Uzbekistan | Road Trip prin deșert la Marea Aral

Astăzi e despre o experiență care ne-a cam scos din zona de confort. Dar pe cât de solicitantă, pe atât de inedită a fost și, cu siguranță, nu o vom uita prea ușor.

Am plecat din Khiva de dimineață devreme, cu destinația Nukus – un drum de aproximativ 3 ore – de unde urma sa ne „îmbarcăm” într-un 4×4 ce avea să ne ducă prin deșert până în punctul unde începe Marea Aral, rămasă acum de dimensiunea unui lac, dar cu ape sărate. Marea a secat în urma deturnării apelor, pe vremea fostului URSS, către zone agricole și industriale, în special în scopul producerii bumbacului. Un proces ce a costat viața peștilor, a păsărilor și a oamenilor ce trăiau și se hrăneau de aici.

Ce face acest traseu unic acum e faptul că parcurge o zonă deșertică a țării, iar apoi merge direct pe vechiul fund al mării, transformat și el în deșert în ultimii zeci de ani, căci doar 10% din suprafața inițială a Mării Aral mai are acum apă – restul a secat, apele s-au retras, satele pescărești cândva dezvoltate au fost abandonate și s-au dărâmat, iar portul din Muynak, altădată înfloritor, a devenit un cimitir al vapoarelor ce se macină acum sub povara ruginei.

Din Nukus până în Muynak (timp de aproximativ 3 ore), starea drumului e decentă (de fapt ce trebuie menționat e că există drum). Pentru că de acolo, imediat după ce vizităm Muzeul portului-fantomă cu vapoarele sale blocate pentru totdeauna în deșert, asfaltul se termină și coborâm direct pe vechiul fund al mării, acolo unde altădată adâncimea apei era de peste 5 metri. Acum nu mai e aici decât un pământ sterp, câțiva ciulini purtați de vânt și multe scoici mici, semn că apele unei mări au fost cândva aici.

E un drum greu. Pe un teritoriu nefinisat, săpat de vânturi, de ploi și de roțile grele ale off-road-urilor, singurele ce pot străbate aceste pământuri, fără semnal, fără rețea, fără nicio conexiune cu civilizația.

Pe alocuri sunt montate sonde și campinguri de extragere a gazului. Ceva mai încolo, urcăm pe un platou și ne continuăm drumul de-a lungul unui canion (cândva) subacvatic impresionant. Urme ale valurilor, ale malurilor abrupte, ale stâncilor mării sunt încă vizibile. Din păcate, vremea nu ne-a fost deloc favorabilă, am avut parte de furtună și vânt rece, astfel că fotografiile de pe drum sunt destul de limitate.

Urcăm, coborâm, sărim, ațipim, ne trezim, iar sărim, iar urcăm și, în sfârșit, după încă aproximativ 3 ore de cand am intrat pe teritoriul vechii mări, zărim apele de acum ale Aralului și ajungem la campingul de iurte ce avea să ne fie loc de somn peste noapte.

Vânt taios și aici, pe buza mării, ploaie rece ce îți ajunge la piele, un pământ argilos și lipicios, deloc prietenos, dar în cortul de piele focul e aprins în sobă, ni se intinde masa – caldă și chiar bogată pentru un loc aflat în mijlocul pustietății, ne tragem paturile lângă sobă și adormim, sub vuietul vântului ce vâjâie afară și lumina focului ce mocnește lângă noi.

Dimineață ne trezim într-o complet altă lume. Vântul s-a oprit, pământul s-a uscat, răsăritul soarelui pictează în roșu aprins tot cerul din fața noastră și apele mării. Luăm micul dejun, facem o plimbare până la malul apei (sau aproape de ea, căci nisipul aici e încă ud și de la anumit punct nu mai poți înainta spre apă, începe zona de nisipuri mișcătoare) și pornim pe drum înapoi spre civilizație.

Alte trei ore, pe un drum diferit de cel din ziua anterioară, o oprire la un alt lac, rămășiță a aceleași mări, pe malul căruia se văd ruinele fostului sat pescăresc ce a existat aici – școala, spitalul, fabrica de pește, case – ne arată șoferul nostru câteva ziduri surpate, numindu-le pe rând. Tot aici se încearcă acum renașterea biosferei – câteva păsări plutesc pe apă în zare, s-a reluat chiar și pescuitul, iar satul pare a fi parte din planurile de renaștere a zonei, reconstrucția lui fiind planificată pentru anul 2024.

De aici, drumul continuă neîntrerupt până aproape de punctul de întoarcere, la Nukus, cu aceleași sărituri, șerpuiri și sălbăticie cu care ne-a obișnuit deja acest nou deșert ce a înlocuit marea.

Turul parcurs de noi a fost organizat de Aral Sea Discovery. Costul turului a fost de 530 dolari și a inclus:

• transportul din Khiva în Nukus, cu șofer inclus, din prima zi (nu și retur);
• traseul cu Land Cruiser, cu șofer inclus, din Nukus la Aral și retur;
• mesele de prânz în ambele zile cu oprire pe traseu;
• masa de seară și de a doua zi dimineață la campingul de iurte;
• cazarea peste noapte în iurtă;
• opririle de pe traseu la obiectivele menționate (cimitirul de vapoare, canionul de stânci, lacul Aral, satul pescăresc, plus o cetate de pe vremea hunilor și necropola Mizdakkhan – cel mai mare cimitir din Asia Centrală unde legenda spune că ar fi înmormântat însuși Adam).

Am încheiat astfel o experiență unică din viața noastră. N-a fost cel mai simplu, dar ne-ar fi părut rău dacă nu am fi încercat. Marea Aral rămâne unul din cele mai ciudate și mai interesante locuri pe care am avut ocazia să le vedem în călătoriile noastre.