Chiar dacă Tunisia e mai renumită la noi pentru resorturile All inclusive ce vor să concureze cu cele din Egipt, noi am ales să vizităm această țară în vacanța din februarie, când vremea nu e chiar de plajă, turiști sunt mai puțini, dar e momentul perfect să explorezi orașele tunisiene și să te afunzi în istoria bogată pe care țara nord-africană o păstrează nealterată.
Medine tunisiene și situri arheologice antice, din vremea punilor și romanilor. Acestea au fost pe lista noastră de descoperiri în Tunisia, multe din ele aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Din aceeași categorie de destinații africane am mai vizitat:
>> Pe urmele faraonilor: excursie de o zi cu doi copii la Luxor
>> Cu copiii în Maroc de la nord la sud și înapoi repatriați acasă
Tunis
Primul oraș din Tunisia în care am ajuns a fost chiar capitala. Cel mai mare oraș al țării și cel mai cosmopolit. Dintre toate zonele orașului, medina se distinge ca punctul central și locul ce adună cei mai mulți oameni.
Medina din Tunis.
Pictată de oameni, decolorată de timp.
Cu tarabe pline de mărfuri diverse și colorate. Cu porți din lemn vopsit în nuanțe galbene sau albastre aprins, rar maronii. Cu arce rotunjite ce unesc casele deasupra noastră. Cu terase pe acoperișuri, împodobite cu plăci de faianță la fel de colorate. Cu minarete paralelipipedice ce străpung linia joasă a caselor din oraș, țintind spre azurul cerului.
Cu copii veseli ce cresc pe străduțele-i strâmte. Cu pisici la tot pasul ce caută mâncare în orice grămadă de gunoi lasată la întâmplare. Cu mirosuri multe și diverse – greu și înțepător pe alocuri, parfumat cu iz de tămâie în jurul moscheilor sau bogat în arome tunisiene în apropierea restaurantelor locale.
Medina din Tunis nu e doar istoria unui oraș. E imaginea Tunisiei încremenită în timp.
***
În afara medinei, Tunis nu e neapărat un oraș care să încânte vizitatorii ce ajung aici.
Dar dacă treci peste harababura tipică orașelor arăbești, poți găsi și alte locuri interesante de descoperit.
Pornind de lângă Turnul cu Ceas, de-a lungul Avenue Habib Bourguiba, pe esplanada pietonală din partea centrală a străzii, ajungi la Teatrul Național, o clădire cu o fațadă foarte frumos decorată.
În fața ei e amenajat acum un spațiu de susținere a Palestinei.
Ceva mai încolo, Catedrala Catolică Sfinții Vincent de Paul și Sfânta Olivia de Palermo face notă discordantă cu minaretele moscheilor ce străpung linia joasă a orașului. În fața catedralei, două vehicule militare asigură liniștea zonei. De altfel, poliția și personal militar înarmat sunt destul de frecvente prin Tunis și te obișnuiești cu imaginea la un moment dat.
Încă un pic mai este de aici până la Piața Victoriei unde ajungi la porțile medinei, odată ce treci de poarta de piatră Bab al-Bahr.
De cealaltă parte a medinei, o altă piață atrage atenția. E vorba de Piața Kazbah, locul unde se găsesc cele mai importante clădiri guvernamentale ale țării, de la clădiri ale ministerelor la sediul primăriei capitalei Tunis, moschei și mausolee. În mijlocul ei, un monument e ridicat în cinstea independenței țării.
Trecând prin medină, ne-am oprit și la Mausoleul Tourbet El Bay, o clădire cu cupole verzi sub care se odihnesc sultanii, prinții și prințesele dinastiei huseanită, de origine turcă, ce au domnit pe aceste ținuturi în perioada medievală.
Muzeul Bardo e un alt loc plin de istorie, amenajat în interiorul unui fost palat, ce povestește istoria Tunisiei și a diferitelor popoare ce s-au perindat pe aceste ținuturi de-a lungul timpului. De la civilizația punică la romani, vikingi, turci, populații arabe, iar apoi sub ocupație franceză, tunisienii de astăzi se pot lăuda cu o istorie tumultoasă ce le-a lăsat influențe diverse și valori diferite.
Ceea ce impresionează mai ales pe oricine vizitează muzeul este colecția spectaculoasă de mozaicuri din perioada romană ce s-au păstrat de-a lungul timpului și pot fi acum admirate în Muzeul Bardo.
Într-una din seri am făcut o plimbare și prin portul orașului, La Goulette. În afară de sunetul valurilor, nimic prea spectaculos aici însă, doar câteva restaurante marinărești cu mesele întinse de-a lungul falezei și un miros pregnant de pește.
Așa că a doua zi dimineața ne-am delectat prin grădina japoneză a orașului, una din puținele oaze verzi și (mai) curate din oraș. Tot aici am găsit și cam singurul loc de joacă oarecum viabil, fără prea mari pretenții însă, căci Tunis e mult prea sărac în locuri atractive pentru copii.
Dacă vrei totuși să găsești un spațiu de joacă, sunt unele zone amenajate tip “parcuri de distracții”, cu utilaje cam vechi și ponosite, dar care pot fi o soluție atunci când ești cu copiii prin Tunis și încerci să îmbini vizitele cu distracția. 
>> Unde ne-am cazat în Tunis: Ain Zaghouan Apart in front of Tunis Mall Lac 2.
>> Vezi și alte locații de cazare în Tunis aici.
Sidi Bou Said
Dacă vrei să găsești în Tunisia autenticul unei medine dus la nivel de artă, cu dedicație pentru turiști, trebuie să ajungi în Sidi Bou Said.
Un fel de Chefchaouen al marocanilor, orășelul de pe coasta Mediteranei e locul unde te poți bucura doar de frumusețea și eleganța culorilor alb-albastre specifice medinei tunisiene, fără vacarmul și harababura din medinele tradiționale, la care se adaugă poziționarea excelentă, cu vedere către port și apele mării.
