În continuarea primului articol cu povești din Ciprul de Nord scris de Carmen – Ecaterina Ciobâcă, publicăm acum cea de-a doua parte a relatării, ce ne poartă prin alte zone puțin cunoscute, controversate și stranii din partea turcească a insulei.
Pentru că escapada în Nicosia de nord ne-a făcut curioși, am decis ca penultima zi a sejurului nostru să o dedicăm unei excursii în Ciprul de Nord. Planul era următorul: orașul Famagusta și cartierul-fantomă Varosha, apoi coasta de est a Ciprului, inclusiv peninsula Karpasia, până la mănăstirea Apostolos Andreas (care este un soi de dead end), după care coasta de nord a Ciprului, până la portul Kyrenia. Avea să se anunțe o zi plină.
Famagusta
Am stabilit traseul pe GPS și am pornit la drum spre punctul de trecere Strovilia (Akyar), situat aproape de orașul Famagusta de pe coasta de est. O senzație stranie s-a instalat în momentul în care am traversat cu mașina baza britanică Dhekelia, până la punctul de trecere: garduri din sârmă ghimpată pe o parte și alta a drumului, intrare printr-o poartă, ieșire prin cealaltă, după care prezentare la punctul de trecere. Am plătit asigurarea pentru mașină, iar procesul a fost relativ rapid.
Ca și în Nicosia, trecerea în Ciprul de Nord a fost un soi de șoc cultural. În Famagusta (în turcă, Gazimagusa) ne-am plimbat prima dată prin orașul vechi, din interiorul zidurilor construite de venețieni, unde regăsești comori de patrimoniu istoric și cultural cel mai adesea abandonate. Printre acestea Biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel, transformată ulterior în moschee, palatul venețian al guvernatorului, Biserica Sfântul Gheorghe al Grecilor, Biserica Sfântul Gheorghe al Latinilor. Ultimele două sunt efectiv în ruine, fără cupolă, năpădite de buruieni. Un sentiment asemănător am trăit când am vizitat Mănăstirea Carmo din Lisabona, prăbușită parțial în urma unui cutremur. Dacă acolo locașul de cult era amenajat ca obiectiv turistic, aici aceste biserici sunt lăsate pradă timpului necruțător.
Singura care a fost redată uzului este Moscheea Lala Mustafa Pașa, fosta Catedrală Sfântul Nicolae, de inspirație gotică, construită pe vremea dinastiei Lusignan, care seamănă izbitor de mult cu catedralele din Occident, inclusiv cu Catedrala Notre-Dame din Paris. Minaretul „lipit” de una dintre înaltele turle amintește destinația actuală a clădirii.
Am mai rătăcit puțin prin orașul vechi, printre căsuțe dărăpănate, clădiri în ruină, prăvălii cu mărfuri turcești, mici ateliere de meșteșugari. Într-un cuvânt, Famagusta dintre ziduri e o călătorie în timp, printre vestigii din epoca bizantină, catedrale din vremea dinastiei franceze, urme ale ocupației otomane. Întreaga istorie a Ciprului o poți citi în ziduri și semne.
Varosha
Dar probabil punctul culminant al sejurului nostru în Cipru a fost cartierul-fantomă Varosha, la sud de Famagusta. Pentru a-l repera mai ușor, trebuie să căutați pe GPS Hotelul Arkin Palm Beach, care este în imediata apropiere. Am coborât din mașină și am ajuns pe o plajă cu nisip auriu, nu foarte îngrijită, care nu se ridica în niciun caz la standardele cu care fusesem obișnuiți în partea de sud a insulei. De-a lungul plajei, pe o distanță ce n-o puteai cuprinde din priviri, se întinde cartierul Varosha, ocupat de armata turcă în anul 1974 și devenit, între timp, un soi de oraș-fantomă. Spațiul este împrejmuit cu gard și ești atenționat în mod periodic, pe panouri ce înfățișează un soldat cu armă automată, că este interzis să intri sau să faci fotografii.
Senzația este cu adevărat stranie: de la cea mai populară destinație din Cipru și, în perioada 1970-1974, una dintre cele mai luxoase destinații ale lumii, Varosha este astăzi un spațiu nelocuit, cu imense hoteluri părăsite, cu străzi invadate de vegetație, păzit în permanență de armata turcă. Înainte de anul 1974, în cartier trăiau aproape 40.000 de oameni, majoritatea greci, care au fugit din calea războiului, temându-se de un masacru. Din câte am aflat, în interior se află chiar un muzeu cu artefacte istorice (multe dintre ele se spune că au fost vândute pe piața neagră) și vitrine cu mașini din anul invaziei.
Coasta de est și Peninsula Karpasia
Am părăsit orașul Famagusta și, urmând linia coastei de est, ne-am îndreptat către peninsula Karpasia din nord-estul insulei, un spațiu puțin locuit, cu vegetație sălbatică și peisaje de o frumusețe aiuritoare. Deoarece Internetul pe telefon nu mai era disponibil și nici harta cu denumiri grecești nu prea ne era de ajutor, am ales metoda „old school” și ne-am orientat în funcție de indicatoare. Localitatea cea mai importantă (un sătuc, de altfel) este Dipkarpaz (în greacă: Rizokarpaso). Aici locuiește cea mai însemnată populație de origine greacă din Ciprul de Nord.
