City break cu prieteni la Lyon

Cuprins

Sunt multe motive pentru care trebuie să vizitezi Lyon când ajungi în Franța. Noi am făcut un city break la Lyon.

Despre Lyon

Poate pentru că este al treilea oraș francez ca mărime. Sau pentru că este considerat capitala gastronomiei franceze. Sau poate pentru că tocmai a primit titlul de „cea mai bună destinație europeană de weekend” la ediția 2016 a World Travel Awards.

Sau pur și simplu pentru că acolo am reușit să adunăm din alte colțuri ale Europei o mână de oameni frumoși (pe care eu abia i-am cunoscut) și pe care i-am îndrăgit pe loc. Un weekend împreună la Lyon a fost cel mai frumos cadru în care am avut ocazia să întâlnesc prieteni de suflet ai părinților, cel puțin la fel de curioși ca mine să mă cunoască.

20160910_092408.jpg

Universitatea Lumière Lyon 2 – amintiri din studenția lui tati

După un nou zbor cu avionul (în care eu am fost extra-cuminte, că doar deja am experiență  de la zborul spre Malta), am ajuns veseli și înfometați în orașul studenției lui tati, așa că nu se putea ca prima vizită să nu o dedicăm Universității Lumière Lyon 2. Iar tati a fost tare mândru să pășească cu mine alături pe aceleași străzi pe unde se plimba când era student.  Situată pe malul Rhônului, clădirea universității a fost ridicată la începutul secolului al XIX-lea și face parte din cele trei corpuri mari ale Universității din Lyon, divizate în funcție de specializările de studiu.

20160910_123212.jpg
20160910_123422.jpg

Cheile Rhônului

Odată ajunși în Lyon, nu puteam rata nici plimbările pe cheiul Rhônului, admirând vaporașele, apa, aleile cochete și clădirile colorate de pe malul opus.

IMG-20160915-WA0016.jpg
IMG-20160915-WA0008.jpg

Podul Universității

Traversând apoi fluviul pe Podul Universității (Pont de l’Université), ne continuăm plimbarea spre cea de-a treia piață ca mărime din Franța și una din cele mai mari din Europa: Place Bellecour. Aici, esplanada largă, cu vedere spre colina Catedralei Notre Dame de Fourvière și cu monumentul Regelui Louis XIV tronând în centru, este punctul principal de atracție între Rhône și Saône, cele două râuri ce străbat Lyonul. Unde mai pui că face parte și din patrimoniul UNESCO.

img-20160915-wa0006
IMG-20160915-WA0005 2.jpg

City Break Lyon cu evenimente

În orașul fremătând de viață și înțesat de lume, cu greu ne facem loc și admirăm corturile amplasate în piață, de unde se zăresc costume și mascote colorate. Aflăm apoi că este vorba de ediția din acest an a Sărbătorilor Consulare (Les Fêtes consulaires), o paradă a regiunilor și țărilor din întreaga lume: Brazilia, Burkina Faso, Peru, Norvegia, Kazakhstan, Maroc sunt doar câteva din țările ce își prezintă costumele, floclorul, tradițiile, muzica, gastronomia sau dansul, pornind apoi în paradă de-a lungul pietonalului de pe Strada Republicii (Rue de la République). Îi însoțim și noi, admirând totodată vitrinele magazinelor de pe principala arteră comercială a orașului. Totul e minunat până acum în city break Lyon.

img-20160915-wa0030

Centrul Vechi Lyon

Schimbăm apoi direcția, îndreptându-ne spre râul Saône, pe care îl traversăm admirând priveliștea, și pornim spre Centrul Vechi al Lyonului (Vieux Lyon). Aici, trecând pe lângă Catedrala Saint Jean Trésor din piața cu același nume, intrăm pe străduțe înguste, admirând clădirile din perioada renascentistă și aflând totodată că pașii ne poartă prin unul din cele mai mari orașe vechi ale Franței. Restaurante cochete ne întâmpină cu delicioasele varietăți lyoneze, mirosul îmbietor de crêpes (clătite) făcute în stradă, cu cele mai variate gusturi și arome, înghețata artizanală sub formă de petale gustoase și chiar muzee, pentru pasionații de miniaturi și cinema (Musée Miniature et Cinéma). Iar dacă sunteți în căutarea unor amintiri din Lyon, tot aici le veți găsi: clasicele magazine de suveniruri, cu cărți poștale, magneți și alte obiecte specifice zonei; acestea sunt amplasate la colțul străzilor și vor fi mult mai greu de găsit în alte părți ale Lyonului, în caz că le ratați.