E un loc pe care Patrick Bruel l-a adulat în versurile cântecului său “Au Café des délices”, iar una din cele mai renumite terase ale orașului îi poattă numele; de aici poți admira cele mai frumoase apusuri peste Mediterană.
E un loc unde aromele tunisiene se îmbină cu felurile de mâncare pescărești și nu numai.
E un loc al culorilor și al suvenirurilor, chiar dacă albastrul e predominant de jur-împrejur.
E locul perfect pentru cele mai instagramabile poze din Tunisia, pentru o cafea băută în tihnă și pentru o plimbare lejeră de după-amiază, până la apus de soare. 
Carthage
Am povestit despre medine, dar e momentul să aducem în discuție și vestigiile istorice în care Tunisia e mai bogată decât am putea crede.
Așa că zilele următoare ne-am concentrat atenția căre urmele civilizațiilor ce au trăit pe actualul teritoriu al Tunisiei, cel puțin în partea nordică a sa.
Și începem cu cel mai “la îndemână” oraș antic, aflat chiar lângă capitala Tunis și lipit practic de mai turisticul Sidi Bou Said.
𝐂𝐚𝐫𝐭𝐡𝐚𝐠𝐞 e numele orașulului de astăzi ce păstrează între străzile sale urme ale așezării punice de altădată, înființate în secolul IX înaintea erei noastre de către prințesa Elyssa, cea care a fugit din Tyr (de pe teritoriul actual al Libanului, făcând parte din neamul filistienilor). Ea a înființat acest oraș ce s-a numit inițial Byrsa, de la cuvântul grecesc “bursa” ce însemna “piele de bou”. Pentru că pământ cât acoperi cu o piele de bou i-a fost promis să primească, odată ajunsă aici, dar ea a decupat pielea în fire subțiri cu care a reușit să acopere o suprafață mult mai mare decât cea promisă. Și astfel a luat naștere orașul punic.
Secole mai târziu, romanii au cucerit acest oraș, au distrus și îngropat cetatea punică și au dezvoltat în locul ei un nou oraș, Carthage-ul roman.
Astăzi, vizitatorii pot descoperi 9 locuri distincte din oraș unde se păstrează vestigii romane sau punice din acele vremuri.
Noi am început descoperirea din vârful 𝑪𝒐𝒍𝒊𝒏𝒆𝒊 𝑩𝒚𝒓𝒔𝒂, acolo unde se află o catedrală bizantină mai recent construită, dar aflată acum în renovare. Tot aici e amenajat și 𝑴𝒖𝒛𝒆𝒖𝒍 𝒅𝒊𝒏 𝑪𝒂𝒓𝒕𝒉𝒂𝒈𝒆 ce povestește despre istoria orașului și păstrează urme, predominant romane, printre care Capitoliul, dar și câteva vestigii punice ale unei necropole arhaice și un atelier metalurgic.
Am coborât apoi dealul Byrsa până la baza lui, unde se află 𝑻𝒆𝒂𝒕𝒓𝒖𝒍 𝑹𝒐𝒎𝒂𝒏 din Carthage. Ni s-a părut destul de reconstruit și chiar încă utilizat, căci scena era amenajată pentru spectacole actuale, probabil datorită acusticii foarte bune.
Ceva mai încolo sunt 𝑽𝒊𝒍𝒆𝒍𝒆 𝑹𝒐𝒎𝒂𝒏𝒆, un cartier de case ale romanilor ce trăiau aici, pe o coastă a orașului cu vedere spre mare. Din fostele vile de odinioară au mai rămas urmele zidurilor și o colecție de mozaicuri impresionantă, unele expuse la Muzeul Bardo din Tunis, altele încă stivuite aici, într-un colț al sitului.
Am coborât apoi până la malul mării, acolo unde se pare că erau amenajate cele mai mari therme ale Imperiului Roman, după cele de la Roma – 𝑻𝒉𝒆𝒓𝒎𝒆𝒍𝒆 𝒍𝒖𝒊 𝑨𝒏𝒕𝒐𝒏𝒊𝒏. Ruinele sunt impresionante și acum și demonstrează încă măreția lor de altădată.
Am trecut fugitiv prin 𝑪𝒂𝒓𝒕𝒊𝒆𝒓𝒖𝒍 𝑴𝒂𝒈𝒐𝒏, locul unde se mai găsesc urme ale caselor punice din timpul primei variante a orașului, și am ajuns la 𝑷𝒐𝒓𝒕𝒖𝒍 𝑷𝒖𝒏𝒊𝒄. Aici a fost săpat un canal ce a fost folosit drept port la Mediterană de către punii ce s-au stabilit aici, iar astăzi limba de pământ păstrează vestigii ale portului antic.
Ultima noastră oprire a fost la 𝑻𝒐𝒑𝒉𝒆𝒕, un fel de cimitir punic si totodată un loc controversat, deoarece numele și vestigiile descoperite aici ar sugera că ar fi fost un loc de sacrificiu. Multe pietre mortuare de mici dimensiuni și forme sculptate în piatră aliniate aici par să ducă cu gândul către un cimitir al copiilor.
𝐀𝐥𝐭𝐞 𝐢𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚ț𝐢𝐢 𝐮𝐭𝐢𝐥𝐞:
Carthage, orașul de astăzi, pare a fi o extensie a Tunis unde stau oamenii bogați ai capitalei. Case elegante, vile spațioase, clădiri cu porți generoase mărginesc străzile pe care trecem de la un sit istoric la altul.
Obiectivele antice din oraș sunt fiecare situri arheologice de sine stătătoare. Fiecare cu acces propriu și nu neapărat unele lângă celelalte. Există un bilet unic de intrare ce poate fi achiziționat din vârful Colinei Byrsa, de la intrarea în muzeu, în valoare de 12 dinari tunisieni pentru adulți și 2 dinari tunisieni pentru copii.