Pe drum, peisaje care îmbină cumva sălbăticia naturii și dorința omului de a o stăpâni, nu pe deplin însă: resorturile turistice sunt mai rare decât în sud și, ceea ce este destul de șocant, multe unități de cazare sunt neterminate sau abandonate, ceea ce te face să crezi că ești într-o țară semi-părăsită. Am aflat mai târziu că, în anii 2000, Planul Kofi Annan pentru Cipru, menit să rezolve problema cipriotă și să conducă la o reunificare a insulei sub forma unei federații, a dat speranțe turcilor ciprioți, care au crezut într-o revigorare economică a regiunii. Planul Annan a fost însă respins printr-un referendum, grecii ciprioți nefiind de acord cu condițiile propuse, ceea ce a condus, probabil, la o și mai mare izolare a Ciprului de Nord pe plan internațional, acesta făcând, până în prezent, obiectul unui embargo comercial. Așa se explică, poate, și numărul impresionant de resorturi turistice abandonate în faza de construcție sau pur și simplu părăsite, spre deosebire de sudul insulei (în Limassol, de exemplu), unde piața imobiliară este înfloritoare.
Peisajul este însă de o frumusețe crudă, neatins fiind de turismul de masă: plaje cu nisip infinit, o mare de un azur curat, vegetație luxuriantă. Pe drum ne-am oprit la biserica Ayios Thyrsos: un edificiu abandonat, în care își făcuseră cuib rândunelele. Mai jos, o bisericuță săpată în stâncă, unde nu părea să fi călcat prea de curând picior de om. Iar lângă ea, marea infinită.
Cu cât ne apropiam de Mănăstirea Apostolos Andreas, cu atât peisajul devenea mai sălbatic, iar drumul mai îngust: câmpii nesfârșite, turme de capre, de oi, plaje virgine, măgăruși. În peninsula Karpasia trăiesc de altfel în jur de 2.000 de măgăruși sălbatici sau, mai bine zis, sălbăticiți – la rândul lor, orfani ai războiului. Câțiva s-au apropiat și de noi cerșind mâncare.
Mănăstirea Apostolos Andreas, locul unde se spune că a ajuns Sfântul Andrei ca urmare a unui naufragiu, îți dă cu adevărat senzația unui „capăt de lume”: drumul se sfârșește aici; mai departe e marea, iar, dincolo de ea, Siria. Găsești doar câțiva oameni într-un mic bazar amenajat în curtea fostei mănăstiri; în rest, nelipsiții măgăruși. Mănăstirea face acum obiectul unui program de restaurare derulat de Biserica din Cipru și ONU: astfel, interiorul este îngrijit, iar exteriorul în curs de renovare.
Turtle Beach
Pe drumul de întoarcere, ne-am oprit la plaja Turtle Beach, aproape de Dipkarpaz, probabil una dintre cele mai frumoase plaje din lume. Numele îi este dat de faptul că este locul preferat de țestoase, care vin primăvara să depună ouă. Nisipul infinit este auriu, iar marea de smarald e mătăsoasă. Fiind o plajă virgină, nu există aproape deloc facilități pentru turiști. De altfel, aceștia erau extrem de puțini – atrași probabil de frumusețea locului, ca și noi.
Portul Kyrenia
Provocarea următoare a fost să găsim drumul spre portul Kyrenia, care, ați ghicit, în turcă are un cu totul alt nume – Girne. Am urmat astfel linia coastei de nord, observând din mașină plaje aurii, resorturi turistice semi-ocupate sau abandonate, iar în stânga crestele munților Kyrenia. Spre seară, am intrat în oraș.
Cum eram deja obișnuiți, Kyrenia, cel mai important port din nordul Ciprului, stă mărturie a diverselor ocupații. În principiu, este un oraș turistic, iar industria cazinourilor e în floare. Am descoperit o faleză frumos amenajată, un port de agrement cu cetate venețiană, străduțe întortocheate cu comerț turcesc, dar și clădiri abandonate în faza de construcție, ca peste tot în Ciprul de Nord.
Masa am luat-o la o terasă în piața centrală, prilej cu care am reușit să încărcăm harta cu drumul de întoarcere. Punctul de trecere (Metehan) se află la vest de Nicosia. După ce treci frontiera, apare și primul semn ale globalizării: un restaurant McDonald’s. Noi ne întorceam însă dintr-o lume cum nu mai văzusem până atunci: stranie și frumoasă în același timp.
Tips and tricks pentru a vizita Ciprul de Nord
- Deși „granițele” sunt deschise din anul 2004, există anumite restricții aplicabile (de exemplu, persoanele care au închiriat o mașină în Ciprul de Nord nu pot trece în sud). Este de preferat să vă informați în prealabil cu privire la punctele de trecere și la alte restricții. De exemplu, este bine de știut că, la trecerea cu mașina în Ciprul de Nord, se plătește o asigurare de 20 de euro. Plata cu cardul este posibilă.
- De asemenea, este de dorit să aveți o hartă la bord care să afișeze denumirile localităților în limba turcă (noi am avut una cu denumiri în limba greacă, și nu ne-a fost de mare folos, deoarece acestea sunt mult diferite).
- În Ciprul de Nord nu beneficiezi de date pe telefon ca în UE, deoarece rețeaua de telefonie este turcească, iar pentru apeluri/sms ești taxat ca în Turcia.
- Engleza este mai puțin vorbită decât în sud.
- Pentru plata cash se folosește în general lira turcească, și mai puțin moneda euro. Este de dorit să aveți euro în numerar, care pot fi schimbați în lire turcești în orașe (Famagusta sau Kyrenia).
