O privire înapoi către un 2018 ce stă să se încheie

Cuprins

După drumuri lungi, am ajuns înapoi acasă, în prag de nou an. Ne luăm un răgaz să privim în urmă la anul ce tocmai se încheie și zâmbim. A fost un 2018 bogat, darnic cu noi și rodnic pentru blogul nostru care, iată, a ajuns la al treilea final de an.

***

Ne dorim să fi ajuns la cât mai mulți dintre voi, cei care ne urmăriți, să fi ajutat măcar cu o idee, un sfat, o sugestie sau un strop de inspirație din călătoriile noastre și, poate, să vă fi oferit un motiv cât de mic să reveniți în „căsuța” noastră.

Iar cifrele par să ne arate că așa este. Față de anul precedent, în 2018 de patru ori mai mulți vizitatori unici ne-au trecut pragul, au intrat pe paginile blogului și ne-au citit, iar numărul de vizualizări s-a triplat de la un an la altul. Și pagina de Facebook și-a dublat numărul de aprecieri în acest an, așa că ceva trebuie să fi făcut bine, de suntem atât de norocoși să vă avem aproape în număr așa mare.

***

În ceea ce privește călătoriile, anul acesta am ajuns pe patru continente, dintre care două complet noi (pentru Albert cel puțin): America de Nord și Africa.

Am vizitat nouă țări: Chile, Argentina, Italia, Belgia, Franta, Canada, Cipru, Africa de Sud și SUA.

În total, în 2018 am fost 46 de zile pe drumuri în afara țării, dar, în același timp, ne-am plimbat și la noi acasă și am descoperit în România locuri de poveste unde ne-am întoarce cu drag și despre care am scris și pe blog: fie în Bucovina, fie la noi mare sau în Delta Dunării.

2018 în imagini

***

Și cât am stat acasă, am încercat să ne implicăm în acțiuni cu tot mai mult impact, atât la nivel turistic, cât și social și civil:

– am participat la campania de strângere de semnături pentru inițiativa „Fără Penali”, ca reprezentanți ai blogosferei românești

– am fost inivitați ca speakeri la cea de-a treia ediție a festivalului Pelicula, eveniment dedicat filmului și experiențelor culturale specifice Americii Latine.

– am fost subiectul unui nou reportaj marca Digi 24, în care am povestit despre experiența noastră în Chile

– am publicat două articole dedicate călătoriilor cu cei mici, în Forbes Kids și revista Mami

– am fost nominalizați pentru prima dată la categoria Best Travel Blog, în cadrul ediției 2018 a evenimentului național eTravel Awards

– am apărut pe blogul esky.ro cu un interviu complet despre noi si blogul Părinți Călători

– am început colaboarea cu Parenting Ads din al caror portofoliu de bloguri facem acum parte

– am atins în articolele noastre un domeniu nou – recenzia de carte – pe care sperăm să îl dezvoltăm și mai mult în anul ce va urma, acordând mai ales atenție cărților pe tema călătoriilor și destinate celor mici.

***

Pentru anul ce vine, ne dorim să fim sănătoși în primul rând, să vă păstrăm alături cu articole, sugestii și idei interesante pe blog, să ne îmbunătățim munca cu sfaturile pe care le primim cu drag din partea voastră și să ajungem la și mai mulți cititori interesați de excursii, de destinațiile pe unde noi am ajuns și, în general, de plecările împreună cu cei mici.

Împreună putem să creștem această comunitate frumoasă a pasionaților de călătorii de toate vârstele, așa că, dacă v-au plăcut până acum plimbările noastre, vă rugăm să ne urmăriți și să ne distribuiți și în 2019, atât aici pe blog cât și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/parinticalatori/.

Vă mulțumim pentru că ne sunteți alături și vă dorim un an bun, frumos și darnic, cu zile pline de noi descoperiri și drumuri care să vă poarte spre locuri dragi și interesante! 

Și dacă v-au plăcut poveștile noastre, vă așteptăm să vă alăturați pe pagina noastra de Facebook și pe Grupul Familiilor Calatoare pentru și mai multe idei utile despre călătoriile cu copii.

Hai cu noi în excursii de grup

Exploreză și alte călătorii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii la curent cu ultimele noastre călătorii!