Plimbare cu semi-submarinul și snorkeling în Marea Roșie

Cuprins

Am cântărit ce am cântărit și până la urmă am ales: pentru noi care suntem mai puțin prieteni cu înotul (cu mici excepții – tati e mai expert, iar eu sunt în curs de calificare), cel mai interesant ni s-a părut să vedem fundul mării și vietățile marine, chiar în mediul lor natural. Așa că, odată ajunși în Egipt, am ales o plimbare cu… semi-submarinul pe Marea Roșie.
A fost frumos, frumos de tot, am admirat corali și pești colorați, ba chiar tati a făcut și snorkeling. Dar să vă povestesc cum s-a petrecut totul 🙂

De unde poți achiziționa excursia cu semi-submarinul?

Fiind cazați în Hurghada, vă spun cum am procedat noi. În primul rând, agenția cu care am achiziționat pachetul turistic ne-a pus la dispoziție o listă de excursii pe care le puteam face cu ajutorul lor, o persoană de contact si un număr de telefon, în caz că alegem din lista lor.

O altă variantă este direct de pe plajă (chiar dacă e privată și aparține strict de resortul unde ne-am cazat): sunt mulți comercianți ce vin să își prezinte ofertele, exact ca în orice altă parte. Diferența este că aici oamenii par ceva mai profesioniști în prezentările lor (probabil nu oricine are acces în cadrul resortului și se face o selecție în prealabil) și mult mai puțin insistenți. Așa am găsit și noi opțiunea pe care am ales-o pentru plimbarea pe Marea Roșie cu submarinul pentru turiști.

Cum se desfășoară?

În ziua rezervată, ne-am prezentat la ora și în locul stabilit de unde ne-a preluat un autocar ce avea să ne lase în portul din Hurghada. În funcție de compania cu care închiriați excursia, plecările se vor face din oraș sau direct de pe plaja resortului, dacă acesta are ieșire la mare. Noi am ales să mergem în oraș, astfel încât să mai putem vedea și împrejurimile, chiar dacă asta presupune ceva timp consumat în plus pe drum.

Ajunși în port, am fost conduși către vasul cu care plecam pe mare: un vaporaș galben cu dublă funcție – cu punte superioară și cu rol de submarin. La început nu am avut acces decât la suprafață, așa că ne-am mulțumit să admirăm albastrul-turcoaz al apei și clădirile de la mal, dar când ne-am îndepărtat suficient de țărm am fost invitați și în partea inferioară a vasului.

Aici ni s-a deschis o nouă lume, cu totul necunoscută pentru noi până acum: corali, ierburi marine, peștișori de diverse forme și culori, singuratici sau în grupuri numeroase: i-am descoperit pe toți cu încântare prin văi și chiar pe adevărați munți de pe fundul mării.

La un moment dat am încetinit, iar un scafandru ne-a făcut cu mana la fereastră, aducând după el o ceată impresionantă de peștișori ce au trecut chiar pe sub ochii noștri. Am chicotit de încântare și până și Ayola parcă a zâmbit zărindu-i!

A urmat apoi runda de scufundări pentru cei ce au ales să facă snorkeling. Echipați cu măști, veste gonflabile și labe de scafandru, cei mai mulți dintre noi s-au aruncat în marea turcoaz și au privit pe sub apă fascinantul spectacol din adâncuri. Noi l-am încurajat de pe margine pe tati care a fost singurul viteaz al familiei. 🙂

Când toată lumea a revenit pe vas, am pornit pe drumul de întoarcere spre port. Uitându-ne la ceas, toată experiența a durat în jur de trei ore.

3. Cât a costat excursia cu semi-submarinul

În primul rând, e bine de știut că și aici, ca în mai toate țările arabe, prețurile pot fi oricând negociate. Cu atât mai mult în extrasezon, când până și agențiile turistice oferă reduceri semnificative la prețurile din pachetele lor.

Excursia aleasă de noi avea un preț inițial de 50 $ pentru toți patru, dar la final am plătit doar 35 $ pe întreaga experiență. Zicem noi că merită!

Mai are rost să spunem cât ne-a plăcut cu semi-submarinul nouă, celor mici? Foaarte muuult!

Și dacă v-au plăcut poveștile noastre, vă așteptăm să vă alăturați pe pagina noastra de Facebook și pe Grupul Familiilor Calatoare pentru și mai multe idei utile despre călătoriile cu copii.

Hai cu noi în excursii de grup

Exploreză și alte călătorii

Comentarii

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii la curent cu ultimele noastre călătorii!