În fața fiecărei intrări la siturile din oraș sunt magazine sau tarabe cu suveniruri. Din experiența noastră, cele din vârful colinei sunt bine-cunoscutele “țepe turistice”, iar prețurile cele mai ok la suveniruri le-am găsit la ieșirea de la thermele romane.
Între obiectivele din oraș poți merge pe jos, cu bicicleta sau cu mașina. Sunt în jur de 6 km de parcurs în total, ca să treci pe la fiecare sit, fără să luăm în cont explorarea siturilor la interior.
Timpul necesar pentru o vizită în Carthage este de cel puțin jumătate de zi.
Și, desigur, Carthage este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Dougga
Am plecat după câteva zile din capitală și ne-am îndreptat spre miezul țării, acolo unde unele locuri păstrează urmele unor orașe antice, de pe vremea punilor și mai apoi a romanilor, iar acum sunt obiective turistice și se află în evidența UNESCO.
𝐃𝐨𝐮𝐠𝐠𝐚 a fost primul astfel de loc unde am oprit. Pe un vârf de deal pe care se întind livezi de măslini, ajungem la ruinele unui oraș mic de la marginea Imperiului Roman. Înainte de perioada romană, 𝑻𝒉𝒖𝒈𝒈𝒂 era capitala așa-zisului stat Libyco-Punic, dar prea puține urme se mai păstrează din acea perioadă, căci orașul a înflorit cu adevărat după ocupația romană.
Cea mai spectaculoasă priveliște se vede de pe cele mai de sus locuri ale amfiteatrului aparținând fostului Teatru Roman care a fost restaurat și este și acum folosit pentru un festival local ce se desfășoară anual.
Templul lui Saturn, Templul Minervei, cisternele orașului, Capitoliul, băi publice și private, urmele unei singure biserici creștine din perioada bizantină și ruinele a sute de case romane se întind pe o suprafață de 65 de hectare, atât cât acoperă situl arheologic actual ce este considerat unul din cel mai bine prezervate mici orașe romane din nordul Africii.
În acest peisaj face notă discordantă Mausoleul Libyco-Punic construit de numidieni, păstrat intact până în secolul XIX când a fost distrus de consulul birtanic din Tunisia și refăcut apoi de către arheologii francezi la începutul secolului XX.
Vârful lui se zărește acum printre livezile de măslini ce se întind de la baza ruinelor din Dougga și, chiar dacă nu e un drum special amenajat, se poate ajunge până la baza lui coborând și trecând printre rânduri de măslini.
Situl arheologic Dougga e înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Prețul biletului de acces este de 8 dinari tunisieni pentru adulți și 2 dinari tunisieni pentru copii.
Din Tunis până la Dougga faci aproximativ 2 ore cu mașina.
Timpul petrecul la Dougga e de cel puțin o oră dacă treci doar pe la punctele cele mai importante ale sitului sau 2-3 ore dacă îl explorezi în detaliu.
Sbeitla
Tot coborând către centrul țării, am părăsit zona înverzită a Tunisiei și am ajuns deja în locuri unde peisajul e mai deșertic, mai arid și mai încărcat de praf.
Aici, într-un orășel prăfuit, se odihnesc niște ruine ce au fost cândva un oraș din Imperiul Roman: 𝐒𝐛𝐞𝐢𝐭𝐥𝐚.
La intrarea în sit, câțiva localnici auto-proclamați drept ghizi ne-au întâmpinat, doritori să ne plimbe și să ne povestească despre istoria locului. Unul dintre ei ne-a însoțit în descoperirea noastră, ne-a purtat spre cele mai importante locuri ale sitului și ne-a povestit legende și povești ascunse din vremea romană, când în ruinele de azi era agitație și multă viață.
Mai întâi ne-am oprit la cele două 𝒎𝒐𝒓𝒊 𝒂𝒍𝒆 𝒐𝒓𝒂ș𝒖𝒍𝒖𝒊 – una de grâu și una de măsline – printr-o metodă ingenioasă de presare, aici se făcea făină și ulei de măsline.
Am trecut apoi pe la o fostă 𝒃𝒂𝒊𝒆 𝒑𝒓𝒊𝒗𝒂𝒕ă pe zidul căreia încă se păstrează un mozaic cu motive marine. Ni s-a părut un lucru atât de intim să poți intra în casa cuiva, să ajungi în baia lui și să îi admiri mozaicul de pe perete… chiar dacă acel cineva a trăit acum 1500 ani și chiar dacă din casa lui n-au mai rămas acum decât ruinele unor ziduri de piatră.
De aici am înaintat către “centrul orașului” acolo unde era amplasat 𝑪𝒂𝒑𝒊𝒕𝒐𝒍𝒊𝒖𝒍, iar în piața centrală se înalță nu unul, ci trei mari temple: ale lui 𝑱𝒖𝒑𝒊𝒕𝒆𝒓, 𝑴𝒊𝒏𝒆𝒓𝒗𝒂 ș𝒊 𝑱𝒖𝒏𝒐. Sunt impresionant de bine păstrate, dantelăriile coloanelor se văd în cele mai mici detalii, iar cel mai interesant este că în templul central, al lui Jupiter, nu se poate intra decât printr-un pasaj subteran ce pleacă din celelalte două temple ce îl înconjoară.
În apropierea pieței sunt urmele unei 𝒃𝒊𝒔𝒆𝒓𝒊𝒄𝒊 𝒄𝒓𝒆ș𝒕𝒊𝒏𝒆, iar ce se distinge în special sunt mai multe 𝒃𝒂𝒑𝒕𝒊𝒔𝒆𝒓𝒊𝒊 sau locuri special amenajate pentru botez: construite în formă de cruce, cu trepte ce coboară într-o zonă mai adâncă, dedicată botezului, decorate cu mozaicuri.
Se știe de altfel că orașul roman a înflorit în perioada bizantină, ba chiar e cunoscut ca locul unde se păstrează cel mai bine construcțiile bizantine din întreaga Tunisie.
