părinți în situația noastră care răscolesc online-ul după cadouri pentru copii, ne-am gândit să lăsăm lista și aici pentru cine are nevoie de inspirație (recunoaștem însă că le-au primit puțin înainte de 1 iunie pentru că nu am mai avut nici noi nici ei răbdare până atunci :)) ).

Și dacă pentru Ayola a fost mai simplu, pentru că am trecut o dată deja prin această etapă de vârstă și ne amintim cât de cât ce activități și jucării se potrivesc pentru un bebe de 8 luni, la Albert ne-am dat mai mult peste cap pentru că preferințele i se tot schimbă în această perioadă de la o lună la alta.

De exemplu, acum sunt la mare căutare boardgame-urile de toate felurile pe care le-a tot descoperit în carantina asta, așa că de această dată am căutat în principal astfel de jocuri care se potrivesc cu vârsta lui Albert (4+). A doua mare pasiune a lui rămân puzzle-urile, așa că din când în când trebuie să ne înnoim stocul de imagini și hărți pe care să le asamblăm bucată cu bucată. Și cu aceste planuri în minte, am pornit la vânătoare… online! Și iată ce am găsit:

Socotește și călătorește

Este un joc tip boardgame potrivit pentru copii începând de la 4 ani și ajută la însușirea primelor noțiuni de adunare și scădere: mai exact, plimbi călătorii cu autobuzul personal pe traseu, aceștia tot urcă sau coboară în funcție de căsuța pe care ajungi după ce dai cu zarul (cu + sau cu -), iar numărul călătorilor care se mișcă se stabilește când învârți ruleta. Și tot așa până ajungi la destinație. Cine ajunge cu cei mai mulți jucători îmbarcați, evident câștigă 🙂 Dacă vă prinde și pe voi jocul, îl găsiți aici: https://bit.ly/2ZB3yiO

Monopoly Junior

Am ales acest joc pentru că era momentul să învățăm Monopoly în familie și pentru că a apărut și varianta pentru copii. Diferența față de cel original este că harta e mai scurtă, iar pionii de joc sunt rățuște, pinguini, căței și dinozauri verzi. Jocul este recomandat pentru copii începând cu vârsta de 5 ani, dar credem că se potrivește bine chiar de la 4 ani în sus. Aici e link-ul de unde l-am comandat noi: https://bit.ly/3efyCIJ.

Jocuri magnetice de la Momki

Tot cu gândul la călătoriile viitoare care sperăm că vor veni curând, am pus în pachet și câteva jocuri magnetice numai bune de luat la drum. Oferta este variată, cu tot felul de joculețe în format mic, care ocupă puțin spațiu în bagaj, iar piesele magnetice sunt foarte practice pentru că nu se pot pierde. Dintre ele, noi am ales:

Dar mai sunt și alte variante de joc magnetice tot de la Momki din care puteți alege: tangram, coduri secrete, jocuri de memorie, domino, dame – chiar dacă pe unele din ele le avem deja în format clasic, noi le-am pus și pe acestea pe listă pentru ocazii viitoare, pentru că sunt mult mai ușor de luat cu noi în vacanțe.

Country puzzle

După ce am învățat împreună despre steaguri și forme de salut în alte limbi (ne puteți vedea în video aici), Albert a dezvoltat o pasiune pentru drapele și e tot mai curios să afle și să învețe steagurile diferitelor țări. Așa că am mai pus în coș un puzzle tot de la Momki care conține un set de imagini și steaguri din 26 de țări, fiecare împărțite în câte două piese. Nu dificultatea puzzle-ului e marea atracție în acest caz (cu toate că poate fi un prim pas bun pentru copiii care se inițiază în taina puzzle-urilor, așa că sperăm să ajungă în stare bună și pentru Ayola, la momentul potrivit), ci mai ales imaginile și steagurile specifice fiecărei țări, o modalitate simplă de a învăța prin joc sau de a rememora locuri deja văzute. Îl găsiți aici: https://bit.ly/2Xwq0GW

Puzzle ”Harta Europei

Am tot scris și povestit despre puzzle-urile noastre cu hărți pe care le facem și le desfacem cu mare spor, dar pentru că ne-am dat seama că nu avem niciunul cu harta Europei, ne-am zis că acum e momentul, mai ales că vara asta ne va găsi mai mult prin bătrânul continent, cel mai probabil. Așa că iată această variantă de la Noriel, cu 100 de piese, care pentru noi se potrivește perfect, dar oferte sunt de tot felul și de toate mărimile: https://bit.ly/2ZyAdp2

Puzzle ”Aglomerație în oraș”

Și nu în ultimul rând, tot la capitolul puzzle-uri, am mai pus în pachet unul care să ne amintească de forfota orașelor mari și de mijloacele de transport cu care ne tot plimbăm când suntem în vacanțe (s-a potrivit bine și cu tema de la grădiniță de săptămâna aceasta, când am discutat despre mijloace de transport terestre). Așa că varianta de 60 piese de la Castorland a fost cea aleasă de noi: https://bit.ly/3ekMxxt


Și iată, pachetul nostru pentru 1 Iunie este gata! Pentru majoritatea din ele am prins și reduceri deoarece Elefant are discount-uri special pentru Ziua Copilului, așa că ne-a costat mai puțin decât ne-am fi așteptat.

Voi ce v-ați propus să le oferiți copiilor de 1 Iunie? Ne lăsați mai multe idei în comentarii?

*Acesta nu este un articol sponsorizat, este strict legat de experiența noastră și recomandările pe care le facem în calitate de consumatori. Articolul conține link-uri afiliate.

Și dacă v-au plăcut poveștile noastre, vă așteptăm să vă alăturați pe pagina noastra de Facebook și pe Grupul Familiilor Calatoare pentru și mai multe idei utile despre călătoriile cu copii.

Hai cu noi în excursii de grup

Exploreză și alte călătorii

Comentarii

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii la curent cu ultimele noastre călătorii!