Raiul alb de la Pamukkale și orașul antic Hierapolis

În road trip-ul nostru prin Turcia, am ajuns și la Pamukkale. Știți voi, terasele acelea albe, de pe un munte de calcar, ce se transformă în piscine cu ape termale. Le-am tot văzut prin poze, pe afișele agențiilor de turism sau în reviste de specialitate, dar adevărul e că în realitate sunt mult mult mai spectaculoase.

Drumul, masa și cazarea la Pamukkale

Am făcut vreo 7 ore cu mașina din Istanbul până la Pamukkale; există două variante de acces – fie pe autostradă, fie pe drumuri fără taxe – diferența de timp fiind de maxim o oră între cele două. Orice variantă ai alege, starea infrastructurii este perfectă, dar în cazul accesului pe autostradă treceți și pe podul Osman Gazi de peste Golful Izmit (construit cu oțel românesc de la ArcelorMittal Galaţi) – unul din cele mai lungi poduri suspendate din lume și cu o taxă de acces pe măsură (103 TL) 🙂

Despre modul de plată a taxelor de autostradă în Turcia și sitemul automat HGS (High-Speed Passage System) am scris aici. 

Când am ajuns, ne-am cazat în sătucul de la baza muntelui alb, la Bellamaritimo Hotel, un hotel mic și cochet în zona centrală a localității, cu camere curate și spațioase, personal amabil și zâmbitor, piscină în curte (plus una mai mică pentru copii) și mic dejun incus (unul colorat și variat de îți era mai mare dragul să stai la masă). Din păcate, în perioada pandemiei celelalte mese din timpul zilei sunt suspendate, așa că nu poți opta pentru prânz sau cină la cazare.

În schimb, noi am mâncat bun de tot la un restaurant de familie de pe una din străduțele satului – Traverten Pide – la 500 metri distanță de hotel. Pentru mesele de seară, ne-am oprit și la alte restaurante mai turistice, pe Bulverdul Mehmet Akif Ersoy, vis-a-vis de parcul central, multe din ele având terase la etaj cu vedere spre munte.

Iar pe post de desert, în drum înapoi spre hotel, am cules 2 rodii si 3 smochine din copacii plini de fructe care cresc pe marginea drumului, și pe cuvânt că au fost cele mai bune mâncate vreodată 🙂

Piscinele de calcar și orașul antic

De dimineață am pornit în explorarea site-ului UNESCO de culoarea zăpezii, unde oamenii se plimbă însă în costum de baie și se bronzează în mijloc de toamnă. Pamukkale sau „Castelul de bumbac” este o minune a naturii, un munte alb în mijlocul unui peisaj verde-uscățiv, străbătut de ape termale ce formează piscine săpate natural în calcar. E și motivul pentru care locul era renumit încă din antichitate, mai ales pentru proprietățile curative ale apei, și astfel s-a dezvoltat alături Hierapolis, orașul antic grecesc, cucerit mai târziu de romani.

Ansamblul are două intrări, una de la bază, direct pe terasele de travertin alb, alta din vârful stâncii, mai aproape de site-ul arheologic de unde poți ajunge apoi și pe zona de calcar. Noi am urcat de la bază, de-a lungul pârâiașului cu apă termală, ne-am bălăcit în pisicinele pe care le-am întâlnit pe drum și care se umplu natural cu apa ce se prelinge prin canale săpate în calcar, ne-am stropit, ne-am pozat în fel și chip și am ajuns sus deja obosiți.

De aici peisajul se schimbă, în jur sunt dealuri cu vegetație uscată de clima aridă, iar pe ele se înalță încă vechi construcții aparținând așezării romane Hierapolis. Teatrul recent restaurat ce se zărește pe o colină, Agora ceva mai departe, în partea opusă, arce de triumf, Templul lui Apollo cu a lui Piscină Antică în care se spune că s-a îmbăiat chiar Cleopatra (și în care acum turiștii au acces să intre și pot face baie printre coloane antice), plus nenumărate alte vestigii ce încă se descoperă, se restaurează și se pun în valoare în cadrul complexului arheologic.

Între ele distanțele nu sunt chiar mici, așa că e bine să fiți pregătiți de o plimbare prin soare, căci nici umbră nu prea este, iar pe timpul verii temperaturile la Pamukkale pot fi chiar caniculare.

Detalii organizatorice

• Prețul de intrare este de 80 TL și este gratuit pentru copiii până la 8 ani (pentru Piscina Antică din Templul lui Apollo se achită suplimentar 100 TL/persoană).
• Se intră desculț pe toată zona de calcar, dar, dacă intrați de la bază, este indicat să luați încălțămintea cu voi, ca să puteți vizita și vestigiile istorice ale vechii așezări romane Hierapolis din vârf (sandale sau șlapi fac față traseului și sunt de preferat, fiind mai ușor de cărat decât încălțămintea sport) .
• Nu e permis accesul cu cărucior pe zona de calcar (ceea ce poate fi mai complicat dacă intrați de la baza muntelui și sunteți cu copii mici care la un moment dat vor vrea să doarmă); dacă intrați pe la poarta de acces din vârf, căruciorul poate fi luat pentru vizita site-ului arheologic și poate fi lăsat apoi în zona chioșcurilor cu diverse gustări. Poate merită luat și un marsupiu, dacă nu intenționați să intrati în piscine cât cei mici dorm.
• În această perioadă nu se servește mâncare gătită nicăieri în interiorul site-ului (probabil ca măsură de prevenție covid). Găsești doar cornuri cu ciocolată ambalate, chips-uri, înghețată, prăjituri și sucuri de fructe. Așa că nu strică să luați un pachețel cu voi, de rezervă, în caz că expediția depășește ora mesei.
• Masca e, teoretic, obligatorie în interiorul site-ului, dar fiind în aer liber nimeni nu o poartă și nimeni nu te obligă să o porți . Noi am apelat la ea în special când am ajuns în vârf, la piscinele superioare și în zona de mâncare, unde era mai aglomerat.

Întregul traseu e subiect de expediție măcar pentru o zi, cu pregătirea prealabilă adecvată. Noi am aflat unele aspecte pe parcurs și, cu toate că ne-am fi dorit să ne prindă apusul într-una din pisicinele de calcar de pe stâncă, ne-am întors ceva mai repede înapoi în sat. Dar chiar și așa, am petrecut în jur de 5-6 ore minunate aici, în acest loc istoric, unic și distractiv deopotrivă.