De aici zona arheologică e încă în descoperire și renovare, așa că plimbarea noastră a făcut cale întoarsă spre punctul de intrare, trecând pe la marginea sitului, de unde se poate zări mai la depărtare un 𝒂𝒑𝒆𝒅𝒖𝒄𝒕 impresionant ce avea rolul de a alimenta cu apă orașul. Tot la marginea orașului erau amenajate și 𝒕𝒉𝒆𝒓𝒎𝒆𝒍𝒆 ș𝒊 𝒃ă𝒊𝒍𝒆 𝒑𝒖𝒃𝒍𝒊𝒄𝒆, un spațiu decorat cu mozaicuri întinse unde construcțiile ce asigurau încălzirea și circulația aerului cald se pot vedea și acum.
Ne-am apropiat de finalul vizitei noastre la micul 𝒕𝒆𝒂𝒕𝒓𝒖 ce a fost renovat și este folosit și în zilele noastre, iar trecând pe sub 𝑨𝒓𝒄𝒖𝒍 𝒍𝒖𝒊 𝑫𝒊𝒐𝒄𝒍𝒆ț𝒊𝒂𝒏 am ajuns înapoi la punctul de start, cu miros de praf în nări și multe lucruri noi în minte.
Sbeitla a fost o descoperire captivantă pe drumul nostru prin Tunisia, iar ghidul nostru a făcut-o mai atractivă decât am fi descoperit-o noi pe cont propriu.
Ca să ajungem la Sbeitla am mai mers încă 2 ore de la Dougga, în total 4 ore din Tunis până aici (sau 2 ore jumătate dacă pleci din / spre Sousse).
Prețul biletului de acces este de 8 dinari tunisieni pentru adulți și 2 pentru copii.
Timpul de plimbare prin sit este de minim o oră.
Peste drum de intrarea în zona istorică este și un mic muzeu cu exponate, mozaicuri și statui descoperite aici la Sbeitla.
Sousse
După incursiunile istorice de pe drum, ne-am odihnit zilele următoare în alt oraș tunisian: la 𝐒𝐨𝐮𝐬𝐬𝐞, chiar în medina sa, protejată UNESCO.
Colorată, întinsă, destul de curată față de alte medine pe care le-am vizitat, zona istorică din Sousse e mărginită la una din porți de 𝑹𝒊𝒃𝒂𝒕𝒖𝒍 și 𝑴𝒂𝒓𝒆𝒂 𝑴𝒐𝒔𝒄𝒉𝒆𝒆 ce au fost construite în secolul VIII, cu scopul de a apăra orașul proaspăt islamizat de atacurile creștinilor bizantini de atunci.
La capătul celălalt al orașului, într-o zonă aflată ceva mai la înălțime, se înalță un 𝕜𝕒𝕤𝕓𝕒𝕙 de dimensiuni generoase ce găzduiește acum 𝑴𝒖𝒛𝒆𝒖𝒍 𝑨𝒓𝒈𝒆𝒐𝒍𝒐𝒈𝒊𝒄 𝒅𝒊𝒏 𝑺𝒐𝒖𝒔𝒔𝒆. Aici se află cea de-a doua cea mai bogată colecție de mozaicuri din lume, după cea din Muzeul Bardo din Tunis.
Între cele două porți, o încrengătură de străduțe străbat medina în lung și-n lat, decorate pe alocuri cu porțile colorate cu care Tunisia deja ne-a obișnuit, cu tarabe cu fructe sau suveniruri strălucitoare, cu trepte ce coboară către zona de lângă mare și cu cete de pisici adunate grămadă pe la uși sau pe lângă fântânile din piețe, căci nu se poate medină fără pisici. 
Din turnul ribatului de aproape de mare, avem parte de o ultimă priveliște de ansamblu asupra medinei din Sousse, înainte de a ne continua drumul spre următorul oraș de pe traseul nostru tunisian. 
Biletul de acces în Ribatul din Sousse costă 8 dinari de persoană, iar cel pentru accesul în curtea interioară a Marii Moschei a orașului (aflate chiar față în față) este de 5 dinari tunisieni.
Am rămas în Sousse peste noapte și ne-am cazat la un riad drăguț din centrul medinei, Dar Badiaa, cu balcoane în trepte și curtea interioară de unde am admirat strălucirea lunii seara și unde am luat un mic dejun tipic tunisian a doua zi dimineață.
Am plecat din Sousse spre Monastir și am vrut să experimentăm și transportul local dintre orașe. Așa că ne-am împărțit în două: unii din noi am mers cu mașina închiriată, ceilalți am mers cu trenul (numit aici metro) de la Sousse la Monastir. Prețul biletului este de 1 dinar tunisian (aproximativ 1,5 Ron) 
, durata traseului e de 30-40 minute, condițiile sunt decente, iar partea interesantă e că, înainte să ajungi în Monastir, trenul trece prin mijlocul unui lac pe care s-au construit autostradă și calea ferată care leagă Monastirul izolat de partea continentală.
Da, probabil majoritatea infrastructurii e dezvoltată aici din perioada ocupației franceze, dar asta nu o face cu nimic mai puțin interesantă.
>> Unde ne-am cazat în Sousse: Dar Badiaa.
>> Vezi și alte locații de cazare în Sousse aici.
Monastir
Nu mult am stat în Sousse că am și pornit mai departe, iar ultimul loc din Tunisia unde ne-am cazat a fost la 𝐌𝐨𝐧𝐚𝐬𝐭𝐢𝐫.
Un oraş pe malul mării, amplasat pe o mică peninsulă ce iese în Mediterană, Monastir își păstrează numele de pe vremea ocupației bizantine, când orașul era creștin, iar numele i-a fost inspirat cel mai probabil de o mănăstire din apropiere.
Între timp orașul, la fel ca întreaga țară, a fost islamizat, numele i-a rămas totuși același, iar acum e renumit ca fiind locul dedicat primului președinte al Tunsiei, cel care le-a asigurat independența și care s-a născut la Monastir.
Am petrecut mai multe zile aici, colindând medina din Monastir și orașul din afara ei, dar și împrejurimile, în plimbări de o zi.