20160910_144431
20160910_174317
20160910_180626

Plimbarea cu funicularul din Lyon

Ultima experiență a zilei a fost plimbarea cu funicularul spre cea care poate fi numită simbolul orașului Lyon: Catedrala Notre Dame de Fourvière. Plecăm de la stația de metrou Vieux Lyon și coborâm la Fourvière. Ajunși sus, ne așteaptă o priveliște greu de uitat. Catedrala impozantă, cu lumini ce cad pe detaliile bizantine ale arhitecturii, veghează de sus asupra orașului. În spatele ei, Lyonul își întinde străzile sale, licărind tăcut. O vizită aici pe timp de noapte e cea mai bună alegere, singurul inconvenient – catedrala este închisă. Ce ne rezervă mai departe city break Lyon…?

img-20160910-wa0007
img-20160910-wa0010

A doua zi din City Break Lyon

A doua zi, ne rezervăm dimineața pentru o plimbare mai lungă în Parc de la Tête d’Or, așezat pe malul Rhônului și organizat după modelul parcurilor englezești. Un lac imens, un mini-zoo cu animăluțe simpatice, o grădină botanică micuță, alei largi și aer proaspăt sunt atracțiile parcului care adună aici mulțimi de oameni.

received_1250761918279425
received_1250761958279421
20160911_141613
20160911_132902
20160911_131853

Primăria Lyonului (Hôtel de Ville)

Înainte de a părăsi orașul, mai facem o oprire pe lângă Primăria Lyonului (Hôtel de Ville), zonă faimoasă pentru străduțele înțesate cu localuri ce servesc deliciosul tacos lyonez. Pentru o cafea înainte de plecare, terasele de lângă fântâna Bartholdi din Place des Terreaux par o alegere potrivită.

20160911_154031.jpg

Din spatele cortinei – City Break Lyon

  • Am zburat deasupra Alpilor cu un avion al companiei Blue Air, care operează zboruri directe de la București la Lyon. În jur de 700 lei ne-a costat biletul dus-întors pe mine și pe mami. Tati ne aștepta acolo.
20160913_104037.jpg
  • Cazarea pe care am ales-o este situată în cartierul Villeurbanne și poate primi până la 6 vizitatori. Apartamentul fiind situat chiar lângă stația de autobuz, complet echipat și utilat, am găsit aici tot ce aveam nevoie, inclusiv micul dejun. Eu m-am bucurat și de pătuț special pentru bebe, așa că m-am simțit ca acasă.
  • Ne-am plimbat prin oraș atât pe jos cât și cu ajutorul mijloacelor de transport în comun: bus, tramvai sau metrou. Cea mai avantajoasă variantă ni s-a părut cartela cu valabilitate de o zi, utilizabilă pe toate variantele de transport, la prețul de 5.50 Euro.
  • Orașul, ca și întreaga Franța, este foarte prietenos pentru părinți, copii și cărucioare: trotuare special amenajate, cu borduri reduse la nivelul străzii, metrou dotat cu lifturi pentru orice direcție am fi optat, lyonezii par să se fi gândit la tot pentru a ușura plimbările familiilor cu copii mici.

Părăsim cu greu Lyonul, lăsând în urmă locuri frumoase și prieteni dragi.

Ne continuăm însă aventura la Grenoble ca să descoperim peisajul de la poalele Alpilor.

Și dacă v-au plăcut poveștile noastre, vă așteptăm să vă alăturați pe pagina noastra de Facebook și pe Grupul Familiilor Calatoare pentru și mai multe idei utile despre călătoriile cu copii.

Hai cu noi în excursii de grup

Exploreză și alte călătorii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii la curent cu ultimele noastre călătorii!