Un concediu mult așteptat și un zbor anulat neanunțat

Cuprins

A fost o zi lungă. Lungă și grea, cu un zbor anulat.

Chiar dacă o așteptam toți trei de mult timp, chiar dacă entuziasmul dădea pe afară zilele trecute când făceam bagajele cântând, dansând, povestind despre animalele pe care urma să le vedem și despre „apa mare, mare” la care avea să ajungem, ziua de azi ne-a dat planurile complet peste cap.

E genul de întâmplare de care îi e frică oricărui călător cu avionul, dar uite că ni s-a intâmplat și nouă.

De dimineață, când toate bagajele erau făcute și ultimele pregătiri în curs de finalizare, ne-am gândit și la check-in-ul pentru zborul spre Africa de Sud. Mai aveam ceva pași de făcut până atunci, dar cum rămăseseră mai puțin de 48 ore înainte de zbor, după calculele noastre ar fi trebuit să fi fost deja deschis.

Recunosc că prima dată ni s-a parut a fi o glumă. Sau o greșeală de aplicație. Zborul nostru cu Alitalia pentru care cumpărasem bilet cu plecare pe data de 23 noiembrie ne deschidea o pagina de check-in pe data de 24 🙂 Prima oară am râs și am încercat din nou. La fel. Ne-am încruntat și am mai încercat o dată. Același lucru. Am început să ne îngrijorăm. Practic, zborul nostru spre Johannesburg nu mai exista, cu jumătate de oră înainte să plecăm spre aeroport.

În acea jumătate de oră am trecut prin toate stările pe care o astfel de situație o poate genera: de la nedumerire la revoltă, de la indignare la căutări rapide de soluții, de la mobilizare la renunțare și, în final, lacrimi. De furie, de descărcare, de necaz, de neputință pentru că tot concediul mult așteptat ni se dădea peste cap în câteva minute. Timp în care Albert continua să cânte pe lângă noi „Pecăm în Afica, să vedem animale și o apă maaale maaaale„. Și atunci ne-am hotărât să încercăm totuși. Chiar dacă figura ca zbor anulat și implicit, toate legaturile adiacente ne-au fost date peste cap, începând cu celelalte zboruri și până la tren și închirierea mașinii, atât din Italia cât și din Africa de Sud, atât la plecare cât și la întoarcere (pentru că, ghiciți ce, nici zborul retur nu mai exista la data aleasă!), am hotărât totuși să încercăm și am pornit spre aeroport.

A urmat o zi contra-cronometru cu zbor spre Bologna, închirierea mașinii pentru drumul spre Milano, zeci de minute pierdute în telefon cu Call Center-ul Alitalia care refuza în mod șocant să ne ajute (singura rezolvare posibilă din partea lor fiind un alt zbor peste două zile, atât la dus cât și la întors, sau anularea plecării și refund), ba chiar uneori ne mai lăsau și vorbind singuri în telefon sau ne închideau apelul inopinat.

Seara avea să ne prindă pe aeroportul din Milano, cu 20 de minute înainte de închiderea unui zbor ce ne-ar fi putut duce chiar azi spre Africa de Sud (cu o zi înainte decât zborul nostru inițial, ceea ce ar fi fost mult mai util pentru noi decât cu o zi după), dar cu refuzul vehement al operatorilor de la ghișeul Alitalia de a ne facilita îmbarcarea pe motiv că „am ajuns prea târziu”. Merită menționată și lipsa de empatie, de serviabilitate si de amabilitate în limbaj a acestora, în condițiile în care greșeala era a companiei ai cărei angajați erau și nu a noastră care nu fuseserăm anunțati sub nicio formă că cele două zboruri au fost pur și simplu anulate. Nici faptul că aveam un copil mic după noi și niciun plan de rezervă pentru următoarele zile nu a contat deloc.

Într-un final, după multe explicații și insistențe, am putut beneficia de implicarea managerului care a aprobat schimbarea biletelor noastre cu unele de la o altă companie aeriană, cam la aceleași ore și cu aceleași puncte de plecare și destinație ca la zborul nostru inițial. Dar nu în avionul din această seară pentru care noi alergasem jumatate de zi ca să îl prindem (cu fiecare minut ce trecea suflându-ne în spate), care mai avea încă locuri libere, care era operat tot de Alitalia și la care ajunseserăm totuși cu 20 de minute înainte de decolare, ei bine în acest avion nu am putut fi primiți.

Așa că iată-ne în această seară în camera unei pensiuni înconjurate de pădure, în apropierea aeroportului de unde mâine vom pleca totuși spre Africa (dar trecând prin Paris), fără multă rețea la telefon, dar prea puțin contând asta, obosiți după o zi lungă, dar zâmbind pentru că ne-am susținut, ne-am încurajat, am lucrat împreună și am reușit să ne respectăm planul inițial. (Cel puțin pentru plecare. În cazul întoarcerii, încă analizăm).

Vă ținem la curent și aaa… bineînțeles că vom apela la opțiunea de recuperare a banilor conform legislației europene aplicabile în cazul unui zbor anulat. Povestim pe blog cum a decurs acest proces și cum se va finaliza totul 🙂

Până atunci, să avem un concediu fără alte peripeții!

Și dacă v-au plăcut poveștile noastre, vă așteptăm să vă alăturați pe pagina noastra de Facebook și pe Grupul Familiilor Calatoare pentru și mai multe idei utile despre călătoriile cu copii.

Hai cu noi în excursii de grup

Exploreză și alte călătorii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii la curent cu ultimele noastre călătorii!