Ce e de văzut în Monastir?
Medina, chiar dacă nu e cea mai cochetă și nici parte din Patrimoniul UNESCO, e totuși zona orașului ce păstrează dincolo de zidurile de piatră urmele stilului de viață de altădată, în piețele roase de vremuri, mărgininte de coloane ce erau cândva albe, pe străzile cu caldarâmul denivelat, în tarabele souk-ului încă prezent.
E singura medină unde am putut intra cu mașina (de obicei accesul pe străduțele înguste ale medinelor e posibil doar pietonal) și ne-am cazat la unul din fostele riad-uri din medină – Dar Benti – ce a fost impresionant readus la viață și pus în valoare acum, transformându-l efectiv într-o delectare în mijlocul zarvei uzuale a medinei.
La marginea medinei, Moscheea Bourguiba poartă numele primului președinte tunisian. Accesul la interior nu e permis non-musulmanilor (sau cel puțin noi nu am intrat), iar din fața ei se văd cele mai importante clădiri pe care le are Monastir, în jurul pieței centrale, La Place Des Arts Habib Bourguiba. De aici pleacă și trăsurile trase de cai, în dorința de a plimba turiștii prin zona centrală a orașului.
În laterala moscheii, dincolo de piață, la capătul unei esplanade întinse se zărește Mausoleul primului președinte, Habib Bourguiba, părintele independenței Tunisiei. Accesul la interior este gratuit, iar aici am avut ocazia să vedem câteva din obiectele personale așezate în jurul biroului său, în timp ce în sala centrală se află catafalcul președintelui, într-o atmosferă elegantă și sobră.
E un loc pe care merită să îl vezi dacă ajungi în Monastir.
Față în față cu moscheea se înalță Ribatul din Monastir, o impresionantă cetate de apărare din primele secole, ce rezistă încă în fața valurilor și a vântului, adăpostind acum Muzeul de Artă Islamică.
Lângă el, Marea Moschee din Monastir, cu ziduri de piatră și galerie de arce perfect aliniate, luminată seara în culori, privește și ea spre mare.
Trecem pe lângă zidurile de piatră, ne oprim la o poză cu numele orașului scris cu litere volumetrice și coborâm până în portul orașului unde se odihnesc mulțime de bărci și unde se găsesc printre cele mai bune restaurante din Monastir.
Dincolo de port începe plaja și faleza orașului care se întind pe o distanță de aproape 6 km. Din loc în loc, terase amenajate chiar pe plajă te îmbie la un mic dejun copios cu vedere spre mare, o cafea tunisiană sau un loc de odihnă și de joacă pentru cei mici. E, de altfel, singurul oraș din Tunisia unde am găsit locuri de joacă decente, fie ele chiar și în curtea unor restaurante.
Monastir ne-a cucerit prin amestecul de istorie și natură, elemente tradiționale și moderne, medină și plaje, restaurante autentice și terase pe nisip, cu miros de cafea și foșnet de valuri. Sumummul experienței tunisiene adunat în ultimele zile, petrecute la Monastir!
>> Unde ne-am cazat în Monastir: Dar Benti.
>> Vezi și alte locații de cazare în Monastir aici.
Kairouan
Din Monastir am făcut câteva plimbări, pe timpul zilei, spre alte locuri UNESCO din apropiere. Și am început cu un orășel ce ne-a surprins prin autenticul său și lipsa de cosmetizare în interes turistic, dar totodată extrem de viu și vibrant.
Medina din 𝐊𝐚𝐢𝐫𝐨𝐮𝐚𝐧 a fost pentru noi locul care surpinde cel mai bine autenticul vieții de zi cu zi a tunisienilor de rând, oglindind în zilele noastre înflorirea Dinastiei Aglabide din secolul IX.
În jurul moscheii construite din pietrele aduse de la situl arheologic Sbeitla, viața locuitorilor curge alene.
E vineri și e zi de rugăciune pentru musulmani, iar programul de vizite al moscheii e mai scurt. Marea Moschee din Kairouan, aflată în Patrimoniul Mondial UNESCO, e cu atât mai interesantă cu cât a fost construită din pietrele aduse de la vechile așezari romane din Sbietla. Dimensiunile moscheii sunt impresionante, coloane de marmură și porfir înconjoară curtea interioară, iar turnul său de piatră domină priveliștea.
Imediat de lângă moschee începe medina orașului, aflată și ea sub egida UNESCO, pentru că suntem în orașul sfânt al magrebienilor, în cea mai veche bază arabo-musulmană a Magrebului, capitală a țării timp de cinci secole și un loc de unde s-a răspândit civilizația arabo-musulmană în Africa.
Localnicii sunt conștienți de importanța orașului lor și te îmbie să te afunzi împreună cu ei pe străzile medinei, unde zidurile coșcovite de timp ascund vieți și obiceiuri de demult.
Două doamne stau de vorbă în ușa casei, pe o străduță a medinei. Un localnic trece cu bicicleta pe lângă noi. Câțiva negustori fac conversație, urmărind cu privirea potențiali clienți pentru mărfurile lor. Un copil aleargă să ne îndrume către una din atracțiile locului. Un cuplu îmbrăcat în haine lungi, alb-negre se îndreaptă pas la pas către intrarea în moschee.
Câteva străzi mai încolo, Moscheea celor Trei Porți e o altă capodoperă arhitecturală a secolului al IX-lea, fiind moscheea cu cea mai veche fațadă sculptată și decorată, din întreaga lume islamică. Am găsit-o și pe aceasta închisă din păcate, dar cele trei uși de intrare, aliniate unele lângă altele, se văd de pe străduță și confirmă numele care a consacrat-o.
Tot colindând prin medină, ajungem și într-o piață îngustă unde se află o clădire cu cupolă rotundă, cunoscută ca Bir Barrouta. În interiorul clădirii, urcând la etaj, ajungi la capătul unui puț, construit încă din secolul VIII. Aici, o cămilă ce se rotește în jurul puțului acționează în permanență roțile hidraulice și scoate apă din puț. Locul are cu atât mai multă însemnătate cu cât se spune că apa din fântână comunică în profunzime cu fântâna din Mecca, tocmai din Arabia Saudită.
