Înarmaţi cu ceva bagaje, un cărucior şi multă răbdare, am pornit la mijloc de ianuarie în primul sejur din noul an (cu răbdarea mai mult s-au înarmat părinții, că eu nu prea ştiu ce e aia). Astfel, am început periplul de zboruri, iar primul a fost spre Bologna, unde am ajuns după o oră şi jumătate de la plecarea din Bucureşti. Odată ajunşi, cum nu ne stă prea mult în fire să ne odihnim, am ieşit să descoperim oraşul, în cele câteva ore pe care le aveam la dispoziție.
Dar, cum aveam să aflăm, Bologna e un oraş atât de bogat pentru turiştii aflați pentru prima dată aici, încât o singură zi nu ne-a fost suficientă să îl descoperim, aşa că am revenit şi la întoarcere pe străzile oraşului roşu înțesat de porticuri. Şi, din ce are Bologna mai frumos, am încropit trei tururi, bune de făcut la pas de turiştii curioşi, deopotrivă mari şi mici:
Circuitul porților oraşului vechi
Ca orice oraş medieval, Bologna a fost cândva înconjurată de ziduri de apărare, despărțite din loc în loc de porți de acces. Chiar dacă acum majoritatea zidurilor nu mai există, aproape toate porțile sunt încă în picioare şi pot fi admirate înconjurând centrul istoric al urbei.
Întregul circuit are puțin peste 7 km, dar, pentru o economie de timp şi energie, noi am optat pentru segmentul dintre Porta Galliera şi Porta Saragozza. Prima e faimoasă pentru ornamentele sale care o fac, poate, cea mai frumoasă dintre toate, în timp ce ultima, printre cele mai mari, este şi cea de unde porneşte Portico di San Luca, cel mai lung portic din lume, care leagă centrul oraşului de una din bisericile intens frecventate de pelerini.
Pe traseu am mai admirat porțile Lame şi San Felice, un corp al Universității din Bologna, vechi palate ale oraşului şi străzile liniştite, aproape goale, purtând cu ele aspect de toamnă târzie.
Zona centrală a oraşului
De la Poarta Saragozza, am pornit à pied către Cattedrala di San Pietro. Străduțele pavate, delimitate de porticuri, începeau să contureze aspectul oraşului de altădată. După puțin timp, am găsit catedrala înghesuită între alte clădiri, dar semeață şi impozantă. În interior, cupole cu fresce, coloane înalte, lumini calde şi slujba de seară. Un moment de linişte în vacarmul orașului.
De aici, Piazza del Nettuno e la doar câțiva paşi distanță. Punct central al oraşului, cu aspect medieval, cu esplanada forfotind de lume, aici e locul de unde pleacă trenulețul turistic – perfect pentru copiii călători, dar şi locul unde putea fi admirat unul din frumoasele simboluri ale oraşului, Fântânta lui Neptun, care, însă, este de mai mult timp în renovare.
În spatele pieței… o altă piață. Poate cea mai cunoscută a oraşului: Piazza Maggiore. Înconjurată de vechi palate şi turnuri cu aspect medieval, este predominant colorată în nuanțe roşiatic-cărămizii. În centrul ei, Basilica di San Petronio, dedicată sfântului patron al oraşului, atrage prima dată privirile: o catedrală imensă, în stil gotic, cu fațada din cărămidă, neterminată şi fără prea multe decorațiuni exterioare, este cea mai mare biserică din Bologna şi chiar printre cele mai mari din lume. Interiorul este cel puțin la fel de impresionant: bolți înalte, coloane şi arcade pictate în aceleaşi culori cărămizii, lumini obscure, altare secundare – adevărate capele şi un amănunt ce o face unică în lume: în partea stângă a sa se întinde cea mai lungă linie mediană interioară, de aproape 67 metri, pe care o rază de soare ce se răsfrânge din bolta catedralei marchează trecerea zilelor şi anotimpurilor, înscrise pe gresia ce acoperă mediana. Un detaliu astronomic foarte interesant, nu-i aşa?
De aici, schimbăm direcția spre partea estică a oraşului, ca să vedem al treilea element ce defineşte Bologna: turnurile.
Turnuri şi porticuri
Emblemele Bolognei se înalță la capătul străzii Rizzoli, pornind din Piazza del Nettuno: cele două turnuri Garisenda şi Asinelli reprezintă simbolurile oraşului, nu doar pentru că sunt printre puținele turnuri care au mai rămas în picioare din cele peste 180 de turnuri ale Bolognei secolului XIII, ci şi pentru imaginea lor originală. Dacă Asinelli este cel mai înalt dintre ele şi pare drept, privind cu ochiul liber, Garisenda, mai mic şi mai aplecat, a început să se scufunde încă din timpul construcției sale, fiind proiectat pe un teren mlăştinos. Astfel, imaginea lor din centrul oraşului crează astăzi impresia unei plecăciuni reciproce.
În plus, cel mai înalt dintre ele este accesibil şi vizitatorilor, contra unei taxe de 3 €, oferind la capătul celor aproape 500 de trepte o vedere panoramică asupra oraşului cărămiziu. Urcuşul nu e uşor pe scările înguste şi abrupte, chiar imposibil cu copii mici (motiv pentru care eu am rămas jos de această dată), însă ai mei mi-au povestit că, de acolo de sus, clădirile se văd ca nişte cutii de chibrituri, printre care ici şi colo se mai zăreşte câte o biserică sau câte un turn ce n-a fost biruit de trecerea timpului.
Restul zilei am petrecut-o hoinărind pe străzile oraşului, pe sub zeci de porticuri, căci rar găseşti o clădire care nu are la baza ei un portic. Unele pline de oameni, altele pustii, unele luminoase, altele obscure, unele din lemn, altele de piatră sau cărămidă, unele transformate în magazine, altele accesibile trecătorilor – le-am admirat cupolele, coloanele şi arcadele curbe sau frânte ce le formează şi fac din Bologna oraşul celor 36 km de porticuri.
Evident, dintre toate, Portico di San Luca este cel mai impresionant, întinzându-se pe aproape 4 km, cu cele 666 de arcade care îl fac cel mai lung din lume.
Părăsim în această dimineață Bologna, încântați de lucrurile noi pe care le-am descoperit aici, încheind primul nostru sejur din acest an şi deja cu gândul la noi experiențe ce vor sta să înceapă 🙂
-> În Bologna ne-am cazat aici: Hotel Fiera Welness & Spa.