Iată-ne din nou la final de an, rememorând ce am făcut, ce am trăit, prin câte am trecut și pe unde am ajuns în acest 2025 ce stă să se încheie.
Ce putem spune e că a fost un an provocator. Un an ce a venit cu oportunități, dar și cu provocări, cu încercări, dar și cu decizii, cu neprevăzut și cu analize profunde deopotrivă.
Am avut alegeri de făcut, hotărâri de luat, decizii ce ne-au dus înainte, sau poate înapoi, situații noi la care ne-am adaptat, altele pe care doar le-am încercat, dar prin care am trecut ca de obicei doar împreună.
Așa că acum, în ultima zi a lui 2025, putem spune că a fost un an provocator, un an ce ne-a scos din zona de confort, dar care ne-a împins să creștem.
***
Nici din punct de vedere al călătoriilor nu am stat pe loc, pentru că am rămas fideli pasiunii de a descoperi locuri noi din colțuri diferite ale lumii, dar și de a ne întoarce în locuri deja văzute și îndrăgite cu alte ocazii.
A fost un an în care ne-am concentrat pe două continente vecine – Europa și Asia.
Și dacă în Europa am tot avut ocazia să colindăm și anii trecuți, de Asia chiar ne era dor și a fost o bucurie să ajungem din nou aici, după câțiva ani de pauză.
Am ajuns anul acesta în 17 țări de pe două continente – din care vreo 5 au fost complet noi pentru noi adulții și vreo 10 au fost destinații noi pentru copii.
Prima ieșire, la început de an, a fost în vacanța din luna februarie, în Oman – o descoperire surprinzătoare.
Am continuat cu mici ieșiri de weekend – la Atena, în Grecia, și pe superba insulă Sicilia din Italia. Tot într-un weekend primăvăratic m-am întors și în Franța, la Reims, în orașul studenției mele, alături de un grup ladies only, organizat împreună cu Dana, sub umbrela Family Travel Bubble.
Vacanța de Paști am petrecut-o în Malaysia și tot atunci ne-am întors cu bucurie în Singapore, de data aceasta alături de copii, după ce prima oară descoperisem mica țară asiatică acum 11 ani, în luna de miere.
Începutul de vară a venit și cu prima excursie pentru familii, organizată alături de Family Travel Bubble: în Barcelona și la parcul de distracții PortAventura din Spania. A fost o adevărată bucurie să petrecem zilele libere de Rusalii alături de un grup minunat de familii călătoare, cu chef de viață și călătorii ca și noi.
Vara ce urma să înceapă a fost cu totul europeană: ne-am stabilit baza în Luxembourg, o țărișoară pe care o iubim de mult timp și cu care am cochetat în repetate rânduri, iar de acolo am pornit în descoperiri prin țările din jur: în Franța la Paris și la Metz, în Germania la Trier și în Belgia, la Mons și în nelipsitul Bruxelles.
Tot de aici am pornit și spre ultima călătorie a vacanței de vară: cu trenul spre Copenhaga, capitala Danemarcei, ocazie cu care am vizitat și Malmo, în Suedia. De acolo am zburat spre uimitoarele Insule Feroe – o călătorie emblematică ce ne va rămâne în memorie mult timp, pentru spectacolul pe care natura îl face pe aceste insule daneze.
Toamna ne-a găsit înapoi acasă, în Romania. Ayola a devenit școlăriță, Albert și-a revăzut colegii. Totodată, am pregătit o nouă plecare de grup pentru vacanța din luna octombrie: în Japonia, într-o curajoasă excursie Family Travel Bubble. Pe cât de provocatoare, pe atât de minunată a fost această călătorie, atât datorită locurilor pe care le-am văzut, cât și a companiei pe care am avut-o. ❤️
În sezonul de iarnă, am pus pe listă târgul de Crăciun din Bruxelles și un weekend întreg la Dublin, în Irlanda. A fost o altă destinație pe care am revăzut-o cu drag, după 10 ani de la ultima vizită.
Finalul de an ne va găsi în Norvegia, o țară complet nouă pentru noi, pe care abia așteptăm să o descoperim. Sperăm să ne întâmpine cu zăpadă, cu peisaje uimitoare și cu fiorduri înghețate.

***
Iar dacă ar fi ca anul 2025 să ne lase și regrete, acestea ar fi legate de faptul că, odată ce copiii cresc tot mai mari, timpul pare că aleargă tot mai repede, task-urile curente par că umplu mai mult ca niciodată programul zilnic, iar timpul rămas pentru poveștile de aici pe blog și de pe paginile noastre online parcă se contractă tot mai tare.
Așa se face că multe din călătoriile noastre din acest an au rămas nescrise și poveștile nespuse.
De aceea, de la 2026 nu cerem decât două lucruri: sănătate pentru noi și toți cei dragi și timp care să curgă mai alene, să nu mai alerge, să ne lase să ne bucurăm mai mult de ce trăim și iubim.
Ceea ce vă dorim și vouă!
Pentru că, în toată această călătorie a noastră, vrem să vă mulțumim că vă avem alături. Pe voi, cei peste 25200 de prieteni de aici, de pe pagina noastră de Facebook, cei 8100 de pe contul de Instagram și nenumărații citititori de pe blogul nostru.
Așa că, acum, la final de an, vă dorim și vouă tot ce ne dorim și nouă, să vă bucurați de oameni, locuri și experiențe minunate și să ne auzim numai cu bune în 2025!
Vă îmbrățișăm virtual,
Albert, Ayola & Părinți Călători