Tot prin medină, un alt localnic insistă să ne însoțească spre Casa Guvernatorului. E locul unde trăia în vechime cel care conducea orașul, iar interiorul casei impresionează prin decorațiunile de pe pereți și tavane. Acum, casa pare să fie ocupată de vânzători de covoare produse local de mână, dar asta nu știrbește cu nimic spectaculosul interioarelor.
Tot de aici am ajuns și la Mausoleul lui Sidi Abid el Ghariani, o madrasă unde se află și mormântul unui discipol islamic ce a predicat religia islamică aici timp de 20 de ani. Curtea interioară, asemăntoare cu madrasele din Maroc, e frumos decorată, dar puțin întreținută, având un aer ușor învechit, peste care timpul a lăsat urme.
Nu în ultimul rând, la ieșirea din oraș se află un parc în mijlocul cărora sunt amenajate niște bazine uriașe cunoscute sub numele de Bazinele Aglabide pentru că au fost construite în perioada acestei dinastii, cu scopul de aprovizionare a orașului cu apă, în această regiune aridă și deșertică. Bazinele par că mai sunt folosite și acum, pentru că încă erau umplute cu apă când am ajuns noi aici.
În rest orașul e într-o stare latentă – restaurante nu prea sunt deschise, puține tarabe colorează strada de lângă moschee, străduțele sunt mai mult goale, orașul tot pare cuprins de o picoteală plăcută, dar zidurile scorojite au totuși ceva ce te îmbie să colinzi prin medina din Kairouan, inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO.
El Jem
Ziceam că Tunisia e bogată în istorie. Dar 𝐀𝐦𝐟𝐢𝐭𝐞𝐚𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐄𝐥 𝐉𝐞𝐦 a depășit orice alt loc pe care l-am vizitat în călătoria noastră din țara nord-africană.
Dacă n-ai avut ocazia să vezi Colosseumul din Roma, Amfiteatrul El Jem din Tunisia îi poate concura fără doar și poate. E, de fapt, al treilea cel mai mare colosseum din fostul Imperiu Roman, fiind construit în sec III pentru luptele gladiatorilor, execuțiile publice ale creștinilor și spectacolele de circ de la acea vreme.
Acum, colosseumul face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO și e unul din locurile unde a fost filmat mai apoi celebrul film “Gladiatorul”.
Noi am ajuns aici din Monastir, fiind doar la o oră distanță de acest oraș. Biletul de intrare costă 12 dinari / persoană.
Colosseumul este foarte bine păstrat, cu o vedere spectaculoasă din tribunele de sus. Vizita se face pe cont propriu, cu acces atât în tribunele amfiteatrului ce adunau altădată 35 mii de oameni, cât și pe scenă și în subsolurile acestuia, pe care le-am recunoscut din producția “Gladiatorul”, filmul ce m-a marcat în anii 2000 și despre care se spune că are scene filmate și aici.
După plimbarea la interior, ne-am odihnit la una din terasele din fața intrării unde poți bea o cafea cu view, iar frigăruile de pui sau berbecuț sfârâie în aer liber, îmbiindu-te să le guști.
Tot aici poți încerca să afli și cum e să călărești o cămilă, pentru că e una ce face scurte plimbări prin fața intrării în mărețul amfiteatru.
El Jem a fost pentru noi cireașa de pe tort ce a ornat finalul traseului nostru prin Tunsia cu ce are această țară mai spectaculos în materie de vestigii istorice. 
Kerkouane
Părăsind Monasir, în drumul nostru înapoi spre Tunis, către aeroport pentru întoarcerea acasă, am profitat de ultimele ore în Tunisia ca să ne abatem la un ultim obiectiv UNESCO înainte de plecare.
𝐊𝐞𝐫𝐤𝐨𝐮𝐚𝐧𝐞 a fost ultimul, dar sigur nu cel din urmă obiectiv unde am poposit, schimbând în Hammamet direcția către peninsula cunoscută drept “𝑪𝒂𝒑𝒆 𝑩𝒐𝒏”.
Chiar în vârful ei, față în față cu marea, se află o veche așezare punică, de mici dimensiuni, păstrată din perioada de glorie a acestei civilizații ce a trăit aici înainte de ocupația romană (cam la fel ca dacii ce au trăit pe teritoriul actual al țării noastre).
Kerouane este acum inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, pentru că este singurul exemplu de oraș punico-feniciană care s-a păstrat.
Spre deosebire de alte orașe punice peste care s-au dezvoltat așezări romane, ca în Carthage, Dougga sau Sbeitla, acest Kerkouane pare că nu a prezentat interes pentru romani după ce au cucerit aceste teritorii, așa că locul a fost abandonat, iar ruinele ce se văd astăzi nu au nicio contribuție romană ulterioară, sunt doar urmele punilor ce au trăit aici, cândva în secolul III înainte de Hristos.
În jur de 2000 de locuitori par să fi locuit aici, organizați în familii de 5 până la 7 membri, având în general ocupații specifice clasei de mijloc – artizani, pescari sau mici comercianți, în relații strânse cu grecii.
Cât despre oraș, arhitectura acestuia nu pare să fi fost deloc la întâmplare, ci respectă un plan general prestabilit, iar construcția sa a fost folosit chiar ca model pentru dezvoltări urbane de mai târziu.
Străzile largi, drepte se intersectează în unghi drept și formează o tablă de șah, aerisită cu piețe publice.
De-a lungul străzilor, trecem pe lângă multiple locuințe și spații dedicate ritualurilor sacre, până ajungem chiar lângă marea care aici are nuanțe turcoaz absolut superbe.
Într-una din case ne-a atras atenția în mod special un anumit semn, supranumit “𝑺𝒆𝒎𝒏𝒖𝒍 𝒍𝒖𝒊 𝑻𝒂𝒏𝒊𝒕”. Forma sa duce imediat cu gândul la hieroglifa egipteană “𝒂𝒏𝒌𝒉” ce simbolizează viața, iar folosirea ei de către puni avea probabil o influență mistico-sacră.
Ruinele orașului punic au accesul deschis vizitatorilor, prețului biletului este de 8 dinari tunisieni / adult și 2 dinari / copil.
Necropola punică de la aproximativ 1,5 km distanță se află într-o zonă privată însă, motiv pentru care nu este nici indicator către ea și nici nu poate fi vizitată oficial.
Doar unele informații de pe internet te pot ghida să ajungi aici și poți zări prin gard morminte de piatră punice, păstrate din perioade străvechi, dinaintea erei noastre.
Recomandări de restaurante
Una din întrebările cel mai des întâlnite cu privire la Tunisia este unde poți mânca dacă nu stai într-un resort cu toate mesele incluse.
Noi ne-am plimbat prin mai multe locuri și mai multe orașe și am găsit peste tot opțiuni decente de restaurante, unele chiar de top, bazându-ne în alegeri prioritar pe review-urile de pe Google.
Dintre cele încercate de noi, recomandăm:
❇️În Tunis:
- Fondouk El Attarine – un local select, în mijlocul medinei din Tunis, în curtea interioară a unei clădiri istorice, un vechi caravanserai de negustori. Mâncarea foarte bună, cu opțiuni locale incluse în meniul zilei la prețuri accesibile, doar servirea puțin cam înceată în momentele de vârf ale zilei.
- Café Mrabet – tot în medină, un alt loc unde am luat masa, poate nu cu la fel de mult ștaif, dar tot cu terasă interioară drăguță, opțiuni de mâncare decente, variante locale, dar și opțiuni mai europene, potrivite pentru copii.
- Café Panoramique – pe acoperișul unei clădiri din apropierea Moscheei Zitouna, cea mai mare moschee din medină. La parter se află un magazin cu suveniruri, iar la terasa de sus te poți bucura de o cafea sau un fresh de portocale într-un cadru decorat cu bucăți de gresie în culori și cu o vedere panoramică spre medină și întregul oraș văzut de sus.
- Côté Jardin – un local drăguț pe o străduță din apropierea cazării noastre, departe de agitația medinei și a centrului orașului, unde noi am mâncat unul dintre cele mai bogate și mai de succes meniuri de mic dejun din toată vacanța noastră în Tunisia.
❇️ În Sidi Bou Said:
- Café des Délices – o cafenea pe coastă, cu vedere la mare, un fel de Santorini tunisian și o sursă de inspirație pentru cântărețul francez Patrick Bruel ce are și un cântec cu același nume. Unii zic că s-a transformat într-un fel de țeapă turistică datorită renumelui pe care îl are, prețurile sunt destul de mari, dar priveliștea de la una din mesele de pe terasa în trepte e superbă oricum.
- Au bon vieux temps – poate cel mai stylish local unde am luat masa în Tunisia, un restaurant foarte elegant, cu opțiuni gourmet, atmosferă plăcută și relaxantă, vedere spre străduțele pitorești, balcoanele albastre și mare, plus o servire excelentă, semn că și în Tunisia se poate!
❇️În Sousse:
- Restaurant du People – un local mic, pe o străduță mai în spatele ribatului din Sousse, e locul unde am mâncat, poate, cea mai tradițională mâncare tunisiană din tot sejurul nostru. Delicioasă, cu preț decent, cu arome locale, vine la pachet în meniuri predefinite cu supa zilei (de caracatiță am prins noi), fel principal, salată, ceai și un fruct ca desert.
- Cafe maur (ajdad) – e o cafenea cu vedere de pe terasă, amplasată pe străduța din spatele Marii Moschei din Sousse, amenajată tot într-o clădire istorică cu curți interioare decorate în stil maur, iar de acoperișul căreia poți vedea curtea interioară a moscheii de vis-a-vis.
❇️ În Monastir:
- Marina The Captain – e unul din restaurantele din portul de agrement orașului și chiar dacă ai putea avea senzația că interiorul nu arată chiar aliniat cu ultimele tendințe, meniul super divers, mâncarea foarte gustoasă și servirea amabilă și prietenoasă ne-au făcut să revenim în mai multe seri în acest loc. Cred că aici am mâncat cel mai bun steak din Tunisia (iar pe unele din ele ai ocazia să ți le gătești chiar tu).
- My Cocoon – e un alt local care ne-a plăcut și unde ne-am întors de mai multe ori cât timp am stat în Monasir. E amplasa chiar în piața centrală a orașului, cu vedere la moschee, la parcul central și la ribatul din Monastir, cu un setup drăguț și porții super generoase.
- Costa Café – nu în ultimul rând, una din cafenele cu loc de joacă de pe faleză, fix lângă plajă, sunt un must have dacă vii cu copii în Tunisia (căci penuria de locuri de joacă din restul țării își spune cuvântul). Și nu doar pentru cafea poți veni aici, ci și pentru un mic dejun uriaș sau ceva meniuri mai fast foodish pe timpul zilei.
❇️În Kairouan:
- Dar Lella Habiba – un fel de riad din spatele moscheii din oraș care asigură și servicii de cazare și de luat masa. Noi am stat la terasa de pe acoperișul clădirii de unde vederea spre moschee e superbă.
❇️În El Jem:
- El Hana – nu puteam să nu menționăm terasa din fața amfiteatrului El Jem unde ne-am așezat pentru o cafea și un fresh de portocale, dar ne-am trezit comandând frigărui proaspăt gătite pe grătarul cu vedere la colosseum :)) E o experiență și asta și merită încercată după ce vizitezi pe îndelete impresionantul monument Unesco din El Djem.
Cum arată felurile de mâncare la tunisieni? Bogate și colorate! Cam așa:
Detalii organizatorice
Chiar dacă există mai multe agenții care ofertă pachete turistice către Tunisia, noi am ales să ne organizăm pe cont propriu (și) călătoria în această țară. Din experineța noasră, am adunat câteva informații utile pe care le detaliem aici.
>> Am citit despre Tunisia și aici: Travelista despre excursia în Tunisia cu copiii din 2021
❇️Procedura de acces
- Pentru a ajunge în Tunisia ca turiști, românii nu au nevoie de viză, ci doar de un pașaport valabil încă cel puțin 6 luni de la întoarcerea din Tunisia.
- Din România nu este zbor direct spre Tunisia, așa că noi am luat zbor Lufthansa cu escală în Frankfrut, Germania (2 ore primul zbor + 2 ore al doilea zbor).
- Odată ajunși în capitala Tunis, controlul vamal a fost foarte rapid: pe lângă clasicul control al pașapoartelor, ni s-a mai cerut să demonstrăm existența unei locații de cazare rezervate și să prezentăm adresa acesteia, apoi am fost liberi să intrăm în Tunisia.
❇️Aspecte rutiere
- Pentru deplasările între orașe și obiective, noi am ales să apelăm la o companie locală de închiriere mașini. Am ales compania Camel Car, unde închirierea mașinii ne-a costat 600 dinari (~900 RON) pentru 8 zile.
- Chiar și fără mașină închiriată, te poți descurca decent în Tunisia pentru că principalele orașe sunt conectate prin cale ferată și poți circula cu trenul, cel puțin de-a lungul coastei Mediteranei. Pentru obiectivele amplasate mai în centrul țării (Dougga, Sbeitla sau El Jem, de exemplu) poți apela fie la servicii de taximetrie, fie la tururi locale pentru turiști.
- Starea drumurilor este, în general, bună, ba chiar au și autostrăzi tunisienii, cel mai probabil construite în timpul ocupației franceze. Nu este o taxă rutieră general valabilă, dar se plătesc taxe de acces pe auostradă, între 1 și 3 dinari tunisieni.
- Am avut, însă, surpriza să ajungem într-o zi la o benzinărie de pe autostradă aparținând unui lanț cunoscut, Total Energie, care ne-a anunțat că nu putem alimenta pentru că nu au stoc de combustibil.
- Costul benzinei este, însă, decent. Un plin de benzină de aproximativ 40 litri ne-a costat 100 dinari tunisieni (aproximativ 150 RON).
❇️Aspecte financiare
- Plata cu card este posibilă în Tunisia doar în orașele mari. Pe traseu sau în localități mai mici trebuie să te asiguri că ai cash la tine (inclusiv la benzinării sau la obiectivele turistice, de exemplu la Dougga).
- Extragerile de la bancomat sunt comisionate cu 10 dinari, cost fix, indiferent de suma extrasă și de banca ce deține ATM-ul.
- Paritatea valutei este de 1 Euro la 3,4 dinari tunisieni (sau 10 dinari tunisieni la 15 RON).
❇️Telefonie și internet
- Pentru acces la internet, am apela ca de obicei la cartela SIM locală pe care am achiziționat-o chiar din aeroport, de la Tunisie Telekom. Pentru un pachet cu 10 GB de date mobile am plătit 23 de dinari tunisieni.
- În rest, internetul ni s-a părut destul de slab în Tunisia, inclusiv la cazare.
❇️Alte detalii utile
- Am avut ceva emoții în Tunisia cu privire la codul vestimentar și regulile pe care ar trebui să le respectăm, fiind o țară islamică prin constituție. Dar am observat că nu sunt reguli atât de stricte aici, lumea se îmbracă normal, sunt multe femei fără voal și, în general, lucrurile sunt mai relaxate față de țările din Golful Persic, de exemplu.
- În Tunisia se vorbește franceza, ca limbă de circulație internațională, fiind o țară ce a fost mult titmp sub ocupație franceză. În locuri turistice și la unele restaurante găsești, însă, și persoane cu care poți discuta în engleză, inclusiv ghizi locali ad-hoc, la siteurile istorice.
- E țara mandarinelor, cel puțin în perioada cand am vizitat-o noi tarabe întinse cu fructe porocalii erau la fiecare colț de stradă; acele mandarine bune, zemoase, gustoase, ușor de decojit și de care ai mânca non-stop fără să te saturi. :)) Tot la categoria fructe, mai găseși în Tunisia variațiuni de soiuri de curmale ciorchine, pentru iubitorii acestor fructe deșertice.
- Unul din aspectele mai puțin plăcute pe care l-am remarcat în Tunisia, la fel ca și în Maroc, Egipt sau Liban, a fost prezența gunoaielor, mai ales în anumite zone, în unele medine și, în general, în locurile unde trăiesc oameni. Sunt, însă, și zone curate, înverzite, livezi întregi de măslini, în special în zona mai nordică a Tunisiei.
- Ne-am mai confruntat cu problema inexistenței locurilor de joacă publice pentru copii. E o penurie totală în orașele tunisiene, iar în puținele parcuri pe care le au, spațiile de joacă existente odată sunt acum dezafectate și nu vezi mai mult decât niște bare ruginite pe care copiii se mulțumesc să se cațere.
- Am găsit o variantă destul de slabă, dar mai bună decât alte locuri, în Grădina Japoneză din Tunis, iar mai apoi în Monasir toate terasele de pe plajă au și un colț de joacă amenajat pentru copii care arătau chiar bine.
- În rest, în Tunis am găsit mai multe variante de parcuri de distracție pentru cei mici, cu intrare cu plată, și chiar dacă nici aici lucrurile nu arată cel mai modern posibil, sunt totuși niște opțiuni fezabile pentru decompresarea energiei copiilor și resetarea lor pentru o nouă vizită la situri istorice tunisiene. 🙂
Tunisia e una din acele destinații care nu e neapărat pentru oricine. Dar odată ce ajungi să o descoperi, rămâne un loc ce îți îmbogățește considerabil experiența de călător pasionat.
